De la început până la The End

http://dragosteoarba.blogspot.com/2014/07/de-la-inceput-pana-la-end.html

N-am văzut-o niciodată jucând. Ori poate că da, in secvențe de pe vremea marelui mut, complet insuficiente însă pentru a-mi face o idee, nici măcar una vagă. Despre el însa citisem cândva, într-un almanah Cinema. Cu foarte mult timp în urmă, de ajuns de mult încât să fi uitat aproape totul. Perfect așa pentru că altfel aș fi fost stăpânită, poate, de unele impresii nepotrivite.

Să văd o peliculă despre care cunosc părerile unora sau altora nu prea-i de mine. Nu fiindcă m-ar influența ci pentru că prefer să am propriile opinii. Îmi place să așez eu acea peliculă în cutiuța sa, acolo unde îi este locul. Pentru că...sunt filme considerate extraordinare care mie nu-mi plac. Sunt actori catalogați geniali care nu-mi par a fi. Am preferințele mele și aproape nimic nu mă influențează. Nu știu dacă e bine sau rău, știu doar că așa sunt eu. 

Azi, dăruindu-mi-se timp nesperat și având și o oarecare dispoziție, am văzut, în sfârșit, după aproape cinci ani de când stă pitită în laptopul meu, descărcată de pe un torrent, recunosc, o peliculă celebră. Daca aș mai avea timp și aș fi capabilă să mă concentrez cu repetiție, parcă aș revedea-o. Totuși, las să se sedimenteze impresiile. E din 1950 fapt care face să mi se pară că zăresc prin ea clișee, un oarecare manierism, deja-vu-uri. Dar doar pare. Asta pentru că a ajuns la mine cu o întârziere de 64 de ani. Pentru că de atunci realitatea a copiat de multe ori, poate fără vrere, ficțiunea. De atunci multe filme s-au tot făcut, dintre care pe multe le-am și văzut... Cu toate astea, "noul" meu film de abia văzut stă încă în picioare. Cred că e un film de excepție, cu un final grandios și oarecum neclar, exact pe gustul meu. Adică perfect.

Ce mi-a plăcut? Că pelicula aceasta, aproape uitată, mi-a dat posibilitatea să descopăr în rolul unei glorii apuse a epocii fără vorbe a cinematografului, o Gloria superbă, nu degeaba supranumită regina filmului mut. Privind filmul ai putea gândi, ca privitor, că-și joacă propriul rol. Dar ar fi o gândire pripită. La Gloria Swanson mă refer, pe care am văzut-o în premieră într-un rol. Și mă mai refer la faimosul Sunset Boulevard, un film când întunecat, când comic, când ambele, de la început până la „The End”, care captivează prin subiect și răsturnările de situație, prin glisarea superbă între realitate și ficțiune dar și prin jocul actoricesc căci distribuția e perfectă. Am descoperit și redescoperit actori din vremuri de aur ale Hollywood-ului. Am mai spus-o și cu alte ocazii: distribuția inspirată face mai mult decât jumătate din succesul unui film. 

Mai pot adăuga că Gloria Swanson este una dintre puținele staruri din perioada filmului mut care a trecut „proba de microfon” chiar dacă, în noile talkies, cariera sa n-a mai fost la fel de strălucitoare deși eu, personal, nu pot înțelege de ce. Pentru că diferența între Gloria mută și Gloria vorbitoare este exact ca aceea dintre cele doua imagini ale sale de mai jos. 

Gloria Swanson - între gesturi și cuvinte

Ultima imagine este din chiar Sunset Boulevard, unde îl are ca partener pe William Holden.

Sunset Boulevard - cu Gloria Swanson si William Holden

Cred că tocmai am trăit clipe de grație. Care sunt destul de rare în viață. Iar cuvântul „perfect” nu l-am folosit de trei ori fără rost în această pseudo-cronică de film prin care doar am încercat să trezesc interesul...

ora 23,30,    04.07.2014,    Oslo