https://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/medicamente
Cu putin timp inainte de miezul noptii, stand cu ai mei si privind la TV, mama s-a intrebat deodata, parca mai mult pentru ea: "N-a mai dat sora-ta niciun telefon? Pe tine te-a sunat?"
Eram atenta la ceea ce era pe ecran si desi de obicei i-as fi zis mamei mele ceva gen: "Ei, lasa, ca e bine! Suna ea!" nu am zis-o. Am mormait ca raspuns doar un "Nu".
Peste vreo cinci minute a sunat telefonul...unul din cele doua. Pana sa ajung la el sa raspund, persoana care suna a renuntat. M-am uitat la ecranul telefonului. Apelul era de la ea. Chiar de la sora mea.
Am sunat-o eu inapoi. Si dupa un salut scurt am ramas ascultand. Fara sa mai pot spune aproape niciun cuvant.
Era la spital, la Urgenta. Nu se simtise deloc bine toata ziua, zicea. Si asta de mai multe zile, vreo patru-cinci. Vocea ei stinsa, obosita, plata, imi arata ca nu se simtea nici acum prea bine, desi incerca sa ma linisteasca, sa ne linisteasca, ca lucruruile sunt sub control.
De cateva zile starea nu-i fusese deloc buna, avusese frecvente ameteli, cel mai probabil din cauza caldurii. Chiar si in diminetile ultimelor zile, cand mergea la job, se simtise rau, iar dupa-amiaza, la intoarcere, se simtise ingrozitor, soarele o ucidea.
Ajunsese pe seara la spital, mai mult lesinata, i se facuse perfuzie, i se luasera probe pentru analize si au oprit-o acolo. Cel mai ingrijorator e faptul ca i s-a gasit tensiune destul de mare, 18/10. Nu au mai lasat-o sa plece acasa peste noapte, urmand sa poata pleca abia dimineata, dupa un mai detaliat consult la un cardiolog.
Sora mea amanase pe cat posibil sa ne anunte, sperand totusi ca ii vor da voie sa plece din spital. Nu dorise sa ne sperie si isi zisese ca o sa ne sune cand ajunge acasa. Faptul ca a trebuit sa ramana peste noapte acolo, a determinat-o sa ne apeleze atat de tarziu, cu putin inainte de miezul noptii.
Lucrurile nu stau deloc pe roze. Am mai intrebat-o cate ceva desi, aproape ca nu-mi mai gaseam cuvintele. La telefon, de ingrijorare, suparare si spaima poate, nici nu-si amintea bine cum se numeau medicamentele pe care le primise la Urgenta. Oricum, niste medicamente pentru boli de inima.
Ne-a bulversat, ne-a pus pe toti pe ganduri. Nici acum, dupa o ora de cand am vorbit, eu nu-mi revin. Ce sa mai spun de parintii nostri!
In momentele cand am vorbit, am constientizat fragilitatea vietii. Eu nici macar la parintii nostri, care au o varsta, nu ma pot gandi ca
li se poate intampla ceva grav. Nu vreau sa ma gandesc desi stiu ca va
veni si ziua aceea. Abia acum am inteles, ca pana si cineva tanar, cum e sora mea, se poate imbolnavi. N-am luat in calcul posibilitatea asta pana acum...
26.06.2012, ora 00,40
