Sunday, October 2, 2016

Clipa încremenită [3]



Continuare de AICI  și de AICI 

Ca prin vis auzi cum cei doi discutau despre Craiova, dar și despre ceva ce suna a Maramureș și Moldova, despre expoziții de fotografie, întâlniri cu anumite persoane, planuri pentru vizitele respective... Brusc însă, discuția de taină de vis-a-vis se îndepărtă, topindu-se parcă.
Se simțea relaxarea clipelor de somn furat. Tânăra femeie visă ca mama ei este bine, că telefonul primit cu o seară înainte de la fratele ei, destul de îngrijorat, nu fusese decât o alarmă falsă. Că totul era bine...
  
Francezii îi priveau pe cei doi cu multă simpatie. Întâmplarea le scosese în cale doi tineri frumoși, ca un fel de tipar pentru tineretul țării în care se aflau musafiri pentru câteva zile. Nu știau prea multe despre țara în care călătoreau. De aceea erau în România. De aceea se și aflau în tren. Voiau să viziteze câteva zone care li se spusese că sunt de interes și reprezentative: Oltenia, Maramureș, Nordul Moldovei.

Voiau să fotografieze, să surprindă spiritul românesc, spiritul unei țări din lagărul socialist. Pentru ei era o adevarată provocare. Românii pe care-i văzuseră de când veniseră le păreau frumoși, plini de viață și încrezători deși aflaseră că România nu era chiar un rai. Ceea ce vizitaseră în capitală, în București, le plăcuse. Adunaseră mult material. Și sperau sa adune încă, fiind foarte curioși, nerăbdători să descopere colțuri nevăzute de lume. Francezul cu aparatul de fotografiat trepida de dorința de a captura iar și iar "acea fracțiune de emoție a subiectului și de frumusețe a formei", cum le declara cu simplitate și modestie celor interesați de arta sa. Și nu erau deloc puțini aceia. Faima sa ajunsese și în această țărișoară. Era copleșit de emoție, de atenția care i se dădea aici, în România, și care i se părea puțin cam prea mare. Chiar exagerată.

Legănat de tren, îl prinsese și pe tânăr somnul. Unul chiar mai adânc. Deodată, ea se mișcă puțin, păru a se trezi, însă observând că și el doarme și, nedorind să-l trezeasca, nu îndrăzni să se miște prea mult. Întinse spre tetiera canapelei mâna dreaptă, îndoita din cot...sprijinind-o cu două-trei degete de frunte, spre tâmpla dreaptă... Glasul metalic al roților de tren era la fel de ademenitor. Printre gene simțea cum în compartiment își făceau loc umbrele înserării. Însemna că se apropiau. Vis-a-vis, cei doi francezi tăceau privind prin ferestre crepusculul ce se înstăpânea kilometru cu kilometru.French humanist photographer 

Într-adevăr, nu mai era foarte mult până la Craiova. Cam trei sferturi de oră...

Fermecat de somnul liniștit al tinerilor din fața sa, fotograful nu se putu abține. Avea, ca de obicei, camera foto la gât. Până ce gândul său încă oscilant să se hotărască, mâna declanșă scurt de trei ori, răpind astfel trei cadre cu cei doi, aflați în acel somn ce-i părea atât de frumos.

"Acea fracțiune de secundă de emoție a subiectului și de frumusețe a formei" trebuia prinsă pe peliculă. Știa că acea clipă încremenită, surprinsă într-un tren din România anului 1975 merita să devină nemuritoare. Pur și simplu. Poate că cei doi tineri fotografiați în tren ar fi dorit să vadă fotografia...”, gândi. 
Peut-être...”, își repetă...și imediat simpatia pe care o avusese încă din prima clipă pentru ei, îi învălui și încalzi înca o dată sufletul.

...Dar dezvăluirea i-ar fi răpit fotografiei farmecul. Marele fotograf îi dorea doi anonimi frumoși, emblematici pentru colțul de lume în care nu știa dacă va mai reveni vreodată...

