Domnul "G" - Cel mai bun mentor

https://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blogging

Tema acestei saptamani este:

"Prieten, mentor, camarad în virtual. Există un blogger din virtual pe care, cunoscându-l şi în real, îl numeşti prieten? Există un blogger care îţi este mentor? Dar camarad?"

Am sa incep (tran)scriind sec trei definitii de dictionar (DEX online): 

PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic.

MÉNTOR, mentori, s. m. Conducător spiritual, povățuitor, îndrumător; preceptor, educator. ♦ Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără pentru a-i transmite acesteia însușirile sale. – Din fr., lat. mentor, germ. Mentor.

CAMARÁD, -Ă, camarazi, -de, s. m. și f. Tovarăș de arme, de clasă, de studii; coleg; p. ext. prieten. – Din fr. camarade.

Dupa cum se observa sunt trei notiuni perfect distincte, chiar daca multora s-ar putea sa li se para ca sunt inrudite.

Daca in real este destul de greu sa ai sau sa iti gasesti prieteni, cu atat mai dificil este acest demers in spatiul virtual. Nu cred sa existe cineva care sa ma contrazica. O va face poate doar acela care se "imprieteneste" rapid cu oricine, confundand prietenia cu socializarea.

Am sa "sar" la cea de-a treia notiune pentru ca asta e ordinea pe care eu o vad. Camaraderia o intalnim peste tot. In scoli, de orice nivel ar fi ele (primar, gimnazial, liceal si universitar), in ceea ce se numeste (fostul deja) stagiu militar sau in cadrul anumitor locuri de munca, unde exista grupuri relativ mari de angajati cu aproximativ acelasi nivel de pregatire. Daca asimilam (oarecum fortat) blogging-ul cu asemenea medii, am putea sa ne referim la o oarecare camaraderie care poate exista si in acest domeniu. Camarazi pentru ca toti "trudim", cu mai mult sau mai putin succes, pe aceeasi "tarla".

Despre mentor si mentorat insa...este mult mai mult de vorbit. Ce ar fi acela un mentor, cu adevarat un mentor? Este cel la care poti apela atunci cand simti ca nu te descurci, oricat te-ai fi chinuit, si care sa te sprijine si astfel sa evoluezi in plan dublu: personal si profesional. Este cel care este gata sa te ajute, mentoratul fiind ceva voluntar (se spune), deci fara a se cere ceva in schimb, "plata" sa fiind satisfactia ca potejatul-discipol progreseaza.

Mentori s-ar putea sa existe. Sau, mai degraba persoane dispuse sa fie sau cu capacitatea de a fi mentori. Din pacate eu cred ca discipoli nu exista foarte multi. Am observat ca in blogging toata lumea stie aproximativ totul. Greu se accepta un sfat iar daca il dai, gratis fiind, se observa o tendinta de respingere. Oamenii nu au rabdare sa asculte, sa inteleaga ca de fapt vrei sa ajuti. Da, e drept ca sunt cautate sfaturi, dar, de regula, doar acelea care par a fi sfaturi general valabile, care ar putea face si din catelul meu un blogger daca ar sti sa citeasca si sa tasteze.

Ziceam ca mentori e posibil sa existe. Eu inca nu i-am intalnit. Nici macar pe unul. Se mai spune si ca mentorii sunt cei care isi aleg discipolii, protejatii. Tot ce se poate ca persoana mea fie sa para ca nu are nevoie de un sprijin fie sa para ca ar respinge un asemenea sprijin. Ori, probabil, nimeni nu crede in mine si in capacitatile mele de a realiza ceva in acest domeniu, la blogging ma refer, desigur. Ceea ce nu-i deloc incurajator si nu-i un sentiment prea placut.

Pe de alta parte se mai spune si ca mentorul este acea persoana care sa constituie un model de urmat pentru cel aflat in postura de invatacel. Se spune...

Am sa marturisesc ca nu am intalnit o asemenea persoana in blogging. Pe cei "mari" nu-i cunosc si am convingerea ca nu voi avea sanse. Pe de alta parte, intotdeauna am incercat sa ma descurc singura, cat de greu mi-ar fi fost. Am "deschis" un blog fara sa am habar ce inseamna, singura dorinta fiind aceea de a imi exprima niste trairi pe care aveam nevoie sa le exteriorizez. Prietena slovelor scrise am fost de cand ma stiu; citind carti mereu am avut pornirea de a rescrie anumite parti din creatiile respective. Nu m-am gandit insa ca vreodata voi ajunge in aceasta postura, de a scrie eu insumi ceva, care sa mai fie si citit de altii si apreciat...sau poate nu.

