Thursday, October 2, 2014

Duty free



.

Era în autobuzul pentru aeroport când primi SMS-ul. „Zborul dvs. cu numarul...a fost anulat. Pentru detalii va rugăm să ne contactati la... Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente.”

Avu minute bune de derută și prin inimă îi trecu un fier roșu, parcă. Toate planurile picaseră într-o clipă. Culoarea cerului senin de care începuse să se apropie… se îndepărta. Era trist, de-o tristețe ce-i făcea trupul ca de plumb. Dacă i-ar fi stat în putere, s-ar fi ejectat din autobuz dar unde să se ducă?!? Lichidase tot așa că-și continuă drumul spre aeroport. Abătut, îngândurat, fără țintă, încerca să se calmeze gândindu-se că va vedea acolo ce urmează.

Abia acum înțelese cum se simțiseră cei cărora o escală de o ora și jumătate le fusese dilatată la treisprezece. Ore. Mda, abia după ce cumpărase biletul online aflase povești neliniștitoare și descurajante despre noua companie aeriană.
În aeroport, mulți pățiți ca el. Unii erau deja acolo când primiseră SMS-ul. 
La biroul de călători pierduți dură mult timp până ce primiră bilete la alte zboruri, cu alte companii. Pentru dimineața, în jurul orei 6,30. Până azi crezuse că asta se întâmplă doar altora, pe la știri sau prin filme, nicidecum că va ajunge și el într-o asemenea situație neobișnuită. La hotelul de cinci stele al aeroportului era plin de piloți și de stewarzi. Mai mult stewardese dar, straniu, rar câte una tânără și frumușică.

- “Ne întâlnim în avion”, le zise celor doi cu care mai schimbase impresii încă de cu seara. Aveau peste o oră până la decolare. 
În duty free ca-n duty free, adică de toate și bune dar și prețuri pe măsură. Restul de valută de prin portofel nu-i ajungea pentru prea mare lucru. Se plimba curios și stingher printre standuri. Gata, știa ce-ar putea lua! Mai greu era să se hotărască la ceva din motive de ofertă prea bogată dar, din fericire, banii puțini îi reduceau opțiunile. Mult. 

Neîndemânatic precum un elefant printre porțelanuri, explora rafturile elegante, pline de forme multicolore din carton și sticlă care parcă săreau pe el spunând: “Pick me, pick me!”. Își băgă nasul în câteva flacoane dar după 5-6 încercări, miresmele se amestecară. Nu era ușor deloc. Ce și cum să aleagă un nepriceput ca el?!?! O fată scundă și cam plinuță, în uniforma shop-ului, îl abordă. Putea să îl ajute cu ceva? Îi fu jenă de nepriceperea lui și o refuză politicos. Tocmai observase că pentru încercări erau sute de mici fâșii de hârtie specială. Descoperi și rostul cutiuțelor cu boabe de cafea, plasate ici-colo pe rafturi. Parcă mergea mai bine dar tot greu. 


Căuta... Știa că trebuie să găsească, că în mulțimea aia de culori, forme și mirosuri există ceva ce s-ar putea asorta cu ochii albaștri ca cerul. Ceasul mobilului arăta 5,44. Mai avea timp. Încercă și câteva parfumuri foarte scumpe. De curiozitate. Vreo două i se păru că nici măcar nu-și justifică prețul până la cer. Dar ce știa el?? Era un afon în materie de parfumuri. I se învârteau în cap nume peste nume: Lola! by Marc Jacobs, Polo Ralph Lauren Blue, Burberry London, Bvlgari Omnia Crystalline, Bleu de Chanel, Love Chloe, Terre d’Hermès, J’Adore Dior… și altele, și altele. Nenumărate.

Luă cu grijă un flacon micuț, simplu și elegant. Perfect. Mirosea văratic a roze și a garoafele copilăriei, sofisticat și exotic a ambră, iasomie, mosc dar mai ales a tuberoze, florile debutului toamnei... Parfumul îl teleporta în lumea celor o mie de nopți, pe vremea Șeherezadei. Nu se compara cu cele de dinainte. Nu putea explica ce se întâmpla dar simțea că se cunoștea cu parfumul ăsta dintr-o altă viață. Mai încercă alte câteva în paralel dar micul flacon cilindric parcă îl chema: "Stai! Nu mă lăsa aici, ia-mă cu tine altfel ai să regreți!" 
Multiplele nuanțe parfumate, rafinamentul, agresivtatea moderată, feminitatea și frumusețea la a căror evadare din flaconul-tester asistase uimit și vrăjit, îl convinseseră. El era. Emana iubire, erotism chiar. Simți că ar putea plânge, așa cum se întâmplă doar în fața frumuseții perfecte.

