Tuesday, October 2, 2012

Șepcuța mototolită


Dupa un somn scurt (am adormit dupa ora 6,00), m-am trezit fiindca trebuia sa merg la Oficiul Fortelor de Munca, pentru intalnirea lunara, adica pentru viza de somaj. 

Cum m-am trezit, am dat nas in nas cu un var primar care venise la frate-sau. Care mi-e tot var, normal! Si care locuieste in curtea vecina,  doar ne desparte un gard cu o poarta. Venise sa-l ajute sa taie cu drujba o multime de pomi de prin gradina. I-am spus ca de fapt am iesit doar sa-l salut pentru ca trebuie sa plec in oras, cu treaba. Am facut greseala sa-l intreb ce-i mai fac fetele, adica nevasta si cele doua fete. Era sa nu mai ajung in oras. S-a apucat sa-mi povesteasca cum ii e fetei lui mai mari la liceu, cum face naveta la liceu  (locuiesc la vreo 18 km de oras) si cum se descurca si cea mica in clasa a 8-a. Trebuie sa va spun ca face parte dintre acei oameni care vorbesc despre copiii lor ca si cand ar fi singurii care au copii. Mi-a mai spus ce mai "invarte" el...pe unde s-a mai dus cu negustoriile, ca asta face. Dar e atat de "vorba lunga" ca aproape am regretat ca am iesit sa-l salut. Mi-a mancat vreo 20 minute. 

Dupa ce, in sfarsit, am scapat sanatoasa cu capul, m-am imbracat pe fuga si am plecat. Cand am ajuns la Fortele de
Munca era o coadă cam cat tot culoarul din fata biroului.
Cum n-aveam alta treaba (desi mai bine m-as fi ocupat de blog), a trebuit sa stau la coada cat culoarul. Pe langa cativa pentru viza, ca mine, erau vreo 10-12 bacalaureati, veniti in dinti cu diplomele de BAC si buletinele, sa-si definitiveze dosarele de somaj. Cica intră automat in somaj, platit cu 250 de lei lunar, timp de 6 luni. Auzisem vag pe la TV dar nu credeam sa si vad.
Am stat acolo cu mult mai mult de o ora. In fine, dupa ce m-am cam plictisit de auzit tot felul de glumite de liceeni (nu stiu de ce, cu o singura exceptie erau numai baieti si mai toti aratau de parca inca erau la liceu, prin primele clase), am intrat si eu pentru doua minute. Doar atat. Ajunsesem pe la ora 10,30. Am terminat la aproape 12,00... Pentru doua minute efective. Nici macar nu m-am amuzat, copiii aia nu stiau nicio gluma ca lumea. In plus erau asa de zapaciti ca aproape fiecare a gresit acea hartiuță tip fluturas pe care trebuia sa o completeze. Lucru care m-a facut sa ma indoiesc, foarte serios, ca acei tinerei ar fi capabili, intr-o anume zi din viitor, sa contribuie pentru pensia mea... Ce-o fi aia??

Am mers apoi la cineva care vinde niste branza buna de vaci, atat de buna ca trebuie sa il anunt ca vin, altfel am surpriza sa nu mai gasesc. Am patit-o de cateva ori.
Un ATM al ING ma astepta nerabdator sa-mi retrag somajul. Plina de bani ca broasca de par, am plecat spre casa. Am facut si cateva poze. Unele interesante.

Pe drum am ajuns din urma un bunic cu nepotul, de pe strada mea, desigur, care veneau de la gradinita. De fapt erau cu cateva zeci de metri in fata mea, mergeau insa incet, baietelul are abia 5 ani. Poate nu ma grabeam sa-i ajung dar am gasit o sepcuta putin mototolita si m-am gandit, vazand ca bunicul ducea niste hainute in mana, ca apartine baietelului. Aproape ca am fugit dupa ei vreo 25-30 de metri si i-am intrebat daca au cumva o sepcuta. Nu ma inselasem si m-am bucurat dar si ei s-au bucurat.

Cand am ajuns acasa, vizitatorul, adica varu-meu, inca nu plecase. Ca sa-l pedepsesc ca ma calcase pe nervi mai devreme, l-am pus sa-mi faca si mie niste poze. Alea de pe FB, de ieri. Am mai pierdut vreun sfert de ora, a trebuit sa-i tot spun ce si cum vreau. Abia i-au reusit cateva poze utilizabile. Chiar l-am pedepsit! Inainte sa plece ne-a lasat niste mere. Cado'. Cele din fotografie.

