Wednesday, November 7, 2012

"Stiai ca sunt nimic fara tine..."


[6. Prima moarte sau distilarea prin rămânerea în viaţă]

SCRISOARE
 
„Am pierdut multe lucruri in viata. Si am suferit, si am plans. Mai mult, mai putin... 
Am cunoscut iubiri. Am cunoscut neimpliniri si despartiri. Niciuna n-a fost insa ca despartirea de tine. Niciuna nu m-a durut atat de mult. Niciuna nu mi-a spulberat sufletul in toate cele patru zari ...si inspre cer...dar si inspre afundul pamantului... Niciuna.   

A fost ca si cand ai fi murit. Si o parte din mine a murit si ea deodata cu tine. In ziua aceea toata lumea mea s-a prabusit. Tot ceea ce traisem, visasem, sperasem, s-a imprastiat ca si cand n-ar fi fost.
Nu ne-a fost foarte bine, stiu. Ca un copil rasfatat ai facut tot ce-ai vrut din mine fiindca te iubeam nebuneste, fiindcă știai ca sunt nimic fara tine... Știai... Si-ai profitat din plin, in toate felurile posibile, de multe ori de neinteles si pentru mine. Si te-ai jucat de-a v-ati ascunselea cu sufletul meu
chinuit si cu dorintele mele, cu toate nadejdile mele. 

Ai plecat de cate ori ai vrut...te-ai intors de cate ori ti-a convenit. Imi maltratai sufletul si te primeam inapoi...si te-as fi primit asa pana la sfarsitul povestii. Ai idee cate nopti perna nu mi s-a uscat? Stii cate zile si nopti am visat, mai mult cu ochii deschisi, ca revii? Caci nu mai dormeam...nu mai dorm nici acum. Nu mai fac multe lucruri fiindca eu nu mai sunt eu, cea de atunci. Sunt doar o umbra... O umbra care inca te viseaza... Doar subconstientul meu crede ca esti viu. El nu se da batut. Nu stiu cum sa-l conving. N-am reusit inca. 

...Si pentru ca nu stiam unde sa-mi plâng durerea... Si pentru ca celor din jurul meu simteam ca nu le pot spune nimic, fiindca n-ar intelege sau ar pune prea multe intrebari...ori ar da o multime de sfaturi de care n-aveam nevoie si care mai mult mi-ar fi produs rau...mi-am facut un blog
Unde sufletul meu, aproape mort, sa-si plangă durerea, să-si cânte iubirea. Să-ți facă un altar. Ție, disparutului meu... Un loc unde sufletul meu sa agonizeze spre vindecare.

Pentru cei ce ma iubeau, pentru cei vii din jurul meu, trebuia sa raman in viață. Era o situatie de avarie in viata mea. Iar in momentul acela, de crunta deznadejde, alta solutie n-am știut...”




19 comments:

  1. Replies
    1. Asa a fost. Sau poate chiar mai mult. Azi...a ramas povestea. Care inca ma doare.

      Delete
  2. Macar te citeste?
    Mie nu-mi vine in minte altceva decat cuvintele traduse altfel - pe care Iisus le-a spus celui paralizat : ridica-te si mergi.
    Imi pare rau pentru suferinta ta si tocmai pentru ca te-a ranit asa, fara anestezie, trebuie sa te regasesti pe tine . Cea intreaga. Fara el.
    Unii oameni trec prin viata noastra ca un val. Si daca ne rastoarna si ne dau peste cap, daca nu mai putem respira din cauza lor la un moment dat, daca nu mai putem gandi limpede pe moment - probabil ca totul se intampla cu un scop
    Sa crestem, sa ne sculptam spiritual. A nu se intelege religios....

    ReplyDelete
    Replies
    1. Stiu sigur ca nu. Sportivii (chiar fosti) nu prea au ocupatii de-astea... :))
      Nici nu-mi doresc. Altfel nu faceam acest blog.
      Pana sa fiu din nou eu...mai e ceva. Insa lucrez la asta. Val e prea putin spus. Poate un tsunami. Ar fi mai aproape de realitate.
      Sper si eu ca totul sa fi fost cu un scop. Ceea ce ma ingrijoreaza e insa altceva. Faptul ca am senzatia nu s-a spus ultimul cuvant in povestea asta...