Merse la casă fără a mai sta pe gânduri. Vânzătoarea încasă, dădu restul și ambală parfumul într-o punguță specială, încet ca melcul. Nu se grăbea, treaba ei era să vândă.
Îl înhăță și se îndreptă rapid spre poartă.
“- Imi pare rău, poarta s-a închis. Nu mai puteți urca în avionul acesta. Puteți schimba biletul.”
Se învârti lumea cu el. Omul avea dreptate, pe ceasul de pe perete se citea 6,20… Mai putu doar să îngaime:
“- Ce se întâmplă cu bagajul meu?”
“- Puteți să recuperați bagajul, este la biroul X.”

Unde zburase timpul?!??? Nu-și dădea seama. Întârziase nepermis de mult în duty free. Cu simțurile îmbătate de parfumurile de acolo, pierduse complet noțiunea timpului. Din nou simțea cum îi alunecă podeaua de sub picioare… nu știa încotro s-o apuce. Îi venea să moară, să intre în pământ, avea impresia că toată lumea știe că a pierdut avionul.
Îi suna telefonul. Nici nu vru să vadă cine îl sună, era mult prea supărat pe el însuși.
Poate la biroul de unde se schimbaseră biletele cu o zi înainte ar putea fi ajutat.

“- Biletul nu mai poate fi schimbat”, căzu ca o ghilotină răspunsul femeii de la birou. “Pentru că a mai fost schimbat o dată…”
“- Ce alte opțiuni am?”
“- Un avion deseară, la ora 17,45.”
“ - Cât costă biletul?”
“- 975 de euro.”
“ - Câââât??????????” întrebă și rămase fără glas momente lungi. Nu pusese ban lângă ban acele șase luni ca să-i arunce pe un bilet de avion.
“- Îmi pare rău… Mai aveți unul mâine la prânz.”
“- Cât costă biletul?”, întrebă cu spaimă, presimțind un nou preț astronomic.
“- Ceva mai puțin, 780 de euro.”
Încă mai credea că nu aude bine…
“- E luna august, e încă sezon plin, oamenii pleacă și vin din vacanțe”, mormăi ca o scuză funcționara aeroportului.
“- Nu pot plăti atâția bani pe un bilet. Ar râde și curcile de mine… “
“- …Aveți dreptate”, și femeia nu-și putu ascunde un zâmbet plin de înțelegere. “Poate găsiți un autocar. Costă mult mai puțin. În jur de 150 euro…”
Dar femeia nu știa numărul vreunei agenții așa că i-l dădu pe cel de la Ambasada României. “Dar numai după ora 9,00…asa e programul”, îl avertiză.

Mii de gânduri îi săgetau creierul în toate direcțiile. Îl durea capul. După mai mult de o oră recuperă bagajul apoi așteptă ora 9,00. Da, erau două firme de autocare și i se dădură numerele.
Abia peste două zile era cea mai apropiată cursă. Avea să stea în aeroport, era unica soluție. Mulți alții stăteau pe-acolo, pe canapele, jumătate de zi ori câte-o noapte… deci nu era singurul. Nu știa ceilalți ce probleme aveau, nici nu voia să știe. Îi era teamă că l-ar putea întreba cineva de ce a pierdut zborul. Iubirea nu părea un motiv prea bun așa că alese să tacă. Când și când mai privea cu drag, pe furiș și fără resentimente, micul ambalaj întunecat, gândindu-se la stăpâna ochilor ca cerul și a inimii lui.

În aeroport, ca într-o casă. Sau, mai degrabă, ca-ntr-un hostel, cu totul la comun. Era și o bancă vis-a-vis de canapele, bancă de care avu nevoie fiindcă n-avea bani decât pe card. Două zile nu l-a întrebat nimeni nimic. Pentru prima dată înțelese oarecum cam în ce fel trebuie să se simtă un homeless. Două zile și jumătate fusese și el “some kind of”… și realiză că linia de demarcație între a avea ceea ce numim o viață decentă și a nu mai avea nimic este foarte fină. Într-o clipă poți trece dincolo, în nimic.
Cu multe ore înainte plecă către Cityterminalen. Văzu Stockholm, noaptea, pentru ultima dată, parcă mai frumos ca înainte, și-i păru încă o dată rău că îl părăsește. Azi era o vreme răcoroasă, se simțea că se apropie toamna. Era destul de straniu. Pentru el asta însemna a doua plecare.