Nici nu terminasem bine pranzul, si in timp ce inghiteam ultima bucatica din felia de tort, a inceput sa sune unul dintre telefoane, ca nebunul. Din poseta, ca uitasem sa-l scot de acolo. Banuiam cine este, puteam si paria. Un amic de familie, a carui fata a inceput facultatea. Boboaca la medicina. 
Douazeci si cinci de minute mi-a povestit toate aventurile din ultimele zile ale fiica-sii. Adevarul e ca, din primavara, m-a tinut la curent cu tot ceea ce s-a intamplat cu fiica-sa de cand inca se pregatea pentru admitere. Asa ca stiu exact cati bani a cheltuit, cat timp si cate meditatii a facut, la ce materii, cand si cum a dat BAC-ul, cand s-a inscris la facultate, cum a decurs examenul, cum si cu cat l-a picat, cum a intrat apoi la taxa (apropos, au intrat cica toti picatii cu medie peste 5 la taxa). Asa ca, 25 de minute m-a informat cum i-a gasit unde sa o cazeze si altele. Va dati seama ca eu chiar stiu tot ce face fata lui? Stiu ca nu am foarte multa rabdare, dar cand il vad cat suflet pune, parca-mi pare rau sa nu-l ascult cand povesteste desi ma cam plictiseste. Pare frate cu varu-meu, si lui i se pare ca fetele lui sunt niste minuni si niste unicate. In plus, are o nevasta cu care nu se intelege de ani buni...dar cu care sta doar din cauza fetelor, fiindca mai are una. Si mai ales a averilor, fiindca la o adica ar trebui sa le imparta.

Mi s-a dus ziua si n-am facut mai nimic. Am intrat pe net si pe blog. Am mai raspuns la niste comentarii, am incercat sa mai recuperez anumite lucruri dar a fost greu. Pentru ca am mai avut si alte mici treburi prin casa, curte.

Si, in plus, toata ziua, de cate ori s-a intamplat sa-mi arunc ochii pe televizor, m-a ingretosat spectacolul de prost gust care l-a avut in prim-plan, de prea multe zile, pe Dan Diaconescu. Si caruia si televiziunile, i-au acordat o atentie cu totul nemeritata. 

Cam asta a fost ziua de ieri. Plina de tot felul de intamplari. Unele plictisitoare, altele perfect banale, altele dragute, unele de doi bani. O zi destul de obisnuita din viata mea...povestita la provocarea Luizei.

Voi ce fel de zi ati avut? Ieri...azi...

46 comments:

  1. "Plina de bani ca broasca de par" aşa mă simt şi eu când iau ajutorul de şomaj!:)))) M-a amuzat tare de tot expresia asta.
    Rândurile în care descriai coada de la Oficiul Forţelor de Muncă mi-au stârnit un soi de deja vu, căci şi eu am stat când mi-am depus dosarul, de nu-mi mai simţeam picioarele. Şi tot aşa erau nişte indivizi dubioşi pe acolo, care se ţineau numai de poante, plus alţii mai tupeişti care vroiau să se bage în faţă. Treci printr-o întreagă aventură pentru 250 de lei...

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Asa m-am si simtit!
      Cred ca asa este peste tot. Am avut si ghinion. Am inteles ca bacalaureatii erau chemati sa vina dupa data de 1...dar ei au venit majoritatea chiar pe 1. Sa nu piarda cumva cei 250 de lei. Daca tot se dau... ;)

      Delete
  2. So Human! :)
    Eu fac orarul într-o structură școlară (școală rurală care aparține de altă școală, liceu de fapt) unde e plin de navetiști și oamenii au diverse pretenții... greu, dar nu imposibil, doar voință de-ar fi, zic...
    Orice zi aiurea e un nou motiv să... vină altele... :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. A fost, din intamplare, o zi cu destul de multe peripetii. Am si altele mai linistite.
      Nu e usor nici la tine, sunt convinsa.
      Altele...vin oricum ;) Timpul nu tine cont de dorinta noastra.

