Thursday, April 27, 2017

Domnișoara T



Curios cum trăise până atunci așa! „Așa” adică într-o lume parcă paralelă. Nu „paralelă” în sensul acela din literatura științifico-fantastică ci într-o lume paralelă cu multe dintre realități.

Probabil mult timp ar mai fi dus-o astfel, acolo, în lumea ei aseptică, în care, e drept, dădea peste o mulțime de alții ca și ea, dacă nu l-ar fi cunoscut. 

Nu era din lumea ei. Asta știuse sau, mai degrabă, intuise din prima clipă. Nu era genul ei. Absolut deloc. Nu aveau aproape nimic în comun. Doar că aparțineau aceleiași generații deși nu s-ar fi zis. Păreau de pe planete diferite, din colțuri opuse de galaxie. Un al șaselea simț încercase s-o avertizeze. Dar cum inima îi tresărea la fiecare gest al lui, la fiecare semn de un fel sau altul, la fiecare apel...atenționarea eșuase. Ochii lui o hipnotizau, îi ingenuncheau voința. La fel vocea, la fel zâmbetul. Nu avea habar cum e să fii drogat. Nici nu se întrebase până atunci. Dar cam așa bănuia că trebuie să fie. În prezența lui, chipul îi era mai tot timpul iluminat. De-o fericire tâmpă.

Îl descoperea tot mai mult. Din detalii, aparent minore. Din reacții. Din anumite neconcordanțe. 
Lipsit de suflet. Duplicitar. Amoral. Escroc. Mințind cum respira...
Descoperea despre el, zi de zi, alte și alte amănunte. Până și că ea n-ar fi fost singura...
Dar descoperea și că toate astea o fascinau cum doar răul în forma sa pură poate fascina. Toate astea o copleșeau, o înfricoșau dar nu putea pleca. Era prinsă. Grav. Pentru totdeauna. Și știa. Nu era scăpare. 

Profita de candoarea ei. De naivitatea ei. De iubirea ei. O seducea zi de zi. Cu ochii, cu zambetul, cu vorbe abile, cu nepasare bine jucată. Se juca cu ea, cu mintea ei. Făcea ce voia cu ea.
Simțea că nu trebuie, că nu mai trebuie...dar era sub vrajă. Simplu și extrem de complicat, în același timp.
Trebuia să fugă. Era paralizată însă. Voința frântă nu o ajuta. 

Instinctul de supraviețuire adormise. Da, împotriva acestor nenorociri nu știa să se apere. În lumea ei altfel se întâmplau toate. Curgeau firesc, ca într-un tipar vechi, bine statornicit. Cu el totul era altcumva. Nicio întâmplare nu începea și nu sfârșea firesc. Totul era imprevizibil, dramatic, periculos. Și, fără excepție, ea se simțea de fiecare dată folosită, chiar păcălită.

Că era perpetuu uimită de ceea ce vedea, descoperea, simțea, intuia... nu mai însemna mare lucru. Devenise normalitatea ei. Faptul că era intrigată continuu de câte ceva îi provoca nesomn. Era permanent în alertă. Ajunsese o umbră a celei care fusese. Se amăgea, privindu-se în oglindă, că totul va fi bine. În momentele în care mai reușea să fie sincera cu ea însăși, nu prea vedea motive, dar spera.

În relațiile anterioare, ea fusese cea care pusese virgule, puncte de suspensie sau chiar acel mare Punct. Ea fusese cea care deținuse controlul. Acum toată viața i se dăduse peste cap. De mai multe ori. Trăia într-un haos. De vreun control nici nu mai putea fi vorba. Uneori nici nu-i mai păsa. 
Nu mai avea importanță cum îl cunoscuse, nu mai avea importanță nimic. Poate că așa trebuise să se întâmple. Credea tot mai mult că da. Zi de zi înțelegea tot mai clar că dacă nu pleacă, va muri. Deși, doar lângă el simțea că trăiește...

Se vedea nevoită să recunoască. Viața era aceea pe care o văzuse prin ochii lui, pe care o trăise de când îl întâlnise. Viața ei cea veche și foarte OK era azi atât de departe încât nici nu putea crede că aceea fusese ea, că ea și acea viață existaseră cândva.
Nu putea vorbi despre nimic, cu nimeni. Nici măcar cu familia. Ce să le spună?! Nu era nimic bun de spus. Conștientiza că ducea un fel de viață dublă. Trăia în două lumi.

Își amintea cum auzise pentru prima oară, în copilărie, despre “viața de două ori”. Nu-i era prea clar ce înseamnă „viata dubla” dar, mai târziu, rumegând informația care adusese concluzia respectivă într-o discuție din familie, prinsă pe furiș și din întâmplare, pricepuse.
Persoana care ducea o viață dublă, aflase, cu mare uimire, că era domnișoara T., profesoara ei de germană.

Și-o amintea perfect și acum, după atât de mulți ani...O femeie tânără, să fi avut maxim treizeci de ani, cu o frumusețe specială, care nu sărea în ochi la prima vedere. Era o apariție, de-o eleganță rafinată, pe care o mai vedea doar la televizor. Purta haine și încălțăminte ultimul răcnet. O avea profesoară de deja trei ani când aflase ceea ce aflase despre ea.
Domnișoara T. era amantă. La mintea de copil de nici zece ani, nici asta nu prea pricepuse ce înseamnă. Doar că nu era ceva de bine.

Anul următor, a venit o nouă profesoară. N-a avut idee ce s-a întâmplat cu domnișoara T.
Abia peste mulți ani a aflat că plecase în Germania, unde avea rude. Găsise puterea să se rupă din acea relație, să pună capăt acelei vieți duble, care se pare că n-o făcea fericită.

