Tuesday, July 31, 2012

Ecou șoptit


Din noaptea aproape neagră răzbesc până la mine câteva zgomote de departe, de foarte departe și flash-uri mai mult presupuse. Nu cred că va fi ceva. Prea lungă așteptarea. După asemenea așteptare nu mai speri nimic.
Privesc afară pe fereastra larg deschisă. Zgomotele par că au plecat deja și liniștea vine spre mine ca o șoaptă mută din toate părțile. E doar o simplă noapte neagră. Deocamdată nimic altceva. Liniștea mormântală mi-a dat deodată senzația că aud șoapte...șoaptele tăcerii. Sunând straniu. Atât de straniu că au părut pentru o fracțiune de secundă că sunt reale. Am tresărit, am ascultat, am insistat. Nimic. Dar pentru acea farâmă de clipă am crezut că e ceva în neregulă cu mine. Că aud ceva ce nu există. Am aprins lumina și din nou am ciulit urechile. Nu, nu eram nebună și instanataneu am zâmbit. Ceva se auzea, era real. Din depărtări necunoscute venea zvon de lacrimi ale cerului. Acum știam ce auzisem. Fantasmele picăturilor căzute în vecinătăți își trimiteau ecoul șoptit, ca într-un vis tulburat, neobișnuit.

Fără niciun fel de avertisment, fără vreun semnal luminos, se aude explozia unui sunet imediat dispersat în noapte. Apoi

I Hate Myself For Loving You


Joan Jett And The Blackhearts - I Hate Myself For Loving You
,,..



" I hate myself for loving you
Can't break free from the the things that you do
I wanna walk but I run back to you
That's why I hate myself for loving you

I think of you ev'ry night and day
You took my heart and you took my pride away."




v

Sunday, July 29, 2012

Life in Pictures - Noninterference


Fiecare pe cont propriu



Life in Pictures este o provocare adresata tuturor. Tema se intinde pe trei ramuri : fotografie, muzica si poezie.
Totul a pornit de aici, de la Costin Comba.

Poșeta - mic sanctuar parfumat


Frangipani
Ador poșetele. Poșetele in general si poșetele din piele in mod special. Mirosul, parfumul pielii naturale dintr-o poșeta nu-l poate nimic egala.
Numai o femeie stie ce inseamna o poșeta si intelege ce este acela parfumul poșetelor, fie el parfum adevarat, sau "parfumul acela" creat de imprejurari si de timp.
Poșeta este secretul unei femei, este acel spatiu sfant si inviolabil care o face unica. Locul unde poti gasi intr-o fermecatoare devălmașie bilețele cu diverse notițe sau bilete de mijloace de transport, un ruj si doua-trei cosmetice, portofelul cu bani, chei diverse de la inchizatori uitate, documente, uneori cate-un medicament, bomboane, guma de mestecat, hartii care par sa n-aiba nicio importanta decat pentru stapana poșetei, mici plasturi, servețele parfumate, eventual chiar un mic flacon de parfum. Sunt femeie si toate acestea se regasesc, intr-o mai mica sau mai mare masura, si-n poșetele mele.
Pe oriunde imi ajung pasii, mai ales daca sunt locuri noi, inedite si pe unde am banuiala, de multe ori adeverita, ca nu voi mai avea ocazia sa ma mai duca drumurile, imi cumpar macar cate-o poșeta sau o pereche de pantofi. Nu, inca n-am umplut casa cu ele, desi daca o intrebati pe mama asa ar spune. Nu am totusi foarte multe pentru ca prefer calitatea nu cantitatea si incerc sa le aleg gandindu-ma ca e posibil sa le pot purta la mai multe tinute. Asa ca se intampla sa aleg modele destul de diferite, mai ales daca poseta respectiva n-am intentia s-o folosesc zi de zi.
Orice model ar fi imi place ca poșetele sa fie frumoase, sa ma simt comod cu ele, functionale (ceea ce s-ar traduce prin a fi cat mai incapatoare pe dinauntru si mici pe dinafara daca e posibil), sa aiba un maner potrivit. Am pretentii deosebite in legatura cu manerele, de multe ori renuntand sa cumpar cate o poseta exact fiindca manerul era o problema. Manerul (sau manerele, caci, in cazuri extreme pot fi si doua), trebuie sa fie comod el insusi, sa nu ma deranjeze printr-o prea mare latime, sa nu fie aspru ori rigid dar nici prea moale, sa nu imi alunece de pe umar, sa nu fie in flagrant contrast cu restul posetei. De multe ori simt ca enervez putin vanzatoarele din magazine, fiindca probez o poseta iar si iar, ca sa am siguranta ca investitia va fi facuta cu folos. La o poseta trebuie sa imi placa si accesorizarile si, desigur, cusaturile vizibile. Deci a alege o poseta nu e un lucru atat de simplu cum pare. Se stie ca se poate purta cea mai scumpa si mai eleganta toaleta insa daca la ea ai o poseta urata, demodata si, mai ales, de plastic, totul e un eșec și poti fi catalogata ca prost imbracata.
 
Am poșete si poșete. Unele de care m-am atasat exagerat, folosindu-le poate prea mult, asa cum se intampla cu o poșeta Gabor. Noroc ca este de o calitate excelenta si nici nu se observa cum timpul trece peste ea. Altele pe care le iubesc in mod deosebit, fiind obiecte pe care le-am purtat cu o ocazie speciala, atat de speciala incat a le mai folosi cu o alta ocazie mi se pare blasfemie. Am doua astfel de posete si am hotarat ca ele apartin acelor zile din trecut...au ramas "echipate" cu multe dintre maruntisurile care au legatura cu acea intamplare a trecutului incat uneori le "vizitez", ca si cand ar fi mici muzee. Chiar daca in ele nu este vreun flacon de parfum, nu stiu de ce, continua sa aiba un parfum fin, misterios si pe care nu l-am mai regasit niciodata altundeva. E parfumul acelor zile disparute, care cu fiecare ceas se indeparteaza...parfumul unor foarte dragi amintiri, soapte, iluzii si sperante...

