Saturday, June 2, 2012

Duzina de cuvinte - Un destin


Fetelor din cartierul de pe dealuri le placea Ionut. Pe oricare dintre ele ai fi intrebat-o, declaratia ei ar fi fost aceeasi: "Ca Ionut mai rar baiat!". Nu era numai bine facut, adica bine proportionat si cu un chip atragator, deci nu era numai o caracterizare asa, privindu-l de la distanta. Ceea ce ele apreciau cel mai mult era ca el avea pentru toate fetele intotdeauna o gluma draguta si care se potrivea "la marele fix". Era mereu pe subiect. 
Aveau dreptate toate fetiscanele. Ionut nu era numai un tanar atragator ci era si foarte inteligent. Astfel ca se putea discuta cu el despre orice iti putea trece prin cap. Fie ca era o traznaie, fie ca era un subiect serios, fie ca era literatura (da, la inceputul anilor '80 multe dintre fete inca citeau!)...despre toate Ionut stia cate ceva. Avea pareri, avea idei personale, avea o memorie fantastica. Terminase liceul cu doar vreo cativa ani in urma.

In timpul liceului si mai ales in ultimul an, toti profesorii erau unanim de acord ca ar trebui sa dea la o facultate. Putea sa incerce la mai multe. Profesoara de Fizica ar fi spus ca putea sa dea la Electrotehnica pentru ca Ionut se pricepea de minune la instalatii electrice. Profesora de Limba romana i-ar fi dat dezlegare sa mearga sa se inscrie la Filologie. Literatura nu avea prea multe taine pentru el, iar de citit citise vreo doua bibloteci. Profesorul de Biologie era convins ca drumul lui ar putea fi horticultura. Ar fi fost o alegere cat se putea de inspirata. Ionut mostenise priceperea la gradinarit de la tatal sau, care lucra in domeniu, ca simplu muncitor horticol, pentru ca viata nu-i oferise altceva in tineretea lui de baiat sarac dintr-o mahala marginasa. In tineretea lui, tatal visase o desprindere dar... nu se putuse.
Tot profesoara de romana l-ar fi indrumat catre Facultatea de drept, daca era sa fie intrebata, pentru ca baiatul era bun la logica, stia sa argumenteze si, mai ales, era un bun vorbitor. Ascultandu-l, te simteai prins intr-un dans din care iti parea rau sa te retragi. 
Pe vremea aceea politica nu facea nimeni, insa Ionut ar fi fost bun si pentru asta. Cum am spus, era un foarte bun vorbitor, spusele sale pareau o creatie inspirat dantelata cu citate din lecturile ce-i trecusera pe sub ochi si-i ramasesera in cap.

Ionut n-a ales niciunul din acele drumuri. Toate posibile. Am uitat sa spun ceva. In ultimul an de liceu parea ca si-a pierdut busola. Se inhaitase cu altii de seama lui sau mai mari ceva si incepusera sa bata barurile orasului, de cum implinisera 18 ani. Venea tot mai adesea acasa baut. Sau macar ametit. Si tot mai des dimineata, desi era plecat de cu seara.
N-a mers mai departe. A plecat in armata pe care a facut-o nu foarte departe de casa, printr-un noroc. Mama lui era fericita. Avea pe cine sa rasfete. Ca tare mult isi mai iubea feciorul! Despre care, cand venea vreun repros cum ca i-ar cauta prea mult in coarne, spunea: "Lasa, macar el sa aiba de toate, sa nu mai sufere si el ca mine, ca noi!"

Anii au trecut, aproape treizeci la numar. Despre astea si despre altele isi amintea in momentele astea Ionut, barbat la casa lui acum, cu sotie, cu copil. Dupa ani  de rataciri, se schimbase mult, in bine, insa toate trenurile vietii, le pierduse. Adesea il incerca un dor dulce de mama, prea blanda, prea toleranta, dar atat de iubitoare. Femeia se stinsese in urma cu aproape trei ani.
Si privindu-si mica cireada de vacute frumoase si bine ingrijite, zece la numar, se gandea ce minunat ar fi fost sa fie zece cai, fiecare calarit de cate un viteaz soldat din armata romana...iar el....
Ei, bine, el sa fie un mandru decurion, membru al Ordinului Ecvestru din Marele Imperiu Roman.

 
Acest articol constituie un răspuns la provocarea de sâmbata, numită "Duzina de cuvinte".
Articole care au răspuns provocării au mai scris şi cei din tabelul de la finalul postării gazdei, Psi.

