Clipa încremenită [3]

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/somn

Continuare de AICI  și de AICI 

Ca prin vis auzi cum cei doi discutau despre Craiova, dar și despre ceva ce suna a Maramureș și Moldova, despre expoziții de fotografie, întâlniri cu anumite persoane, planuri pentru vizitele respective... Brusc însă, discuția de taină de vis-a-vis se îndepărtă, topindu-se parcă.

Nici doamnă, nici țărancă

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/somn

Erau multe chestii pe care le ura. Recent mai adăugase la listă și small talk-ul. Automat și pe cei care vorbesc despre nimic cu o pasiune și-o frenezie pe care niciodata nu și le identificase.

Și unde mai multa vorba despre absolut nimic decât în tren?

Mergea atat de des cu trenul de-o vreme că uneori i se părea că o facuse dintotdeauna. Naveta. Ritualul îi intrase în reflex încat chiar și din somn s-ar fi trezit fix în gară. În oricare dintre cele două între care pendula pe șine.

Clipa încremenită [2]

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/somn

foto personală

Continuare de AICI

Văzură o casă de bilete mai liberă. Ce ușurare! O lăsă pe ea cu geanta de voiaj să-l aștepte la câțiva metri, lângă perete. Cele câteva minute cât dură până ce el veni cu biletele i se părură ore. Și lui la fel, probabil, căci îl observase cum se tot uita la ceas. 

Înhăță geanta de voiaj, o apucă pe ea de mână și porniră către linie. Mai aveau destul de puțin până să ajunga la tren când se auzi:

Pe gerul arctic mai vine Moș Nicolae?

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/somn

N-am avut somn azi-noapte. M-am rugat de moșul aproape o ora si n-a vrut sa ma primeasca în brațele lui. Moș nemernic! 

M-am razbunat si eu intrând pe blog. Ca să-l pârăsc, fiindca mi s-a parut lipsit de suflet.

M-am aruncat în brațele lui

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/somn

Plantă decorativă cu frunze foarte frumoase, ce devin roșii-verzui toamna. Nu-i știu numele...

A merge la cumparaturi nu e chiar o aventura desi ar putea fi. Stiu ca pentru alte surate este. In general stiu exact ce caut si am un plan bine stabilit al traiectoriei deplasarii. E clar, deci, pe unde ma va purta drumul si pe unde voi contribui la bunastarea comertului/comerciantilor din oras.  

Imi fac firmă!

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/somn

Pe aripi de vant, printre ploi marunte...penultima saptamana a lui septembrie a zburat si ea. Asa de capricioasa a fost vremea, incat m-a mirat. Total nereprezentativa pentru luna septembrie de la care eu asteptam cu totul si cu totul altceva. Soare, caldura...un fel de vara tarzie. Ce sa mai spun? Septembrie m-a dezamăgit crunt anul acesta.

Am avut o saptamana in care am facut multe si marunte insa daca ma gandesc bine nimic foarte important. Sau poate ca importanta celor realizate zilele trecute se va arata in timp.

Am sa scriu in șoaptă pentru ca in poala mea toarce, abandonat cu desavarsire somnului, micutul meu Snow. E cald, moale, pufos si simt venind dinspre el toata iubirea de care e capabil sufletelul lui de motanel mic.

Somnambulism și Alzheimer

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/somn

foto personală

Zgomotul insistent al mașinilor care gonesc pe sub ferestre îmi alungă muza. Apă, un strand amenajat pe mal, foarte multă verdeață, răcoare, un cer cu nori interesanți, soarele care așteaptă să se împăștie norii să își facă și el programul... Peisajul ar fi aproape superb dacă n-ar fi ele, mașinile, care să-mi zburătăcească gândurile și să mă determine să-mi doresc să nu fi fost inventate. Cel puțin acum.

Mulțumiri pentru înțelegere!

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/somn

Foto personala - 19.08.2012

Iata ca dupa weekend-ul trecut, in care am avut foarte multe probleme personale, a venit o zi de luni in care am reintrat in ceea ce se cheama "campul muncii".

A fost luni, 28 ianuarie acea zi. Am un nou job, dupa o perioada de o jumatate de an de pauza.

Totul ar fi fost bine dar n-a fost chiar asa. Programul meu de lucru e ciudat. E un program in care stiu cand ma duc acolo...insa nu stiu cand plec de acolo. Doar asa, cu oarecare aproximatie.

Luni am ajuns acasa la ora 18,50.

