Duty free

http://dragosteoarba.blogspot.com/2014/10/duty-free.html

.

Era în autobuzul pentru aeroport când primi SMS-ul. „Zborul dvs. cu numarul...a fost anulat. Pentru detalii va rugăm să ne contactati la... Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente.”

Avu minute bune de derută și prin inimă îi trecu un fier roșu, parcă. Toate planurile picaseră într-o clipă. Culoarea cerului senin de care începuse să se apropie… se îndepărta. Era trist, de-o tristețe ce-i făcea trupul ca de plumb. Dacă i-ar fi stat în putere, s-ar fi ejectat din autobuz dar unde să se ducă?!? Lichidase tot așa că-și continuă drumul spre aeroport. Abătut, îngândurat, fără țintă, încerca să se calmeze gândindu-se că va vedea acolo ce urmează.

Abia acum înțelese cum se simțiseră cei cărora o escală de o ora și jumătate le fusese dilatată la treisprezece. Ore. Mda, abia după ce cumpărase biletul online aflase povești neliniștitoare și descurajante despre noua companie aeriană.

În aeroport, mulți pățiți ca el. Unii erau deja acolo când primiseră SMS-ul. 

La biroul de călători pierduți dură mult timp până ce primiră bilete la alte zboruri, cu alte companii. Pentru dimineața, în jurul orei 6,30. Până azi crezuse că asta se întâmplă doar altora, pe la știri sau prin filme, nicidecum că va ajunge și el într-o asemenea situație neobișnuită. La hotelul de cinci stele al aeroportului era plin de piloți și de stewarzi. Mai mult stewardese dar, straniu, rar câte una tânără și frumușică.

- “Ne întâlnim în avion”, le zise celor doi cu care mai schimbase impresii încă de cu seara. Aveau peste o oră până la decolare. 

În duty free ca-n duty free, adică de toate și bune dar și prețuri pe măsură. Restul de valută de prin portofel nu-i ajungea pentru prea mare lucru. Se plimba curios și stingher printre standuri. Gata, știa ce-ar putea lua! Mai greu era să se hotărască la ceva din motive de ofertă prea bogată dar, din fericire, banii puțini îi reduceau opțiunile. Mult. 

Neîndemânatic precum un elefant printre porțelanuri, explora rafturile elegante, pline de forme multicolore din carton și sticlă care parcă săreau pe el spunând: “Pick me, pick me!”. Își băgă nasul în câteva flacoane dar după 5-6 încercări, miresmele se amestecară. Nu era ușor deloc. Ce și cum să aleagă un nepriceput ca el?!?! O fată scundă și cam plinuță, în uniforma shop-ului, îl abordă. Putea să îl ajute cu ceva? Îi fu jenă de nepriceperea lui și o refuză politicos. Tocmai observase că pentru încercări erau sute de mici fâșii de hârtie specială. Descoperi și rostul cutiuțelor cu boabe de cafea, plasate ici-colo pe rafturi. Parcă mergea mai bine dar tot greu. 

Căuta... Știa că trebuie să găsească, că în mulțimea aia de culori, forme și mirosuri există ceva ce s-ar putea asorta cu ochii albaștri ca cerul. Ceasul mobilului arăta 5,44. Mai avea timp. Încercă și câteva parfumuri foarte scumpe. De curiozitate. Vreo două i se păru că nici măcar nu-și justifică prețul până la cer. Dar ce știa el?? Era un afon în materie de parfumuri. I se învârteau în cap nume peste nume: Lola! by Marc Jacobs, Polo Ralph Lauren Blue, Burberry London, Bvlgari Omnia Crystalline, Bleu de Chanel, Love Chloe, Terre d’Hermès, J’Adore Dior… și altele, și altele. Nenumărate.

Luă cu grijă un flacon micuț, simplu și elegant. Perfect. Mirosea văratic a roze și a garoafele copilăriei, sofisticat și exotic a ambră, iasomie, mosc dar mai ales a tuberoze, florile debutului toamnei... Parfumul îl teleporta în lumea celor o mie de nopți, pe vremea Șeherezadei. Nu se compara cu cele de dinainte. Nu putea explica ce se întâmpla dar simțea că se cunoștea cu parfumul ăsta dintr-o altă viață. Mai încercă alte câteva în paralel dar micul flacon cilindric parcă îl chema: "Stai! Nu mă lăsa aici, ia-mă cu tine altfel ai să regreți!" 

Multiplele nuanțe parfumate, rafinamentul, agresivtatea moderată, feminitatea și frumusețea la a căror evadare din flaconul-tester asistase uimit și vrăjit, îl convinseseră. El era. Emana iubire, erotism chiar. Simți că ar putea plânge, așa cum se întâmplă doar în fața frumuseții perfecte.

Merse la casă fără a mai sta pe gânduri. Vânzătoarea încasă, dădu restul și ambală parfumul într-o punguță specială, încet ca melcul. Nu se grăbea, treaba ei era să vândă.

Îl înhăță și se îndreptă rapid spre poartă.

“- Imi pare rău, poarta s-a închis. Nu mai puteți urca în avionul acesta. Puteți schimba biletul.”

