Trandafirii de pe perete

http://dragosteoarba.blogspot.com/2013/11/trandafirii-de-pe-perete.html

Pe peretele inalt, inalt...pana la cer parca, odihneste, prins in cuie, un macat negru, țesut din lana. Prin intunericul camerei, pe fereastra inalta din camera si mai inalta, patrund blând cateva raze de luna care coloreaza palid trandafirii macatului. Ziua sunt de culoare roșu aprins si câțiva galben auriu, acum par doar niste umbre decolorate...la fel frunzele.

In patul larg, in care s-ar putea dormi si pe lat, alaturi de ea, culcata pe-o parte, rasufla adanc mama, obosita dupa o zi in care multe s-au petrecut. La fel de egal, linistit, si surioara ei mai mica. 

Nu poate sa doarma, gandurile ei de copil nu-i dau pace. Se gandeste la de toate si parca la nimic. De exemplu ca mama nu e mama. Mamica e mama reala iar mama e matusa. Of, ce incurcatura pare asa, din cuvinte!
Fetita stie ca, daca ar povesti colegilor ei din grupa mare, n-ar intelege nimic. Dar in realitate e foarte simplu. Sora lui taticu' e ca o mama pentru ele asa ca se potriveste perfect. Le iubeste din toata inima, le iubeste asa cum si-ar fi iubit propriii copii daca i-ar fi avut. Dar matusa n-a fost maritata. Niciodata. Normal ca n-a avut copii. Copiii matusii le-ar fi fost veri, nu? 

Hmm...ce inseamna sa n-ai somn! Te gandesti la tot felul de chestii, isi spuse si mai stranse inca o data tare din ochisori, incercand sa adoarma. Nu voiau sa se lipeasca si pace! Ce-ar fi sa numere ceva? Orice... Poate adoarme.  

Unu, doi, trei....treizeci...patruzeci si cinci... Da' de unde?! Nimic... 

Ca aparuta din intuneric, pe furis, o cuprinde, inexplicabil, senzatia aceea...pe care o tot are in noptile cand somnul nu vine. Sufletul ii e greu ca o piatra si-i dau lacrimile gandindu-se ca va muri, poate curand. Nu vrea sa se intample asta. Daca moare nu va mai vedea pe nimeni dintre cei dragi, pe care atat de mult ii iubeste. Stie ca si ei au sa sufere... Apoi daca ea nu va mai fi inseamna ca intreaga ei lume, tot ceea ce stie si gandeste, intregul ei univers, au sa dispara in nestiut... Si-si sterge lacrimile fierbinti ce deja au udat perna si isi inabusa un scancet mic, dureros si trist de nedescris...
Nu i-a spus mamei niciodata despre gandurile astea, nu vrea s-o indurereze. Nici lu' mamica si lu' taticu' nu le-a spus. Vor ramane secretul ei scaldat in lacrimi...

Trandafirii de pe perete au disparut in intunericul des. Până și Luna s-a dus sa se culce, numai ea sta si plange. Mai bine s-ar gandi la povestea pe care le-o spusese mama inainte de culcare. Inca i se plimba prin cap... Inca.

  

...Si prin iarba verde crud din care, din loc in loc, saltă capetele trandafiri roșu aprins dar si cate unul galben ca aurul, alearga ea, cu piciorusele ei micute, cu sandalutele noi, roșii, catre castelul roz-cenusiu, cu minunate arcade frante, ce se vede in zare.

Castelul e atat de departe... Alearga si tot alearga insa nu pare sa se apropie de el. Rochia lunga, ca a Albei ca Zapada, o incurcă rau la fuga. Iarba înalta o împiedică si ea. Tresare zambind cand un "țuști" din iarba ii aduce in fata un iepuraș. Ce alb este si ce dragalas! Incetineste...ar vrea sa-l prinda, sa-l mangaie, dar pufosul alb fuge speriat...

Pe perete, macatul cu trandafiri e mai întunecat ca noaptea și in cameră se aud respiratiile egale a trei suflete...

.............................................

Se uită cu drag si oarecare tristete la portretul alb-negru, in creion. 

Femeia, cu trasaturi candva frumoase, aici insa vestejite de boala ce-a si luat-o prea devreme, o priveste de peste timp. 
Cat de mult le-a iubit! Cat de mult au iubit-o! E prezenta si azi in amintirile familiei de parca n-ar fi plecat. Cu glumele ei, cu basmele, descantecele si povestile pe care le stia si spunea cu un talent minunat, cu toata lumea ei unica, cu vocea calda si ochii incredibil de verzi. Și se bucură, cu o bucurie târzie, ca mama n-a stiut niciodata micul ei secret de fetita sensibila. Poate prea sensibila. 

Dintr-un bine ascuns până azi sertar al amintirilor, țâșni instantaneu o întâmplare de care până acum uitase complet. Cu un zambet nostalgic se văzu fetiță si cum, jucandu-se prin camera mamei, ii scăpă din mânuța mică un flaconaș cu parfum. Mama tinea mult la el dar n-a certat-o. Ca o mamă buna si iubitoare. Câteva saptamani camera a mirosit doar a violete. Minunat parfum! Nu se mai face...

Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului Condeielor Parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema numită Parfumul secretului îi aparține Alexandrei.

Au mai scris  pentru tema de astăzi următorii:

Mirela, Vania, Gabi, Vienela, Lolita, Mala, Minnie, Adriana T., Pandhora, Anca, Alexandra Ali,  Diana, Alexandra, Tina, Alexandra, Alexandra Ali,