LATEST NEWS: blogspot.com a trecut in blogspot.ro


Gata! E realitate!
Nu stiu si daca va fi roza sau poate va fi gri. Dar de azi, e oficial!
Domeniul "blogspot.com" s-a transformat, asa, peste noapte, in "blogspot.ro". Avem terminatie personalizata la Romania.
Abia acum imi explic de ce, de vreo 2-3 zile, din cand in cand, eu ma vizitam pe mine (la blog ma refer). Si asta se intampla in 3-4 reprize pe zi.
Stiam ca exista "blogspot.fr" si "blogspot.es". Uite ca de azi exista si "blogspot.ro".
Ce va insemna asta pentru blogurile ce au ca host acest domeniu? Printre care, se vede, ma numar si eu. Greu de spus. Nimeni inca nu stie si deja au inceput supozitiile. 
Ceea ce am constatat deocamdata este faptul ca nu mai avem PR. Site-ul http://www.prchecker.info/ a ramas si el in urma. Va trebui sa-si adapteze widget-urile. Si pe ei i-a luat pe nepregatite Google. Pe bloguri, si al meu nu face exceptie, aveam acest widget instalat si aveam PR3. Acum, desi pare ca am tot atat, nu mai am.
Am verificat. Raspunsul este:  
"IMPORTANT: N/A (not available) - it is not possible to show any pagerank now."
Deci...PR necunoscut.
Posibil ca acum Blogger sa nu mai prezinte toate facilitatile anterioare, ca de exemplu tot felul de template-uri pe care le permitea. In parenteza fie spus, la un moment dat am incercat un template nou si nu am reusit instalarea lui deplina (nu stiu din ce motiv, pentru ca am facut tot ceea ce trebuia), asa ca am renuntat. M-am rezumat la o tema foarte simpla, infloriturile nefiind pasiunea mea, desi daca nimeresc un blog feminin mai "decorat" nu ma deranjeaza, unele chiar sunt frumoase, cat timp nu se depaseste masura.
S-ar putea sa apara noutati si in ceea ce priveste modul de indexare a paginilor.
Nu ma bate deocamdata gandul sa parasesc Blogger. Atunci cand am facut blogul nici macar nu stiam cate zile il voi tine, de aceea am si ales un domeniu free. Ca sa nu mai spun ca atunci inca nu stiam bine nici ce e ala host. Au trecut cateva luni si sunt tot aici. Posibil sa trec la domeniu propriu. Candva.
Pe moment sunt usor debusolata. Ca si alti blogeri cu blogul pe fostul blogspot.com, presupun. Pentru ca nu se stie ce urmaresc cei de la Google.

Ce credeti ca se poate intampla de acum incolo? Ce modificari pot aparea?

HAPPY WEEKEND! - Editia a 11-a

HAPPY WEEKEND! - Ediţia a 11-a este gata de start! Deci, dacă este weekend, este

Happy Weekend

Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:
- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau
- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori
- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă,
apoi să introduceţi nume şi link în tabelul afişat la sfârşitul postării mele HAPPY WEEKEND! - Ed.11, de azi.
__________________________________________________________________

Pentru ca in acest weekend este o importanta sarbatoare religioasa, RUSALIILE, azi o postare cu totul speciala, un fragment din opera Rusalka - de Antonín Leopold Dvořák (compozitor ceh), in patru interpretari de exceptie.
Las muzica si imaginile sa vorbeasca.

1. Aria "Song to the Moon" interpretata de Renee Fleming:

2. Aria "Song to the Moon" interpretata de Leontyne Price:
3. Aceeasi arie interpretata de o alta soprana, Lillian Roberts:
4. Versiune - interpretare la violoncel - Stjepan Hauser:


Care varianta interpretativa credeti ca este cea mai reusita sau va place mai mult?

Nu uitaţi! La sfârşitul postării voastre faceţi trimitere către această pagină, specificând:
Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 11

Apoi introduceţi în formularul de mai jos nume şi link (acestea vor apărea în tabelul ce se va genera automat):

Friday, June 1, 2012

Cronică de ţară extraordinară (3)


Sunt fascinată în ce ţară extraordinară trăiesc. Tot ceea ce se întâmplă mă face să nu încetez să mă minunez. Zilnic. 

Nici nu s-au stins bine ecourile Eurovisionului ca am aterizat in aceeasi ograda in care se desfasoara politica romaneasca. Adica realitatea ne-a adus cu picioarele pe pamant.

