Cum spuneam și în postarea anterioară, se simte zvon de clopoței, de zurgălai iar pocnetele bicelor răsună, din timp in timp, pe stradă. Cel puțin pe strada mea.
O fi așa dar pentru mine săptămâna trecută tot una de toamnă a fost. Dovadă bucățica de gradină care s-a lăsat pe mâna mea în două din zilele ei: joi și vineri.
Ieri s-a mai incheiat o saptamana. N-a fost grozava, as spune ca a fost aproape gri, ciudata, in primul rand pentru ca vremea si-a cam facut de cap osciland: cand ploaie mocaneasca, cand putin vant, cand soare, cand ceata. Un bilant? Mai stie cineva ce s-a intamplat timp de o saptamana? Mie adesea imi pare ca am facut de toate si mai nimic. Cumparaturi, rezolvari de diverse mici probleme pe la institutii foarte oficiale, treburi marunte si aparent neimportante prin curte si gradina, ore de bucatareala, putina curatenie, griji de toate felurile.
Cad
ploi aproape diluviene... Soarele a disparut complet de doua zile. E
frig. Vremea a semanat in aceasta saptamana cu cea din "Balada unui greier mic"...
Ieri a fost ziua mea de nastere si facand o simpla paralela imi
amintesc ca in alti ani pe 29 septembrie era o vreme frumoasa, de vara tarzie.
Temperaturi de peste 25 de grade Celsius.
O ultima dalie bosumflata si zgribulita din pricina ploilor nesfarsite
Cum arată o săptămână plină dintr-o vară frumoasă dar cam ploioasă? Nici nu mai știu, ca sa fiu sinceră. Prin grădina mea arată cam așa cum vedeți în imaginile de mai jos. Plină de frumusețe, de flori și roade dar și aglomerată de treburi diverse, de jumulit buruieni, de cules fructe de toate soiurile.
Deci, haideți să vă arăt la ce am tot muncit în primăvara-vara aceasta!
Aceasta este o floare de...pepene verde. Nu mă invidiați, n-am decât câteva cuiburi, vreo trei, și doar daca are noroc să ajungă la maturitate micuțul gogoloi oval verzui și vărgat și poate alții ca el, voi reuși să și mânânc vreun pepene verde din grădina mea. Sau lubeniță, cum i se mai spune.
Suntem în plin Cireșar, așa cum i se mai spune popular lunii iunie. Cât de frumos sună: Cireșar! Peste tot, prin curțile oamenilor, văd cireși ale căror ramuri se îndoaie sub greutatea cireșelor, de obicei pietroase. Mari, roșii, strălucitoare și, cu siguranță, dulci.
N-am nici măcar un cireș. N-am avut niciodată. Ei, lasă, că prea ai de toate, veți zice. Ba să știți că nu am chiar de toate. De pilda nu am nici caiși, nici piersici, n-am magnolii, nici rhododendroni, nici portocali, nici lămâi, nici palmieri :)) ....n-am multe. Nu e chiar gradina ideală. Dar am altceva. Am vișini!
Poate că lunii iunie i se putea la fel de bine spune și Vișinar... Pentru că și vișinii își revarsă bogăția de rod tot acum, în iunie.
De aproape două săptămâni nu mai contenea. Cădea peste oraș dimineața, la amiază, seara, iar noaptea parcă și mai cu spor.
În fiecare zi o lua de la capăt, fără odihnă. Cu mici intermitențe, cerul strecura printre norii gri o mulțime de picături, mulțime ce părea fără sfârșit. Ploaia de sfârșit de primăvară și început de vară reinventase definția infinitulului...
Până și umbrelele deveniseră aproape inutile...Tot aerul era umed...
Ștergătoarele de parbriz se mișcau continuu în liniștea monotonă a ploii. Le privea ca hipnotizat. Se afla într-un taxi și era mulțumit că taximetristul nu era unul cu poftă de vorbă. Liniștea îi făcea bine dar n-ar fi vrut nici să să fie complet singur. Îi ajungeau propriile gânduri. Deși...poate ar fi fost mai bine să fie unul vorbăreț?!? Nu mai era prea sigur. De nimic nu mai era sigur de o vreme. Viața era ca o cutie cu surprize, cele mai multe nu plăcute.