Imi plac posetele de piele, la fel manusile de piele, pantofii, curelele, pentru ca nimic nu se poate compara cu parfumul specific al pielii naturale prelucrate. Nu numai pe mine ma fascineaza acest parfum. De sute de ani aceasta fascinatie pentru piele sau pentru parfumarea ei a preocupat pe creatorii de produse parfumate. De aceea s-a incercat crearea unor parfumuri mirosind a diferite categorii de piele: piele de caprioara, piele de cizma, miros de tabacarie, piele fina de manusi...sau crearea de parfumuri pentru impregnarea pieilor.
In perioada Renasterii, prin intermediul arabilor, spaniolii devin specialisti in impregnarea pieilor cu parfumuri. Ei sunt creatorii vestitelor Peau d'Espagne, piei de camila parfumate cu esenta de trandafir, verbena, cuisoare, scortisoara, lavanda, lemn de santal amestecate cu civet, ambra sau mosc. In toata Europa nobilimea purta vestitele manusi parfumate.
Redand mirosul de manusa din piele parfumata din epoca victoriana, in 2010, firma canadiana Ayala Moriel lanseaza, in editie limitata, un parfum special: Frangipani Gloves Ayala Moriel unisex. Este un eau de parfum (EDT) cu note florale, al carei creator este parfumiera canadiana de origine israeliana, Ayala Moriel.
Parfumul poarta acest nume ca un omagiu adus Marchizului italian Frangipani, important nume in domeniul parfumurilor secolului al XIV-lea, fiind inventatorul metodei de parfumare a manusilor din piele.
Parfumul este floral tropical alb, cu o aroma ametitoare dar delicata, dulce si umed, mirosind a piele intoarsa, usor condimentat cu piper alb. Cand a fost descoperit un arbust tropical cu o floare parfumata al carei miros aducea aminte de mirosul de manusi de piele parfumate, aceasta a fost numita Frangipani (Plumeria). Arbustul se gaseste in Mexic, America Centrala, Caraibe si de Sud pana in Brazilia.

Parfumul Frangipani Gloves unisex prezinta note de iasomie, lemn de guaiac, ambra, frangipani, mimoza, lemn ho, piele intoarsa, mimoza, neroli, iris, piper alb, ulei de zantoxylum si leandru roz.  Notele principale, ce compun si redau nota de piele sunt insa cele de iris, ambra si mai ales frangipani, mirosul ce aminteste de manusile de piele parfumata. Manuși care atat de bine se asorteaza cu o poseta frumoasa din piele.

Aceasta poveste despre Parfumul posetelor din piele, a fost posibila datorita Clubului povestii parfumate, gazduit cu gratie de Mirela.

Au mai scris pentru Povestea parfumata:

Saturday, July 28, 2012

Blogosferă, trezește-te!


In ultimele zile blogosfera a luat foc. Nu stiu cati ati observat fenomenul dar e cat de poate de real. Si nu numai blogosfera. Insusi dragul de Facebook nu mai este prietenos, adica nu-si mai indeplineste chiar scopul principal al existentei sale, nu mai este amabil, nu mai este tolerant, oameni care pana mai ieri erau prieteni astazi fie se ignora politicos, fie s-au injurat si au incheiat orice relatie, fie, ceea ce este cel mai grav, relatiile sunt la cutite. De abia zilele acestea existenta unui buton "dislike" ar fi fost si inca ar fi perfect justificata.

Draga cititorule, ratacind printre bloguri, nu simti o senzatie cam neplacuta? Ceva, asa, ca si cand ai mesteca in acelasi timp fiere in mixaj cu piatra acra si cu particule fine de nisip? Incerci sa te amagesti si sa-ti spui ca poate e asa doar azi. Maine iti spui acelasi lucru. Poimaine la fel, insa derapajul pare a fi definitiv. Politica a pus stapanire pe unele bloguri, pe unii oameni. Povestea a inceput de la protestele din ianuarie, insa s-a amplificat iar atitudinile s-au radicalizat peste masura de cand ruleaza pelicula "Suspendarea".

Multi vor motiva ca a avea o opinie inseamna a avea o atitudine cetateneasca. Poate ca da, dar asta ar include si verticalitate, demnitate, ar insemna aducerea unor argumente de bun simt, ar insemna sa propui ceva concret daca te consideri atat de bun cetatean, sa nu jignesti fara motiv real cel putin o jumatate de țară, adicătelea ar presupune si macar oleaca de respect. Pentru ca exista viata si dupa 29 iulie. 
Exista viata si dupa referendum. Cu sau fara Traian Basescu, Romania trebuie sa mearga inainte, trebuie sa-si vada de viitor. Si noi, ca traitori in aceasta tara, la fel. Si inevitabil, si chiar daca doar virtual, ne vom reintalni unii cu altii.

Inclusiv blogosfera va exista dupa 29 iulie. Unora dintre noi ne va parea rau pentru vorbele rostite. Unora poate ca nu.  Blogurile devenite cam peste noapte tribune politice sunt din ce in ce mai izolate. Trebuie sa recunosc ca si eu le cam ocolesc. Mai intru ca sa vad pana unde s-a ajuns. Nu-mi place. Am acea senzatie descrisa: amar-acru-nisip care-mi produce un scrasnet virtual de dinti.

