Turnul Babel

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/job

Firma la care lucram avea tot mai mari probleme. Din blocul tehnic în care își desfășura activitatea o mulțime de personal, foarte diferențiat pe sectoare și acoperindu-le foarte bine în toate gamele posibile, se ajunsese la un moment dat ca toate acele persoane împreuna cu restul celor ce în activitatea lor își sprijineau ochii pe un PC, să fie "cazate" într-un singur corp de clădire. La început mai înghesuiți, apoi, în doar câteva luni, cu destule spații goale. Da, așa dispare o firmă. Ca și când s-ar topi...sau, mai degrabă, s-ar evapora.

Șeful este ca zăpada

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/job

HAPPY WEEKEND! - Ediţia 33 este gata de start! Deci, dacă este weekend, este:

Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:

- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau

- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau

- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.
_________________________________________________________________

        Chiar nu te putem lăsa să mori de foame...       

Ionescu caută de lucru...

La firma X, la Resurse Umane:

- Ne pare rău, dar nu va putem angaja, pentru că nu avem ce să vă dăm de lucru.

"Păi, asta n-ar fi așa de grav...", își spuse Ionescu în gând. Era tânăr încă, n-avea de gând să se uzeze așa de repede. 

În timp ce Ionescu încă se afla acolo, se mai prezentă în birou un bărbat: 

- Vă rog să mă angajați, zise. Am 9 copii! 

- Bine, bine, i se răspunse, dar ce altceva mai știi să faci?

N-a găsit la firma X dar Ionescu nu s-a descurajat. Trebuia să găsească ceva, avea familie. 

A și găsit, ceva relativ mărunt, într-un birou... Pe moment era OK.

La finalul interviului fu întrebat:

Am lăsat de-o parte orice inhibiție

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/job

Am fost respinsă. O dată fiindcă nu aveam cont bancar. Mă rog, nu aveam unde trebuia. M-am întristat dar am înțeles.

Apoi fiindcă nu aveam un job. Zile întregi am avut o intensă revoltă interioară dar am încercat să înțeleg.

Am fost din nou respinsă fiindcă nu sunt înnebunită după a mânca trei frunze de salată la prânz și cinci semințe seara și nici după petrecerea timpului la sala de fitness. Adevărat, într-o societate plină de fițe eu mă încăpățânez să fiu tradiționalistă. Și să și recunosc asta.

Ultima dată pentru că am răspuns ca nu sunt adepta cumpărăturilor frecvente dintr-un hipermarket. Oricare ar fi el. Această respingere mi s-a părut cea mai umilitoare, cea mai greu de acceptat. Magazinul de la colț ce are?

Am învățat din toate aceste întâmplări frustrante și chiar dureroase. 

Ca un zbor de fluture albastru...

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/job

La job are, de când se știe, probleme mai mari sau mai mici cu șefii. Aproape toți i-au facut sau îi fac diverse propuneri. O cafea, o ieșire în natură, alții chiar mai mult.  

Tot la job, colegii, mai ales cei noi, cei ieșiti de curând de prin facultăți, o tutuiesc. Pană află...

Merge pe străzi și masculi mai îndrăzneți o claxonează, o fluieră admirativ sau, pur și simplu, cei mai curajoși îi șoptesc din vârful buzelor "ce frumoasă ești!".

Alții, și mai curajoși, îi urmăresc cu privirile, mult și bine, silueta gracilă. Unii chiar opresc autoturismele făcându-i invitații. Îi ignora amuzată.

Câte unul dintre cei foarte curajoși sau tupeiști o opresc pe stradă încercând o cunoaștere.

O distrează atât de mult situațiile create încât de abia își poate stăpâni râsul. De fiecare dată. Nu refuză însă întotdeauna să vorbească cu ei. De mulți ani e atât de obișnuită cu astfel de reacții încât nimic nu e nou. Știe exact ce să le spună și cum.

Noaptea e întotdeauna un sfetnic bun

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/job

Vladimir Volegov - Thoughts of Springtime

Azi se liniștise oarecum când o sunase și-i spusese că n-o să se poata vedea atunci fiindcă va fi câteva zile plecat în afară. De câteva zile avea un puternic stres cauzat de ceea ce era o revedere grea, programată de aproape o săptămână. Din lipsă de corelare, chiar a "programatorului", nu se mai întâmpla. Era amânată sine die. Mai bine, fiindca avea și mai ales n-avea dispoziție pentru acea revedere pe care nu o putuse refuza. Era chiar grea și n-avea poftă de amintirile și de regretele lui. Tardive.

Inși care încercau să-i încurce viața mai existau. Un altul care încerca, așteapta de ani întregi să obțină ceva ce nu reușise cândva. Crezând și regretând că fie n-a făcut pasul potrivit ci un altul dovedit greșit în timp, fie n-a insistat îndeajuns atunci. Și se tot invita în viața ei, agățându-se de diverse ocazii. Parcă îi era mila de el să-i spună drept în față că pierde timpul deși îi dădea continuu de înțeles asta, într-un mod fin, delicat și elegant, așa cum îi era ei felul. Câta vreme răspunsul nu părea însă un "nu" brutal, omul percepea asta ca pe un soi de invitație. Și încerca și iar încerca...și iar... Se plictisise de insistențele lui, de el. Era de fapt un om bun, foarte bun și care o iubea dar care din punctul ăsta de vedere ei nu-i spunea nimic. Totuși a acceptat sa o sune din nou a doua zi, să-i spună dacă îl va însoți într-o ieșire scurtă, foarte scurtă. Ieșire pe care i-o cerșea de câțiva ani. Chiar i se făcuse milă...dar nu mai mult de atât.

