Wednesday, November 7, 2012

Peștele sarat


[1. Prima victorie sau distilarea prin respectarea celuilalt]

Am mai povestit o intamplare de la gradinita, loc unde am facut multe, nefiind un copil prea cuminte. Mai degraba o rebelă. O baiețoaică. Cine ma citeste frecvent poate ca stie ca ma bateam cu baietii, mai bine-zis ca bateam baietii... Mai batandu-i eu, mai tragandu-ma ei de codite, caci aveam codite impletite dintr-un par lung pana peste mijlocul spatelui, printre plansete si rasete, ma apropiam de terminarea gradinitei. Nici macar o zi nu am lipsit de la ore, incepand de la 3 ani, si mi-a placut enorm. N-am lipsit nici macar cand eram bolnava.

Era inca o zi obisnuita la gradinita de copii unde si mama era educatoare. Erau alte vremuri... Inainte de 1989. Anumite lucruri se gaseau rar. Sau foarte rar. La gradinita se apropia incheierea unei noi zile. O mamică a venit putin mai devreme sa-si ia copilul si a spus mamei ca a luat pește sarat și afumat de la Alimentara. Era pește mare, frumos, se găsea rar. 
S-a terminat ultima ora si mama mi-a dat bani si m-a trimis sa vad daca mai gasesc si eu acolo pește, pana ce termina ea ceea ce mai avea de facut la gradinita, fiindca intotdeauna educatoarele stateau
aproximativ o ora in plus, sa-si faca ordine si sa pregateasca ziua urmatoare. 

Am plecat. Magazinul nu era foarte departe de gradinita. La vreo 6-7 minute. Am ajuns acolo si am intrebat iar dezamagirea a fost imensa cand am aflat ca doar ce se terminase pestele. Am iesit din magazin si stateam in cumpana. Nu stiam ce sa fac. Sa ma intorc fara? Mama ma trimisese sa iau peste si eu stiam ca aia trebuia sa fac.
Mintea mea a lucrat rapid. Pe vremea aceea, aceeasi marfa se aducea la toate magazinele de profil. In drumul meu spre gradinita, mai exista un magazin alimentar. Cu alte 8-9 minute in urma. N-am mai stat pe ganduri, constienta fiind ca orice clipa era pretioasa. Am ajuns acolo si fie se bagase marfa mai tarziu, fie cei de acolo fusesera mai putin interesati, cert e ca am gasit pește. Am cumparat de banii care mi se dadusera si am plecat inapoi victorioasa. Ma simteam cea mai desteapta si mai cuminte fiindca respectasem dorinta mamei.

Cand am ajuns la gradinita, mama era deja putin cam ingrijorata. Magazinul unde ma trimisese fiind aproape se astepta sa ma intorc in cel mult 20 de minute. Dar trecusera peste 40. Ii umblasera prin cap tot felul de ganduri. Cand m-a vazut ca eram vesela si cu pestele in mana s-a inveselit si toate gandurile ingrijorate s-au spulberat. M-a intrebat de ce am intarziat atat. „- Era coada?” m-a intrebat. I-am spus ce si cum am facut si a ramas aproape fara cuvinte. A spus ca ei nu i-ar fi dat prin gand asa ceva.
Si azi mama isi aminteste de mica mea victorie, de inspiratia pe care am avut-o, de faptul ca am facut si pe dracu-n patru ca sa aduc peste.

Cred ca e prima intamplare care mi-a aratat ca nu trebuie sa te dai batut niciodata și ca trebuie sa acorzi multa incredere. Mama a inteles ca se poate baza pe mine orice ar fi. Stiam si ca avea impresia ca nu sunt un copil foarte descurcaret caci simtisem asta din doua-trei remarci aproape intamplatoare, care ma durusera. Desi nu aveam decat sase ani si nu avusesem mari ocazii de a demonstra asa ceva. 
Acel moment a schimbat insa definitiv parerea mamei despre mine in una extraordinara. Am priceput de atunci ca un angajament cat de mic, e o promisiune. Si trebuie respectata la fel cum trebuie respectata persoana fata de care iti iei acel angajament.



