
Își luase un răgaz de o zi de la firmă, simțea că nu mai poate. Rugase pe Andrei să-i țină locul, să discute el cu clienții. De câteva zile nu era deloc capabilă să se adune, gândurile îi erau nu împrăștiate ci, pur și simplu parcă îi explodase creierul. Făcea eforturi să strângă ceea ce se mai putea în ceva ce își imagina că ar fi putut semăna cu un biet simulacru de creier, ca să se pună în funcțiune. Avea nevoie să se gândească. Și trebuia să se gândească foarte bine.