Fetelor din cartierul de pe dealuri le placea Ionut. Pe oricare dintre ele ai fi intrebat-o, declaratia ei ar fi fost aceeasi: "Ca Ionut mai rar baiat!". Nu era numai bine facut, adica bine proportionat si cu un chip atragator, deci nu era numai o caracterizare asa, privindu-l de la distanta. Ceea ce ele apreciau cel mai mult era ca el avea pentru toate fetele intotdeauna o gluma draguta si care se potrivea "la marele fix". Era mereu pe subiect.
Aveau dreptate toate fetiscanele. Ionut nu era numai un tanar atragator ci era si foarte inteligent. Astfel ca se putea discuta cu el despre orice iti putea trece prin cap. Fie ca era o traznaie, fie ca era un subiect serios, fie ca era literatura (da, la inceputul anilor '80 multe dintre fete inca citeau!)...despre toate Ionut stia cate ceva. Avea pareri, avea idei personale, avea o memorie fantastica. Terminase liceul cu doar vreo cativa ani in urma.
In timpul liceului si mai ales in ultimul an, toti profesorii erau unanim de acord ca ar trebui sa dea la o facultate. Putea sa incerce la mai multe. Profesoara de Fizica ar fi spus ca putea sa dea la Electrotehnica pentru ca Ionut se pricepea de minune la instalatii electrice. Profesora de Limba romana i-ar fi dat dezlegare sa mearga sa se inscrie la Filologie. Literatura nu avea prea multe taine pentru el, iar de citit citise vreo doua bibloteci. Profesorul de Biologie era convins ca drumul lui ar putea fi horticultura. Ar fi fost o alegere cat se putea de inspirata. Ionut mostenise priceperea la gradinarit de la tatal sau, care lucra in domeniu, ca simplu muncitor horticol, pentru ca viata nu-i oferise altceva in tineretea lui de baiat sarac dintr-o mahala marginasa. In tineretea lui, tatal visase o desprindere dar... nu se putuse.
Tot profesoara de romana l-ar fi indrumat catre Facultatea de drept, daca era sa fie intrebata, pentru ca baiatul era bun la logica, stia sa argumenteze si, mai ales, era un bun vorbitor. Ascultandu-l, te simteai prins intr-un dans din care iti parea rau sa te retragi.
Pe vremea aceea politica nu facea nimeni, insa Ionut ar fi fost bun si pentru asta. Cum am spus, era un foarte bun vorbitor, spusele sale pareau o creatie inspirat dantelata cu citate din lecturile ce-i trecusera pe sub ochi si-i ramasesera in cap.
Ionut n-a ales niciunul din acele drumuri. Toate posibile. Am uitat sa spun ceva. In ultimul an de liceu parea ca si-a pierdut busola. Se inhaitase cu altii de seama lui sau mai mari ceva si incepusera sa bata barurile orasului, de cum implinisera 18 ani. Venea tot mai adesea acasa baut. Sau macar ametit. Si tot mai des dimineata, desi era plecat de cu seara.
N-a mers mai departe. A plecat in armata pe care a facut-o nu foarte departe de casa, printr-un noroc. Mama lui era fericita. Avea pe cine sa rasfete. Ca tare mult isi mai iubea feciorul! Despre care, cand venea vreun repros cum ca i-ar cauta prea mult in coarne, spunea: "Lasa, macar el sa aiba de toate, sa nu mai sufere si el ca mine, ca noi!"
Anii au trecut, aproape treizeci la numar. Despre astea si despre altele isi amintea in momentele astea Ionut, barbat la casa lui acum, cu sotie, cu copil. Dupa ani de rataciri, se schimbase mult, in bine, insa toate trenurile vietii, le pierduse. Adesea il incerca un dor dulce de mama, prea blanda, prea toleranta, dar atat de iubitoare. Femeia se stinsese in urma cu aproape trei ani.
Si privindu-si mica cireada de vacute frumoase si bine ingrijite, zece la numar, se gandea ce minunat ar fi fost sa fie zece cai, fiecare calarit de cate un viteaz soldat din armata romana...iar el....
Ei, bine, el sa fie un mandru decurion, membru al Ordinului Ecvestru din Marele Imperiu Roman.
Acest articol constituie un răspuns la provocarea de sâmbata, numită "Duzina de cuvinte".
Articole care au răspuns provocării au mai scris şi cei din tabelul de la finalul postării gazdei, Psi.