De aici totul a mers bine. Încet, dar bine.
Aerul rece, cu arome de toamnă-iarnă și parfum de iceberg, frate cu Titanic-ul, s-a simțit din plin pe feribot.
Și pe câmpurile și prin pădurile nesfârșite ale Germaniei îndrăznise a veni toamna. Timidă, răsucind frunzele lanurilor de porumb întinse cât vedeai cu ochii și începând a arămi verdele intens al copacilor mândri din pădurile pe care le traversau. Nu-și imaginase că Germania e atât de verde, un verde infinit, acum dat în pârg, parcă. 
***

Ochii albaștri ca cerul erau acolo, îl așteptau. Emanuel simți o strângere de inimă dar și un val de căldură. Simultan. Nu-i spusese încă Magdei motivul pentru care întârziase patru zile. Avea suficient timp să povestească.
 
Deși o bucură nespus darul, posesoarea ochilor de cer senin hotărî ceva. N-avea să poarte parfumul Jill Sander No. 4 niciodată. Înnobilat de atâta suferință, știa că acesta avea să rămână cel mai prețios și frumos dar primit vreodată. 




Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului Condeielor Parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema curentă îi aparține.
Au mai scris:  Maya, Vania, Matilda,  Catalin, Vero, Tot Vero, Silving, Vienela, Vavaly, Gabi,  


32 comments:

  1. Hm... Oricat ar parea de romantic,totusi un barbat parca ar trebui sa fie nitel mai practic ca o femeie,nu sa-si piarda capul printre parfumuri,in detrimentul unui avion.Sincer,cand ai scris ca ea n-avea sa poate parfumul,m-am gandit ca e din cauza asta :))
    Altfel,Elly,cum romantismul asta m-a dus cu gandul la zodie,cred ca e ziua ta in curand,asa ca-ti spun la multi ani,fii romantica si practica! :) Cu drag :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu sunt de acord re simtul practic si pierderea avionului. Mama are un simt practic deosebit de inalt si totusi o data ea si cu mine, (cand eram eu mic), am pierdut avionul in conditii aproape identic asemanatoare, si a fost oarecum si din cauza mea si a ei, adica in mintea mea eu + mama asa ca diada = personajul de mai sus in contextul respectiv, mai ales ca mergeam catre casa si catre bunicul si bunica. Plus tata s-a enervat si nu a vrut sa utilizeze nimic din ce cumparasem la duty free. Ma rog, comparatia o suna cam ridicol, insa din cauza impletirii cu aceste amintiri personale despre oameni dragi mie pt
      mine povestea a sunat ff realist plus
      placut nostalgica !

      Delete
    2. @Irina...Eu cred ca, barbati sau femei, cand suntem indragostiti sau ceva ne place, ne captiveaza, devenim la fel de nepractici, ca sa zic asa. Daca nepractic inseamna a fi sensibil, prefer un astfel de barbat unui ins foarte calculat si fara imaginatie. Cu siguranta intamplarea asta nefericita ii va servi drept lectie personajului meu pentru toata viata dar asta nu inseamna ca omul e nepractic. Se intampla mai des decat credem sa avem impresia ca avem timp si sa nu fie asa, timpul sa zboare cu mult mai repede decat pare. Daca pierzi un simplu autobuz nu e o asa mare drama, vine altul, dar sa pierzi un avion e cu totul altceva... But it’s happend ;)
      Irina, multumesc. A fost ziua mea, pe 29 septembrie, n-am avut timp de ea si nu am facut deloc tam-tam desi ceva-ceva urari tot am contabilizat :)
      Nu-s prea practica nici eu, asa in general. Adica sunt si nu sunt, depinde de multe. Sunt foarte practica in gospodarie, in meserie dar in viata personala nu pot spune ca sunt. Dar nici romantica nu sunt chiar de scriu eu atat de mult despre iubire. Asta a fost menirea blogului de la inceput, sa scriu pe el mult despre povesti de iubire si chiar despre dragoste oarba. N-a fost nimic nepotrivit cand am ales numele blogului, stiam ca asa va fi... :)

