Acum cateva zile m-am intalnit cu o tipa de pe strada mea. N-o mai vazusem de ceva vreme. Ne-am salutat si am oprit-o, s-o intreb ce mai face. Am ramas uimita. Fusese plecata un an si jumatate (!) si eu, lucru foarte curios, nu bagasem de seama. A inceput sa-mi povesteasca despre piesa aceea lipsa pentru mine, acel an si jumatate. Povestea si in fata ochilor mi se plimbau o multime de imagini: Spania, un ins Ferry cu care a plecat in Andaluzia, munca pentru un fel de parc de distractii itinerant intre o fiesta si alta... Cateva zile in Franta, care i s-au parut o alta minune. Toate bune si frumoase, in plus dorinta, marturisita, de a se intoarce chiar maine, insa trebuie sa ramana pana in august in tara, caci i se casatoreste fata ce are doar 19 ani. Ea are doar 37, mama singura, care a muncit inainte intr-un atelier de confectii, pe doar 700 de lei /6 zile pe saptamana si cateva bonuri de masa. Spania, cu toata criza, i-a adus venituri pe care nici in vis nu le visa. Si era fericita, pentru prima data in viata ei.
Pe messenger primesc din timp in timp vesti de la un fost coleg, inginer, plecat de aproape 5 ani in Germania. A plecat nestiind o boaba de germana, postul respectiv gasindu-i-l o cunostinta care deja lucra de mai mult timp la firma aceea. Nu era un post chiar grozav, nu de inginer, dar a plecat cu speranta ca va reusi sa convinga si in timp isi va castiga un loc mai bun. Asa s-a si intamplat, de curand m-a anuntat ca a reusit, adica e incadrat pe post de inginer, ca este platit bine pentru un strain, caci diferente se fac, ca limba germana nu mai este de mult o problema desi se mai trezeste, cand e luat prea repede, ca explica amestecat: in romana si germana. Este multumit. Germania ii este a doua casa.
Acum aproape doi ani, mergand la o nunta in familie, m-am reintalnit dupa ceva timp, cu niste verisori. Locuim relativ departe si nu prea mai aveam stiri unii despre altii. Ce-am auzit despre rudele mele a fost ca dintr-un film. Fantastic. O verisoara plecata in Spania, in agricultura, cu contract, printr-o firma de plasare de forta de munca. Lucreaza cca. 6 luni pe an, castiga suficient cat sa isi permita celelalte luni sa stea si acasa, cu sotul, fetita. Interesant era ca, in momentul acela, era in somaj platit si inca foarte bine, firma respectiva nu gasise unde sa le repartizeze (era vorba numai despre echipe de femei). O alta verisoara si niste nepoti, sunt plecati in Italia, lucrand, ea la o clinica privata (asistenta medicala) iar cei doi nepoti, pe un santier naval. Si-au dus si familiile acolo. O sa-i vedem din ce in ce mai rar, pentru ca le merge bine.
O prietena, nefericita dupa doua mariaje defecte, ramasa din fiecare cu cate un copil si, ca tacamul sa fie complet, si fara postul de inginer pe care il avea, a plecat acum aproape 7 ani tot in Italia. Cu nimic, decat cateva sute de euro la ea, dar cu sperante, cu ambitia de a munci ceva, orice, fiindca avea doi copii de crescut si tinut in scoala. I-a fost greu, a strans din dinti, a indurat si unele mici umilinte. Inevitabile. Si-a gasit locuri de munca in domeniul ingrijirii de batrani. Se simte respectata in familiile respective, e bine platita, s-a hotarat ca dupa ce termina cu scolile copiilor sa ramana acolo, in Italia. O femeie curajoasa, pe care o admir pentru ca ei, ii cunosc chiar toate zbaterile.
Trebuie sa spun ca mai cunosc persoane ce traiesc in alta tara: un pictor-designer si un avocat de divorturi in USA, un bijutier si un mic transportator in Franta, alti doi ingineri tot in Germania, altii vreo trei in Canada, un mecanic care s-a reprofilat pe tatuaje in Spania, un programator masini-unelte in Danemarca...o, Doamne! Imi dau seama ca lista ar putea continua. Cu inca cel putin douazeci de persoane. Oameni ce-au facut candva parte si din viata mea, macar tangential, oameni ce muncesc pentru alte tari, care s-au acomodat acolo, care se simt respectati acolo, oameni care nu vor sa se mai intoarca aici, in Romania, nu ca nu si-ar mai iubi tara, ci pentru simplul fapt ca tara pare ca nu i-a iubit pe ei. Oameni ce gandesc romaneste, ce (inca) traiesc romaneste (copiii lor insa deja nu), oameni deosebiti, curajosi, care reprezinta imaginea tarii noastre pe aiurea. Si spiritul romanesc.
