Monday, October 24, 2016

Boieru'



Am trecut alaltăieri pe lângă. Cu bicicleta. Cam fugitiv, e-adevărat. Ca un flash. Suficient, însă, să zăresc casa. Mi-am aruncat ochii în curte. Boieru' nu era pe-acolo. 

...N-avea cum, e plecat de vreo douăzeci și cinci de ani în alt loc, unul liniștit, cu verdeață, locul unde ajungem cu toții, bogați și săraci. Îl știam destul de vag, din copilărie. Mai mult din diverse povestiri din familie. 

"Știți că aveți să-mi dați niște bani!", le amintea, cu dojană aspră în glas, când și când, mamei tatălui meu, adică bunica mea și copiilor săi. Cam de câte ori dădea de vreunul din familia lui taică-meu, îi amintea de datoria aia. Adevărat era, le împrumutase, cu chiu, cu vai, după rugăminți și lacrimi, o sumă de bani la moartea prematură a bunicului patern. Pentru înmormântare. Nu o sumă mare. 

Cu câțiva ani înainte, mai făcuseră o încercare să-i ceară, cu titlu de împrumut, banii de taxă la liceul de comerț, pentru tata. Refuzul brutal făcuse ca sora cea mare a tatălui meu, fată tânără, de vreo optsprezece ani, să fie trimisă cu trenul, în vreme de război, la Galați, la un unchi, frate de-al bunicului. Să ceară bani și, dacă era posibil, și ceva îmbrăcăminte. Peste doi ani, din cauza acelorași greutăți, dublate de intrarea la liceu și a fratelui tatălui meu, bunicii au vândut și văcuța, cam costelivă. 

Cu Boieru' erau rude, altfel n-ar fi îndrăznit să-i ceară ajutorul. Mai îndepărtate, dar rude.  
Este, însă, destul de greu să-ți amintești de rubedeniile cu greutăți când locuiești într-una dintre casele mari, cu arhitectura modernistă Art Deco din centru, case pe care le ridicase prin anii '30, și care semănau izbitor cu construcții din epocă de prin București. 
Difereau doar proporțiile, ceva mai mici, adaptate la dimensiunile orașului de provincie. Oarecum sub altă formă, casele sunt și azi pe-acolo. Boieru' avea case, mai multe, avea și mori prin oraș și comune din împrejurimi, avea moșii și conace. Chiar și mici prăvălii. Așa-l găsise naționalizarea. După '90, pe morile alea s-au încăierat moștenitorii mult și bine. Până ce-a mai rămas doar unul dintre ei, cel care a obținut și casele din centru la retrocedări.

N-avea astâmpăr, Boieru'. Mereu în cap cu o afacere, un negoț, o combinație, cum am zice azi. 
N-avea astâmpăr nici după naționalizare, când rămăsese, oficial, fără mai nimic, doar cu casa bătrânească. Era întreprinzător chiar și în epoca socialistă. Făcea țuică și vin din nu se știa ce. Circula zvonul că din pastile, precum celebrul Ștefănescu. La el era permanent băutură de vânzare deși, acolo, la casa bătrânească, nu mai avea decât o mică vie. Bună ca acoperire. 

Circula legenda că stabilizarea din '47 îl găsise cu o cameră plină cu bani. Poate că era doar o legendă. La fel ca aceea cum că ar fi avut de-a face cu niște afaceri cu bani falși. Stabilizarea și apoi naționalizarea îl readuseseră la matcă, așa cum ziceau, nu fără o oarecare satisfacție răutăcioasă oamenii de prin oraș care niciodată nu pricepuseră cum de făcuse Boieru' o asemenea avere într-un destul de scurt timp. 

Casa bătrânească e o căzătură azi și am aflat că nu mai e aproape nimic acolo, doar zidurile, ca un straniu și învechit decor de teatru și, parțial, acoperișul, prin care plouă. Tot felul de hoți mărunți au furat tot ce era din oțel, din cupru și alte metale, absolut tot ceea ce putea fi vândut la fier vechi. Inclusiv garduri de sârmă.
Boieru' ar mai muri încă o dată să vadă ce s-a ales din averea lui. Iar datoria aceea n-a recuperat-o niciodată. Circumstanțele... au prescris-o.




