Showing posts with label gimnastica masculina. Show all posts
Showing posts with label gimnastica masculina. Show all posts

Thursday, August 9, 2012

Epke Zonderland - Băiatul de aur de la bara fixă

  
Epke Zonderland
Jocurile Olimpice, Londra, 2012. Gimnastica. Finalele pe aparate de marti, 7 august, la feminin, ne-au lasat un gust mai mult amar. Pe de-o parte a contribuit la asta contestatia americancei Raisman, la barna, fapt ce a dus la pierderea medaliei de bronz ce parea a apartine Catalinei Ponor. Pe de alta parte, ratarea din finala de la sol a Sandrei Izbasa, chiar pe final de exercitiu, a fost un alt moment care pe mine si pe altii ne-a intristat. Totusi, gimnastica feminina romaneasca a castigat ieri o foarte pretioasa medalie de argint, prin Catalina Ponor, dupa un exercitiu cu o executie aproape perfecta, la sol. 

Marti am urmarit si o finala pe aparate la gimnastica masculina, cea de la bara fixa.
Dintre toate aparatele din gimnastica masculina, bara fixa este, de departe, cel mai spectaculos. Viteza extraordinara cu care se pot succeda elementele, gradul de dificultate care poate fi foarte mare, talentul gimnastilor, inclusiv personalitatea acestora, care se reflecta in executie, toate sunt ingrediente ce fac ca acest aparat sa fie extraordinar. 
Finala a inceput in forta, si lucru destul de rar, calitatea evolutiilor a crescut progresiv, pe masura ce concursul avansa. Astfel ca, dupa germanul Fabian Hambüchen, care credeam ca a facut cel mai bun exercitiu posibil, fiind notat cu 16,400, a urmat un olandez. Despre care, va marturisesc, nu stiam mai nimic, decat ca-i mai auzisem numele, fara sa-l urmaresc evoluand la vreun aparat. In prezentare am aflat cum ca era de doua ori vicecampion mondial la bara fixa. 
Supranumit "Olandezul zburator", Epke Zonderland, in varsta de 26 de ani, a demonstrat ca-si merita din plin supranumele, caci a "zburat" pe bara fixa. Facand desprinderi dupa desprinderi, rotatii periculoase prin aer, intoarceri care mai de care mai dificile, a reusit si o aterizare aproape de perfectiune. Si totul intr-o viteza ametitoare. Am ramas cu gura cascata. Cum a ramas toata sala si cum au cam ramas si arbitrii. Care i-au acordat o nota foarte mare, 16,533, mult peste Fabian Hambüchen, care a trebuit sa se multumeasca cu argintul. 
Pe langa talentul extraordinar, olandezul Epke Zonderland este o persoana fermecatoare, cu un zambet placut, aproape nelipsit de pe chip. Filmul evolutiei sale din finala la bara fixa si galeria de fotografii va vor convinge de spusele mele.