Rătăcea printre cascade de
gânduri. Gânduri nesfârşite, ca speranţa unui căutător de aur.
Mergea la întâmplare, cu pas
blând şi temător, de căprioară, cu chipul luminat
de razele de cer senin ce răzbăteau printre frunzişul bogat, de smarald.
Gândurile sale, cal nărăvaş cu ochii de cărbune,
căutau culori în vara calmă a sufletului. Nu le găseau.
Cuvântul întârzia să tresară. Cuvântul cel mult aşteptat nu mai venea.
Teama de sfârşit, teama de nimic, de neştiutul niciunde şi de greu ghicitul
nicăieri prindea contur. O făcea să tremure imperceptibil, înfiorată, aşa cum
se întamplă la adierea vântului de seară, primăvara.
Păşind cu
pas abia simţit, ca să nu-şi sperie tristeţea cenuşie, se consolă să
prindă tăcut, în micul căuş al palmei câteva daruri simple ale
naturii, singurele culori pe care le găsise: roşeaţa împestriţată de căpşună
de zahăr, luciul întunecat de cireşe amare, negrul cu reflexe
roşiatice de coacăze dulci-acrişoare. Un amestec confuz... Bittersweet.
Ca gustul singurătăţii sufletului său...
Acest articol constituie un răspuns la provocarea de sâmbata, numită "Duzina de cuvinte".
Articole care au răspuns provocării au mai scris şi cei din tabelul de la finalul postării gazdei, Psi.