O alta romanca. De aceasta data de aici, din Romania. O doamna blanda, zambitoare si extrem de sociabila, care vinde la chioscul de ziare din coltul strazii, desi are 66 de ani si trebuia de mult sa fie la pensie, dar nu poate, fiindca a crescut 3 copii, veniti cam unul dupa altul, abia dupa aceea reusind sa si lucreze ceva, nu indeajuns insa pentru pensionare. Are sotul foarte bolnav, a facut concurenta cu mult curaj vreo 3 ani unui alt chiosc ce-i ameninta micul venit... si se chinuie, desi nici ea nu sta foarte bine cu sanatatea, caci ii mai trebuie doar vreo 2 ani ca sa poata sa se pensioneze.
Cate alte vieti nu as putea creiona... de romani. Romani autentici. Eu le-as spune si fantastici.
Cum fantastici suntem in multe. Caci suntem buni, in arta, in sport, muzica. Zi de zi avem surpriza sa auzim de X sau Y care au obtinut un suces undeva.
Suntem geniali, poate. Ca popor. S-a facut o statistica si Romania are cca.4% copii supradotati. Dublu fata de media internationala. Ce face Romania cu acesti copii? Cu sportivii, muzicienii, cu toate aceste motive de mandrie. Mai nimic.
Da, Romania nu face mare lucru. Aproape toti se descurca pe cont propriu: tenismenii, boxerii, muzicienii, elevii supradotati.
Si tara? Tara se bucura. Mai privim cate un reportaj frumos la cate o televiziune. Unul elogios, minunat. Cam doua zile, in cel mai fericit caz. Dupa, se asterne tacerea. Nimeni nu mai stie nimic, nu face nimic. Doar daca se mai intampla ceva notabil.
Am prezentat cativa oameni. Crochiuri. Ale unor oameni simpli sau mai putin, am vorbit despre cei foarte talentati... Toti fac ce fac bine sau foarte bine. Aici sau aiurea. Ei reprezinta Romania, luata in ansamblu.
Interesant este ca, de fapt, ei, in primul rand, se reprezinta pe ei. Trebuie stiut asta. Pe ei insisi, insa prin faptul ca sunt buni si corecti in ceea ce fac, reprezinta bine si Romania. Si, la scara foarte mica sau ceva mai mare, ne fac mandri ca suntem romani.
Cum nu se poate padure fara uscaturi, as
putea sa mai povestesc despre familii de escroci, de cersetori, plecati in
Italia, Spania, Anglia, la cersit, la furat, la escrocat. Caci si acolo
exista o multime de oameni cu suflet bun, ce nu pun multe intrebari si
care cad victime unor asemenea indivizi. Televiziunile dau mereu
exemple, eu cunosc personal cateva.
Sunt
si ei romani. Dar romani cu destine gresite, oameni de care nu sunt
mandra, dar deloc, cand aud ce ispravi au mai facut, oameni ce poarta
acolo, peste hotare, o imagine trista, distorsionata a Romaniei. Pentru
ca, de multe ori, cei de dincolo, sunt tentati a ne judeca pe noi, ca
popor, dupa comportamentul deviant al acestora. Pentru ca ceilalti, cei
buni, sunt atat de bine integrati, incat dupa o vreme toti uita ca nu
sunt de-ai lor.
La fel, aceste categorii se gasesc si in tara. Nu putem sa "exportam" chiar totul.
Am sa mai prezint o categorie de romani. Tot din cei plecati. Am vorbit cu multi romani din afara. Multi plecati de nevoie. Pentru ca Romania nu le mai oferea nimic. Sau ei asa simteau. Altii, dimpotriva, pentru ca doreau ceva mai mult si nu vedeau posibilitatea de a progresa aici. Toti au plecat sperand in mai bine. Am vorbit cu oameni plecati de 5-10-20 sau chiar mai multi ani.
Exista categorii. Exista si o chestie monstruoasa, mie asa mi se pare. De ce? Pentru ca sunt romani care au plecat si urasc Romania, nu vor sa mai auda de ea. Nu numai in sensul de a se reintoarce. Ce este cel mai grav e ca vorbesc despre Romania, acolo unde sa afla, ca despre ceva oribil, mizer, ceva de Ev Mediu intunecat, ceva de evitat. In loc sa fie ambasadorii tarii lor, prin originea pe care n-o pot ascunde, prin obiceiurile si traditiile care, oricum, ne insotesc pana la moarte, ei tin sa stearga totul si simt o ura viscerala pentru tot ceea ce este romanesc si pentru tot ceea ce se face aici, in tara, bun-rau. Din fericire sunt putini, dar sunt. Nu-i inteleg...