In ultima perioada, prin prisma celor petrecute, am vazut caractere si "caractere". Cei mai multi cred cu tarie in ceea ce afirma, si chiar de n-o fi cea corecta, e opinia lor. Insa cea mai ilara mi se pare "politica" celor alunecosi, duplicitari. A celor care, pentru a nu-si pierde amicii din blogosfera, se prostitueaza. Ii gasesti pe un blog de o "culoare" unde ii vezi cum sunt de acord cu cele expuse, sunt chiar fani. Apoi, surpriza!, ii regasesti, la scurt timp, pe un altul, desigur blog de cealalta "culoare", unde sustin si parerile de acolo, cu aceeasi "pasiune" si "forta".

Blogosfera, trezeste-te! Pentru ca exista viata si dupa referendum. Paról!

HAPPY WEEKEND! - Editia a 19-a

HAPPY WEEKEND! - Ediţia a 19-a este gata de start! Deci, dacă este weekend, este:
Happy Weekend
Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:
- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau
- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau
- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.
__________________________________________________________________

 Când între oameni frate se urăște cu frate, cei de mai jos ne dau lecții:

Suntem frați, ce, nu se vede? Doar suntem amândoi la fel de...pufoși!

Frate, cum dracu' ai ajuns acolo?!?!?

Ia zi-mi! Pe care capăt îl preferi? Mie, unul, mi-e indiferent, oricum roadem la ăsta până ne facem mari...

Frățioareee.....tu ești?? Răspunde ceva!

Pe cuvântul nostru ca suntem frați gemeni!
________________________________________________________________
Discuție între frați:
Un scoțian își întreabă fratele:
-Ce cadou îi faci soției tale de ziua ei?
-Toată dragostea mea!
-Și atunci, de Crăciun ce-ai să-i mai dai? 

Tot cu ...frați:
- Bulă, nu mai vreau să aud că te bați cu fratele tău!
- Bine, mamă! Închide ușa.

_________________________________________________________________


Nu uitaţi! La sfârşitul postării voastre faceţi trimitere către această pagină, specificând:
Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 19.
Introduceţi în formularul de mai jos nume şi link (acestea vor apărea în tabelul ce se va genera automat):

Thursday, July 26, 2012

Online


Îi plesnea capul. Nu stia ce sa mai faca sa scape de acea durere surda. 
Era extrem de cald, iti venea sa te arunci si sa ramai intr-o cada cu apa rece, dar durerea ascutita nu era din pricina caldurii, stia el. Altceva era. 
Bunica era atat de trista incat nu mai stia cum sa faca sa-i dispara acea stare. Il chemase sa ia pranzul impreuna, asa cum faceau de obicei. Ii pusese pe masa absolut totul asa cum facuse si acum doua zile, acum o saptamana, acum un an. Si mereu, de cand isi amintea. Cu acelasi ritual, cu aceeasi dragoste nemarginita fiindca bunica nu-l avea decat pe el, fiindu-i singurul nepot. Avea pentru bunica o iubire si un respect adanc. Mai ales de cand bunicul disparuse acum mai putin de doi ani si de cand dragostea bunicii se revarsase toata asupra lui, singurul barbat din familie.

Si el tocmai pe bunica o dezamagise. Atat de mare era deceptia bunicii si tristetea privirii pe care i-o adresa, incat el nu mai putea s-o priveasca in ochi, parca nu mai avea curaj. Cu doar cateva vorbe s-au dus, ca si cand n-ar fi fost, vremurile cand doar facand un apropos, spunand o replica amuzanta sau o gluma buna, o facea pe bunica sa zambeasca ori chiar sa izbucneasca in hohote de ras. Baiatul avea un umor nebun, un umor usor cinic, ironic si mai ales autoironic pe care cei din familie si toti cunoscutii i-l apreciau si el era perfect constient de asta.

De aproximativ doua saptamani incercase s-o pregateasca sufleteste pe bunica. Mai ales pe bunica pentru ca simtea instinctiv ca va fi cea careia-i va fi greu sa admita ca el ar n-ar putea face ceva asa cum trebuie. 
Si nu numai pe bunica incercase s-o pregateasca ci si pe mama. Cu maica-sa insa se intelegea dintr-o simpla privire, rar interveneau intre ei mici discutii necesare a lamuri anumite probleme. O iubea si o aprecia mult pentru intelegerea aceea profunda a faptelor si situatiilor, chiar si in cazul cand il ghicea c-a facut cate-o prostie. Intuitia grozava a mamei lui il scutea de multe explicatii, uneori dificil de oferit.

Mancase cu greu, mancarea ii statuse in gat, nu terminase ceea ce era pus in farfurie si-i ceruse scuze bunicii. Iar durerea aceea nu-l mai parasea. Astazi momentul adevarului fusese crunt. Chiar si pentru el pentru ca, desi se astepta la acest deznodamant si isi recunoscuse anticipat greselile, totusi inca sperase. Dorise sa le ofere mamei si bunicii o surpriza, pe care ambele o meritau. 

Nu putuse si se recunostea singurul raspunzator pentru nereusita. Doar nu mama si nici bunica se jucasera un an intreg jocuri pe computer si cand trebuia si cand nu trebuia. Doar nu mama si nici bunica se apucasera serios de treaba abia in ultima clipa. Nu e suficient sa fii inteligent si sa poti invata rapid. Abia azi intelesese cu adevarat.
Dupa ce, cu mari emotii, pandise afisarea, cu voce tremurata ii comunicase bunicii aducandu-i acea mare tristete.
Cu mama vorbise la telefon imediat dupa ce o anuntase "bucuria" pe bunica, dar ea, mama, ca intotdeauna, stia deja. Stia pentru ca ea insasi verificase afisarea online a rezultatelor la admitere. Admiterea la facultate...

Wednesday, July 25, 2012

WORDLESS WEDNESDAY (30) - Sunset


Dragonfly







Mult mai multe imagini la WW găsiţi la prietena noastra CARMEN, iniţiatoarea acestui joc.

