Thursday, March 8, 2018

Totul va fi bine


Dintotdeauna iubise luna mai, încă de când era o copilă cu părul aproape bălai. Pentru explozia de verde și de infinite culori. Anul ăsta însă...
După urarea de bun-venit și primele două-trei întrebări despre cum călătorise, Violeta o anunță solemn:  "Mergem la expoziție! Știu că mereu ți-ai dorit și, uite, e primul an în care ești la mine în luna mai. Și, culmea, chiar când e și expoziția."
Printre zeci de banalități, multe cam aiurea, de care se simțea jenată, răspundea Violetei ca și cum ambele s-ar fi aflat, undeva, pe maluri de apă învolburată. Simțea c-ar trebui să strige. Dar nu. Vorbea normal însă vocea parcă nu i se auzea clar. La fel, cuvintele Violetei de abia ajungeau la ea. Ori ajungeau, sărmanele, dar se izbeau ca de un zid nevăzut. Nu o mira foarte tare, începuse a se obișnui, controla bine situația. Spera doar ca Violeta să nu observe. 

O privea pe Violeta și-i zâmbea ușor încurcată, uneori. Violeta chiar că nu avea habar de nimic. Era la fel de gureșă și de drăguța ca în ultimii aproape douăzeci de ani de când se cunoșteau.
Când iubești prea mult devii un soi de autist. Și dacă simți că iubești prea intens, nici măcar tu însăți nu știi ce să faci, cum să ascunzi faptul că nu mai trăiești pentru tine. Și când nici nimic nu merge cum ți-ai dori, nu vrei să arăți că suferi câinește, compătimirea ar fi și mai dureroasă. 
Violeta nici nu bănuia în ce foc ardea ea în orice clipă, fie zi, fie noapte. Mai bine! Nici nu putea să-i spună. Mai bine stătea așa, ea însăși ca un exponat într-o expoziție... Exponatele sunt tăcute.

Plecară de îndată ce apăru soțul Violetei. 
...Credea că expoziția era frumoasă. Cu siguranță mult mai frumoasă decât i se părea ei. Era întrebată despre una, despre alta. Impresii la fața locului. Răspundea, încerca să fie cum o știau, dar tot ca o persoană autistă se simțea...Mă rog, așa cum își imagina că ar fi să fii astfel.
Nu știa cum să dreagă mecanismul stricat, de acolo, din sufletul ei. Ar fi făcut aproape orice să scape din dureroasa colivie. Poate dacă ar accepta acea invitație... 

Își făcu rezervare la autocar pentru mâine. Îl anunță că, iată, s-a hotărât, vine. O încunoștință și pe Violeta că mâine face un drum, are doar nevoie să o ducă și pe ea până la locul de unde pleca autocarul. Grija  ca de mamă a Violetei se arătă încă o dată. "Lasă-mi un nume și un număr de telefon. Așa, pentru orice eventualitate. Ca o asigurare." Poate că, totuși, Violeta simțea ceva dar delicatețea ei extraordinară o oprea să reacționeze într-un pattern comun. 

Bărbatul o aștepta acolo, exact unde zisese. Nu-l prea plăcuse în poze. Nu-l plăcea nici in carne și oase. Mai ales în carne. Înalt, prea corpolent. Zâmbitor, cumsecade. Ochelari, sprâncenat, brunet. Vorbea bine, vorbea frumos. Vorbea corect și coerent. 
"Ești mult mai frumoasă în realitate.", i se spuse simplu, cu zâmbet uimit.
De ce trebuise sa vină ea aici?!? Fiindcă el nu putea pleca din oraș, cel puțin în perioada asta a anului. Avea o emisiune pe la o televiziune... 

