Întotdeauna mi s-a părut că se folosesc prea multe cuvinte atunci când iubim. Oamenii scriu mult, cântându-și iubirea, fericirea. Scriu poezii unii. Lungi poeme în proză alții. Mai puțin talentați, alți semeni tastează multe SMS-uri, cu zecile, într-o singură zi. Știu cupluri, mai comode, care sunt capabile să vorbească la telefon de dimineața până dimineața despre ceea ce simt. Alții povestesc prietenilor, prietenelor, aproape până îi exasperează, cât de fericiți sunt. Milioane de oameni...milioane de chipuri ale fericirii... Nu-i puțin lucru totuși. Privilegiul de a se îndrăgosti nu-l are oricine.
Da... Se vorbește prea mult despre iubire și fericire. Și despre sex. Când iubim și suntem fericiți de ce ar mai fi nevoie de cuvinte? De așa o mulțime de cuvinte?!?
Eu?!? Cred că sunt o "zgârcită"... Sunt altfel, n-am nevoie de atâtea cuvinte. Mi-a fost întotdeauna teamă că dacă vorbesc prea mult, fericirea se va volatiliza...precum un abur diafan...