Monday, July 23, 2012

Batjocura suprema: Boicot la referendum


Gata! PDL-ul impreuna cu presedintele suspendat s-au hotarat sa boicoteze referendumul pentru suspendare.
De ce vor asta? Probabil vestile din teritoriu nu sunt deloc încurajatoare. Probabil sondajele care se tot publica arata o intentie de participare la vot ce depaseste acel 50%+1, si, mai grav pentru ei, apetența oamenilor de a pune stampila pe "DA" pare sa depaseasca un procent de 60%. Cel putin pe moment.
Basescu vrea boicot de teama ca va fi umilit de votul populatiei Romaniei si din disperare.

Parca pana mai ieri spunea sa vina oamenii la vot. Dar nimic nu mai mira, ne-am obisnuit in ultimii 8 ani cu minciuna prezidentiala. A fost atat de frecventa in aceasta perioada incat inclin sa cred ca este vorba de mitomanie.
Si cei de la PDL, care vin in diverse studiouri sa sustina punctele de vedere basiste, sunt atinsi de mitomanie care este atat de evidenta incat nu poate provoca decat o greata profunda.
Toti acesti reprezentanti ai PDL, trimisi in studiouri, evita orice discutie la subiect, intorc orice vorba, incearca a aplica permanent o logica intortocheata, stramba, pe dos. Nu sunt capabili sa dea un raspuns la o intrebare, nu pot aduce un argument viabil, valabil ori acele argumente pe care le aduc, toate sunt ilare, nefiresti. Incearca sa transforme totul intr-o disputa, intr-un circ, de multe ori de cel mai jos nivel. Si peste toate acestea, pe fețele lor troneaza un larg si permanent zambet ce nu poate fi catalogat decât ca fiind tâmp.
Nu stiu cum de se abtin cei ce modereaza emisiunile sa nu le traga un dos de palma. Un dos de palma ca acela

Relatia cauza-efect


foto personală
Pana in urma cu doua luni obisnuiam sa scriu periodic despre mine, mai precis despre intamplarea nefericita care mi-a schimbat complet cursul vietii. Daca acea intamplare n-ar fi existat, nu aveam placerea de a ne intalni prin blogosfera. Nu m-am gandit niciodata ce inseamna exact principiul cauzalitatii, mai precis nu l-am asociat niciodata cu viata mea. Pana azi.

Azi am inteles exact acest fenomen citind un comentariu cu suflet la una dintre postarile mele. Nu e o postare oarecare ci una care marcheaza un punct de cotitura in viata mea. Un nou punct de cotitura pe langa cel care m-a determinat sa deschid acest blog. Chiar daca postarile foarte personale plac, parca in ciuda acestui fapt, am scris asa ceva tot mai rar. Frazele din acele postari au rupt din sufletul meu nu bucati ci halci, lasand locul sangerand. Lasand rani, alte rani peste cele initiale si ele inca deschise. Si pentru ca nu-mi doresc sa devin agasanta cu problemele mele si cum nasterea acestor insemnari nu e usoara, de multe ori prefer sa stau doar de vorba cu mine.

Oricine are curiozitatea poate gasi pe blog acele postari. Daca va deprima povestile triste, nu incercati sa le cititi! Pentru ca ele, fara exceptie, sunt de-o tristete covarsitoare, dureroasa, pe care banuiesc ca putini dintre cei care le-au lecturat au reusit s-o inteleaga. Vreau sa va linistesc insa. Nu se afla in ele tristetea si disperarea ce duc la sinucidere. Desi, recunosc, am avut candva momente cand am gandit ca ar fi singura cale de a mi se sfarsi pedeapsa.

Blogul acesta fiinteaza de un an, an care s-a implinit de curand, pe 11, luna aceasta. Am inceput insa a scrie pe el abia la 6 luni dupa ce l-am creat. Abia cand am putut sa-mi descatusez gandurile. Cand am putut sa impartasesc cate ceva din ceea ce mi-a sfasiat viata
Daca blogul e rezultatul unei nenorociri, nici ulterior nu am trecut prin zile mai senine. Evenimente nedorite se incapataneaza sa ma bantuie. Pe langa cel mai sus-mentionat a venit si un al treilea, ca seria intamplarilor nefericite sa fie completa.
Astfel ca postarile mele, cele foarte personale, nu exprima bucurii pentru ca, nu stiu de ce, bucuriile ma ocolesc. Si viata mea e un continuu vartej nebun, violent.

...Acel om care mi-a furat viata nu s-a mai intors. A parjolit totul in urma lui si a plecat definitiv. Acum trei saptamani, dupa foarte mult timp, neiertat de mult, s-a interesat, printr-un biet SMS, ce mai fac. Nu stiu sigur din ce motiv, poate il mustra constiinta. Sau poate ca nu ci doar a vrut sa stie daca il urasc. N-am dorit sa aflu de ce, nici nu mai are importanta. A reusit totusi ceva. Sa faca sa mai sangereze, o data in plus, rana aceea, care doare la fel de tare, fiindca nu pot sa-l urasc. Nu stiu pana cand va mai durea. Poate pana cand se va sfarsi... Pana cand ma voi sfarsi.
 

Sunday, July 22, 2012

Life in Pictures - Their World


Porumbeii...în lumea lor





Life in Pictures este o provocare adresata tuturor. Tema se intinde pe trei ramuri : fotografie, muzica si poezie.
Totul a pornit de aici, de la Costin Comba.
Azi se implineste un an de Life in Pictures. La multi ani!

Saturday, July 21, 2012

HAPPY WEEKEND! - Editia a 18-a

HAPPY WEEKEND! - Ediţia a 18-a este gata de start! Deci, dacă este weekend, este:
Happy Weekend
Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:
- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau
- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau
- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.