Mai intai, fostul premier, Mihai Razvan Ungureanu, aflat la Craiova, ne-a mai facut inca o data lenesi declarand: "Criza este doar pentru cei care nu vor sa munceasca, pentru cei care nu sunt indrazneti in realizarea proiectelor proprii, criza este pentru cei care se trezesc tarziu si se culca devreme." Pai dupa ceea ce spune ori crede domnia-sa, ar insemna ca tot bietul roman are proiecte de dimineata pana seara, sau ca "minunata" criza este pentru găini, ori ca e inflatie de locuri de munca. De fapt as vrea sa-l vad pe Ungureanu in pielea unui somer român, care a muncit inainte pentru salariul minim pe economie, ca asa sa pot si eu sa-l apostrofez ca este lenes.

Pe de alta parte, Vasile Blaga, il trimite pe Mihai Razvan Ungureanu sa trudeasca pentru PD-L o vreme ca sa poata fi luat in seama ca om politic si astfel sa dea dovada capacitatii de a conduce un partid. Pentru moment, Ungureanu are in proiect un ONG, dar nu oricare ci unul mare, important, cu care sa rupa gura targului. Vom trai si vom vedea. Ii tinem pumnii. Nu de alta, dar au mai vrut si altii sa faca din...bici. La cat nu este de lenes, cred ca-i va reusi.

Mai nou, in Romania, se petrec disparitii misterioase. Acum o saptamana, Codrut Marta, fostul sef de cabinet al lui Sorin Blejnar a disparut (deja din 21 mai spune sotia acestuia). Sorin Blejnar si Elan Schwartzenberg au fost audiati luni de procurorii de la I.C.C.J. in legatura cu disparitia si unele fraude fiscale de zeci de milioane de euro, reprezentand rambursari de TVA si care ar fi fost scosi in afara tarii prin mijlocirea unor firme infiintate special in acest scop. In 2011, numele lui Marta a mai fost prezent intr-un dosar de frauda cu motorina Euro5, pentru neplata accizelor.
In cazul Marta, cei ce ancheteaza au avansat chiar ipoteza unui asasinat. IGPR l-a dat in urmarire internationala pe disparut. Deocamdata asupra intregii povesti pluteste misterul. Incepe un nou serial Elodia? Va dezamagesc. Nu. Dan Diaconescu e prea ocupat cu campania electorala.

Premierul in functie, Victor Ponta, s-a lovit de primul episod neplacut de cand a fost uns. Ieri, a fost huiduit la Iasi de un grup de persoane, in timpul deplasarii pe jos, prin centrul orasului. Se afla la Iasi pentru a inaugura ansamblul urbanistic Palas, declarat ilegal de catre justitie. Lui Ponta i s-a facut o "atmosfera" interesanta: unii strigau "Hotii" si "Tradatorii", altii, ceva mai multi, il aplaudau. Una rece, alta calda. Ca-n campanie electorala... 
P.S.- "Uratorii" au fost amendati cu cate 700 de lei de caciula.

Au inceput rafuielile schimbarile. 
La Comunicatii e urgie. Ministrul Dan Nica spune ca a inceput curatenia la Posta Romana si acuza cuplul Boc-Anastase de starea de lucruri delicata in care se afla aceasta. La povestea cu Posta se adauga restructurarea care a inceput la Societatea Nationala de Radiocomunicatii. La cat de rau merg lucrurile si la datoriile care sunt, ar fi bine sa reuseasca in saptamana promisa, nu doar sa ne trezim cu o schimbare de persoane in posturile importante. Persoane de culoarea la moda, bineinteles.

- Ponta a vrut sa-l demita pe tatal Robertei Anastase de la CONPET, dar nu s-a putut, ministrului Economiei raspunzandu-i-se "Nu vreau" de catre seful CONPET.
- Tot Ponta spune ca sefii de la Turceni si Rovinari au refuzat sa-si dea demisia. 
Dupa atatea refuzuri, Ponta se vede nevoit sa faca ceva schimbari in procedurile de demitere.
- La Posta Romana au fost dati afara 150 de directori, toti din judetul Prahova. Mare mai e judetul asta!
- Se anunta recuperarea banilor pierduti cu gala lui Bute, chestiune de care doamna Udrea n-ar fi straina.
- Ministerul Sanatatii redeschide trei spitale din cele desfiintate anul trecut, pe vremea lui Emil Boc. Deocamdata. Pentru restul, pana la 62, se vor face reevaluari si abia dupa se va hotari.