Poate acestea cateva sunt motivele pentru care Europa identifica poporul roman cu cei ce nu ne fac cinste si suntem perceputi ca un popor neserios. Pentru ca am umplut Europa de manele, de prostitutie, de cersetori, si am uimit cu modul facil de a trata probleme grave. Pentru ca romanul este bascalios, lucru ce nu se prea intampla cu alte popoare. Pentru noi a face haz de necaz este ceva atat de natural incat, uneori nu mai sesizam gravitatea situatiilor.
Reintorcandu-ma la spusele lui Octavian Paler:
"Nu există sentiment tragic la români. Cred că dragostea la noi parcurge
doar distanţa dintre romanţă şi pat. Avem o psihologie de popor
superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă."
Pot spune, cu mana pe inima, ca putem fi profunzi, ca natie, insa nu ne tine prea mult. E amuzant insa asa este. Probabil ca maestrul Paler avea dreptate.
Imi amintesc niste proteste sindicale unde, in loc sa se strige lozinci serioase, caci de aceea erau oamenii aceia adunati acolo, la un moment dat s-au apucat sa danseze "dansul pinguinului".
Ori, ce este de spus despre faptul ca stramosii nostri, dacii, la moartea unui dac nu plangeau ci radeau...
Deci? Daca cineva s-a grabit sa-l judece pe O. Paler pentru aceasta caracterizare usor nepoliticoasa la adresa propriului popor...cred ca s-a grabit.
De aceea si Caragiale va fi mereu actual.
Putem fi intr-o clipa tragici, in urmatoarea comici. Precum cele doua masti...
Articol participant la concursul Blog Power, ediţia 24, tema "Noi, romanii, aici si aiurea. Punct de pornire, spusele maestrului Octavian Paler, cu care putem fi sau nu de acord:
"Nu există sentiment tragic la români. Cred că dragostea la noi
parcurge doar distanţa dintre romanţă şi pat. Avem o psihologie de popor
superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă." Din nou tema imi apartine si pe aceasta cale tin sa multumesc tuturor
celor ce m-au ajutat sa o pot propune, adica celor ce mi-au acordat
intreaga lor apreciere saptamana trecuta.
Alte articole participante: romanii, un popor minunat, Tara mea de cremene, despre romani, Ro..Ro..romania , sunt roman , eu nu sunt aiurea
Acum cateva zile m-am intalnit cu o tipa de pe strada mea. N-o mai vazusem de ceva vreme. Ne-am salutat si am oprit-o, s-o intreb ce mai face. Am ramas uimita. Fusese plecata un an si jumatate (!) si eu, lucru foarte curios, nu bagasem de seama. A inceput sa-mi povesteasca despre piesa aceea lipsa pentru mine, acel an si jumatate. Povestea si in fata ochilor mi se plimbau o multime de imagini: Spania, un ins Ferry cu care a plecat in Andaluzia, munca pentru un fel de parc de distractii itinerant intre o fiesta si alta... Cateva zile in Franta, care i s-au parut o alta minune. Toate bune si frumoase, in plus dorinta, marturisita, de a se intoarce chiar maine, insa trebuie sa ramana pana in august in tara, caci i se casatoreste fata ce are doar 19 ani. Ea are doar 37, mama singura, care a muncit inainte intr-un atelier de confectii, pe doar 700 de lei /6 zile pe saptamana si cateva bonuri de masa. Spania, cu toata criza, i-a adus venituri pe care nici in vis nu le visa. Si era fericita, pentru prima data in viata ei.
Atat de competenti incat au reusit, intr-un final, sa descopere ca nimeni altcineva nu poate fi vinovat pentru iarna cu care ne-a cadorisit natura si partial, inconştienţa unora dintre semenii nostri, decat institutia numita A.N.M. - Administratia Nationala de Meteorologie. O institutie de vreo mie de profesionisti care nu are timp de jocurile zilei, adica din acelea politice, si care se ocupa cu chestii absolut neinteresante cum ar fi stabilirea de prognoze. Si care emite avertizari de cod galben, portocaliu, rosu...atunci cand se impune.
“Este momentul unor decizii politice importante. Am
luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona tensiunile
sociale din ţară şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat cu atâtea
suferinţe: stabilitatea economică a ţării”, a declarat premierul
în cadrul şedinţei de Guvern, transmisă în direct la posturile de televiziune
naţională.