Pe de altă parte, nu se simțise capabil să scoată din garaj mașina. Unde mergea el acum avea nevoie să fie liniștit, cât mai liniștit. Nu era nici pe departe dar încerca pe cât posibil să-și impună să fie. Pentru el dar mai ales pentru Ea. Și niște curaj îi trebuia, o doză uriașă. Da, lui, bărbat în toată firea, la peste 40 de ani...
Eu sunt fermierul, bineînțeles. Sper că nu v-ați gândit la altcineva. Nu știu dacă am devenit cel mai bun fermier Danone dintre cei trei dar eu știu că mi-am dorit foarte mult să se întâmple. Cei care veți citi, veți decide dacă a fost așa.
E drept, v-am făcut curioși destul și îmi cer mii de scuze că nu reușesc decât de-abia acum să scriu despre experiența mea.
Luați loc în scaune, fotolii, pe canapele, oriunde vă simțiți confortabil ca să puteți lectura o adevărată aventură. Pentru că mi-am dat seama, cu această ocazie, că aventurile încă există. Ce Jules Verne, ce Karl May, ce R.L.Stevenson sau Jonathan Swift? Aventurile din zilele noastre sunt la fel de palpitante și frumoase. Și la fel de instructive. Vă veți convinge, vă voi convinge.
Dacă
dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o
imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o
oglindă retrovizoare.
A debutat cu dorința a mea de a ajunge într-un loc anume. Mai precis, prin acest articol vă rugam să mă ajutați să ajung la vaci.
Pentru creșterea șanselor era necesar ca articolul să primească un feedback cât mai bun. Două-trei zile am avut tot felul de surprize. M-au susținut oameni pe care i-am cunoscut de abia cu această ocazie, deci total necunoscuți mie și cărora le-a plăcut foarte mult articolul. Cum mă așteptam, m-au susținut foarte mulți dintre cei cu care deja mă cunoșteam. Surprinzător, au fost și oameni de la care așteptam măcar un sprijin sub formă de comentariu...și n-am primit. Vreau să cred că le-a fost milă de mine, că n-au dorit să mă trimită la muncă grea.
Tuturor celor care m-ați susținut vă mulțumesc din tot sufletul pentru că și datorită vouă mă număr printre câștigători, deci, pentru o zi, voi ajunge să fiu fermier în una dintre cele trei echipe participante la Campania Danone.
Miercuri, după o foarte matinală trântă cu cazmaua și pământul, am admirat macii de grădină și florile leușteanului.
Macul de grădină
Leuștean - Inflorescență
Apoi, după doar trei ore, situația s-a schimbat dramatic. Norii au alungat soarele, au zburătăcit păsărelele și păsările, copacii, florile...și foarte repede, în doar câteva minute, vreo 5-6, a început ploaia.
De atunci, vremea o ține tot așa: ploaie-soare-vânt...iar soare, din nou ploaie, apoi vânt... Mie-mi convine. Am scăpat de udat. Nu și de altele.
Vineri am aflat că mă număr printre câștigatorii campaniei Danone...Atunci am hotărât că azi vă voi anunța oficial că am ajuns la coada vacii.
Vă voi ține la curent cu toate detaliile.
În final vă invit să mai admirați o floare din grădina mea. Sunt tare curioasă dacă ghiciți ce fel de floare este.
Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:
- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau
- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau
- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.
_________________________________________________________________
Toate sunt întâmplări adevărate...
- Nu vă supărați, cât e ceasul?
- 12:15, i se răspunse.
- Hmmm, bizar, e a treia oară când întreb azi chestia asta și de fiecare dată mi se răspunde altceva, zise tipa blondă.
- Wow! Cat e de frumos! Sunt coplesita! Vazusem pe site dar e mult mai frumos in realitate.