Marti ceva mai tarziu, trecuse de ora 19,00 putin.

Miercuri...deja nu m-am mai mirat cand am plecat de acolo la 18,25...si pana acasa...s-a mai adaugat aproape o ora.

Joi cam la fel, am si facut fotografiile prezentate vineri, la reflexii. Vineri nu cred ca mai vreti sa stiti la cat am ajuns acasa. Tot cam asa. 

Am lucrat pana si sambata, si n-am reusit nici sa dorm in noaptea dinspre vineri spre sambata. Cred ca de prea multa oboseala. 

Sambata, foarte devreme, am publicat editia a cincea a Happy Weekend...si am lasat lucrurile sa curga de la sine. 

Va aduceti aminte, cei care participati, ca v-am anuntat care a situatia, sperand sa ma bucur de intelegerea voastra. Ceea ce s-a si intamplat.

Probabil ca situatia se va repeta in fiecare sambata. Desi oficial nu se lucreaza, neoficial da. Sambata de sambata, uneori poate si in vreo duminica. Am insa speranta ca ma veti ierta ca sunt ceva mai absenta in ultimul timp de pe blog, de pe bloguri. Am incercat sa recuperez in weekend ceea ce aveam de recuperat. N-am reusit chiar 100%, mai am vreo 3 "datorii" lasate pe ziua de azi. Pe seara zilei de azi.

Ceea ce trebuie sa stiti este ca totul se intampla din motive obiective iar situatia va reintra in normal, caci ma voi organiza mai bine. Sunt silita de imprejurari.

Va multumesc din suflet pentru intelegere!

Disarm Me (With Your Loneliness)

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/somn

Oricât ar părea de ciudat, nu mă trezesc in fiecare dimineață. Nu am cum mă trezi pentru că, de cele mai multe ori, dimineața mă găsește trează. Ca și acum. Cel mai adesea reușesc să inchid laptopul pe la ora 6,00 sau 7,00 ori poate și mai târziu, atunci când mă doboară oboseala. După maxim 2-3 ore de repaus sunt pregătită pentru o nouă zi.

Apoi, de abia în jurul prânzului deschid laptopul. Mă întâmpină un chip pe care, din prea mare obișnuință, nici nu-l mai observ. Dacă însă, printr-o stranie întâmplare ar dispărea, aș ști imediat. 

Unde pleacă umbra când apune soarele?

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/somn

foto proprie

Se spune că "Prietenii sunt ca umbra: nu apar decât atunci când este soare". Nu cred că este adevărat. Proverbul este nedrept...în privința umbrei. 

Umbra e cu noi tot timpul, nu ne părăsește niciodată. De la primii pași șovăielnici ai copilăriei până la pașii însoțiți de înțelepciunea vârstei...

Se află cu noi când suntem așa de fericiți încât, dacă am putea, am zbura până în înaltul cerului dar și când suntem atât triști de parcă tot de-acolo ne-am fi prăbușit. 

Umbra e cu noi când suntem sănătoși dar și cand nu suntem. 

...Și cand râdem dar și cand plângem amar e tot cu noi... 

Umbra e lângă noi când ne aflăm unde am vrea dar și unde n-am vrea... 

E cu noi când visăm...dar și când ni s-au spulberat toate iluziile... 

Umbrei noastre nu-i pasă dacă suntem bucuroși sau întristați, bogați sau săraci. Nu face

Vine Toamna... Din nou

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/somn

Dorm descoperită. Cât dorm. 

În dimineața asta, pe la 6,00, m-am trezit în frig. Atat de frig că aproape tremuram. Mai mult adormită, m-am ridicat și am tras de fereastră, s-o închid. De când a venit vara am dormit doar cu fereastra deschisă. Nici nu știu cât e de bine că s-a făcut deodată atât de frig. Pe de-o parte nu-i bine, înseamnă că a venit toamna. Chiar de vremea va mai fi caldă, ăsta e semnalul.

Pe de altă parte mă săturasem și de atâta cădură. Știu însă că, foarte curând, voi plânge chiar și după căldura infernală de până ieri.

N-am mai putut dormi. Am mai încercat vreo 10 minute și plictisindu-mă să încerc, m-am ridicat din pat.

Cum în weekend n-am avut prea mult timp nici de blog, nici de răspuns la comentarii, de mai nimic... Îi rog pe toți prietenii să mă ierte c-am fost destul de absentă. Voi încerca să recuperez ce se mai poate.