      Delete
  3. Eu regret ca nu mai sunt in somaj, sincer. Viata linistita, bani putini, e adevarat, dar zero stres. Chiar ma bucuram in vara ca voi avea 12 luni doar pentru mine, cand a picat vestea cea rea. :D
    Deci, ca sa-ti raspund la intrebare, am avut o zi de cosmar, la job. Si doar din astea se anunta. Inca a fost una fara prea mari evenimente...comparativ cu ce va urma. M-am intors acasa pe trei carari. Evident ca nu am avut timp sa mananc si sa beau nimic toata ziua. Mult zgomot pentru nimic, ca salariu e putin mai mare decat somajul... Uneori ma intreb daca se merita efortul.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pentru mine e prima data cand sunt in situatia asta. E grea, dar ai dreptate, macar am terminat cu stresul. Si in ultimii vreo trei-patru ani, am avut de-a face cu un stres ingrozitor.
      Am vazut ca nu e bine la job-ul tau si imi pare tare rau. Cand vezi ca munca nu ti-e nici recunoscuta, nici rasplatita...simti ca traiesti un cosmar. Eu asa simteam. Nu prea merita, dar ce sa facem?

      Delete
  4. wow, zi plina! :D Mersi pentru participare! Ziua mea a fost una frumoasa. La mine acasa, in Roamania, in Constanta, in Parcul Tabacariei :D In vacanta :D o zi frumoasa cu poze multe :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Aa, pai daca esti in vacanta si acasa...e clar ca e frumos, chiar foarte :) Ca in vacanta :)
      Multumesc, Luiza!

      Delete
  5. Ciudat interlocutorul tau. Sunt obisnuita cu parinti care-si lauda exagerat copiii si-mi povestesc diverse numai ca eu sunt genul care tai rapid macaroana, mai ales daca ,ma suna cand fac ceva important
    iar pentru mine important e si postatul pe blog :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si inca am avut doi...amandoi vorbindu-mi despre fetele lor :)) Cu un apetit nestavilit. Le-o mai tai si eu, dar cu rudele si amicii buni e ceva mai greu... Uneori nu-i raspund...ca stiu ca fara minim 20 de minute nu scap ;)

      Delete
  6. Eu am 3 copii dar cred ca nu am povestit la nimeni asa mult vreodata de ce fac si ce dreg! Aici cred ca ar crede ca am cazut în cap sa ma apuc sa vorbesc de ai asa mult! Si soacra cand ma întreaba de ei în 2-3 vorbe o lamuresc, nu am fost obisnuiti sa raportam la altii viata privata!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mi-am adus aminte... adica numai cei care au FB pot vefea fotografiile cu tine? Nu-i corect!!! :)

      Delete
    2. Da. Fa-ti cont :) Nu trebuie sa stai pe FB. Nici eu nu stau deloc. Absolut deloc. E doar pentru promovare.

      Delete
  7. Elly, a meritat să-l asculți și să ”te calce pe nervi”, uite ce poze (alea de pe FB, de ieri) frumoase ți-a făcut. Bine, a avut și ce să fotografieze.
    Celui cu fata la medicină va trebui să-i ceri să-ți facă un film întreg! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, a reusit cateva, dar cu greu :)) Multumesc,Mirela :)
      :)) O sa-i cer, numai ca ne intalnim mai rar face to face.

      Delete
  8. Hai ca ai avut o zi plina :))! Si pe mine ma cam enerveaza oamenii car povestesc totul cu lux de amanunte. Uneori sunt simpatici, dar alteori parca ma plictisesc atatea detalii. O seara faina sa ai!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ce sa le fac? Parca-mi pare rau sa le stric bucuria :)
      Le-o mai tai, dar cu delicatete...intr-un fel ii inteleg. Desi eu n-as putea fi asa. Multumesc!

      Delete
  9. nu prea ai avut timp sa te plictisesti ieri :))
    neori e greu sa-i asculti pe altii cand nu au limita in ceea ce spun dar cred ca si mai greu este s le inchizi gura....

    ReplyDelete
    Replies
    1. am uitat sa-ti spun...imi place mult fructiera :)

      Delete
    2. De regula n-am timp sa ma plictisesc. De aceea eu nici nu inteleg oamenii care spun ca se plictisesc.
      Da, e greu sa le inchizi gura, mai ales cand sunt prieteni si rude :)
      Fructiera? Da, e frumoasa, am primit-o cadou, de ziua mea, de la colegii de birou, acum 5 ani :) Multumesc!

      Delete
  10. O zi plina cu de toate! :)
    Nasol cu somajul... In '95 "m-am cerut in somaj" pentru a scapa de stres! M-am gandit ca de-i rost de stres sa ma stresez pe cont propriu ;) Si-a mers: uneori mai greu, alteori mai usor... dar nu erau asa cozi lungi pe atunci!

