Intr-o postare de luni, Carmen povesteste frumos cum inca trimite de sarbatori felicitari. Nu, nu felicitari de pe site-rile doldora cu felicitari virtuale ci felicitari din acelea frumoase, palpabile, pe hartie, pe carton, cu ceva sclipici sau nu, cu ceva in relief sau nu, handmade sau nu, mai frumoase, mai serioase sau mai copilaroase. Felicitari adevarate.
Si mai povestea Carmen cum trimite intre 20-30 de felicitari insa niciodata nu primeste tot atatea, fapt care insa n-o face sa renunte si crede ca a se adresa in scris celor dragi de sarbatori este un obicei minunat.
Este adevarat, obiceiul este foarte frumos insa in ultima vreme constatam ca se pierde. Sunt preferate felicitarile virtuale sau SMS-urile. Sunt mult mai ieftine. De fapt...nu costa nimic. Nu stiu cat valoreaza insa. Dar asta stim sau simtim fiecare...emotiile nu se pot masura in bani, nu se pot cuantifica. Se simt.
Si eu am renuntat sa mai trimit felicitari de cativa ani, poate 5-6... Incet, incet...desi imi placea sa scriu si sa primesc.
Postarea lui Carmen mi-a dat ocazia de a face o paralela si un studiu de caz.
Am realizat un studiu de caz pentru WW. Ma refer la Wordless Wednesday (WW), jocul saptamanal care este gazduit chiar de catre Carmen. Sau Miercurea fara cuvinte, pe romaneste.
WW este
un joc care se pare ca raspunde unor necesitati
din blogosfera. Altfel nu ar avea succesul pe care il are deja de ani. Pentru cine nu cunoaste, am sa povestesc pe scurt cate ceva despre acest joc interactiv.
Rolul
principal este de a socializa, de a oferi vizibilitate, de a aduna laolalta oameni asemanatori. Impresia ca inseamna neaparat trafic, ca
reprezinta chiar o goana dupa asa ceva nu este reala si am sa va explic de ce.
Teoretic ar putea fi insa asta depinde foarte mult de gradul in care interactioneaza bloggerii care participa. Deci de personalitatea celor
care se inscriu in tabelul de participare. Partial si de ceea ce contin postarile. Deci jocul se bazeaza si pe o reciprocitate.
Desigur ca, asa cum este si firesc, jocul ofera un statut deosebit gazdei care trebuie sa stie sa fie o buna gazda. Ceea ce Carmen este cu prisosinta.
Particip la WW de cand l-am descoperit. Eu sunt in blogosfera de un an, l-am gasit in plina desfasurare
si avand ca hobby fotografia mi s-a parut o foarte buna ocazie de a-mi
prezenta
fotografiile proprii. Inca de la prima participare nu am absentat
niciodata de la intalnirea saptamanala, oricat de ocupata as fi fost.
Pentru ca mi-a facut mare placere sa particip, sa ma intalnesc, sa ma
salut cu cei de acolo, fiindca deja exista un nucleu de participanti. Dintre care mi-am facut numerosi prieteni in timp.
Principalul rol al jocului este acela de a socializa, chiar de ar exista carcotasi care vor incerca sa ma contrazica. Noi, participantii la WW ne intalnim saptamanal, ne vizitam, vizualizam ceea ce a postat fiecare (si diversitatea temelor postarilor este extraordinara, credeti-ma!), ne salutam doar sau/si comentam despre postarile respective.
"Salutul
a devenit un simbol.[...] Sa stii
sa saluti este, intr-adevar, dovada ca stii sa respecti
uzantele. Salutul este prima manifestare de curtoazie
cu care intimpini pe cineva. [...]
Un simplu salut poate
demonstra cuiva, de pilda, in ce masura il stimezi. [...] Orice salut
este o forma de politete, dar nu implica acelasi grad
de cordialitate. [...]
Pentru adult, salutul nu presupune o manifestare de
dragoste, ci un gest de politete, o conventie. Pentru
copil [...] cind este foarte mic, singurul criteriu este
acela al simpatiei sau antipatiei. Mai tirziu, sub influenta
educatiei el se va convinge singur de cit e de necesar
salutul in relatiile cu oamenii.
Nici un om nu este atit de neinsemnat incit sa nu merite un salut din partea
noastra. Cei care asteapta cu privirea fixa, cu buzele strinse si cu o grimasa
pe fata sa fie salutati ca eventual sa raspunda sunt si prost crescuti si de
rea credinta. Ludovic al XIV-lea o saluta si pe ultima bucatareasa cu aceeasi
curtoazie pe care o manifesta si fata de stralucitoarea domnisoara Devaliere.
Numai snobii pot crede ca demnitatea lor e micsorata de un salut politicos.
La tara, in orasele mici sau la periferia marilor orase, exista inca bunul si stravechiul obicei de a-i saluta
pe toti cei pe care ii intilnesti, fie cunoscuti, fie
necunoscuti. In aceste locuri, sentimentul de apartenenta
la aceeasi comunitate este inca viu si sa nu saluti inseamna
sa-ti atragi antipatia tuturor."
Revenind la inceputul postarii mele, am sa asimilez felicitarile despre care vorbea Carmen cu vizitele si comentariile/saluturile de la WW, exemplificand cu ceea ce s-a intamplat la editia de ieri.
Ieri au fost 80 de postari inscrise in tabelul de participare. Plus postarea gazdei WW, Carmen.
Vizitez toate blogurile pentru ca respect munca fiecaruia, comentez... Imi place
sa cred ca salutul/comentariul meu este primit cu placere si emotie si ca
ceilalti vor fi curiosi sa vada ceea ce am postat. La randul meu, sunt emotionata la gandul comentariilor pe care le voi primi.
Am vizitat ieri toate cele 80 de bloguri insa am comentat la 68. La 12 nu am comentat din motive pe care le pot devoala.
Se presupune ca ar fi trebuit sa primesc macar 68 de vizite, implicit saluturi/comentarii. Postarea a primit mult mai multe vizite, desigur. Am primit insa 51 de astfel de saluturi/comentarii... Dintre care 11 apartin unor prieteni ai blogului meu, care nu participa la WW. Azi-maine s-ar putea sa mai apara 2-3 ca raspuns la vizitele mele pentru ca nu toata lumea are timp de blog si inteleg asta.
Deci 51-11=40 de saluturi/comentarii. Exact 50%.
Dar sunt editii cand se intampla ca feedback-ul sa fie cu mult mai redus. Chiar si postarea de pe blogul-gazda a fost salutata/comentata de doar 47 de ori. Ceea ce pentru un numar de 80 de inscrieri in tabel imi pare putin. Deci...
Spuneam ca n-am salutat ieri 12 bloguri. Sunt bloguri unde de-a lungul timpului am salutat/comentat de mai multe ori si oamenii nu mi-au
raspuns aproape niciodata. Unii nici macar printr-o vizita. Am renuntat sa mai comentez desi ii vizitez.
Dupa fiecare editie imi zic ca data viitoare nu mai vizitez pe cei care nu raspund nimic. Dar,
ca si Carmen...ma incapatanez sa ii vizitez si sa-i salut iar si iar. O vreme...sperand in alta reactie. :)
Acest studiu de caz este valabil si pentru alte jocuri din blogosfera cum sunt: Reflexii in oglinda (RIO), Life in Pictures (LIP), Povestea Parfumata(PP) si chiar Happy Weekend (HW), pe care il gazduiesc chiar eu. Mai exista in blogosfera astfel de jocuri, cu frecventa saptamanala, insa nu particip.
Vi s-a întâmplat să vi se "întâmple" lucruri aproape incredibile?