      Delete
    3. @Rudolph, ma bucur ca esti si fix la subiect si obiect cu comentariul tau si chiar iti si place povestea in sensul in care spui. Stiam ca va fi o poveste ce va suscita interesul. Eu insumi cand am auzit-o am fost foarte miscata si am repovestit-o cu lux de amanunte, cat de multe am putut retine. Pe unde am mai uitat, am mai improvizat. Multumesc! :)

      Delete
  2. Wow! Sunt impresionat! :)
    Foarte, foarte faină povestirea ta!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc mult, Gigi! Ma bucura faptul ca ti-a placut. Dar nu-i doar o poveste, e cat se poate de reala. Mi-a fost povestita in vara asta.

      Delete
  3. Da, din intamplari din acestea stranii iti dai seama ce rapid ti se poate schimba viata. Si, poate asa reusim, sa valorizam altfel viata.
    O poveste trista cu iz de toamna dar foarte profunda pe langa toate aceste rafturi pline cu 'cadouri' stralucitoare care iti iau vederea... ca sa mai ai putin ragaz sa revii, sa te reintorci si sa te bucuri alaturi de cei pe care ii ai

    ReplyDelete
    Replies
    1. Anca, ma incanta ca ai vazut latura aceasta a povestii. Pe langa iubire, fascinatia pentru un parfum si calatoria intrerupta si chinuita, ai inteles exact partea asta legata de efemerul vietii, de distanta, care nu-i atat de mare, intre a avea si a nu avea, precum si nebunia in care ne-a aruncat societatea de consum.
      Multumesc mult, draga mea!

      Delete
  4. ce poveste romantica... bietul om, asa de cu capul in nori din cauza iubirii... sau in parfum mai de graba.
    am citit-o cu interes si palpitatii :). mi-a placut. bravo!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Valy, nu neaparat latura romantica am vrut s-o subliniez dar trebuia descrisa si inteleasa exact conjunctura in care a i s-a intamplat ceea ce i s-a intamplat. Multumesc mult. :)

      Delete
  5. Da, dincolo de reclama gratuită, e o poveste cât se poate de veridică, din păcate.
    Acesta va fi ritmul în care vei posta, Elly? Te uită cititorii... Dar poate ai ceva mai bun de făcut decât să scrii. Sau n-ai acces la internet ori la un calculator.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Vedeti, si Javra zice cat e de realista aceasta poveste !

      Delete
    2. Nu stiu cand se va intelege ca nu-i vorba de nicio reclama. La nimic. Pur si simplu uneori imi aleg un parfum care se potriveste cu intamplarea sau un parfum pe care il am si scriu despre intamplari care se leaga de parfumurile respective. Nu imi cere nimeni sa pun link, POVESTILE DIN ACEST CICLU NU SUNT ADVERTORIALE. Am si pus candva, pe vreo doua povesti, o atentionare ca nu sunt advertoriale. Am scris si povesti care n-au avut nicio trimitere catre vreun parfum fiindca nu se potrivea nimic cu povestea respectiva.
      Nu e o poveste, pe FB am si spus-o. E o intamplare cat se poate de reala, povestita mie de catre chiar barbatul respectiv. :) Fara sa stie ca povestea va ajunge pe un blog.
      De ce ar trebui sa fie un ritm? Nu am timp de internet, nu am mult timp de blog(uri). In plus, de o vreme, privesc lucrurile altfel. Nu am bloguri care fac bani, nu trebuie sa scriu in vreun ritm. Faceam asta cand eram acasa tot timpul pentru ca nu aveam altceva de facut, trebuia sa imi umplu timpul cu ceva. Cititorii, atatia cat vor fi, vor fi intotdeauna interesati de o poveste inedita, ca asta. Sau de un pamflet dragut sau de intamplari de viata in care lacrima sta langa zambet. In plus, si conexiunea la net e cam proasta in ultima perioada. Asta este... :)

      Delete
  6. Sunt de acord cu Silving.
    Altminteri frumoasă scriere ne-ai oferit.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sunt de acord cu a 2a propozitie, dar fara cuvantul "altminteri" !