    Pisalogii sunt ingrozitori! Cand iti spun altele de fiecare data cand vorbesti cu ei e inca bine! Cand insa isi repeta spusele de fiecare data si mai adauga "noutati" e... de-a dreptu' peste stangu'! Pe cei care vorbesc despre copii ii inteleg, totusi - sunt mandria lor, cei pentru care au muncit si pentru care mai muncesc si pe care vor sa ii vada "asezati confortabil in societate" :) Se pare ca si tu ii intelegi, pentru ca ii asculti :)

    M-a impresionat "episodul" cu sepcuta! E, oarecum, "producator" de emotii! "Sepcuta mototolita" pierduta de un bunic ce-si tine de mana micutul nepotel a avut ecou adanc in sufletul meu... Ar fi fost, poate, o pierdere destul de mare pentru el (in sensul ca nu a fost atent, daca nu si in sens material) daca nu ai fi fost tu...

    O zi minunata iti doresc!

    P.S. Si mie imi place fructiera! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Astia nu ca-si repeta aceleasi povesti...dar sunt in aceeasi nota, deci...tot aia :))
      Nu sti, chestia asta cu vorbitul despre copii, ma scarbeste. Si mama a avut copii, niciodata n-a vorbit despre noi decat daca a fost intrebata si atunci a spus cevaa foarte pe scurt. Toata lumea are copii, nu e o realizare exceptionala...doar a unor alesi.
      Fructiera...am scris mai sus - e cadou de la colegii de birou, de ziua mea...acum cativa ani :)
      Multumesc, Diana! O zi la fel sa ai!

      Delete
  11. Pana la urma, ai avut o zi plina, mai putin povestea cu statul la coada, care mie una mi se pare unul dintre cele mai iritante si obositoare lucruri din lume. Eu am facut ieri o sumedenie de chestii, maruntisuri de-ale casei, cautari de job cu multe nemultumiri si angoase, citit, scris... si ganduri nu tocmai roze :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu ma asteptam nici eu la acel stat la coada. S-a intamplat...
      Si tu esti in cautare de job? Nu ma bucur...pur si simplu constat ca multi avem situatii oarecum similare si delicate, ca sa zic asa...
      Ganduri nu tocmai roze ;) Sa le "vezi" pe ale mele :)) Sunt albastre de-a dreptul! :))

      Delete
  12. Eiiii... pai tu nu ai timp sa eplictisesti din cate vad eu...
    Hai la mine sa petreci o zi de-a mea ca ai sa te iei cu mainile de cap...
    Sa-ti exemplific: in fiecare zi, trezirea la 7:30 - 8:00 (atunci se trezeste fimiu care are 1 an si un pic).. Mai stam in pat sa lenevim un pic, intre timp el isi bea biberonul cu ceai...se mai rasfata un pic...
    Apoi ne ridicam din pat, facem curatenie (bineinteles trebuie sa pornim pc-ul ca altfel nu sta copilul cuminte ca deh, tre` sa asculte muzica) Vine ora de masa pt copil, ii dau sa manance, se face ora 10:30, ii vine somn la bebel, il adorm... eu ma pun la pc, mai scriu ceva pe blog, mai comentez cate un prieten...Se trezeste asta mic, ne mai jucam un pic apoi iesim la plimbare..ne intoarcem acasa... ii dau sa pape, apoi il las cu taicasu si ma apuc de treaba...gatit, spalat etc...
    Seara pe la 18:00 avem iarasi program de plimbare..venim acasa..papam..si ne jucam pana pe la 22-23:00 apoi somn...
    Ce zici?:)))

    ReplyDelete
    Replies
    1. S-ar parea ca nu ;) Ei, mai sunt si zile anoste. Dar tot n-am timp sa ma plictisesc.
      Cam stiu ce inseamna, Adriana, am fost si eu "mama", impreuna cu sora mea, la nepoata mea, timp de o jumatate de an. Ce sa zic? Stiu ca este foarte obositor. Mie asa mi se parea. Am si eu o curiozitate: Noaptea se trezeste?