O duse unde locuia. I se părea că nu prea se cuvenea. Poate că nu dar voia să-i acorde o șansă, una cât de mică. Și să-și acorde și ei una. 
Divorțat. Un copil la fosta, un apartament parțial golit de mobile, pensie alimentară. Nu ușor. Bărbatul îi comandă o pizza. Niște bere, de prin frigider. Și omul povestea și din nou povestea. Ea uitase deja câte îi povestise despre el, despre ceea ce făcea, despre divorțul care-l lăsase cam falit... Uitase și cum îl cheamă. Alune, ciocolată...niște Pepsi... și se făcuse aproape miezul nopții. I se închideau ochii. De oboseală fizică dar, mai ales de oboseală a sufletului. Râsese prea mult. Și fals. Trebuia să doarmă, să uite. Ce se petrecea era o tortură care nu-i trebuia. De când ajunsese regreta că venise...
Nu scăpă fără niște apropouri. Poate, poate... Nu! Nu! NU!! Bărbat, ce să-i faci?!?! 
Alunecă în somn ca-n moarte. 

A doua zi precipită lucrurile. Ea. Cică era așteptată acasă. Taxi, gară... Era deja în tren. "Să mă suni când ajungi!" Un SMS la vreo oră, după: "Au fost momente de neuitat. Perna încă îți poartă căldura și parfumul părului. Deja mi-e dor de tine, de zâmbetul și de ochii tăi frumoși." Da, își cam imagina scena. Ughh!
O haită de câini dacă ar fi atacat-o, nu s-ar fi simțit așa...

"Hai, scoală-te!! Ți-a sunat alarma a treia oară. Ce faci, mamă??? Hai, că pierzi trenul..."
Păi era în tren... Sau nu??? Se cutremură, ca și când s-ar fi dărâmat ceva peste ea. Coșmar. Doar un coșmar fusese.
Peste câteva ore avea să fie la Violeta. Totul va fi bine. Pe moment nu. Dar va fi...

 

Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului Condeielor Parfumate, găzduit cu grație, de către Mirela.  

La multi ani, Poveste Parfumata! :)




4 comments:

  1. Draga Elly,

    Ma bucur foarte tare ca te regasesc aici pe blog!
    Povestea ta parfumata este ca de obicei foarte deosebita! Simt cum se revarsa dragostea si romantismul face scantei! :)
    Iti doresc o zi deosebita astazi, de 8 Martie! 1000 de flori şi tot atâtea gânduri bune pentru o persoană deosebită. La multi ani! Pupici!

    ReplyDelete
  2. Elly, mereu ești TU, mereu OM, mereu o extraordinară PRIETENĂ! Nici nu am îndrăznit, știind ce program încărcat ai în Norvegia și cât de departe ești acum de poveștile și blogurile lăsate în urmă, să-ți cer să participi, ți-am trimis doar invitația pe facebook și un tag la postarea destinată membrilor Clubului Poveștii parfumate! ...Dar când m-ai sunat să-mi urezi La mulți ani și, pe lângă multe lucruri frumoase, mi-ai spus că vei participa la poveste! Și atunci am știut că la tine cuvântul dat, nu e luat! Mulțumesc draga mea și …LA MUȚI ANI FRUMOȘI, drag condeier parfumat, talentat, disciplinat, respectat!
    Povestea ta, ca de obicei, lasă o îndoială. E reală întâmplarea, e ficțiune pură?! Și răpunsul nu vine, doar se întrezărește…Oh, nimic mai detestabil la un bărbat decât să scoată ceva bere din frigider și, în timp ce ”molfăie” pizza comandată, să povestească despre fosta…despre divorț, beah. Bine că a fost doar un coșmar…dar Violeta era reală și ea urma să meargă… Acel ”Ughh!” spune multe!
    E ca în filmul Ziua Cârtiței, în care întâmplarea se repetă la nesfârșit, adică până când lucrurile se leagă.
    Ediția noastră aniversară a 7 ani de Povești parfumate nu putea fi fără tine, mulțumesc din suflet pentru participare și te asigur că ai mai mult decât prietenie mea, dragă Elly! Și...încă o dată la mulți ani, azi, femeie frumoasă și deșteaptă! :)

    ReplyDelete
  3. Totul va fi bine! :) Vine un moment cand toti se trezesc din cosmar! :)
    Superba povestea! Excelent scrisa! Intalnirea (de cosmar, din cosmar) e foaaarte tare! :)
    Zile senine iti doresc, cu drag!

    ReplyDelete
  4. luna mai...Luna mai, denumită popular și “Florar” este o lună a ierburilor, o lună plină de prospețime și culoare. Imi place, luna Mai!:)

    ReplyDelete