      Delete
    2. De ce Rudolf? Eu l-am folosit cu sensul " De altfel " :)

      Delete
    3. Radu, nu cred ca intamplarea trebuie privita asa. Se mai petrec si astfel de chestii. Unii sunt mai ghinionisti decat altii. Unii pierd averi... In comparatie, a pierde un avion nu-i chiar cea mai mare catastrofa si nici legatura cu simtul practic n-are... Multumesc! :)
      Pai lui Rudolph nu-i place acel cuvant fiindca nu-i place prima fraza, sau, ma rog, nu-i de acord cu ea :)

      Delete
  7. ” Parfumul este strans legat de pictura si de muzica, nu doar prin corespondentele inerente ale senzatiilor, dar mai ales prin tehnica de compozitie si de intrupare a ideii. Lasa-te vrajit de miresme si porneste intr-o calatorie fascinanta. Uita de celelalte simturi, pentru a-l descoperi pe cel mai misterios si mai tacut, chintesenta a emotiilor, salas al amintirilor. Parfumul - legatura dintre cer si pamant - este deopotriva taina, dragoste, frumos.” (O.Coifan)
    Dragă Elly, citind frumoasa și inedita ta poveste parfumată, dar și comentariile, trag o concluzie: oare când își vor da seama oamenii că parfumul înseamnă enorm, că mirosul unui om te poate apropia sau îndepărta de el mai mult decât aspectul, vârsta sau chiar alte calități/defecte?! Un om care mirose bine, curat și bine parfumat mereu, înseamnă că se respectă și îi respectă pe cei din jur! Știu că e greu de demonstrat, știu că nimeni n-ar da un simț ca văzul pe miros, dar mai știu că fără miros nu poți mânca, nu poți trăi! Da, te poți intoxica, poți muri, nefiind în măsură să simți mercaptanul din gazul nears, alte toxine, iar fără miros nu prea simți nici gustul și poți îngurgita alimente alterate, etc etc.
    Parfumul e o artă și a te parfuma cu gust arată gradul tău de cultură și civilizație. O femeie care trăznește a parfum ieftin , nepotrivit vârstei sau locului, și-a pus definitiv ”semnătura parfumată”. Un bărbat care pute a tutun, transpirație și haine ponosite, nu poate convinge un om civilizat să stea de vorbă cu el. La un interviu pentru anagajare, stau de vorbă cu cei care au aspect îngrijit și miros bine, e prima condiție, după care văd eu ce știe fiecare să facă. Chiar și săpunul bine parfumat, precum și deodorantul bine ales, contează enorm. Reclamă nu există aici, dimpotrivă, le facem un serviciu celor care ne citesc poveștile parfumate și atât. Le sugerăm ce să aleagă. Un parfum bun costă între 55 și 1500 (etc) lei. Da, și cu 55 poți lua unul bun, îl poți obține și gratuit, comandând ceva util de la YR și primindu-l cadou! Mai sănătos decât țigările și alcoolul, dar și mult mai ieftin. Cunosc parfumurile semnate Jill Sander, dar Jill Sander No. 4 mi-a scăpat, însă acum îl voi căuta anume pentru a-l mirosi, cu siguranță e superb. Mulțumesc că ți-ai făcut timp să scrii, ești o prietenă minunată și e o bucurie să te citesc.
    Te îmbrățișez cu tot dragul! :*