__________________________________________________________________


Astăzi...cu multă înțelegere...despre leneși:
"Ajutați-mă și pe mine să urc pe cealaltă treaptă, vă rog! Mi-e o leneee..."
"Nu vă supărați că întreb... Aici e sala de fitness pentru leneși?"
"Ia uite ce frumos se stinge focul stând pe scaun... Minunat! De azi înainte numai așa am să procedez..."
Victorie!! În sfârșit, s-a inventat cubul Rubik pentru leneși!
_______________________________________________________________ 
Dacă am ceva dificil de îndeplinit, am să pun un om leneș să facă treaba respectivă fiindcă omul leneș găsește întotdeauna soluțiile cele mai simple. (Bill Gates)
 Leneșul are întotdeauna chef sa facă ceva, dar începând de mâine. (Vauvergnades)

 Pentru o viață cât mai liniștită și sănătoasă, aplicați cele 3 reguli ale leneșului:
 Dacă cineva râde?  Râzi cu el împreună!
 Dacă cineva cântă?  Cântă cu el împreună!
 Dacă cineva lucrează?  Lasă-l sa lucreze!
_________________________________________________________________

 Văsălie
 Văsălie era atât de leneș, că atunci cand a murit, prietenii săi i-au pus următoarea inscripție pe cruce:
 “Aici continuă sa se odihnească Văsălie…”

_________________________________________________________________


Nu uitaţi! La sfârşitul postării voastre faceţi trimitere către această pagină, specificând:
Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 18.
Introduceţi în formularul de mai jos nume şi link (acestea vor apărea în tabelul ce se va genera automat):

Thursday, July 19, 2012

Diete bio, ovo-lacto-vegetariene, raw vegan. Doar mituri?


Stiati ca in Romania sunt circa 30 de bloguri pe care se "propovaduieste" despre hrana vie, adica raw vegan? Asta daca, de cateva zile incoace, numarul lor n-o fi crescut peste noapte. Citind un astfel de blog te simti ca fiind putin sectant, cel putin asta este sentimentul pe care il incerc eu si de aceea am folosit cuvantul acela specific religiei.

Ce-ar insemna genul acesta de hrana pentru cineva care (inca) nu stie despre ce e vorba?
Este o dieta bazata pe alimente crude, neprocesate si despre care se crede ca ar aduce mari beneficii organismului uman.
Ce-ar intra in aceasta categorie de alimente? Nimic altceva decat o mare varietate de seminte, legume, cereale in stare cruda (starea "cruda" inseamna cereale incoltite care s-a dovedit deja ca nu sunt in totalitate sanatoase), la care se mai adauga fructe, toate proaspete, adica nepreparate, fara a se apela la foc adica. Pe langa asta se mentioneaza ca aceste alimente e bine sa provina din agricultura biologica, pe cat posibil.

Pana de curand am fost bombardati cu beneficiile hranei bio si cu teoriile despre cat de buna este ea pentru organism fiindca nu contine E-uri si nici hormoni de crestere sau pesticide. In paralel, se discuta despre ovo-lacto-vegetarianism, care exclude complet carnea, pana si cea de peste.
De curand, in Romania, suntem asaltati de acest mai nou curent, raw vegan, desi curentul a aparut prin anii '60.

Nu stiu cum se face, dar in cea mai neagra perioada a tarii din punct de vedere economic, ne gasim sa ne punem tichie de margaritar. Nu vreau sa se inteleaga ca as avea ceva cu cei care aleg aceste tipuri de diete. Nu am nimic nici cu sustinatorii curentului bio, nici cu ovo-lacto-vegetarienii, nici cu raw veganii. Fiecare poate manca ce si cum isi doreste, cum crede ca se simte bine, ca ii este benefic pentru propria sanatate si pentru confortul spiritual. Si daca-si si permit din punct de vedere financiar, e strict problema lor.
Mi se pare insa absurd sa se faca o reclama exagerata acestor genuri de diete pentru ca toate, daca te hotarasti sa le aplici in viata cotidiana, sunt destul de costisitoare si nu si le poate permite oricine. In plus, rawveganismul face apel la tot felul de alimente crude care nu sunt caracteristice acestor locuri. Hrana vie trebuie sa fie autohtona ca sa contina energia acestor locuri. Toate elementele aduse din alte tari nu o contin, ceea ce le face sa-si aduca un aport calitativ destul de slab in alimentatie.

Unii se lauda ca acest regim le-a adus beneficii. Nu stiu cat este de adevarat, Poate fi bun sau, la fel de bine, poate fi o capcana sau poate el nu functioneaza pentru oricine, cum nimic nu este valabil  pentru toti oamenii.
Ca functioneaza decat la inceput, deci aparent sau doar pentru unii, rezulta si din ceea ce declara chiar o persoana care are un blog si o afacere in domeniul raw vegan. Nu dau numele nici al persoanei, nici al blogului pentru ca nu vreau sa functioneze ca un fel de reclama mascata. Persoana, o voi numi U., a adoptat acum cativa ani dieta raw vegan. A slabit initial cca. 35 de kg. Apoi, in timp, nu prea lung, un an-doi a "reusit" sa puna la loc acele peste 30 de kilograme.  Nu e incurajator deloc, daca motivul pentru care cineva alege acest regim este unul din ratiuni ce tin de silueta.
Unii sunt vrajiti de acest regim doar vazand niste documentare sau citind un blog.  Altii citind un articol bine ticluit plasat intr-un cotidian.