Am sa mai marturisesc si altceva. N-am avut niciodata modele. Nu prea cred in modele. In viata, tocmai cand m-am gandit ca cineva ar merita parca sa-mi fie model prin calitatile umane si profesionale pe care parea sa le aiba...s-a petrecut ceva care mi-a rasturnat convingerile... Deci n-am modele. Mentor deci, nici atat.

Nici nu caut. Poate pentru ca intotdeauna am fost dispusa sa caut singura iesirea din diverse situatii, sa rezolv singura problemele vietii si, bazandu-ma pe propriul discernamant, sa si reusesc, de cele mai multe ori.

In blogging am ajuns la concluzia ca mentorul cel mai bun pentru mine, si poate si pentru altii, este  Domnul "G", adica Google. Este tot timpul gata sa ma ajute, la orice ora din zi si din noapte. Cu o singura conditie: sa existe conexiune internet. 

Ii pot cere sfatul ore intregi (mai ales cand am nevoie de o documentare mai serioasa) si el nu se supara, nu se plictiseste, si, foarte important, nu cere nimic, nici macar sa-l lingusesc putin, activitate la care nu sunt deloc priceputa si care imi displace profund si in viata reala. Daca cineva isi doreste sa il "periez" m-a pierdut. Complet. 

Deci...prieteni am foarte putini, dar buni. Pe ei ma pot baza (lucru verificat de-a lungul multor ani) in sensul ca si noaptea daca as apela, sigur as primi un sprijin cat de mic. Trebuie sa spun ca si eu fac acelasi lucru? Dar in spatiul virtual, inca nu am prieteni bloggeri iar in real inca nu cunosc vreun blogger. Timpul e inainte insa....

Camarazi...am avut in scoala...pot considera ca-mi sunt camarazi si unii colegi de serviciu, iar in spatiul virtual, recte blogosfera, sunt mai multe persoane pe care le pot considera camarazi. Nu stiu daca si ele la fel pe mine...inca nu am primit un feedbak in acest sens.

Despre mentor...am vorbit suficient, cred.

Articol participant la concursul Blog Power, ediţia 20, tema "Prieten, mentor, camarad în virtual. Există un blogger din virtual pe care, cunoscându-l şi în real, îl numeşti prieten? Există un blogger care îţi este mentor? Dar camarad?" fiind propusă de Psi, câştigătoarea ediţiei precedente.

Alte articole participante: abbilbal, Prietenia online, Ca pe strada mare, Doruri printre file albe, Puls de colectie, Prieteni-bloggeri vs. bloggeri-prieteni, Blog(ger) power, Mentorul meu minune in blogging

05.05.2012

Ghid de blogging - un ghid de bun simţ

https://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/blogging

Nu scriu "uşor"...adică nu "articulez" cele câteva fraze ale unui articol din fuga tastelor şi apoi arunc, neglijent, cu un simplu click, cu ele în oameni prin puterea internetului atotstăpânitor şi atoateştiutor...

Datorită unei educaţii oarecum de modă veche, am respectul faţă de semen adânc înrădăcinat şi nu pot face asta.

Pentru că ştiu că vorba doare. Pentru că ştiu că adesea răneşte mai mult decât o palmă.

De aceea, înainte de a posta un articol, cât de mic, îl "bibilesc" în amănunt, ceea ce se traduce prin a vâna şi apoi corecta toate eventualele scăpări de litere, de virgule, puncte...erori de aşezare în pagină.

Citesc şi recitesc de câteva ori frazele articolului şi încerc să le receptez ca şi când nu ar fi scrise de mine...ci le-aş citi ca fiind zămislite de gândirea şi mâna altcuiva...Uneori reformulez. Până sunt mulţumită.

Sunt o admiratoare a formei, a conţinutului, şi, în ultimă instanţă a logicii. Asta deoarece am citit texte foarte logice însă complet nedigerabile. De aceea poate, pentru amatorii sau profesioniştii logicii nu am întotdeauna o logică perfectă, fapt pentru care îmi cer aprioric iertare.

