Pe peretele inalt, inalt...pana la cer parca, odihneste, prins in cuie, un macat negru, țesut din lana. Prin intunericul camerei, pe fereastra inalta din camera si mai inalta, patrund blând cateva raze de luna care coloreaza palid trandafirii macatului. Ziua sunt de culoare roșu aprins si câțiva galben auriu, acum par doar niste umbre decolorate...la fel frunzele.
In patul larg, in care s-ar putea dormi si pe lat, alaturi de ea, culcata pe-o parte, rasufla adanc mama, obosita dupa o zi in care multe s-au petrecut. La fel de egal, linistit, si surioara ei mai mica.
Nu poate sa doarma, gandurile ei de copil nu-i dau pace. Se gandeste la de toate si parca la nimic. De exemplu ca mama nu e mama. Mamica e mama reala iar mama e matusa. Of, ce incurcatura pare asa, din cuvinte!