Când m-am trezit, bătea puțin și vântul. După puțin vânt a început să și plouă. Tot puțin. Să nu ne răsfețe, așa, deodată. Înainte de ploaie însă, am dat o fugă prin vie, unde, la fel, se vede că toamna a sosit. S-au înmulțit frunzele ruginii de viță-de-vie. Iată ce v-am adus din vie. Și ei, strugurii, anunță iminența toamnei. Culoarea lor o dovedește din plin. E o imagine frumoasă, nu-i așa?

Mesaj catre tine: Pentru ca nu vreau sa uiti...

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/somn

Poate ca era mai bine sa adorm pe veci in somn...m-am trezit insa si azi...mai trista decat ieri...

Mai trista decat alaltaieri...

...Si cu mult mai trista decat acum cateva luni...atunci cand...cand tu ai hotarat sa te imbolnavesti de uitare...

Cred ca este o boala grea...Am cautat cu infrigurare sa citesc despre ea. Si am aflat cu groaza: nu exista niciun leac. E cumplita, pare incurabila.
Ce ma macina zi de zi si, mai ales, noapte de noapte, cand oricum nu prea dorm, este ce s-a intamplat cu amintirile tale despre mine...Amintirile tale in care locuiam eu. Oare le-ai aruncat ?...Si pe unde ?

Eu imi imaginez ca au ajuns in Recycle bin-ul gandurilor tale...si ma tot gandesc...oare nu-i posibila comanda "Restore all items"? Naiva, cum numai tu ma stii, ma iluzionez ca ar da rezultate...ca ar merita incercat...

Caci, da, as incerca sa le salvez...apoi sa ti le returnez impachetate frumos in hartie poleita...cu inimioare si cu funda rosie ca sangele ...Pentru ca nu vreau sa uiti...

Nu vreau sa uiti cum ne-am cunoscut, in sfarsit, in acea seara desi, de aproape un an, ne tot "ciocneam" in diverse imprejurari...
Cum nu vreau sa uiti nici clipa in care ti-am spus ca eu nu-s ca niciuna dintre cele care mai poposisera prin viata ta pana atunci, o ora...o zi sau poate mai mult... Si n-am fost. Si nu voi fi. Pentru ca tu erai sufletul meu pereche...

Nu vreau sa uiti cat de mult te-am iubit si ca uneori m-am umilit...nu din lipsa de demnitate ci doar din mult prea multa iubire.

Nici cat de multe ti-am iertat nu vreau sa uiti...si nici ca ti-am fost unicul sprijin in clipele dificile...care n-au fost putine.

Si nu vreau sa uiti cum ma abandonam tie...cum ma pierdeam in bratele tale...pana la contopire...
Cum simplul fapt ca ma atingeai...ca ma imbracai in zambetul tau... ma facea sa ma simt frumoasa, speciala... unica...femeia ta...

Mai tin la niste amintiri: muzica pe care-o ascultam impreuna. E inca ceva ce-mi doresc cu disperare sa tii minte. Ma bazez pe multimea de CD-uri si DVD-uri pe care ti le-am daruit... vor fi complicele mele...stiu ca pe ele nu le vei arunca in acel cos...esti prea materialist ca s-o faci...

Spre deosebire de tine insa...eu vreau s-o uit. In orice secunda in care mi-ating sufletul, fie chiar si franturi minuscule din muzica "noastra”, imi provoaca o profunda stare de rau. In momentele acelea as da o lege ca muzica transmisa in eter sa fie prohibita...Pentru ca instantaneu, muzica, aproape toata acea muzica, se asociaza cu un zambet, cu o atingere, o soapta...cu un sarut...cu o replica...cu ceva numai "al tau" ori numai "al nostru"...vreau s-o uit...si cu ea toate gesturile dureroase... De cand ai plecat nu mai ascult muzica nu pentru ca nu vreau ci pentru ca imi este imposibil. Sufletul meu...este in doliu. Agonia lui respinge orice urma din fosta fericire...

Si, mai ales, sa nu uiti ca asa cum esti acum...cum sunt acum...este pentru ca ne-am intalnit...

Nimic nu vreau sa uiti, dragul meu. Ca sa te bantuie tandru amintirile...sa loveasca soptit la poarta sufletului tau...sa-ti apara precum ingerii in vise...

Sa nu ma uiti.