Henri Cartier-Bresson
Dans un train, Roumanie, 1975 - Henri Cartier - Bresson
 

9 comments:

  1. Minunata intamplare, draga Elly. Fotograful este Henri Cartier-Bresson si un nume reprezentativ in domeniu. De aceea si clipa aceea a ales-o sa o ofere neuitarii, tocmai prin simplitatea si sinceritatea ei. Oamenii simpli pot uneori creea imagini, aparitii, portrete, situatii spectaculoase si e o arta sa surprinzi momentul, asa cum a facut-o artistul. Iar urmatorul artist esti tu care ai stiut sa zugravesti cu condeiul asa de frumos aceasta scena, cu emotie si mister, cu dragoste de niste oameni prinsi intr-o intamplare irepetabila. Felicitari!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa cum Cartier-Bresson a capturat imaginea in cauza cu scopul de a proiecta in viitor o clipa din Romania anului 1975, asa am adus eu, in viitorul doar visat de parintele fotojurnalismului, un crampei de viata din Romania acelui an. Mi-am propus sa inchid un cerc. Imi doresc sa fi reusit. Multumesc pentru aprecieri, Gabriela! :)

      Delete
  2. Curios, mi-am adus imediat aminte de cele două episoade anterioare chiar dacă a trecut atâta timp.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mi-ar placea sa fi scris bucatele de text care sa aiba ceva al lor, ceva care sa ramana in mintea si inima celui care citeste. Ma maguleste comentariul tau, draga Radu. Multumesc. :)

      Delete
  3. "Tabloul" scris de tine imi place mai mult decat fotografia. Am sorbit cuvintele dar fotografia a venit ca un duş rece. :) Cumva, imaginea mi se pare a... caracteriza oamenii din RO nu prea magulitor. :) Asa vad eu.
    Zile fericite iti doresc!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ceea ce spui despre "tabloul" meu ma bucura, Diana. Tare mult. Despre fotografie, ce sa zic? Pentru ea am facut cercetare zile intregi. Cercetarea a vizat epoca in care a fost facuta, o multime de informatii despre cel numit "parintele fotojurnalismului modern" si culegerea de informatii despre cum erau trenurile si vagopanele CFR de atunci. Nu stiu cati dintre cei care au participat la concursul acela au facut o asemenea documentare. Da, fotografia n-as zice ca si pe mine, personal, ma incanta vizual. Dar erau alte vremuri, crampeie de viata, instantanee ca acesta, rar putea sa capteze cineva, cand a realiza o fotografie era un proces inca destul de complicat iar cei care erau in bransa, erau, totusi extrem de putini. Vezi cat s-au schimbat vremurile? Azi oricine poate realiza o fotografie, ca asta, ca altele...ma rog, o fotografie Totul a devenit atat de facil incat parca fotografia si-a pierdut valoarea. :( Pe mine ma intristeaza ca se intampla asta. Tocmai cand am invatat sa fac si eu fotografii :)) Glumesc.
      Multumesc, Diana!

      Delete
  4. Frumoasă întâmplare și o poză care păstrează peste timp, încremenită, o clipă de viață. Mi-am amintit de nenumăratele călătorii pe care le făceam odinioară cu trenul. Și ce mai „furam” clipe de somn, cu gâtul strâmb, pe băncile trenului... Dar era atât de fain! Mi-e dor de zilele acelea, de anii aceia frumoși...
    Numai bine, dragă Elly! :-)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ooo, Alex, ce vizita pretioasa! :)
      Intamplarea am imprastiat-o pe blogul acesta in trei postari. Sper sa fie citite toate, altfel n-au nicio noima.
      Calatoriile cu trenul sunt, oarecum, favoritele mele. Ai ocazia sa cunosti oameni, sa mergi pe indelete si sa vezi locurile pe unde treci, sa auzi povesti de viata si, doamne, cate am mai auzit! O multime. Pe unele le-am scris pe blog, altele stau inca prin cotloanele sufletului meu. Mai greu e cand o calatorie cu trenul devine o corvoada, in cazul celor ce fac naveta. :) De cate ori pot, apelez la tren. Pentru toate cele insirate mai sus si chiar si pentru un pui de somn cu gatul stramb. :))
      Salutari Sarei si multe multumniri tie! :)

      Delete