Saturday, June 30, 2018

UIMIRI

Gara din Dresda - Da, pe acolo, pe la mijlocul superbei clădiri, circulă trenuri



Amintiri...
Într-o noapte de sfârșit de decembrie 2016, absolut din întâmplare, priveam o reluare pe micul ecran. N-am prins mare lucru din respectiva emisie, doar cateva imagini și câteva vorbe. Am rămas cu ceva din acele clipe de uimire: un Print Screen.
I-am făcut un crop și l-am botezat cu ce-mi rămăsese în minte din secvențele de mai înainte: “ciobanul Ștefan - 100 ani”. Și-am mai rămas cu o mare uimire a minții, uimire că, uite, se poate. Dar și cu o uimire a sufletului transformată în emoție. Am pus uimirile astea în laptop, într-un fișier special, alături de alte și alte variate uimiri de-ale mele. Spre păstrare, spre reamintire. Poate că vreodată, cândva, am să am nevoie de unele dintre ele. Just in case…

  . . .


Drumul spre vacanța de vară din anul acesta a fost să fie lung și cam sinuos. E drept, din Norvegia până în România, prin aer ori pe pământ și apă, e cale destul de lungă. Am ales anul ăsta calea cea mai anevoioasă și nu-mi pare rău. Am văzut locuri deosebite și am întâlnit oameni, care, deși la prima vedere ar fi părut banali, nu erau, nu sunt.

În București, în timp ce mă aflam în holul hotelului, gazdă de-o noapte, din lift a ieșit o femeie însoțită de un bărbat în vârstă. Mi-au luat ochii albul costumului, negrul broderiilor, tricolorul care atât de bine se potrivea cu acel alb pur dar și chipul bărbatului. Ca aflată sub o vrajă, m-am ridicat de pe canapeaua roșie. Femeia și bărbatul s-au îndreptat spre aceeași canapea.

Cu ochii nedezlipiți de costumul alb cu flori negre, am cerut voie să fac poze simfoniei florale din fire negre, argintii și aurii. Neîndrăznind să cer voie să fac poze și bărbatului, purtătorul simfoniei. Privind de foarte aproape, am înțeles imediat că acel costum era vechi. “De când eram eu ficior” mi se spune cu mândrie. “Câți ani credeți că am?” mă întreabă bărbatul. Îl privesc atent, dându-mi silința să apreciez. E mai greu decât să rezolv o problema de matematică. Încerc să corelez vârsta cu ceea ce presupun despre costum și… îmi dă cu minus. Pentru că nouazeci și cinci (deși vrusesem să zic doar nouăzeci) e cu siguranță mai puțin decât o sută. “O sută?!?!” am repetat cu ușoară neîncredere. “O suta și opt luni”. Am avut dubii că nu aud bine. În același timp știind că aud bine. Zâmbetul frumos pe chipul la fel de frumos al bărbatului mă convinge. Probabil amuzată de situații oarecum similare, femeia care îl însoțeste îmi confirmă. Bărbatul mi se prezintă. “Ștefan Grosu, cioban. Din Șugag”. De uimire, abia de aud.

Îmi trec rapid prin minte: cioban… o sută de ani… Ștefan. Print Screen într-o noapte de decembrie… Hmm! Ce întâmplare! Le comunic că acum ȘTIU. Femeia e fiica și îl însoțește la Măruță, pentru niște filmări. Veniți de cu seara cu trenul de la Sibiu, așteptau să vina să îi ia o mașină trimisă de televiziunea respectivă.

Povestim. De o parte și de alta. Eu uimită de dânșii. Dânșii uimiți de mine. Credeam că doar pe mine mă pot surprinde poveștile celorlalți. M-am înșelat.

Facem poze împreună. Poze pe care urmează să le trimit fiicei.

Între timp am cercetat oleacă. Nu din lene ci nefiind nevoie de mai mult. Baciul Ștefan e vedetă. La televiziune, pe internet, pe Youtube mai ales…. Doar eu, trăitoare prea puțin în ultima vreme prin frumoasa mea țară, nu știu. 
Dar, ca de fiecare dată, cu flerul pe care îl am pentru “subiecte”… le prind din zbor. Motiv pentru care chiar am fost întrebată, și nu o singură dată, de ce nu m-am făcut reporter...




3 comments:

  1. Frumoasă întâlnire, frumoasă povestire, interesantă coincidență.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sa stii ca asa a fost. Absolut uimitor totul. Cred in coincidente, mi se intampla des. Si din ceea ce am scris de-a lungul timpului se poate vedea asta. Multumesc, Radu! :)

      Delete
  2. Așa cum spui, Elly dragă, e mult mai interesantă calea anevoioasă. Vezi mult mai multe. Noi am ales drumul cu autoturismul personal până la Lido di Jesolo, Veneția, prin Ungaria, Austria, iar la venire, câteva zile oprire în superba Slovacie, în Bratislava. Câte am văzut pe drum, în câte locuri am oprit, câte ne-au bucurat! Cu avionul nu vezi nimic, cu trenul sau mașina, te întâlnești cu locuri și oameni interesanți. Ca și în povestea ta. De ciobanul de-o 100 de ani aud prima oară, nu mă uit la tv decât pe canale de științe, arte și filme, uneori sport. Dar mi-a plăcut mult povestea ta. Mai povestim noi!

    ReplyDelete