    ” Parfumul este strans legat de pictura si de muzica, nu doar prin corespondentele inerente ale senzatiilor, dar mai ales prin tehnica de compozitie si de intrupare a ideei. Mii de miresme, mii de nuante, mii de impresii intre care trebuie sa detectezi esenta, mesajul, axul de definitie.” (Octavian Coifan)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sunt de acord cu importanta simtului olfactiv. Stiati ca recent s-a reconfirmat ca posibil simptom prevestitor de probabilitate de a dezvolta maladia Alzheimer si pierderea simtului olfactiv, care in multe cazuri survine inainte sa se observe un declin cognitiv semnificativ ? Insa si simtul vazului e important. La ultima conferinta despre Alzheimer din aceasta vara dela Copenhaga, a fost prezentata corelatia semnificativa dintre acumularea de proteina "rea" beta amiloid si in retina (nu numai in structurile profunde ale creierului responsabile cu mirosul, despre care se stia deja si a fost si asta reconfirmat), si astfel s-au propus teste relativ simple si neinvazive, de miros plus de vaz pt a detecta riscul de a dezvolta Alzheimer in cei cu tulburare minim cognitiva insa posibil si ca screening general. Plus exista medicamente care pot indeparta beta amiloidul din creierul mirositor al soarecilor si acesti soricei si-au putut recapata mirosul si nici nu au mai dezvoltat Alzheimer, asa ca exista speranta si pt oameni, pt ca desi medicamentele care mersesera la soareci nu au mers la oameni in 2012, (nici de la Pfizer, nici de la Johnson & Johnson, nici de la Elly Lilly), acum exusta speranta ca daca se poate detecta riscul mai devreme, inainte sa se piarda mirosul total, poate unele medicamente vor merge, plus desigur mai exista si alte firme nu numai cele de mai sus, insa atat Pfizer cat si Johnson & Johnson sunt legate si de industria parfumurilor, (Pfizer cumparand la un moment dat in istorie de ex firma Coty, si revanzand-o ulterior firmei germane de produse casnice Beckinser), eu zic ca industria parfumurilor sa contribuie financiar alaturi de industria de medicamente, (la fel cum fusese si acum 120 de ani cand maj parfumierilor initiali fusesera de
      meserie farmacisti), si sa contribuie la imbunatatirea starii de sanatate generale a populatiei. Daca ar fi dupa mine, de cate ori se duce un pensionar la medicul de familie sa-si ia o reteta compensata, eu as vrea un program in care fiecare pensionar sa aiba oportuntatea sa miroasa diverse esantioane de parfumuri si sa-si aleaga chiar unul care-i place total gratis. Asa ar fi frumos si s-ar face si screening plus si firmele de cosmetice ar putea contribui financiar in mod corporatist responsabil. Parfum de inalta calitate gratis pt pensionari ! Asta sa fie sloganul.campaniei de screening respectiv. Ma rog, asa ar fi daca as fi eu dictator sef al acestor corporatii !

      Delete
    2. @Mirela...
      „Reclamă nu există aici, dimpotrivă, le facem un serviciu celor care ne citesc poveștile parfumate și atât. Le sugerăm ce să aleagă.” Nici nu vreau sa povestesc vreodata despre unii oameni din jurul meu care nu se prea intalnesc nici cu apa, nici cu sapunul. Ce sa mai auda de parfum!?? Ori unii folosesc niste mizerii de parfumuri de iti vine sa iti iei campii. Uneori as prefera sa fiu lipsita de simt olfactiv :(
      Mirela, draga mea, din pacate, frumoasele noastre povesti sunt percepute (si ca) advertoriale. Noi stim foarte bine ca nu-i asa dar cred ca va trebui sa treaca foarte mult timp ca sa convingem. In ce priveste povestea de data aceasta, adevarul e ca a fost dificil, neavand timp mai deloc si avand si o perioada mai agitata. Dar pana la urma, povestea asta era prea speciala ca sa nu o afle si altii. Din orice poveste–intamplare se poate intelege/invata ceva. Nu-i asa? Multumesc mult pentru aprecieri.

      Delete
    3. @Rudolph, din comentariul asta lung dar nu total off-topic, am aflat si eu chestiuni interesante pentru care iti multumesc. :)

      Delete
  8. Frumoasa povestea de astazi Elly, foarte romantica de altfel. Ti-am mai zis de nenumarate ori ca ai un mare talent la povestit, cititorul reusind sa se transpuna pentru moment in lumea personajelor create de tine. Felicitari! Te pup si mult succes in toate cele iti doresc!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Draga Larisa, e bine ca a iesit si oleaca romantica desi nu era scopul meu. Dar trebuia sa fie inteleasa povestea in toata complexitatea ei, sa fie evidentiata conjunctura in care s-a intamplat. Oricum, si asa, povestind eu ce gest frumos a vrut el sa faca, bietul om a cam fost condamnat :) Multumesc mult, draga mea.

      Delete
  9. Ce dor mi-a fost de tine!! Povestea ta are atata farmec si atata personalitate, nu am fost niciodata intr-un duty free, habar n-am ce e pe acolo!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Draga Ella, e drept, apar cam rar prin peisaj dar e doar din lipsa de timp. Acuta lipsa de timp. Lasa, ca acum ai fost si in duty-free ;) Chiar daca doar virtual. Multumesc. Ma bucur mult ca ti-a placut.