      Delete
  3. nu pot decat sa te imbratisez draga Elly >:D<

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Pandhora, dar aceasta scrisoare nu e de actualitate... Nu mai e...

      Delete
  4. eu sunt aici daca asta te ajuta! :P
    big kiss!

    ReplyDelete
  5. Daca a plecat de langa tine, daca a putut renunta la dragostea ta, daca nu imparte aceleasi bucurii si tristeti cu tine, inseamna ca nu te-a meritat! Sau nu era cel ce trebuie sa stea langa tine.Duca-se, chiar daca doare! pare putin cinic ce spun , dar eu cred ca asa e cel mai bine, a lasat locul liber celui care te va merita cu adevarat.Uneori cicatricile sunt urate si dureroase dar imunizeaza.

    ReplyDelete
    Replies
    1. E si nu e asa...
      Oricum, e foarte complicat. Nu ma simt usurata deloc...
      Altcineva... cine stie daca va mai fi? Nu prea cred. Nici nu ma intereseaza. Nu caut nimic, nu vreau nimic. Ar insemna sa ma mint si sa mint.

      Delete
  6. Imi rupi inima.....:(( Vreau sa te faci bine mai repede draga mea!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Daca iti rup acum inima, cand sunt totusi bine...as fi vrut sa vad ce faceai acum 10 luni, de pilda...cand eram la pamant...

      Delete
  7. Randurile tale sunt prea dureroase ca sa pot scrie niste cuvinte de incurajare. Te inteleg si-ti sunt aproape. Trebuie sa te vindeci cat mai repede, ai mult de daruit si chiar mai mult de primit. Vor veni negresit si daruri si intamplari frumoase si sufletul-pereche.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dana, nici nu e nevoie de incurajari. Ele vin din mine daca vin. Desi conteaza si cele din afara. :)
      Trebuie...insa merge lent. Nu caut niciun suflet pereche. Chiar nu caut...Nu pot, nu vreau.

      Delete
  8. :( Ce-ai patit de ai revenit din nou la sentimentele astea? :( NU-i bine... Nu te lasa invinsa >:D< Mult curaj! Ai grija de tine!

    ReplyDelete
    Replies
    1. N-am revenit. Sunt acolo mereu. Dar aceasta e o scrisoare de trimis cu mult timp in urma. Nu e de actualitate. Stai linistita :)
      Merci oricum.

      Delete
  9. Elly, este pericos pentru tine, pentru sanatatea ta, sa plangi la nesfarsit pentru o cauza pierduta. Nici nu se va rezolva ceva... Au dreptate Adelina si Hapi: ridica-te si mergi, pentru ca viata nu a inceput si nu trebuie sa se termine cu el. Nu a meritat nici o clipa sa fie iubit de un suflet ca al tau.
    Eu voi fi mai cinica decat Adelina si voi spune ca dragostea se vindeca cu dragoste. Elibereaza-ti inima si da-i voie sa iubeasca din nou!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am raspuns si mai sus. Scrisoarea e ca pentru atunci...cand am hotarat sa fac blogul. Sunt eu cea de atunci. Speram sa se inteleaga...
      Cat despre remediul acela...la mine nu functioneaza. Pana nu voi fi vindecata complet nu are cum functiona. Ma cunosc. Daca as avea ce iubi...as iubi. N-am. Asa ca... Iar despre merite... Nu iubim intotdeauna pe cei care merita. De fapt foarte rar e asa.

      Delete
  10. Recomand (cu determinarea unui agent de reprezentare): Cristal Gayle!
    https://www.youtube.com/watch?v=cwKeh1KZ4Xg si alte (cel putin) cinci piese!
    In urma cu cativa ani m-a ajutat (indirect, evident) si ajuta de fiecare data cand ascult!
    Cu varsta ar trebui sa vina si mai multa intelepciune! Si daca nu vine macar invatam cat de inutil este sa ne ascundem ranile de noi insine! Cea mai usoara cale spre vindecare nu este uitarea! Nici resemnarea!

    "That's one small step for a ...."!

    ReplyDelete