14 comments:

  1. Trebuie sa ii multumesti pestelui :)

    ReplyDelete
  2. Descurcăreață fată! Eu eram mai romantică... Stăteam la Tudora ore în șir, cosând rochii cu aplicații și cântând arii din opere. Suntem diferite, dar știi că de câte ori m-am bătut cu băieții i-am împins atât de tare, încât îmi știau de frică??? Și pe fratele meu l-am scos din încurcături cu forța mea. Și eram cea mai slabă ca greutate din grupă, la grădiniță! ;)
    Bravo Elly, îmi place de tine! Serios! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu sunt un amestec ciudat. Am mostenit firea meditativa a tatalui meu si pragmatismul mamei mele. Cuseam si rochite in nestire...doar asta era principala mea joaca in copilarie :) Crosetam, cuseam, tricotam... si pe toate le-am invatat doar privind la mama...
      Dar ciocaneam si bocaneam in aceeasi masura :))
      Multumesc, Mirela!
      P.S.- N-am avut net de ieri dupa-amiaza pana azi-noapte...pe la ora 4,00...

      Delete
  3. E frumos ca îti mai amintesti unele lucruri de cand erai mica! Acum e usor sa le povestesti ptr ca mama ta traieste, dar mai tarziu...
    O zi frumoasa draga mea "baietoaica"! :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Imi amintescfoarte multe lucruri de cand eam mica. Inca de pe la 3 ani.
      Nu le tin minte datorita mamei, mama a si uitat anumite amanunte. Era si normal, protagonista lor am fost eu :)
      Multumesc, draga Minnie! :))

      Delete
  4. Am revenit. Cât despre respectarea angajamentelor...Oare câți dintre cei care și-au luat angajamente față de noi, le-au și respectat?! Și nu mă gândesc neapărat la guvernanți, hahaha! La un moment dat, stima de sine te obligă să lași baltă angajamentele față de persoanele care nu merită să le mai acorzi atenție. Care nu respectă nici măcar ideea că ai putea avea și tu opinia ta! Mai merită să le acorzi atenția care te-ar obliga moral să-ți respecți angajamentul luat? Mi-ar place să-mi răspunzi, dacă ai timp. Chiar dacă nu are legătură cu peștele, are cu concluzia din final. Mulțumesc!

    ReplyDelete
    Replies
    1. De regula da, chiar de pare sa nu merite. Si am facut asta de mai multe ori. Adica am respectat angajamente fata de persoane care nu au meritat pentru ca apucasem sa dau cuvantul. N-am putut sa mi-l calc.
      Draga Mirela, nici nu trebuie sa aiba legatura cu pestele, inteleg exact ceea ce doresti sa spui. De altfel, asta e si rostul articolului. S-a nimerit sa fie peste. Cred ca putea fi la fel de bine branza sau carne sau orice altceva... :)
      Multumesc si eu! :)

      Delete
  5. Bine ca ai gasit la al doilea magazin, ca latfel cine stie ce idei iti mai veneau :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mai stii??
      Posibil. Fiindca eram si sunt plina de idei ;)

      Delete
  6. Cat de mult conteaza sa responabilizezi copilul de mic! si cata incredere capata in el cand face un lucru bine!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cat de bine ai prins esenta, draga Mona! :)
      Multumesc mult!

      Delete
  7. Pe la 6 ani mi s-a intamplat sa nu gasesc la magazin ceea ce imi spusese mama sa cumpar. Dupa ce i-am vazut privirea cu care m-a intampinat, mi-am dorit sa nu o mai dezamagesc, sa nu ma mai intorc niciodata acasa pana nu rezolv ce mi-a cerut. Dar a fost nevoie de acea privire pentru a intelege. :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu n-am asteptat sa-i vad chipul dezamagit. Am trecut la fapte pe care nici nu si le-ar fi imaginat. Am spus, si azi rade si se minuneaza de mine.

      Delete