Mai era puțin până la ora stabilită. Somnul nu-i fusese prieten în noaptea ce se apropia de sfârșit. Nu fiindcă trebuia să fie în picioare încă de la ora patru și un sfert nu dormise. Nici nu știa de ce, poate de gânduri prea multe și insistente. Pur și simplu somnul abia de i se lipise de gene preț de vreo oră, nu mai mult.
Încă odihnindu-și capul pe pernă, ochii-i priveau, prin perdea, cerul care începea să se aurească cu tente rozalii departe, departe... Zorii nu se grăbeau, n-aveau de ce.