Signorina Nina

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/job

Nu alesese avionul, chiar de drumul ar fi durat mai putin. Isi facuse toate calculele si autocarul era mai potrivit, chiar si ca pret al biletelor.

Decembrie venise pe meleagurile straine, unde pribegea de cativa ani, cu vreme capricioasa. Saptamana trecuta ninsese doua zile, intreg peisajul devenise alb, de poveste. Acum totul revenise la culorile toamnei. Chiar si temperaturile. Șuiera un vant cam rece dar era OK.

Era marti si mai erau doar cinci zile. Desi nu se asteptase, autocarul era aproape plin. Se bucura cumva ca nu era singura care pleca atat de tarziu. Nu cunostea pe nimeni din oamenii de acolo. Mai bine. Nu avea niciun chef de companie, de vorba...

Intoarcerea planurilor, cu 180 de grade, avusese loc cu doar cinci zile in urma. O zi intreaga fusese ca si anesteziata. Nu stiuse cum sa reactioneze. Plangea. Plangea de cate ori ii revenea in fata ochilor scena din dimineața cand sunase la poarta inaltă si frumos lucrata, din fier forjat, asteptand

Blogul - O întâmplare încă frumoasă

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/job

Nu e simplu să fii șomer. Dar câtă vreme simt că timpul nu trece chiar fără rost pentru că mereu apare câte ceva de făcut, situația aceasta pare puțin mai ușor de suportat și asta pentru că am o preocupare la care acum un an sau doi sau mai mulți nici măcar nu aș fi avut cum să mă gândesc. Poate că am avut noroc. Încă din ianuarie îmi făcusem acest blog și, încet-încet, devenisem ceea ce se numește blogger. Astfel că, atunci când am rămas fără job, blogul a luat parțial locul acestuia.

Pentru mine a fi blogger a devenit ca un fel de altă profesie. Un fel de profesie unde sunt, cu intermitențe, prezentă 24 de ore din 24 și de ale cărei sarcini, autoimpuse, încerc să mă achit cât mai bine, așa cum făceam și când aveam un job oficial. Însă mă tot intreb de ceva vreme... A fi blogger chiar este o profesie?

În legătură cu blogging-ul, dacă e ca un fel de meserie sau ba, am să încerc să mă și să va lămuresc, sau poate mai

HAPPY WEEKEND! - Editia 26

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/job

HAPPY WEEKEND! - Ediţia a 26-a este gata de start! Deci, dacă este weekend, este:

Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:

- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau

- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau

- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.

_________________________________________________________________

O zi absolut normală

Țârrrr!! Iar sună ceasul! Trebuie să mă trezesc. Împiedicându-mă de somn merg la baie. Oglinda îmi arată aceeași tipă de ieri seară, nici mai urata, nici mai frumoasă, poate ceva mai ciufulită.

M-am spălat. M-am aranjat doar puțin, nu cine știe ce. Sunt gata! Plec la job.

Când am ajuns, pe holul cel mare, lângă automatul de cafea, azi mai era un alt automat. Poate că nu-l observam dar l-am văzut pe Dan că stătea în fața lui, cam indecis.

Am intrat, în sfârșit, în birou. Fapt foarte curios, Boss e deja venit. Asta nu se întâmplă prea des. E abia a treia oară in doi ani.

Primele chestii le-am rezolvat pe fugă, inclusiv cafeaua de rigoare. Pe la 9,30 a apărut George, cerând să îl anunț la Boss. "Bine, bagă-l pe tâmpit.", zise zâmbind sardonic, Boss.

"Am decis să părăsesc compania. Puteți să-mi dați sufletul înapoi?" am auzit după nici trei secunde de după ușa capitonată cu zgârcenie. Și după alte trei secunde, George era din nou în fața mea. Mi s-a părut fericit, "tâmpitul". 

Off! Greu mai trece lunea timpul! Deși mi-e urât, trebuie să merg la toaletă. N-aș avea oroarea asta dar trebuie să-i anunț lui Boss orice mișcare.

WTF?!? La toaletă, peste weekend a apărut o nouă cabină. Nu pot să cred!

Vazând-o, mi-a venit imediat în minte o caricatură, peste care am dat acum vreo două zile pe net. Noua cabină e pentru unii ca ăștia:

Peste cinci minute se încheie programul. La Boss tocmai a sosit un individ care nu-mi place. După ce am dus cafelele, Boss m-a trimis acasă. Știe și el că ușa s-a capitonat cu zgârcenie. Au de discutat afaceri.

Slavă Domnului! S-a terminat și ziua asta. O zi absolut normală!

================================================

Nu uitaţi! La sfârşitul postării voastre faceţi trimitere către această pagină, specificând:

Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 26.

Introduceţi în formularul de mai jos nume şi link (acestea vor apărea în tabelul ce se va genera automat):