Si fugi sa deschida larg usa si ferestrele, sa priveasca de pe terasa. Draperiile grele, de brocart cu flori si intarsii aurii nu pareau prea cooperante. Erau uriase dar se ambitionă si le invinse. Cu ceva efort totusi. Prin deschiderea generoasă pătrunse hamsinul uscat si prăfos, nu foarte puternic, aducând, parca mai pronuntat acum, parfumul desertului fierbinte in chiar spatiosul lor duplex. Ramase in extraz, poate doua-trei minute care i se parura doar clipe... Clima din prima vară era cu mult mai placută decat isi imaginase. Temperaturile de 35-40 de grade n-o speriau absolut deloc. Era de-abia luna iunie. Poate in cea de-a doua vară sa fie mai dură clima...
In fata ochilor i se asternea parte din curtea enorma a hotelului, pe care o vazuse in fuga si in timpul traversarii. Era un adevarat parc, plin de verdeata...ici-colo cu cate o bougainvillea, cu florile ei de hârtie, roz-mov sau trandafirii si cu palmierii, cu trupuri fara sfarsit, parca sarutand norii cu frunzisul lor rebel... Superb! Superb!
Dacă
dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o
imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o
oglindă retrovizoare.
Dacă
dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o
imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o
oglindă retrovizoare.
Dacă
dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o
imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o
oglindă retrovizoare.
Dacă
dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o
imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o
oglindă retrovizoare.
Acum cateva nopți a plouat o vreme aproape torențial, apoi timp de trei zile a plouat mărunt, picurat. Ca o ceață uneori. Azi din nou plouă, de azi-dimineață. Sper sa continue, deși nu-mi place ploaia. Însă este bine să plouă, este foarte mare nevoie. După atâta timp fără ploaie, pământul suferea, plângea...
Am grădină și încercând să săpăm, pentru a pune un răzor cu usturoi, a fost foarte greu, o adevărată odisee. Să vă povestesc ce am făcut ca să putem săpa?
Vă povestesc, nu vă rețin mult timp. Se întâmpla acum trei săptămâni.
Am marcat suprafața care trebuia săpată și am început să car apă cu gălețile, furtunul de la pompă neputând ajunge acolo, fiind prea departe, cam 100 de m de la fântână. Pentru acea suprafață, de 11-12 mp, a fost nevoie de 25 de găleți cu apă. Apă pusă cu stropitoarea. Știu, pare o glumă.
Din noaptea aproape neagră răzbesc până la mine câteva zgomote de departe, de foarte departe și flash-uri mai mult presupuse. Nu cred că va fi ceva. Prea lungă așteptarea. După asemenea așteptare nu mai speri nimic.
Privesc afară pe fereastra larg deschisă. Zgomotele par că au plecat deja și liniștea vine spre mine ca o șoaptă mută din toate părțile. E doar o simplă noapte neagră. Deocamdată nimic altceva. Liniștea mormântală mi-a dat deodată senzația că aud șoapte...șoaptele tăcerii.
Sunând straniu. Atât de straniu că au părut pentru o fracțiune de secundă că sunt reale. Am tresărit, am ascultat, am insistat. Nimic. Dar pentru acea farâmă de clipă am crezut că e ceva în neregulă cu mine. Că aud ceva ce nu există. Am aprins lumina și din nou am ciulit urechile. Nu, nu eram nebună și instanataneu am zâmbit. Ceva se auzea, era real. Din depărtări necunoscute venea zvon de lacrimi ale cerului. Acum știam ce auzisem. Fantasmele picăturilor căzute în vecinătăți își trimiteau ecoul șoptit, ca într-un vis tulburat, neobișnuit.
Fără niciun fel de avertisment, fără vreun semnal luminos, se aude explozia unui sunet imediat dispersat în noapte. Apoi
Nu mai stiu de cate zile n-a plouat. Daca ar fi fost temperaturi mai "cumsecade" poate ca nu eram cu totii atat de disperati. Nici macar noaptea nu se mai racoreste. Abia spre dimineata aerul devine respirabil in casa. Dorm de saptamani de zile cu ferestrele deschise si aproape complet dezbracata. Norocul mare e ca nu sunt țânțari. Nu stiu de ce nu mai sunt, ma preocupa prea putin acum, doar ma bucur de absenta lor. Cand eram copil imi amintesc ca erau o multime. Tot timpul eram plina de intepaturile lor, nu scapam de ei oriunde m-as fi ascuns. Era de ajuns sa stau afara dupa ora inserarii ca ma atacau.