Nu prea inteleg de ce trebuie sa schimbam alimentatia traditionala romaneasca. Strainii care ne viziteaza sau care gusta la targuri internationale mancarea romaneasca o adora, pentru ca este gustoasa si apetisanta iar noi vrem sa o inlocuim, sa o dam uitarii. 
Aceste diete, despre care tocmai am scris, nu cred ca sunt in totalitate gresite. Elemente din ele pot fi aplicate in alimentatie. Insa niciunul, in totalitate, nu mi se pare ceva ce poate fi pentru toata viata. Din motive de bun simt, de costuri si apoi pentru ca, de pilda, eu nu as fi dispusa sa pregatesc la fiecare masa cate ceva, fiind o mare risipa de timp. Si ca mine, presupun ca gandesc si altii.
M-am documentat putin ca sa scriu articolul dar nu ca sa pot aduce argumente pro sau contra. Nu sunt pro, nu sunt contra. Sunt pentru echilibru fiindca in toate este dovada de intelepciune sa iei ceea ce pare interesant, ceea ce este bun si folositor.

Am intentionat sa scriu un comentariu la un articol al Vienelei, dar pentru ca raspunsul meu devenise too big, am ales sa scriu acest articol. Chiar riscand sa fiu pusa la zid de catre adeptii celor trei curente.

Wednesday, July 18, 2012

Nelson Mandela - The King of Africa


Nelson Mandela în tinerețe
Nascut la 18 iulie 1918, Nelson Rolihlahla Mandela este singurul din familia sa care urmeaza o scoala. Numele englez Nelson il primeste la inscrierea in acea scoala, dupa uzanta vremii.
Nelson Mandela este cel mai cunoscut om politic din Africa de Sud, unul dintre cei mai importanti activiști împotriva apartheid-ului.
La 12 iunie 1964 este condamnat la inchisoare pe viata de unde este eliberat la 11 februarie 1990, dupa 27 de ani.
Pentru eforturile sale in lupta pentru reconcilierea intre diferitele comunitati sud-africane, primeste Premiul Nobel pentru Pace in 1993.
Intre 10 mai 1994 - 1999, devine primul presedinte de culoare al Republicii Africa de Sud.
2009 - Adunarea Generala a Natiunilor Unite declara ziua de 18 iulie - Ziua Mandela.

18 iulie 2012
JOHANNESBURG - Astazi, inainte de inceperea cursurilor, circa 12 milioane de copii, i-au urat "Happy Birthday" intr-un cor de-a lungul si de-a latul Africii de Sud, la implinirea a 94 de ani de viata.
Insusi fostul presedinte american Bill Clinton l-a vizitat in Africa de Sud cu aceasta ocazie.

N. Mandela în 1937
Tot ca o inalta apreciere a intregii sale activitati in slujba tarii si a poporului sau, de ziua sa, Nelson Mandela a primit un cadou special. O specie preistorica de ciocanitoare, o fosila descoperita intr-un zacamant fosilifer cu osemintele a cca. 60 de specii de pasari, vechi de peste 5 mil. de ani, a primit numele "Australopitecus Nelsonmandelai".

Ntando Ntuli, un baiat de 12 ani, a spus cu mandrie: "El este eroul meu pentru ca a luptat pentru noi. Este pentru noi un idol, o icoana, este Regele Africii (The King of Africa)".

Citate din opera lui Nelson Mandela:

"Educatia este cea mai puternica arma care poate schimba lumea."

Portret pictat
"O minte buna si o inima buna sunt intotdeauna o combinatie formidabila."

"Detest rasismul, deoarece il privesc ca pe un lucru barbar, indiferent daca vine de la un alb sau de la un negru."

"Dupa ce ai escaladat un munte, iti dai seama ca mai sunt multi de urcat."

"In tara mea intai te duci la inchisoare si mai apoi devii presedinte."

"Daca vrei sa faci pace cu dusmanul tau trebuie sa lucrezi cu el. Atunci va deveni partenerul tau."

"Curajos este nu cel ce nu are frică, ci acela care ştie să-şi învingă frica sa."

"Sa lasam libertatea sa domneasca. Niciodata soarele nu a luminat mai puternic o alta realizare a omului."

WORDLESS WEDNESDAY (29) - Wedding Bouquet


"Wedding Bouquet"




Mult mai multe imagini la WW găsiţi la prietena noastra CARMEN, iniţiatoarea acestui joc.

Tuesday, July 17, 2012

Prințesa câmpului


Cat vezi cu ochii, o intindere galbena, galbena ca soarele. Un galben aproape infinit, ireal, dand impresia ca soarele ar fi pogorat pe pamant si s-ar fi topit, intinzandu-se ca un ocean de miere aurie pe zeci de hectare. Dar daca te uiti cu mai multa atentie iti dai seama ca nu e soare... nu e aur... nu e miere, desi pare a fi cate putin din toate. 
E un camp nesfarsit de floarea soarelui, prea-frumoasa printesa a campului.

Si daca privesti si mai atent observi ca se afla in mare suferinta. Vremea, anul acesta, nu ii este prietena. Soarele, pe care atata il iubeste, o ucide. O ucide clipa de clipa.
Câmp de floarea-soarelui (fotografie personală)

Legenda florii-soarelui
Am vazut acum aproape trei saptamani un frumos camp de floarea-soarelui, cel din imagine. L-am fotografiat din mersul autoturismului. Am realizat fotografiile la ceas de pranz, cand soarele deja parjolea si era abia ora 12,30. Inca de atunci se observa o usoara ofilire. Pura intamplare, am discutat, peste doar cateva zile, cu un inginer agronom. Mi-a spus ca daca nu va ploua in cca. o saptamana, cultura de floare este compromisa, pentru ca desi inflorita, si chiar daca se produce polenizarea, fiindca nu este deloc apa in sol, aproape totul sau chiar totul e pierdut in sudul tarii.
A trecut de mult acea saptamana. Din toata tara, de pe unde sunt culturi de floare, vin vesti ingrijoratoare. Daca nu va ploua...

