Acum două zile am întâlnit pe net o știre micuță despre Bulgaria. Despre valul de sinucideri din Bulgaria din cauza sărăciei.
Criza din ultimii ani a generat multe schimbări în societatea europeană. Schimbările majore se concretizează într-o sărăcire accentuată, cu precădere în statele din sud-estul Europei: Grecia, Cipru, Bulgaria, România.
Sărăcia, lipsa de orizont și stresul cauzat de acestea duc la depresii profunde. Statisticile din ultimii ani arată că rata sinuciderilor a crescut îngrijorător. România nu face excepție. Nu suntem încă pe primul loc. Pentru acest prim loc pare să se dea o bătălie acerbă între bulgari și greci.
Știrea respectivă mi s-a părut o diversiune și încă mai cred ca este câtă vreme nici noi, românii, nu stăm deloc bine la acest capitol.