Nu stiu ce faceti voi, dar eu aproape toata ziua stau in casa. De spaima caldurii, nu de altceva. De la 1 iulie sunt libera de contract asa ca nu mai sunt macar fortata sa ies. In cate-o zi ies in oras doar pentru cumparaturi urgente sau platit facturi. Prin curte si gradina ies abia spre seara, dupa ora sapte, pentru ca e totusi nevoie. Vita-de-vie a luat-o razna si mai trebuie legata, la fel rosiile, castravetii. De bietele legume ma si mir cum inca nu sunt arse de atata soare. Speram sa le mai ajute sa nu moara udatul aproape zilnic. Mai ies si sa pun rufele la uscat, tot spre seara, chiar daca am spalat in cursul zilei.
Nu de soare mi-e frica ci de caldura sufocanta, de faptul ca transpir instantaneu si ma ingrozeste ca zi de zi e mai cald. Acum se anunta ceva schimbari, usoare scaderi de temperatura dar si posibilitatea unor furtuni. Am ajuns sa-mi doresc sa vina furtuna. Absurd.
"Paparudă, rudă, Vino de ne udă,
Ca să-nceapă ploaie, Să curgă şiroaie...."
Ce ziceti de incantația asta? Are miros de ploaie? Ar trebui sa aiba...
Cand eram copil, mi-amintesc ca au venit pe strada noastra niste fete, nu cred ca aveau mai mult de 12-14 ani, vreo 4 tigancuse imbracate ca naiba, in mai nimic, decat niste fuste de frunze. Paparude am aflat ca se numeau. Au jucat pe toata strada un dans saltareț, am inteles ca era ceva magic, care trebuia sa induplece ploaia. Si atunci fusese o perioada prelungita de seceta insa nu mai stiu daca era o asemenea caldura. Ca prin ceata imi amintesc ca bateau cu niste bețe in ceva, ca niste vase, si tot cantau cantecelul de mai sus. Era mai lung, mai erau cateva versuri si imi mai amintesc ca lumea arunca cu apa pe ele, apoi li s-au dat bani si cate ceva de mancare. Nu stiu daca chiar dorinta de a ne aduce ploaia le-a manat pe acele paparude pe la noi sau poate doar dorinta de a aduna cativa banuti si cate ceva de-ale gurii. Cert e ca asta era traditia in asemenea perioade de seceta. A disparut de mult aceasta "moda", fetele de varsta aceea acum stau pe Facebook sau cine stie ce altceva fac.
N-am dormit toata noaptea. Dar adevarul e ca, asa cum mi-as dori chiar si o furtuna, parca si niste paparude nu m-ar deranja sa vad, desi stiu bine ca nu ar avea vreun rezultat. Dar ar fi macar o incercare de chemare a ploilor, un ritual ca de poveste, din alte vremuri. Unul colorat si disperat.
Totul e disperare zilele astea. Disperarea ne-o alimenteaza si televiziunile care ne-au zapacit cu toate
culorile de coduri. Habar nu mai am ce culoare de cod a fost ieri, va fi azi, dar nici nu
mai conteaza. Pentru ca e cald, foarte cald, inabusitor de cald si nicio
culoare de avertizare nu mai ajuta.
Poate tot incantatia magica a paparudelor ar ajuta:
De aproape două săptămâni nu mai contenea. Cădea peste oraș dimineața, la amiază, seara, iar noaptea parcă și mai cu spor.
Din noaptea aproape neagră răzbesc până la mine câteva zgomote de departe, de foarte departe și flash-uri mai mult presupuse. Nu cred că va fi ceva. Prea lungă așteptarea. După asemenea așteptare nu mai speri nimic.