      Delete
  10. Sărut mâna, dragă Elly! Mă bucur să te găsesc pe aici, căci îmi era dor de povestirile tale.
    Întâmplarea de mai sus poate să se petreacă atunci când cineva este pasionat de miresmele irezistibile ale parfumurilor. Prima oară când am fost în străinătate, am intrat într-un magazin de parfumuri şi n-am mai ieşit de acolo decât după o oră şi ceva. Eram în stare să miros toate sticluţele, deşi la un moment dat nasul meu nu mai simţea nicio difierenţă, de la atâtea încercări! :-) Aşa şi cu cel ce a pierdut avionl.
    Numai bine îţi doresc şi o toamnă frumoasă! :-)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Alex draga, esti unul dintre prietenii dragi si fideli, care imi face mereu bucuria sa citeasca ceea ce am mai scris chiar daca eu, lipsita de timp, nu am mai reusit sa aflu mai nimic din ceea ce ce mai este pe la tine pe acasa :) Pe blog, vreau sa zic. Cred ca Sara a crescut mai mare si e toti mai frumoasa.
      Vad ca tu, fire sensibila, asa cum te si cunosc, intelegi cam ce s-a intamplat cu personajul meu. Si ii acorzi circumstante atenuante. Sunt incantata ca ti-a placut povestea...care nu-i de fapt o poveste. Multumesc si-ti doresc si eu doar bine. :)

      Delete
    2. Sarut mana pentru gandurile bune, draga Elly. Cand timpul iti va permite, te astept cu mult drag pe pagina mea si ai s-o vezi pe sara ce mare a crescut si ce nazdravanii mai face, caci mai avem doar putin si face 3 anisori!
      Iti doresc din suflet numai bine, sanatate si bucurii! :-)

      Delete
  11. Mi-a cazut fata cand am vazut ca povestea de fapt nu e adevarata:)) Vai, vai! Te pricepi foarte bine la povestit, m-ai tinut atenta si in adrenalina pana la sfarsit. De ce nu scrii o carte?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Aniela, ma bucur ca te „vad” pe aici. :) Dar am o nedumerire: Unde ai „vazut ca povestea nu e adevarata”? N-am scris nicaieri asa ceva. Dimpotriva, e cat se poate de adevarata.
      O carte as scrie eu dar nu-i atat de simplu ca a scrie pe blog. Si-n plus, nu m-a invitat nimeni sa o scriu si chiar de o scriu, si n-am pentru cine, la ce bun? ;)
      Multumesc.

      Delete
  12. super tare povestea... chiar mi-a placut. sa mai vina :)

    ReplyDelete
  13. Incredibil... Ma crezi ca nu stiu ce sa comentez, ca sa par cat de cat 'uman'?!.... :(
    Din punctul meu de vedere nici nu trebuia sa mentionezi faptul ca s-a simtit ca un homeless, pentru ca doar din condei ai reusit sa ma faci sa simt acel gol in stomac. Stiu senzatia aia de 'split second', in care totul se intoarce la 180 de grade. N-am trecut prin ceva atat de dramatic, dar am pierdut o singura data in viata mea un tren si stiu ce inseamna... 'amputarea' aia a unui parcurs 'firesc' si nevoia de restart si de gasire rapid a unui alt scenariu.
    A fost groaznica asteptarea finalului povestirii. De ce?! Pentru ca turbam de ciuda, gandindu-ma ca parfumul a fost folosit. Ai cuvantul meu ca m-am bucurat ca un copil sa-l vad in tipla. :) Exact asa gandesc/simt si eu. Lucrurile pline de o incarcatura prea puternica pentru a fi exprimata in cuvinte inceteaza sa mai fie lucruri si devin simboluri. :) Am casa plina de asa ceva... Doar asa ceva pot spune ca pretuiesc, daca e sa ma refer la partea materiala a vietii - simbolurile unor amintiri. Atat!
    Splendida 'povestirea'!!!!!!!!! M-a facut sa ma simt... like a roller coaster... :) Ce-mi place cand nu tii cont de timp si reusesti sa imbini diverse povestiri cu ajutorul carora impletesti un inteles al lucrurilor. :)
    Superb!... N-o sa uit niciodata parfumul asta nedesfacut, al ochilor albastri...

    ReplyDelete