      Delete
  13. Ai facut o spovedanie completa, ti se iarta toate pacatele :))Eu ieri am taiat frunza la caini.Recuperez azi, ca sunt de servici.Azi tai frunze la berze :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Aveam "sarcina" sa imi povestesc intamplarile de peste zi. Asa ca m-am conformat.
      E bine sa toci si frunza la caini. Stiu cum e ;)
      Aia cu berzele numai tu stii cum e ;)

      Delete
  14. Imi placea sa stau de vorba cu oamenii, sa ii ascult, sa glumesc. Acum gandesc ca si tine. De cate ori ma abordeaza cineva, am senzatia ca imi rapeste din timpul pe care l-as putea petrece pe bloguri. :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sa stii ca mi se intampla sa constat ca unele chestii imi mananca timp pe care l-as putea folosi altfel...ca de exemplu, pe blog :)

      Delete
  15. Sincer eu nu inteleg faza asta cu somajul...adica ok primesti somaj dupa ce ai lucrat un numar de ani si ai contribuit cu bani lunar, dar ca proaspat absolvent de liceu, care n'ai lucrat o zi...de ce primesti somaj?
    Oricum pare ca ai avut o zi destul de interesanta:)) hmm iar pozele au iesit destul de bine:p

    ReplyDelete
    Replies
    1. Daca asa e o lege... Lasa, ca daca dai si nu iei la facultate si se mentine legea, treci si tu prin asta :) Nu-ti prind rau niste banuti...picati din cer.
      Poza trebuia sa iasa bine, daca nu, era pedepsita, nu se publica! :))

      Delete
  16. Mai sunt si zile de-astea!
    Seara placuta!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sunt de toate felurile :) Important e sa le facem fata :)
      Merci, Melly! Numai bine!

      Delete
  17. Intr-o vreme, probabil, vorbeam si eu mult despre cele doua fiice ale mele; aflau, auzeau si ma admonestau...; apoi au plecat: una in California, alta in Olanda...
    PS. Din aceasta cauza ( pentru a comunica ieftin cu strainatatea) a trebuit sa invat calculator; spre incurajare,una dintre fiice mi-a facut blogul...
    PSS.In urma cu vreo 4-5 ani, cand am beneficiat de somaj, statul la coada pentru viza ma intrista; e drept ca nu m-am nimerit cu tineri...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu zic ca aveau dreptate fetele :) Cum, la fel de mare dreptate, au avut si cu blogul. Mai trist e ca au plecat...dar daca le e mai bine...asta este :)
      Nu e o bucurie sa mergi la Fortele de munca pentru viza de somaj. Nici eu n-am crezut ca voi ajunge acolo :( E trist, ai mare dreptate.

      Delete
  18. Ce stil fain de a povesti ai, dragă Elly! Chiar şi întâmplările obişnuite, de viaţă, tu le surprinzi cu multă atenţie la detalii. Mi-a plăcut cum i-ai descris pe cei doi vorbăreţi. Nici eu nu mă dau în vânt după oamenii cu limbariţă, care mai au şi "talentul" de lăudăroşi. Unii sunt simpatici, alţii doar obositori.
    Ce frumos ai aşezat merele în fructieră! Sunt minunate!
    Să ai o zi cât mai frumoasă! :-)

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Vad ca multora nu ne plac vorbaretii. De ce totusi sunt atat de multi? :))
      Merele le-am "inghesuit", erau gata sa cada.
      Multumesc, Alex! O zi la fel!

      Delete
  19. Mi se pare mie sau esti un magnet pt povestile de viata ale altora?

    ReplyDelete
  20. Macar merele par dulci! a iesit ceva bun si din asta! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sunt si foarte usor acrisoare, sunt mere de vara, varu-meu stia a imi plac ;)

      Delete
  21. Wow, 250 de lei , traiesc cu bani astia 2 luni, o aventura nu alta, iti e si drag sa traiesti cu astfel de sume imense, sume ce fac sa fi atat de fericita.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sunt pentru copiii care au terminat liceul, au luat BAC-ul si nu au loc de munca. Pentru ei sunt mana cereasca, se bucurau.

      Delete
  22. De unde sa incep? Auuuuuuuuuuuuuu! :)))) ... mi-e mila de tine, sincer. Uneori stau si eu si ma intreb, oare cu ce am gresit de meritam asa ceva? Urasc cozile, urasc glumele proaste si povestile neinteresante ... imi pare rau ca nu ai avut o zi frumoasa, relaxata.

    ReplyDelete
    Replies
    1. :) Abia acum vad comm-ul.
      Nu am zile relaxate mai niciodata. Apare mereu ceva care imi strica ziua. Intotdeauna.

      Delete