Se învârti lumea cu el. Omul avea dreptate, pe ceasul de pe perete se citea 6,20… Mai putu doar să îngaime:

“- Ce se întâmplă cu bagajul meu?”

“- Puteți să recuperați bagajul, este la biroul X.”

Unde zburase timpul?!??? Nu-și dădea seama. Întârziase nepermis de mult în duty free. Cu simțurile îmbătate de parfumurile de acolo, pierduse complet noțiunea timpului. Din nou simțea cum îi alunecă podeaua de sub picioare… nu știa încotro s-o apuce. Îi venea să moară, să intre în pământ, avea impresia că toată lumea știe că a pierdut avionul.

Îi suna telefonul. Nici nu vru să vadă cine îl sună, era mult prea supărat pe el însuși.

Poate la biroul de unde se schimbaseră biletele cu o zi înainte ar putea fi ajutat.

“- Biletul nu mai poate fi schimbat”, căzu ca o ghilotină răspunsul femeii de la birou. “Pentru că a mai fost schimbat o dată…”

“- Ce alte opțiuni am?”

“- Un avion deseară, la ora 17,45.”

“ - Cât costă biletul?”

“- 975 de euro.”

“ - Câââât??????????” întrebă și rămase fără glas momente lungi. Nu pusese ban lângă ban acele șase luni ca să-i arunce pe un bilet de avion.

“- Îmi pare rău… Mai aveți unul mâine la prânz.”

“- Cât costă biletul?”, întrebă cu spaimă, presimțind un nou preț astronomic.

“- Ceva mai puțin, 780 de euro.”

Încă mai credea că nu aude bine…

“- E luna august, e încă sezon plin, oamenii pleacă și vin din vacanțe”, mormăi ca o scuză funcționara aeroportului.

“- Nu pot plăti atâția bani pe un bilet. Ar râde și curcile de mine… “

“- …Aveți dreptate”, și femeia nu-și putu ascunde un zâmbet plin de înțelegere. “Poate găsiți un autocar. Costă mult mai puțin. În jur de 150 euro…”

Dar femeia nu știa numărul vreunei agenții așa că i-l dădu pe cel de la Ambasada României. “Dar numai după ora 9,00…asa e programul”, îl avertiză.

Mii de gânduri îi săgetau creierul în toate direcțiile. Îl durea capul. După mai mult de o oră recuperă bagajul apoi așteptă ora 9,00. Da, erau două firme de autocare și i se dădură numerele.

Abia peste două zile era cea mai apropiată cursă. Avea să stea în aeroport, era unica soluție. Mulți alții stăteau pe-acolo, pe canapele, jumătate de zi ori câte-o noapte… deci nu era singurul. Nu știa ceilalți ce probleme aveau, nici nu voia să știe. Îi era teamă că l-ar putea întreba cineva de ce a pierdut zborul. Iubirea nu părea un motiv prea bun așa că alese să tacă. Când și când mai privea cu drag, pe furiș și fără resentimente, micul ambalaj întunecat, gândindu-se la stăpâna ochilor ca cerul și a inimii lui.

În aeroport, ca într-o casă. Sau, mai degrabă, ca-ntr-un hostel, cu totul la comun. Era și o bancă vis-a-vis de canapele, bancă de care avu nevoie fiindcă n-avea bani decât pe card. Două zile nu l-a întrebat nimeni nimic. Pentru prima dată înțelese oarecum cam în ce fel trebuie să se simtă un homeless. Două zile și jumătate fusese și el “some kind of”… și realiză că linia de demarcație între a avea ceea ce numim o viață decentă și a nu mai avea nimic este foarte fină. Într-o clipă poți trece dincolo, în nimic.

Cu multe ore înainte plecă către Cityterminalen. Văzu Stockholm, noaptea, pentru ultima dată, parcă mai frumos ca înainte, și-i păru încă o dată rău că îl părăsește. Azi era o vreme răcoroasă, se simțea că se apropie toamna. Era destul de straniu. Pentru el asta însemna a doua plecare.

De aici totul a mers bine. Încet, dar bine.

Aerul rece, cu arome de toamnă-iarnă și parfum de iceberg, frate cu Titanic-ul, s-a simțit din plin pe feribot.

Și pe câmpurile și prin pădurile nesfârșite ale Germaniei îndrăznise a veni toamna. Timidă, răsucind frunzele lanurilor de porumb întinse cât vedeai cu ochii și începând a arămi verdele intens al copacilor mândri din pădurile pe care le traversau. Nu-și imaginase că Germania e atât de verde, un verde infinit, acum dat în pârg, parcă. 

***

Ochii albaștri ca cerul erau acolo, îl așteptau. Emanuel simți o strângere de inimă dar și un val de căldură. Simultan. Nu-i spusese încă Magdei motivul pentru care întârziase patru zile. Avea suficient timp să povestească.

 

Deși o bucură nespus darul, posesoarea ochilor de cer senin hotărî ceva. N-avea să poarte parfumul Jill Sander No. 4 niciodată. Înnobilat de atâta suferință, știa că acesta avea să rămână cel mai prețios și frumos dar primit vreodată. 

Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului Condeielor Parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema curentă îi aparține.

Au mai scris:  Maya, Vania, Matilda,  Catalin, Vero, Tot Vero, Silving, Vienela, Vavaly, Gabi,