20 comments:

  1. ce poveste...ce poveste!
    aveam un unchi, Boieriu pe numele lui, el chiar era un domn si prin educatie si prin fire
    el spunea despre el ca e boier nascut si nu facut
    cand eram mica nu intelegeam sensul a ceeea ce spune, credeam ca e o poiezie scurta
    si poate ca asa si era :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Buna seara, Pandhora draga! :)
      Te-am descoperit de curand si pe FB, ai vazut.
      Da, e o poveste din bucatele de amintiri despre acest adevarat personaj din copilaria mea. Chiar cand scapatase, la stabilizare apoi nationalizare, oamenii tot Boieru' ii ziceau. Cu o oarecare linguseala amestecata cu ironie. ;)
      Nu era un boier nascut, doar unul facut. De el insusi, conjuncturi si o minte croita pentru afaceri. Multumesc de trecere! :)

      Delete
    2. si eu m-am bucurat sa te regasesc Elly in ambele circumstante :)
      ma bucur ca m-ai abordat pe FB
      am lipsit de pe blog o vreme, am revenit dar nimic aici nu mai e ca altdata...simt ca nu-mi gasesc locul :(

      Delete
    3. Da, Pandhora, ai mare dreptate. Nimic nu mai este la fel in blogosfera. FB-ul a schimbat totul, cred. La care se adauga graba noastra de a face cate mai multe in timpul care a ramas la fel. :)
      Si eu am facut pauze foarte lungi si, probabil, am sa mai fac. Viata mea s-a schimbat mult in ultmii ani, cum cred ca deja stii.

      Delete
    4. tot ce stiu e ca ai disparut si tu si ca esti mai mult sau mai putin plecata din tara...
      oricum, important este ca tu esti bine, asta e tot ce conteaza :)

      Delete
    5. Nu am disparut. :) Doar ca timpul nu imi mai permite sa fiu activa cum eram si sunt mai putin vizibila.
      Adevarat, sunt mai mult afara decat in tara.

      Delete
  2. ...o, Doamne. Azi sunt trista, obosita, vlaguita si parca nu stiu cu ce sa ma hranesc sa-mi revina licarul de odinioara. Noroc cu cuvintele. Desi la scara mult mai mica, imi amintesti de articolul meu cu Tanti Ana, om care a trait pana la 92 de ani și nu a avut copii, lasand averea unei nepoate care s-a grabit sa vanda casa iar acum noua ne-a crescut un bloc pe o poteca numai cu case. S-ar rasuci in mormânt bătrana care visa ca altcineva se va bucura de munca ei. După ce a murit, au gasit 10 ooo de euro intr-un dulap cu spate dublu, dar in viata îi duceam cate o paine ..și apa, etc..din mila, că...„n-au”. E evident ca nu luam nimic cu noi, dar nu voi intelege oamenii care au și nu ajuta. Boierul tau era orice dar nu boier. Clar.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, oarecum. Tanti Ana nu era o "fosta", cred. Boieru' a avut avere mare. Partial s-a imprastiat, partial a fost retrocedata. Stiu ca-i mai traia un fiu acum cativa ani. Scriam ca acele case din centru sunt cumva, in alta forma, tot acolo. O parte au fost vandute si s-au transformat desi frumos era sa fie restaurate, arhitectura Art Deco fiind spectaculoasa si relativ rara prin orasele patriei. Sunt convinsa ca Boieru' a ramas cu mai multe ascunse, poate aur, poate alte valori, care au scapat de nationalizare. Si un om candva bogat ramane, totusi, si cu niste relatii speciale de care, chiar mai stramtorat fiind, daca e priceput, stie sa uzeze in folosul lui.
      Hmm...Faza cu cei 10.000 de euro gasiti ascunsi e...no comment. Dar oameni de genul sunt multi. Am citit candva un roman, acum nu-mi amintesc cum se numea, dar era despre niste avari, doi, un el si o ea, care s-au casatorit si impreuna, parca erau mai avari decat atunci cand erau singuri. Infiorator roman dar bun. Trebuie sa caut in memorie numele...poate imi voi aminti.
      Multumesc mult, Adriana. :)

      Delete
    2. Mi-am chinuit creierii pana mi-am amintit. E vorba despre "Pasajul Riceyman", o carte a unui englez, Arnold Bennett. Foarte bine scrisa.

