Pășeam pe trotuar aproape instinctiv. Preocupată de problemele personale, de tot ceea ce aveam în cap, pe o listă invizibilă dar interminabilă...nu prea vedeam pe unde merg...
După-amiaza plină de soare, adierile rebele ale zefírului și căldura moale de mai, aduceau spre mine zvon de parfum dulceag, îmbătător. Parfum de floare de salcâm. Îl recunoșteam fiindcă mă amețea, ca întotdeauna. Nu prea reușeam să înțeleg însă cum de nu observasem că salcâmii înfloriseră. Mi se părea incredibil pentru că nu mi se mai întâmplase. Ceea ce mă tulbura, mă uimea, era faptul că nu prinsesem de veste la timp. Întâmplarea, surpriza mai degrabă, mă făcea să mă simt o adevărată gură-cască.