Apoi aleg titlul...care trebuie să spună ceva...să însemne ceva...să fie în concordanţă cu textul...nu neapărat să fie incitant.

Abia după aceea ...mă decid...adică dacă să apăs pe butonul "Publicaţi".

Sunt perfect conştientă că a publica un text, fie el foarte personal, fie un pamflet sau o simplă relatare a unor fapte/evenimente înseamnă respect şi responsabilitate faţă de cei ce vor avea acces la el.

Cu acest statement neoficial am pornit la drum când am decis să am un blog.

Cum şi de ce am ajuns blogger am povestit deja într-o altă postare, "De ce scriu pe blog" , care acum apare ca fiind în strânsă conexiune cu cea de azi.  

Pătrunzând în blogosferă am descoperit o întreagă lume. O lume virtuală, absolut fascinantă, în spatele căreia se află oameni. Cu caractere, preocupări şi interese foarte diferite...un mozaic uman. La fel ca în viaţa reală.

Ca şi în lumea reală, şi în blogosferă am aflat că nu toţi reuşesc şi nici nu vor să respecte regulile dictate de ceea ce numim bun simţ. Pentru că unii sunt rebeli, pentru că întotdeauna vor exista voci care ies din rând...uneori doar în scop de a provoca şi pentru că întotdeauna vor exista persoane care mai şi trişeaza...ca în orice "joc"...

Bloggeri începători sau cu state vechi, am convingerea că ne dorim cu toţii ca blogosfera sa fie un spaţiu care să ne reprezinte pasiunile, interesele, visele, în care să ne respectăm reciproc şi să fim respectaţi în social-media. Ca lucrurile să "funcţioneze" cât mai bine, mai corect, poate că ar fi nevoie de nişte reguli.

În acest sens, grupul Most Wanted Blog a iniţiat o interesantă dezbatere pe care şi eu, ca membru al grupului,  am mediatizat-o cât mi-au permis mijloacele.

Despre un cod deontologic al blogosferei româneşti se tot discută de ani buni. Pare ceva utopic, limitativ  şi chiar inutil, la care cei mai mulţi s-au opus. Din start.

Departe de mine gândul de a pleda pentru o blogosferă fără sare şi piper, un mediu aseptic. Tocmai diversitatea de opinii face ca blogosfera să fie un spaţiu fascinant.

Dar poate că blogosfera va deveni un spaţiu şi mai prietenos dacă cei ce sunt părticele din ea vor fi mai responsabili iar lipsa de respect va absenta pe perioadă nedeterminată.

Se va obţine asta prin stabilirea unor reguli grupate într-un soi de cod? Ar fi ideal, deşi, personal, mă îndoiesc.

De aceea nu ştiu dacă un cod foarte strict ar fi potrivit şi ar avea şi adepţi...

Bloggingul de aceea şi are atâta succes, pentru că este o activitate neîngrădită, o "tribună" unde oricine doreşte "poate lua cuvântul". Pe propria răspundere. Blogul este un instrument de opinie. 

Este nevoie totuşi de câteva reguli de bază şi de bun simţ, după care această activitate, în majoritatea covârşitoare un hobby, să se ghideze. Adică doar nişte reguli orientative căci nu au cum şi nu pot fi nişte reguli în sensul de legi.

Ar trebui să fie mai degrabă un mic îndrumar pentru folosirea responsabilă a spaţiului virtual, adresat deopotrivă celor ce au deja vechime în blogging sau celor ce de-abia şi-au făcut un blog. Adică un ghid de blogging.

Posibil să nu fie toată lumea în acord cu mine. Sau poate că da. Ceea ce pot să spun este că m-am documentat suficient inainte de a scrie acest articol şi vorbesc în cunoştinţă de cauză.

Iar îndemnul Think before you blog! mi s-a părut foarte potrivit pentru a promova această campanie iniţiată de grupul M.W.B.

Articol participant la concursul Blog Power, editia a 11-a, tema fiind propusă de LiviuR, iniţiatorul dezbaterii Codul Rutier al Blogosferei.

Alte articole participante: Frana si aceleratie, Blogging si creatie, Codul Rutier al Blogosferei, Codul rutier al blogosferei - Emil Studentul Minune, Fii autentic!, Nu sunt scriitoare ,