Daca din locul unde stătea Ungureanu, poporul roman se vedea lenes, Lucian Croitoru de la BNR, vede cu totul altceva. Intr-un interviu, a declarat ca bugetarii romani nu au reactionat violent la taierea salariilor pentru ca au avut "bun-simt si intuitie". Asta pentru ca, chipurile, oamenii ar fi simtit ca in anii de dinainte au primit mai mult decat meritau. Si, ca sa fie gentil pana la capat cu poporul jumulit, a mai adaugat o calitate: inteligenta. E clar: suntem un popor cameleonic.

Atat din cauza campaniei electorale, care e din zi in zi mai infierbantata dar si din cauza propunerii lui Ponta de a se impozita suplimentar veniturile peste 4.500 lei, cu inca 16%, in coalitia USL au aparut primele scantei. Supraimpozitarea este considerata o masura incorecta de catre PNL. La obiectiile facute de Dan Radu Rusanu si Crin Antonescu, Victor Ponta a revenit cu nuantari: exceptarea profesorilor universitari, impozitarea doar a veniturilor bugetare... Poate ca pana la urma, ne vom pomeni cu totii supraimpozitati. Ca sa nu mai fie doar unii nemultumiti.

Dupa atata politica, sa mai privim si la Romania cu talent(e).  
Baietii de la gimnastica ne-au facut cadou o pretioasa medalie de bronz, la Campionatele Europene de la Montpellier, obtinuta sambata, in finala pe echipe. Pe locul intai s-a clasat Anglia, iar pe doi, Rusia. Si asta n-a fost totul! Delegatia noastra la C.E. de gimnastica masculina s-a mai intors cu un aur la individual (aur la sarituri - Flavius Koczi) si doua medalii de argint la juniori (Daniel Radeanu).

Intre timp, am aflat si raspunsul privitor la filmul lui Cristi Mungiu, "Dupa dealuri", prezentat la Cannes.
Filmul a castigat doua premii: Premiul pentru cel mai bun scenariu al Festivalului de Film Cannes 2012 si Premiul pentru interpretare feminina, acordat celor doua actrite principale, Cosmina Stratan si Cristina Flutur.
Pentru cine nu stie, Mungiu a mai castigat trofeul Palme d"Or al Festivalului de la Cannes cu filmul "4,3,2".

Si o intamplare de-a rasu'-plansu':
Desi Lucian Bute a fost infrant si a pierdut centura IBF, sefii sai de la InterBox n-au renuntat la petrecerea pregatita pentru dupa meci. Ca si cum meciul ar fi fost castigat, membrii din staff-ul lui Bute s-au distrat intr-un restaurant al hotelului Crown Plaza. 
Cu un singur lucru putem sa ne consolam: Mai sunt "romani" si in Canada.

01.06.2012

Gandacul rosu al crinului (Scarlet lily beetle)


Gandacul rosu al crinului (Lilioceris lilii)
Am o mica gradina unde cultiv diverse flori. Printre ele se numără şi două varietăţi de crin: Crinul obisnuit de culoare alba (Lilium candidum) si Crinul imperial sau regal (Lilium regale).
Acum vreo 4 ani am observat pentru prima oara în gradină, pe un fir de crin imperial, un foarte frumos gândăcel roşu, despre care nu ştiam nimic. I-am admirat frumusetea.
Peste alte cateva zile am mai gasit inca doi gandacei, tot pe crinii imperiali. Dar, lucru care ne-a mirat, pe mine si pe mama, am descoperit ca frunzele crinului erau mancate in mare parte, la fel si doi dintre boboci. Parea a fi opera unui vierme de plante. Am cercetat crinii imperiali sa vedem daca exista asemenea insecta si concluzia a fost naucitoare: nu exista niciun fel de vierme. A trebuit sa conchidem ca singura insecta care parea a fi responsabla de distrugere era acel gandacel rosu, pe care anul acela il descoperisem pentru prima data. Nu ne-am inselat. De atunci, in fiecare an, avem de lucru cu aceasta micuta insecta. Pe cat e de frumoasa, pe atat este de distrugatoare. Iata ce am aflat de-a lungul acestor ani despre el:
Crin imperial infestat cu larve in faza a doua

Clasificare:
Încrengatura: Artropode
Clasa: Insecte
Ordinul: Coleoptera
Familia: Chrysomelidae
Subfamilia: Criocerinae
Genul: Lilioceris
Denumirea stintifica: Lilioceris lilii (dată in 1763 de catre Giovanni Antonio Scopoli (1723-1788), fizician si naturalist italian.)