Mi s-a spus ca ceva nu-i in regula cu mine...ca nu-i firesc sa nu-ti doresc raul... unii m-au suspectat ca as fi falsa.
M-am resemnat. E greu de inteles, de explicat...si am obosit sa ma justific....Eu sunt fericita ca nu m-am inrait, ca am pastrat in mine un suflet ca de copil. Nu pot dori raul omului langa care am trait fericirea de a iubi total...langa care am visat...

Se spune ca Iubirea ar trebui sa fie o binecuvantare. Chiar daca pentru mine, iubirea asta n-a fost decat un blestem...si-a devenit o lacrima cat un ocean...o tristete cat eternitatea...cel putin, am avut-o. Unii poate ca n-o intalnesc niciodata...

Si totusi...
Poate ca azi era mai bine sa adorm pe veci in somn...sau sa ma trezesc intr-o alta viata...
 
 

Caut metode de ucis Iubirea

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/somn

Mi-a fost greu, inca imi este la fel de greu sa accept realitatea, sa accept ca ai plecat din viata mea. Mi-a fost si mai greu sa inteleg cum de ai putut atat de mult timp sa ma minti atat de frumos, cum de ai putut uita atatea promisiuni si cum de ai ajuns sa nu mai vrei nici sa vorbim.

Am plans, am suferit, n-am mai mancat, am strigat, ba nu, am urlat...Am simtit doar ura pentru propriile-mi calitati, defectelor gasindu-le virtuti. Alternativ sau simultan m-am urat...m-am iubit...si iar m-am urat...

Mi-am dorit sa fiu moarta... ori nenascuta... ca sa nu te fi cunoscut, ca sa nu te fi iubit vreodata...

Nu mai dorm cu adevarat de luni de zile...doar din teama de a te visa caci, adesea, cand atipesc, te visez... Intotdeauna visul imi pare atat de real, de intens…atat de intens incat ma trezesc plangand, cutremurandu-ma.

Ori nu dorm pentru ca momentele trezirii din somnul chinuit si furat parca, sunt si mai dureroase...in clipele trezirii inteleg ca nu esti aici, langa mine...si iar plang...si ma-ncearca un gol sfasietor, de parca in trupul meu ar fi vid... doar inima, care se zbate sa sparga cutia goala care e trupul meu, o mai simt ... 

In multe nopti sunt in dilema: sa dorm ? sa stau treaza ? Tot gandindu-ma ce sa fac, prin ferestre incepe sa patrunda timid lumina diminetii ... luni, marti...sambata...saptamana dupa saptamana...

Si asa...din dilema in dilema, si chiar de nu merita, am lasat balta orice proiect, orice plan...orice vis;  de doi ani, singurul vis pe care-l am esti TU...erai TU. Nu inteleg ce mi-ai facut de sufletul meu a ramas atasat de-al tau. Ai plecat...a plecat si sufletul meu. Ai plecat fara sa intorci capul, fara sa-ti pese daca sufar, daca plang...daca mor. Iar eu ma sting...si mai mor, putin cate putin, cu fiecare clipa care trece... 

Zi de zi incerc sa trec peste. Cu masca indiferentei pe chip, muncesc mult, fara mila de mine, zambesc fals si cam stramb la glume pe care alteori le-as fi considerat bune...experimentez stari de veselie parca nascute cu forcepsul...ca peste doar o clipa sa ma incerce stari de agonie...de lesin...

Trec prin cicluri ciudate: cateva zile ma autoincurajez si imi zic ca imi va fi mai bine fara tine....apoi, brusc, se produce recaderea...caci nu mi-e bine.

Cat am fost langa tine am crezut ca fericirea exista. Ca poate dura cat viata. Nu banuiam nicio clipa ca din acea farama de fericire se vor naste suferinta, tristetea si toate spaimele de dupa...toate de dimensiuni gigantice. 

Nimeni n-a stiut cat de rau mi-a fost, nici macar prietenii. Nimeni n-a stiut cat teatru am jucat ...pana azi...

Uneori imi este ciuda ca n-am vazut raul din tine. Ca n-am vrut sa-l vad, ca m-am mintit. Azi stiu: Iubirea mea n-a vrut sa vada nimic fiindca era oarba.

As vrea sa spun ca nu imi mai pasa de tine. Voi incerca sa invat sa nu te mai am in ganduri.

Desi...am inca atata iubire pentru tine incat ma sufoca. Ar trebui sa-i fac ceva. De catava vreme caut pe Google metode s-o omor...fara sa las urme...si sa-i supravietuiesc. Inca n-am gasit...