Zâmbi gândurilor. Domnișoara T. era tot timpul parfumată și mirosea a cremă scumpă. La fiecare oră o adulmeca, umplându-și nările și plămânii cu acele mirosuri plăcute, puternice, distincte. Mai ales cel de cremă scumpă.
N-a știut niciodată ce folosea, nu ar fi avut cum. Însă cu ceva timp în urmă descoperise că „I Love Love” by Moschino avea un siaj asemănător. 



Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului Condeielor Parfumate, găzduit cu grație, de către Mirela . Tema aleasă de către  Ella se numește Parfumul seducției.
Au mai scris: Ella, Pandhora, Dana, Suzana, Silving, Simona P., Diana, Lili, Mala, Adriana,



9 comments:

  1. O poveste parfumată plină de seducție,de dependența pe care anumite persoane pot să o exercite asupra altora, de iubire oarbă și putere sau lipsa acesteia, miresmele find cele care au adus-o în actualitate. Frumos ne-ai povestit! :)

    ReplyDelete
  2. Draga mea Elly, povestea ta ma facut sa zic 'Doamne ajuta!' ca nu sunt domnisoara T, dar sunt doamna T! ;;)
    Ca de obicei ma încanti teribil de mult cu ceea ce scrii, ma faci sa intru în pielea personajului si chiar sa miros parfumul ... pentru ca "I Love Love", este chiar seducator! :">

    ReplyDelete
  3. Domnișoara T, zici? Nu știu de ce sau poate tocmai că știu, o parte de poveste aș fi putut-o scrie identic, mai puțin partea cu dependența de un EL. Parfumurile vietii au efecte diferite asupra noastră, dar in final ..tot alegem esenta potrivita. M-ai sedus, cuvant cu cuvant, cu fiece literă, virgulă..până la marele punct. Multumesc, Elly.

    ReplyDelete
  4. seducatoare poveste, incitant felul in care ai descris alunecarea pana la contopire cu acel EL care pune universul in miscare iar EA este si spectator si actor.
    pentru EA si viata ei dubla...
    nu stiu parfumul dar, cu siguranta o sa-l iubesc cand o sa-l intalnesc :)

    ReplyDelete
  5. Elly, draga mea prietenă și membră de nădejde a clubului nostru parfumat, mă simt de-a dreptul vinovată știind cât ești de prinsă în Norvegia cu toate, inclusiv cu pregătirile de drum și totuși, făcându-ți timp să scrii! Și ar fi păcat să nu scrii, poveștile tale fiind atât de vii, de unice, iar amprenta personală parcă spunând, chiar și fără semnătură: asta-i Elly!
    Arta seducției aplicată step by step...Și cu succes, o adevărata artă. Domnișoara T poate a chiar existat. Mi-o imaginez mirosind a cremă scumpă...Unde sunt cremele de altă dată?! Aveam un raft întreg NUMAI pentru parfumul fiecăreia. Erau câteva care întreceau parfumurile și aveau un siaj nemaipomenit, se răpândea mireasma în jur și dura mult. Azi toate sunt inodore, dar cu nimic mai bune.
    Domnișoara T care preda germană, care avea o viață dublă și care a fost sedusă…”Zi de zi înțelegea tot mai clar că dacă nu pleacă, va muri. Deși, doar lângă el simțea că trăiește...”
    Sunt de acord! Decât o viață fără iubire, mai bine…dar nu pot să mă pronunț. Totuși, cândva își va aminti, înfiorată, de iubirea ei, chiar dacă a fugit departe de relația aceasta. Sau chiar dacă a fost abandonată.
    Elly, ai scris superb, parfumul ales e minunat și mă bucur că brandul Moschino ți-a făcut cu ochiul, e seducător. Mii de îmbrățișări!

    ReplyDelete
  6. Si mie imi place Moschino. :)
    Seducatoare povestea. :) Intr-un fel, intalnirea cu acel el a zdruncinat-o (un fel de a spune) si-a simtit viata in toata fiinta, prin acele trairi intense de bucurie si tristete; a trecut de la caldut la fierbinte si de la racoros la frig - senzatii puternice, care lasa "urme". :)

    Dragostea nu prea tine cont de angajamentle, in scris, ale oamenilor. :) Apare, nauceste, ramane sau pleaca, dar cei care traiesc sentimentele se aleg cu amintiri puternice, cu trairi puternice si pot spune - ca nu stiu cine: "nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat". :) Astfel de iubiri au ajuns nemuritoare prin munca unor mari artisti! "Caldutul" nu-si prea gaseste locul in arta care tulbura fiinta peste timp.
    Stop! Diana a luat-o pe aratura. :)
    Iti doresc, cu drag, sa ai o zi minunata!

    ReplyDelete
  7. Parca am citit franturi dintr-un roman de dragoste. Captivant in subiect si in redarea lui! O poveste care cred ca s-a intamplat, se intampla si se va mai intampla cat timp vor fi oameni pe pamant.
    Frumoasa povestea ta parfumata!
    O zi excelenta iti doresc! :)

    ReplyDelete
  8. Daca mai exista ceva care pune amprenta asupra unui suflet, cu siguranta acel ceva este parfumul de o mireasma inconfundabila, asa, precum si parfumul povestilor tale pline de viata.

    ReplyDelete
  9. Te simti sedusa si seducatoare in acelasi timp. ... oglinda ce pare sa reflecte un fragment dintr-o poveste cunoscuta cu o oglinda fermecata.

    ReplyDelete