Descriere:
Gandacul rosu al crinului (Scarlet lily beetle, in engleză) are cele doua elitre si partea ranforsata a gatului (ca o platosa) de culoare rosu aprins, stralucitor, cu dimensiuni de 7-8 mm, iar picioarele, capul si antenele sunt de un negru intens. Gandacul Lilioceris lilii, numit popular gandacul rosu al crinului, prezinta trei perechi de picioare. Elitrele au mici puncte adancite, dispuse simetric si foarte dese iar intre gandacii femela si cei mascul nu exista diferente, nici de marime, nici de culoare.
Larva in faza a treia de dezvoltare
Iarna, acest gandac traieste in pamant, la cativa centimetri adancime, profitand de caldura ce-o degaja covorul de vegetatie cazuta deasupra solului.

Areal de raspandire: 
Europa, Africa de Nord, Siberia, Orientul Mjlociu. Pe continentul american (partea de nord) se gaseste in Canada si nordul Statelor Unite.

Ciclu de viata:
Dupa imperechere, femela depune un numar mare de oua, intre 300-450, de cca. 1,5 mm, de forma cilindrica, cu capete rotunjite. Ouale sunt depuse pe partea inferioara a frunzelor de crin, lipite cu un fel de mucus, si sunt de culoare galben pana la rosu portocaliu. In functie de cum sunt conditiile amosferice, ouale eclozeaza dupa 1-2 saptamani.
Larva si frunza distrusa
Larva in faza a patra de dezvoltare
Larvele care apar din oua prezinta caracteristici specifice. Au capul si rudimentele de picioare de culoare neagra, corpul galbui iar anusul se afla dispus pe partea dorsala a corpului, adica pe spate. Tot ceea ce elimina, mucus si fecale, de culoarea namolului negru, nu se indeparteaza ci este utilizat ca si camuflaj.  Astfel ca larvele par a fi, pentru ochiul neavizat, doar niste picaturi de namol. Rolul acestui camuflaj poate fi si acela de a le proteja de soare. Larvele sunt mobile, se muta odata ce consuma suportul pe care se afla, adica frunzele. Lasa crinul fara frunze, putandu-le manca aproape cu totul. Dezvoltarea lor este rapida, ajungand in faza adulta (cca. 9 mm) in max. 3 saptamani, trecand prin mai multe etape de dezvoltare. Cand a ajuns la maturizare, larva cade pe sol, isi indeparteaza invelisul de excremente si se ascunde in sol, unde isi formeaza, din saliva si pamant, un fel de cocon. Dupa 2-3 saptamani din cocon iese gandacul. In zonele cu clima mai calda acest gandac poate avea pana la 3 generatii in perioada primavara-vara, in America si Canada, unde gandacul a ajuns abia in anul 1943 accidental, are o singura generatie.

Depistarea preventiva a gandacului:
Se face vizualizand intreaga planta, intotdeauna larvele aflandu-se pe dosul frunzelor. Prezenta gandacului pe crini este, de asemenea un semn foarte clar ca planta a fost "populata" cu larve, cca. 10-12 larve/planta. De asemenea, daca se cumpara bulbi de crin, acestia se verifica foarte bine sa nu prezinte vreo larva.
Gramezile de compost de gradina, se vor strange si depozita departe de gradina de flori, pentru ca acolo isi pot gasi adapost gandacii rosii de crin.

Daunatori naturali: 
Gandacul secreta un lichid usor vascos, rosiatic, care are un gust foarte neplacut, astfel incat putine insecte mai mari sau pasari sunt tentate sa-l prinda si sa-l consume. Exista totusi un tip de viespe parazitara care-si depune ouale in larvele gandacului.

Gandacul secreta o substanta neplacuta la gust (petele roscate)
Metode de a scapa de gandac si larve: Gandacii si larvele se aduna manual si se ucid prin zbrobire. Pentru cine considera metoda prea brutala, gandacii si larvele se pot ineca in apa cu sapun.

Tratament chimic: Nu exista unul eficient 100% pentru ca gandacul este rezistent la substantele cunoscute. Pot fi folosite, cu oarecare succes,  substante ce contin carbaril, methoxichlor, malathion si rotenone, desi malathionul si carbarilul sunt toxice pentru albine si alte insecte nedaunatoare. O alta substanta care poate da rezultate este Thiacloprid. Totusi, singura metoda eficienta este tot adunarea lor manuala urmata de zdrobire.

Exista o specie inrudita cu acest gandac, insa sunt diferente in ceea ce priveste picioarele si capul, care la acesta sunt de culoare rosie, numit Lilioceris merdigera.

Articol stiintific înscris în concursul Moştenirea, găzduit de MWB.