      Delete
  3. Mi-ai umplut seara... cu o altă lume. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Iustina, draga, cand si cand "dezgrop" lumea asta de mult apusa. Am avut rude foarte multe, cu povesti, unele extraordinare, povesti care au trait, ca sa zic asa, cat a trait sora tatalui meu, cea care s-a dus la Galati. Avea un dar al povestirii orale rar intalnit, insa, din pacate, a plecat de cam multi ani si pe vremea aia nu ma gandeam sa notez toate acele povesti, unele care ar fi putut fi subiecte de carti/filme. Doar de unele intamplari imi mai amintesc si profit sa le scriu, ca sa nu se uite de tot. Intr-un anume fel, sunt nepretuite, stiu, si mai stiu ca poate ca n-am eu suficient talent pentru a le face nemuritoare. Insa fac si eu ce pot. Iti multumesc pentru comment-ul scurt dar cu atat mai cuprinzator. Imbratisari! :)

      Delete
    2. Ai mare dreptate, Elly. Sunt povesti nepretuite si e mare lucru ca iti aloci timp pentru a le purta mai departe. Cred ca avem cu totii astfel de amintiri, mai putine sau mai multe, dar le lasam sa se stinga, din pacate.
      Iar despre talent, ai o multime! Ai un stil aparte de relatare, viu si acaparant. Daca la povestea cu trenul si turistii, atunci cand ai continuat-o mi-am amintit ca si cum as fi citit ieri inceputul....
      Imbratisari inapoi si tie, pana la tine departe :)

      Delete
    3. Multumesc, din toata inima, pentru aprecieri. Probabil ca asa o fi fiind dar eu, in loc sa fiu subiectiva, cum tinde sa fie oricine, cu atat mai mult sunt foarte severa cu propriile scrieri. :)
      Acum sunt aproape. Sunt in vacanta. :)

      Delete
  4. O poveste trista... dar fermecatoare in felul ei. :) O poveste cum stiu ca au existat destule. Nu stiu cum, dar averile tuturor boierilor zgarciti ajung sa "dispara" la un moment dat; ceva de genul: usor au aparut, usor au disparut. :) Unii nu stiu sa ajute pentru ca se cred cinstiti pana in maduva oaselor si isi spun ca asa cum au reusit ei pot reusi si altii, daca vor.

    Saptamana frumoasa iti doresc!

    ReplyDelete
    Replies
    1. In engleza e o vorba: "Easy come, easy go" :) E una si in romana dar nu mi-o amintesc acum. :)
      Poate ca nu a fost frumos ca n-au mai returnat suma aceea de bani dar cred ca cel mai mult i-a enervat felul in care le tot amintea in vremuri in care chiar nu aveau posibilitatea s-o returneze. Apoi a devenit, cumva, prea tarziu.
      Da, ceva cam asa poate sa fi gandit Boieru' sau poate ca era doar gandirea aceea a celui satul care nu crede celui flamand. Erau vremuri grele, nu doar familia mea avea dificultati pe atunci, care erau de inteles, totusi, intr-o familie cu patru copii si un singur salariu si acela volatilizandu-se fiindca bunicul patern a disparut cand tata era adolescent. :(
      Multumesc, Diana. La fel! :)

      Delete
    2. In romana avem : "De haram vine, de haram se duce" = lucrul castigat pe nedrept se pierde precum s-a dobandit, cum a venit asa s-a dus.
      (Din Breban,Vasile si altii - "Dictionar de expresii si locutiuni romanesti", Ed.Stiintifica, Bucuresti 1969, pag.178)

      Delete
    3. Da, aceasta este expresia romaneasca pe care mi-a fost imposibil sa mi-o amintesc in momentul cand am raspuns comentariului. Multumesc! :)

      Delete
  5. Ai relatat perfect o schita a ceea ce a fost in multe familii.
    Imi aduce aminte si de Lumanararu din roman...insa au fost foarte multi cu acest profil in multe alte nuvele.
    A ta e originala, e o poveste de a ta de-a dreptul sublima. Felicitari!
    Si cred ca si astazi exista astfel de oameni insa nu ii vedem la fel pentru ca sunt moderni. Insa istoria se repeta.
    Nici acum nu este vreun spirit mai uman si profund in romani.Cred ca tot la categoria tiparului lui 'Ion' al lui Liviu Rebreanu ne incadram, dar sub forme moderniste :)
    Chiar "aristocrate"

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Intotdeauna vor exista astfel de persoane, Anca. Multumesc pentru comment!

      Delete
  6. Buna ! Încântător felul în care ne-ai depănat povestea :) Cu drag voi urmări și alte scânteieri.. Mir.

    ReplyDelete