Showing posts with label loc de munca. Show all posts
Showing posts with label loc de munca. Show all posts

Thursday, April 4, 2013

Paiul din ochiul altuia...


 
Acum două zile am întâlnit pe net o știre micuță despre Bulgaria. Despre valul de sinucideri din Bulgaria din cauza sărăciei.

Criza din ultimii ani a generat multe schimbări în societatea europeană. Schimbările majore se concretizează într-o sărăcire accentuată, cu precădere în statele din sud-estul Europei: Grecia, Cipru, Bulgaria, România.
Sărăcia, lipsa de orizont și stresul cauzat de acestea duc la depresii profunde.  Statisticile din ultimii ani arată că rata sinuciderilor a crescut îngrijorător. România nu face excepție. Nu suntem încă pe primul loc. Pentru acest prim loc pare să se dea o bătălie acerbă între bulgari și greci.


Știrea respectivă mi s-a părut o diversiune și încă mai cred ca este câtă vreme nici noi, românii, nu stăm deloc bine la acest capitol.

Saturday, February 2, 2013

Excursia in China ... . . . . (hw5)



HAPPY WEEKEND! - Ediţia 5 este gata de start! Deci, dacă este weekend, este:
Happy Weekend
Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:
- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau
- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau
- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.
_________________________________________________________________


        Chinezi, americani, europeni...azi ne întâlnim cu toții         


După o perioadă de șomaj sunt din nou în câmpul muncii. Am o mulțime de noi colegi acolo. Printre ei și un coleg de serviciu care a câștigat o excursie în China. Acum e acolo și încearcă să câștige o excursie înapoi.

Stând el așa, printre chinezi,  și-a amintit că știa o întâmplare haioasă cu chinezi. 
Cică la un fotograf au venit mai mulți chinezi pentru a se fotografia separat. Fotograful s-a gândit: "De ce să-i mai fotografiez, dacă seamănă leit unul cu altul? O să le dau aceeaşi fotografie la toţi!"...
Când primesc fotografiile, un chinez ia fotografia, se uită lung la ea şi spune:
- Nu e fotografia mea.
- Cum nu e a ta? - întreaba fotograful - Nu e asta faţa ta?
- Faţa e a mea, dar cămaşa nu.

Cu ocazia asta a constatat că Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, diferiţi, însă când a ajuns la chinezi, s-a plictisit deci întâmplarea cu fotografiile era foarte posibil să fi fost reală.

Ținem legătura pe mail cu colegul din China. 
Ne-a trimis niște bancuri grozave chinezești pe care nu pot să nu le împărtășesc cu voi.


Mie mi se par extrem de haioase. Vouă?

Apropos de ultimul dintre ele, mi-am amintit și eu ceva:

- De ce v-ați oprit la 3 copii? a fost întrebat un american.
- Am auzit că fiecare al 4-lea copil născut e chinez.
Lucrurile au evoluat mult între timp. Mai nou, în America deja fiecare al treilea copil născut e chinez. Pe unde îți arunci privirea dai de chinezi.
De aceea americanii sunt atât de vigilenți. Cum e și bietul Jack care a scris în jurnalul său:

"ora 08:00: astazi am prevenit un atac terorist la locul de munca, taind doua fire suspecte.
ora 08.05: nu stiu din ce motiv nu-mi functioneaza tastatura si mouse-ul...
"

Suspiciune și vigilență până la paranoia, ăștia sunt americanii.

Un motiv extraordinar pentru a-i mulțumi lui Columb. Daca nu exista el, toți americanii ar fi trăit in Europa!

Nici în Europa nu-i chiar raiul pe Pământ. Iată ce se întâmplă în Polonia:

Un polonez merge la un doctor oftalmolog, care îi arată pe tablă literele: C Z W N O S T A X C Z.
- Poți să citești asta?
îl întreabă oftalmologul.
- Dac
ă pot să citesc? Chiar îl cunosc pe tip!

Iar în Franța, în prima zi de școala, lucrurile stau cam așa când strigă diriginta catalogul:
- Mustapha El Ekhzeri
- Prezent
- Achmed El Cabul
- Prezent
- Kadir Sel Ohlmi
- Prezent
- Mohammed Endahrha
- Prezent
- Chanhira Amarttayaku
- Prezent
- Ala In Ben Oit
Liniște....
- Ala In Ben Oit
Clasa rămâne în liniște totală...
- Pentru ultima dată: Ala In Ben Oit.
Se ridică un elev din ultima bancă și îi spune dirigintei:
- Eu sunt, doar că se pronunță "Alain Benoit".

Și ca să vedeți de ce e bine să fii în câmpul muncii trebuie doar să citiți acest raport:

Rasism in Canada... O casă cu cinci etaje din Montreal a ars, accident soldat cu mulţi morţi.
- Familia de musulmani de la etajul întâi - toţi decedaţi.
- Familia de ţigani de la etajul II - toţi decedaţi.
- Familia de negri de la etajul III - toţi decedaţi.
- Familia de pakistanezi de 8 persoane de la etajul IV - toţi decedaţi.
- Cei doi albi, soţ şi soţie, de la etajul V - au scăpat.
Comunitatea de musulmani a cerut o anchetă: de ce au scăpat albii din incediu? Aceleaşi pretenţii au fost ridicate şi de comunitatea de ţigani, de negri şi de pakistanezi.
Pentru a ajuta la lămurirea situaţiei, a fost cerut ajutorul şefului pompierilor.
Răspuns: "Păi în dimineaţa aia albii erau la lucru".

Ați văzut ce bine e să ai un loc de muncă? De aia mi-am găsit un job. Stau însă la casă și n-are niciun etaj dar nu se știe niciodată.  

================================================

Nu uitaţi! La sfârşitul postării voastre faceţi trimitere către această pagină, specificând:
"Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 5."
Introduceţi în formularul de mai jos nume şi link (acestea vor apărea în tabelul ce se va genera automat).

NOTĂ:  
Azi sunt la job, așa cum v-am spus. O fi HAPPY WEEKEND dar nu ne ținem doar de glume ;)  :)
Vă rog să vă înscrieți și să vă vizitați în lipsa mea. Pe deseară!







Wednesday, August 15, 2012

Daria

sursa
Latratul catelusului nostru m-a facut atenta. La poarta se afla o femeie, al carei chip se zarea partial. In timp ce ma indreptam spre acolo, ma gandeam, imi cautam prin cutiutele cu amintiri. Nu stiam cine era. Am deschis poarta si am zambit. Au trecut pret de doua sau trei secunde. Nu recunosteam persoana. Apoi, cand era gata sa intreb pe cine cauta, a deschis ea gura, mi-a zis pe nume, si a zambit, la randul ei. Doar vocea, neschimbata, desi altfel, mi-a dezvaluit ca in fata mea se afla prietena mea cea mai buna din liceu. Pe care nu am recunoscut-o, atat era de schimbata. 

Trupul imputinat, aproape injumatatit fata de cum mi-o aminteam de la ultima intalnire, cu vreo sapte ani in urma, chipul trist si extrem de obosit, incredibil de imbatranit, m-au facut sa ma cutremur pentru o clipa. Mi-am stapanit insa instantaneu tremurul imperceptibil al vocii si sper din suflet ca expresia de surpriza (si de ingrijorare), care trebuie sa-mi fi aparut pe fata, sa nu ma fi tradat.

Era doar piele si os. M-a durut sufletul instantaneu si lacrimile-mi curgeau in rauri interioare. Vorbeam, dar parca nu-mi