Va las sa admirati acel camp de floare. Nu cred ca azi mai arata asa de frumoasa pentru ca nu au venit de atunci decat cateva picaturi de apa, cat sa-si astampere setea cateva vrabiute. Dar imi imaginez dezastrul...

Am cautat legenda florii-soarelui. Inca din antichitate exista o multime de versiuni, care de care mai frumoase. Atat de diferite insa totusi ceva le uneste: in absolut toate, printesa campului e o fata frumoasa indragostita de Soare. Redau si eu in imaginea alaturata una dintre aceste legende.


Monday, July 16, 2012

Sa vina ploaia!


Paparude - Foto de Carol Popp de Szathmáry
Nu mai stiu de cate zile n-a plouat. Daca ar fi fost temperaturi mai "cumsecade" poate ca nu eram cu totii atat de disperati. Nici macar noaptea nu se mai racoreste. Abia spre dimineata aerul devine respirabil in casa. Dorm de saptamani de zile cu ferestrele deschise si aproape complet dezbracata. Norocul mare e ca nu sunt țânțari. Nu stiu de ce nu mai sunt, ma preocupa prea putin acum, doar ma bucur de absenta lor. Cand eram copil imi amintesc ca erau o multime. Tot timpul eram plina de intepaturile lor, nu scapam de ei oriunde m-as fi ascuns. Era de ajuns sa stau afara dupa ora inserarii ca ma atacau.

Nu stiu ce faceti voi, dar eu aproape toata ziua stau in casa. De spaima caldurii, nu de altceva. De la 1 iulie sunt libera de contract asa ca nu mai sunt macar fortata sa ies. In cate-o zi ies in oras doar pentru cumparaturi urgente sau platit facturi. Prin curte si gradina ies abia spre seara, dupa ora sapte, pentru ca e totusi nevoie. Vita-de-vie a luat-o razna si mai trebuie legata, la fel rosiile, castravetii. De bietele legume ma si mir cum inca nu sunt arse de atata soare. Speram sa le mai ajute sa nu moara udatul aproape zilnic. Mai ies si sa pun rufele la uscat, tot spre seara, chiar daca am spalat in cursul zilei.
Nu de soare mi-e frica ci de caldura sufocanta, de faptul ca transpir instantaneu si ma ingrozeste ca zi de zi e mai cald. Acum se anunta ceva schimbari, usoare scaderi de temperatura dar si posibilitatea unor furtuni. Am ajuns sa-mi doresc sa vina furtuna. Absurd.
"Paparudă, rudă,
Vino de ne udă,
Ca să-nceapă ploaie,
Să curgă şiroaie...."
Ce ziceti de incantația asta? Are miros de ploaie? Ar trebui sa aiba...
Cand eram copil, mi-amintesc ca au venit pe strada noastra niste fete, nu cred ca aveau mai mult de 12-14 ani, vreo 4 tigancuse imbracate ca naiba, in mai nimic, decat niste fuste de frunze. Paparude am aflat ca se numeau. Au jucat pe toata strada un dans saltareț, am inteles ca era ceva magic, care trebuia sa induplece ploaia. Si atunci fusese o perioada prelungita de seceta insa nu mai stiu daca era o asemenea caldura. Ca prin ceata imi amintesc ca bateau cu niste bețe in ceva, ca niste vase, si tot cantau cantecelul de mai sus. Era mai lung, mai erau cateva versuri si imi mai amintesc ca lumea arunca cu apa pe ele, apoi li s-au dat bani si cate ceva de mancare. Nu stiu daca chiar dorinta de a ne aduce ploaia le-a manat pe acele paparude pe la noi sau poate doar dorinta de a aduna cativa banuti si cate ceva de-ale gurii. Cert e ca asta era traditia in asemenea perioade de seceta. A disparut de mult aceasta "moda", fetele de varsta aceea acum stau pe Facebook sau cine stie ce altceva fac. 

N-am dormit toata noaptea. Dar adevarul e ca, asa cum mi-as dori chiar si o furtuna, parca si niste paparude nu m-ar deranja sa vad, desi stiu bine ca nu ar avea vreun rezultat. Dar ar fi macar o incercare de chemare a ploilor, un ritual ca de poveste, din alte vremuri. Unul colorat si disperat. 
Totul e disperare zilele astea. Disperarea ne-o alimenteaza si televiziunile care ne-au zapacit cu toate culorile de coduri. Habar nu mai am ce culoare de cod a fost ieri, va fi azi, dar nici nu mai conteaza. Pentru ca e cald, foarte cald, inabusitor de cald si nicio culoare de avertizare nu mai ajuta.
Poate tot incantatia magica a paparudelor ar ajuta: 
"Paparudă, rudă,
Vino de ne udă,
Ca să-nceapă ploaie,
Să curgă şiroaie...."

Sau cantecul lui Nadine:

Sunday, July 15, 2012

Life in Pictures - Translucent


Rotatie

Life in Pictures este o provocare adresata tuturor. Tema se intinde pe trei ramuri : fotografie, muzica si poezie.
Totul a pornit de aici, de la Costin Comba.

Saturday, July 14, 2012

Gustav Klimt - Parfum de femeie, paduri si aur


Sărutul
Azi, 14 iulie, este ziua sa de nastere, insa intreg anul 2012 ii apartine. E magulitor. Nu oricine se poate bucura de o sarbatorire de-a lungul unui intreg an. Desigur, Gustav Klimt, caci la el voi face referire, nu a fost oricine.
Exista artisti ce-si depasesc cu mult epoca si Gustav Klimt a fost unul dintre ei. Vazandu-i creatiile, poti jura ca au fost pictate abia ieri, atat sunt de luminoase si de stralucitoare, de moderniste, de neconventionale, avand in prim plan femei de-o rapitoare frumusete atipica, peisaje reprezentate de oceane de flori, de copaci singulari si paduri, peisaje nu in sens amplu, vast ci ca detalii si aproape totul scaldat in aur, mult aur. Epoca in care a creat l-a influentat intrucatva, fiind vorba despre minunata "la belle epoque".
Inspirat de motive si culori orientale pe care le-a "gasit" in Egiptul antic, in Japonia si in arta bizantina, picturile lui Klimt se mai caracterizeaza prin ceva recognoscibil: perspectiva bidimensionala careia, desigur, ii lipseste adancimea dar careia stilizarea imaginii ii da un aer de atemporalitate si bineinteles, originalitate.
Gustav Klimt
Numai faptul ca stim ca artistul s-a nascut cu exact 150 de ani in urma, in Viena anului 1862, ne trezeste la realitate. Nu s-ar spune asta nici privindu-l in fotografiile care l-au pastrat pentru noi. Klimt pare a apartine secolului XXI prin aparenta sa si, mai ales, prin atitudine.
Farm Garden
Fapt mai putin cunoscut, Gustav Klimt, impreuna cu fratele sau Ernst si cu un alt coleg, Franz Matsch, au fost in Romania, la Castelul Peles, unde in Sala de teatru, in stil Ludovic al XI-lea au decorat tavanul si mai multe frize. Era un vizionar, in anul 1897, impreuna cu alti cativa artisti, se rup de societatea artistilor vienezi, Künstlerhaus, si pun bazele unei noi grupari artistice numita Sezession (Secesiunea).

Geniul sau transpare din fiecare lucrare, oricare dintre tablourile sale emanand o atmosfera magica, originala, iar cele cu portrete una profund erotica, Klimt venerand femeia si, ca artist de geniu, fiind la randul sau admirat de femeile societatii vieneze de atunci. Tocmai acest erotism al artei sale a fost motivul pentru care i-a fost refuzata numirea ca profesor. Ca aproape intotdeauna in viata, tot raul spre bine, caci nu se stie daca altfel Klimt ar mai fi lasat posteritatii atatea lucrari extraordinare, aflate azi in topul celor mai scumpe din lume. Portretul Adelei Bloch-Bauer (1907), uleiuri, aur si argint pe panza, s-a vandut pentru uriasa suma de 135 mil.$ la 19.06.2006, lui Robert Lauder, un miliardar american.
Padurea de fagi (1903)
Iar pentru ca Gustav Klimt a fost un artist exceptional, filmul Klimt (2006) aduce un omagiu cinematografic. Rolul lui Klimt, copilul teribil al sfarsitului de secol XIX, este interpretat de catre actorul american John Malkovich.

Revenind la peisajele cu paduri, cel mai cunoscut peisaj al sau este, incontestabil, Padurea de fagi din 1903. Mai sunt de remarcat Padurea de pini (1902), Padure de fagi in octombrie (1902) si altele, toate ca detalii, nu ca paduri in integralitatea lor, parand criptice si meditative ca imagine de ansamblu, dandu-ti senzatia de inefabil.
Femeie cu pălărie și șarpe cu pene





Considerandu-l artistul plastic reprezentativ pentru identitatea lor culturala, vienezii il omagiaza pe Klimt (ca si pe Mozart si Strauss), in fiecare secunda. O reproducere dupa Klimt este suvenirul obligatoriu si ratacind ca turist prin Viena, la orice pas te intalnesti cu reproduceri ale tablourilor sale pe orice ambalaj, de la ciocolata, la cafea, de la bijuterii la ceasuri si, mai ales, parfumuri
Datorita lui Klimt, dupa mai bine de un secol, idealul de frumusete feminina al capitalei austriece, continua sa ramana cel al doamnei de societate la a doua tinerete, care stie insa compensa lipsa de prospetime prin senzualitatea data de experienta si parfumuri grele, prin eleganta, mister si rafinament iar nu in ultimul rand, printr-o psihologie specifica, complicata de inclinatia spre nevroza si perversiune.

Si piata parfumurilor exploateaza celebritatea lui Klimt. In semn de omagiu, in anul 2006, parfumierul Jean-Paul Guerlain, fascinat de tabloul lui Klimt "Lady with Hat and Feather Boa" a creat, intr-o editie limitata de doar 80 de flacoane, parfumul Nuit d'Amour. Parfumul doreste sa aminteasca de toate sentimentele traite la intalnirea cu o femeie necunoscuta, cu un farmec irezistibil.

Parfumul Nuit d'Amour prezinta o aroma floral-lemnoasa care debuteaza cu notele de top formate dintr-un amestec proaspat de litchi cu boabe de piper roz, "imbracate" intr-o urma de aldehida.
Notele de mijloc, trandafir de Provence, violete si iris, confera feminitate parfumului.
Isi fac simtita prezenta apoi notele de baza, lemn de santal si mosc, care dau caldura si senzualitate parfumului, exact ca gulerul de pene negre ce impodobeste gatul si umerii doamnei din tabloul lui Klimt. 
Parfumul a beneficiat de o sticla de cristal de Baccarat, design 1908, pentru o adecvare la perioada in care Klimt a creat tabloul. Sticla este "adapostita" de o eleganta caseta de lemn lacuit, cu logo-ul bronz-auriu al casei Guerlain. Inchizatoarea este si ea vintage, fiind reprezentata de un carlig de forma unui corn de bivol negru. Pentru a marca si mai bine inceputul de secol XX, pe sticla se afla, ca onament, un superb colier de epoca, din perle suflate in sticla. Pretul este pe masura: 2600 $.


Aceasta poveste care s-a dorit O plimbare parfumata prin padurea de fagi a lui Gustav Klimt, a fost posibila datorita Clubului povestii parfumate, gazduit cu gratie de Mirela.

Au mai scris pentru Povestea parfumata: