Sunday, December 2, 2012

Iarna, anotimpul lui H. Ch. Andersen


Nu mai era prea mult. Se apropia vacanța de iarnă. Zilele erau tot mai geroase. Anul acela ninsese relativ devreme. Deja zapada acoperea totul cu frumusețea ei rece, distantă, strălucitoare. Seara era o minunăție.  În lumina becurilor electrice peisajul părea feeric, ca-n basme. Îi amintea de Crăiasa Zăpezilor...care îi plăcea. Dar îi plăcea și Mica sirenă, cu drama ei. La fel însă, îi plăceau și poveștile pline de umor fin și ironie ale danezului. Pentru ea, iarna era anotimpul lui Andersen...

Se întorcea de la cumpărături. Deși era doar puțin peste ora cinci, era deja întuneric și de n-ar fi fost zăpada sclipitoare, din milioanele de cristale perfecte de zahăr alb, care de abia se cernusera cu dărnicie peste oraș cu doar o zi mai înainte...totul ar fi fost mult mai întunecat. Și mai trist.
Pașii îi scârțâiau pe zăpadă în seara liniștită și rece de decembrie. La vreo douăzeci de metri în față se zărea o pereche, o familie destul de tânără de pe stradă. La un pas greșit, femeia a alunecat, căzând pe spate. Hohotele vesele de râs
ajungeau până la ea. Bărbatul a ajutat-o să se ridice și au pornit mai departe, încă râzând. Nu mai aveau mult până acasă. Ea trecea de casa lor...mai avea ceva de mers.
Una dintre sacoșe nu era deloc ușoară, o mai schimba din timp în timp cu cealaltă.
Din spate se auzeau pași scrâșnind pe zăpada care părea a îngheța mai mult cu fiecare secundă.
- Bună! o salută vocea pașilor din spate, acum ajunși la unison cu ai ei. Pot să te ajut cu sacoșele?
- Buna! îl răspunse la salut, cam fâstâcită. Îl știa de ceva vreme pe tânăr. Locuia în cartier, pe strada paralelă. Poți. Mulțumesc... 
- Pe mine mă cheamă Damian. Pe tine?  Avea o voce plăcută, fără stridențe, moale, ca zăpada proaspătă...
- Cristina mă cheamă... Parcă mai voia a adăuga ceva, nu știa nici ea ce, nu prea îndrăznea...
- Ce coincidență! La fel ca pe sora mea. 
Și tânărul, care purta ochelari fini, cu rame metalice, asemănători cu cei purtați de Al Bano, luă ambele sacoșe. Îi spuse că o cunoaște din vedere. Că știa despre ea că este la liceu. În ultimul an. Ca și sora lui, care însă învăța la alt liceu. 

Și fata îl cunoștea, tot din vedere. Familia apăruse de curând în cartier. Din vara acelui an. Parinții și doi copii. Nu chiar copii, fata avea vârsta ei, optsprezece ani...băiatul însă ceva mai mare, nu cu mult, poate cu vreo patru ani. Doi tineri frumoși, care parcă nu semănau cu niciunul dintre părinți, poate puțin cu mama. Se auzea că trăiseră mulți ani în alt oraș, undeva, în cu totul altă parte de țară. Dacă pe părinți nu părea a-i fi schimbat traiul în altă parte, copiii erau oarecum diferiți de cei din cartier. Prin haine, atitudine... Mama lor era de aici, născută și crescută chiar pe strada vecină. 

Nu doar purta ochelari ca Al Bano, ci chiar părea o versiune mult mai tânără a lui Al Bano, puțin mai subțirel însă și cu trăsături foarte delicate. "Tu, soltanto tu" făcuse ravagii în anul acela, 1983, toată lumea cunoștea perechea Al Bano&Romina Power. Damian nu avea decât 21 de ani împliniți și după două eșecuri la facultate renunțase la idee apoi se mutaseră în orașul mamei ca urmare a dispariției ambilor bunici, la interval foarte scurt. Se angajase ca tehnician într-o uzină din oraș.

Până ce ajunseseră la intersecție...nici nu știa cum, acceptase o întâlnire cu el. Săptămâna viitoare, la un film.
Merseseră la un film cu Clint Eastwood, care ei nu-i prea plăcuse. Nu contase prea mult, deși în sala nu fusese prea cald, se simțiseră bine, se ținuseră de mână, emoționați, aproape tot timpul filmului. El părea a mirosi, până și in sala de cinema, tot a zăpadă...purta și o cămașă alba ca zapada...
Apoi, pe drumul spre casă, glumiseră și râseseră tot timpul. Pentru ea, de a doua zi, începea vacanța de Crăciun. Peste încă o zi o invitase la o plimbare scurtă prin parcul înzăpezit. 

Asa s-a și întâmplat, plimbarea fusese frumoasă. Zăpada era din nou pufoasă, peste noapte iarna cernuse peste oraș, prin site uriașe, cu multă generozitate, fulgi proaspeți. Merseseră la o cofetărie și, deși nu prea avuseseră din ce alege, fiindcă erau doar patru feluri de prăjituri și limonadă, fusese totuși o întâlnire reușită.
La despărțire, ușor emoționat, după ce abia de îndrăznise să o sărute cast pe obraz, el îi dăduse un mic pliculeț. Lipit. Apoi își spuseseră "la revedere". Rămânând să o caute după Crăciun.

Pliculețul o intriga. Mai avea câțiva pași până acasă. Odată ajunsă însă, nu i-a venit să-l deschidă și nici n-a prea avut cum. În casă a dat nas în nas cu sora ei, care ușor amuzată și curioasă, abia aștepta să afle cum fusese la întâlnire. 
- Stai calmă, că-ți povestesc imediat. Mama unde e? Tata?
- La mătușa. O ajută cu prăjiturile alea, știi că nu se prea pricepe. Poimâine e Crăciunul. Tata n-a venit încă, e la birou.
Așa era. Nu mâine, poimâine era Crăciunul. Și nici în casa lor nu se pregătise mare lucru. Nu fusese timp.

N-avea rost să mai amâne. I-a povestit surorii, mai mici doar cu un an, cum fusese întâlnirea. Fusese frumoasă. Apoi...a scos pliculețul și i l-a arătat. S-au încurajat să-l deschidă, de parcă era periculos. L-a dezlipit încet-încet, cu emoții mari. Îi tremurau mâinile imperceptibil, doar ea simțea. Nu avea nici cea mai mică idee ce putea să scrie acolo.
Soră-sa era cu sufletul la gură...mai rău ca ea.
În pliculeț era o foaie de hârtie albă, scrisă cam pe trei sferturi, cu un scris caligrafiat aproape perfect.
A început să citească singură, în gând. Un fel de scrisoare de dragoste. Nu mai avea mult până la final când a citit frazele acelea pe care parcă nu le înțelegea. În care el îi mărturisea că fusese căsătorit deja, câteva luni, și că era deja și divorțat. A citit și recitit de câteva ori...apoi cu gesturi moi, fără vlagă, i-a dat scrisoarea surorii ei. Într-un colț de ochi îi apăruse o lacrimă. Mică. 
S-au privit lung una pe alta...și n-au prea mai știut ce să-și spună. Cuvântul "divorț"...suna urât, știau că nu era ceva obișnuit.
Sub privirile mirate ale surorii sale, cu mâna tremurând acum vizibil și cu lacrimi în ambii ochi, Cristina deschise ușa sobei, unde focul ardea cu putere, aruncând cu o mișcare rapidă și scrisoarea, și plicul. Apoi închise ușa rapid. 

Își simțea sufletul pârjolit...ca și când fusese și el aruncat în flăcări... Apoi și-a șters și înghițit lacrimile. Exact la timp. Pe ușa tocmai ce intră mama, întoarsă, în sfârșit, de la mătușa.
- Ce faceți, fetelor? Am fost la tanti... Ce ziceți, noi când facem cozonacii? Mâine dimineață? Eu așa aș zice. Îi facem cu nucă și stafide sau cu rahat? Sau facem și așa, și așa?
Numai gândul la ziua de mâine și în încăpere parcă se și împrăștie parfumul dulce și călduț al cozonacilor... Mama lor era atât de pricepută...




Această poveste parfumată a fost posibilă datorită Clubului poveștii parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema Parfum de cozonac a fost propusă de Vienela.

Au mai scris  pentru Povestea parfumată următorii:
Mirela  AncaSaraVienela, Lolita, MinnieKARMAPOLICE, Pandhora, Diana Gandvis,    Pandhora,   Lolita, Minnie,  Sara,  Lolita, Vero,            


48 comments:

  1. in sfarsit o poveste de dragoste chiar daca nu e cu happy-end :)
    da...viata asta...
    mi-ar placea sa cred ca flacarile nu au mistuit definitiv totul si ceea ce se infiripase deja intre Cristina si Damian a avut si o urmare...
    daca nu,ramane totusi parfumul cozonacului,parfumul care inseamna "acasa"...
    mi-a placut povestea ta,a avut un alt fel de parfum :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. O poveste care putea fi...
      Daca ti-a placut, asta nu poate decat sa ma bucure :)

      Delete
  2. Si daca era divortat ce? Nu înteleg unde e problema?
    Da, stiu! Nu îti plac povestile cu happy end! Ok, dar eu nu pot sa cred ca nu s-au mai vazut din cauza asta! :)) Asa cum vezi, eu ador happy end-ul! :)))))
    Pe cuvant daca nu m-am gandit atunci cand a deschis plicul ca este vre-o reteta de cozonac veche pe care bunica lui o facea! :))))))))))))))
    O alta Marie cu alta palarie postarea ta, dar tot cu cozonac! Super!
    Te pup si sa ai o seara faina!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Minnie, fata avea 18 ani...si intamplarea asta se petrecea acum 30 de ani...
      Altfel stateau lucrurile. Cu totul altfel.
      Am subliniat in text acest "amanunt"...dar nimeni nu l-a vazut... ;)
      Multumesc. M-ai facut sa zambesc cu reteta :)) Nu era bucatar ;)
      Te pup si eu!

      Delete
    2. Nu, nu l-am vazut dar tu vorbesti de ani tineretei mele ptr ca acum 30 de ani aveam si eu aproximativ 18 (mai exact 23) si tot nu vad unde era problema ca el a fost însurat? Poate sunt eu mai "rebela" sau am fost mai rebela dar daca îl iubea ce era asa grav?
      Nu era nici-o problema chestia asta, nu dadea nimeni cu oua stricate!
      Mai de graba se uitau casi daca faceai un copil ne legitim decat daca aveai o relatie legala cu un "fost" însurat!

      Delete
    3. Minnie, cam ca toate povestile mele, si asta e reala. Este o poveste a unei rude de-a mea. Intr-un oras mai mic lucrurile nu stateau chiar asa. Si iubirea aia era cam ca pentru varsta aia pentru ea, adica nu vreo mare pasiune, eu nu am scris nicaieri in text ca era asa ceva si nici n-am dat de inteles ca trebuia sa lupte pana in panzele albe. Era prima ei prietenie cu un baiat. N-a putut trece peste asa ceva. Pur si simplu, n-a putut...
      E doar o poveste de viata... ca atatea altele...

      Delete
    4. Te pup Elly! Nu te necaji pe mine, ma intriga doar prostia omeneasca!La 18 ani poti sau nu poti sa alegi sau sa culegi! :))))
      Ai dreptate, este o poveste pe care trebuie sa o lasam asa! :)))

      Delete
    5. Cum sa ma necajesc? Numai ca m-am tot gandit de ce v-a intrigat pe voi atat de mult ca n-a luptat. Nu a fost sa fie, asta era. Sigur, putea sa si fie, dar n-a fost. :) Nu e deloc prostie aici. De nicio parte. :)
      Pot sa spun doar ca, asa cum s-a intamplat, a fost mai bine...

      Delete
  3. Eu nu vad niciun impediment in faptul ca el fusese casatorit. Meritoriu lucru ca a fost sincer si i-a dezvaluit foarte devreme acest aspect al vietii lui. Dupa ce va manca cozonacii parfumati si gustosi, se va obisnui cu ideea si va iesi in continuare cu baiatul. :) :D
    Ma bucur ca ne lasi pe noi sa ne imaginam finalurile acestor povesti minunate! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nice, poate asa gandim acum, la varsta noastra.
      Povestea insa se intampla acum 30 de ani (!!), cand altele erau mentalitatile, prejudecatile.
      Da, faptul ca a gasit de cuviinta sa-i marturiseasca e de apreciat.
      Din punctul meu de vedere, povestile cu final (oarecum) deschis sunt cele mai interesante.
      Ma bucur ca iti place aspectul asta. :)

      Delete
  4. Nu cred că ”divorț” e un cuvânt mai urât decât ”dragoste cu de-a sila”. Eu n-aș suporta să stau lângă cineva numai pe baza unui petec de hârtie. Știu că sunt o norocoasă să stau cu iubitul meu care mi-e și soț! ;) Asta pare comic, poate, dar așa este. Și aș sta cu el și cu fiica noastră chiar dacă n-aș avea hârtia aia de acum aproape 21 de ani!!! E o prejudecată,într-o epocă a egalității, prefigurând, poate, supremația femeii.
    Parfumul cozonacului... Ce impact uriaș are, dacă a transformat atmosfera, ușor încărcată, numai la gândul că se va umple casa de aromă.
    Voi mai citi odată povestea ta, dar mâine, de azi dimineață citesc și am obosit. Promit să revin!
    O seară frumoasă, dragă Elly! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mirela, nu cred ca isi doreste vreo fata, la 18 ani, ca prima ei relatie de iubire sa fie cu un tip divortat. Cred ca nici macar azi cand lucrurile au evoluat foarte mult si suntem mult mai liberi si deschisi in gandire... Si nu-i vorba de o prejudecata...
      Tinand cont ca intamplarea asta se petrecea acum aproape 30 de ani, cand totul era diferit in societatea romaneasca, nu era posibil alt curs al povestii. Am subliniat in mod special anul: 1983. Romania era alta, cu totul diferita. Mai plina de prejudecati, mai intoleranta...
      Multumesc mult!

      Delete
    2. O relație?! O iubire ar fi sunat mai bine. Ar fi depășit prejudecata din jurul unui petec de hârtie, care nu înseamnă (aproape ) nimic. Elly, îmi susțin punctul de vedere și o să-ți spun și de ce, dar la un ceai, odată...
      Am revenit așa cum am promis. Seară frumoasă!

      Delete
    3. E o poveste reala, Mirela, cu mici chestii schimbate, adica numele si foarte mici amanunte, neimportante. Lucrurile au stat exact asa. N-a fost sa fie, ea asa a simtit: ca nu poate trece peste asa ceva. Si eu consider ca a facut ceea ce trebuia.
      Multumesc. Scuze ca n-am reusit sa raspund ceva mai repede. :)

      Delete
  5. Replies
    1. :) E cu final deschis...dar care se intrevede...
      Avand in vedere si perioada cand se intampla povestea...

      Delete
  6. iarna e anotimpul povestilor si mie imi plac ele cu happy ending asa ca fiind craciunul sint sigura ca mosul ne aduce un sfirsit fericit

    ReplyDelete
    Replies
    1. La mine n-a mai venit mosul de ani buni... :)
      Nu cred sa se deranjeze el tocmai pentru o poveste...

      Delete
  7. off! si nu a fost cu happyend! dar a fost cu cozonaci si cand le simti damful uiti de toate relele...iar ei, cu siguranta se intalnesc dupa craciun...:)

    ReplyDelete
    Replies
    1. N-am spus nimic, nici ca da, nici ca ba...
      Dar daca tu vrei sa se intalneasca...:) Poate face mosul vreo minune...

      Delete
  8. Mmmmm ... miros de cozonaci
    M-ai făcut să caut poze cu Al Bano ca să văd ce ochelari avea :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. E in text un clip video. Acolo trebuie sa privesti. Pozele de acum il arata in varsta, nu vei mai gasi poze cu el tanar... ;)

      Delete
  9. Imi miroase a cozonaci... dincolo de povestea cam trista. La varsta de liceu probabil ca un divort suna urat, e ceva impur, detestabil... Viata e tot mai complicata odata cu trecerea timpului.

    ReplyDelete
    Replies
    1. La 18 ani asa suna.
      Insa acum 30 de ani, caci povestea se intampla in anul 1983...cuvantul "divort" suna chiar ingrozitor.

      Delete
  10. De data asta mirosul de cozonaci se imbina cu cel al unei iubiri sufocate . Dar in fiecare an fata din poveste il poate corecta, legandu-l de amintiri placute sufletului ei

    ReplyDelete
    Replies
    1. Hapi...cred ca "sufocata" e un termen foarte potrivit. :)
      Nu am vrut sa fac povestea si mai trista... Puteam si nu fiindca asa as fi dorit. Stiu ca intelegi.

      Delete
  11. Divortul unui om nu este un capat de lume, iar eu vreau sa cred ca s-au intalnit in continuare, ca fata nu si-a inchis sufletul din cauza asta. La varsta asta, fetele iubesc cu o pasiune greu de imaginat si sunt in stare sa treaca peste orice obstacol pentru a ramane cu barbatul iubit.
    Dar felul in care povestesti este placut, chiar daca ai pregatit iar un sfarsit nefericit.
    O saptamana placuta sa ai!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu, Vienela, nici pe departe. Dar...la 18 ani, totusi, parca nu asa ceva isi doreste o fata. Mai ales acum multi, multi ani...caci povestea este plasata intr-un timp anume. Acum vreo 30 de ani, nu e in zilele noastre. Si poate ca il iubea dar nu chiar cu atata pasiune...
      Finalul e real...nu e pregatit...
      Multumesc! :)

      Delete
  12. In Romania, un copil arde in fiecare ora - adaptare romaneasca dupa "Fetita cu chibrituri", de Hans Christian Andersen.

    ReplyDelete
    Replies
    1. E o poveste serioasa.
      Pot sa pun comm-ul tau la Happy Weekend? :)

      Delete
  13. cand zapada e alba si curata , e frumos...la mine in oras , aerul sarat preface zapada in ceva oribil...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Probabil ca aerul sarat chiar o distruge rapid. Oricum, si fara asa ceva, zapada nu rezista alba si frumoasa decat cateva zile, cat sunt zile relativ geroase. Cum se inmoaie gerul...se murdareste. :)
      Dar asta e o iarna a anului 1983...

      Delete
  14. Am stat si eu cu sufletul la gura sa citesc scrisorica! :) Vai, ce dezamagire! Cum sa arunce in foc sansa la dragoste? Mentalitatea "invechita"? Exista atatia oameni care au trait "pe vremea cand divortul era rusinos" dar au ales sansa la fericire!
    Minunata poveste, dar foarte trista! Din punctul meu de vedere. Ce oameni! In loc sa-si urmeze glasul inimii urmau... gura lumii pe care - fie vorba intre noi :) - numai pamantul o astupa! Auzi! Sa arunce in foc sansa la fericire! Uf! Ce ciuda imi e! :)
    Viata fericita, Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am revenit! Incitanta poveste ai mai scris! Abia dupa ce am apasat "Publicati" mi-a dat prin minte ca fata, probabil, a aruncat in foc trecutul! Altfel spus: nu o interesa ce a facut el, ci ceea ce va face: o va iubi! Nu?! :)

      Delete
    2. Diana...povestea nu-i doar poveste, e...reala.
      Trista...asa cum e...asta e.
      Poate ca uneori o sansa la fericire poate parea astfel doar in momentul acela. S-ar putea sa nu fie asa...si sa fie mai bine cum s-a intamplat. Dupa cum se vede foarte bine, tipul stia si el ca pe atunci un divort era ceva ciudat, greu de acceptat. Acum 30 de ani Romania era cu totul alta.
      Ma bucur ca ti-a placut. Povestea a fost cum a fost, nu vreau sa infrumusetez realitatea...

      Delete
    3. Din pacate nu trecutul l-a aruncat...
      Poate ca viitorul n-ar fi fost deloc bun...pentru unul dintre ei...

      Delete
  15. ce poveste dragalasa! mi-a placut mult cum ai integrat dialogurile si ai combinat miresmele de iarna si cozonaci :)
    Am inteles ca pe la voi e cald... dar va veni si iarna, ca altfel cum sa ajunga Mos Craciun cu cadourile? :)
    Un inceput de iarna ca-n povesti iti doresc, Elly draga!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, pe aici inca n-a sosit iarna, slava Domnului! Doar a incercat.
      Multumesc, Carmen!

      Delete
  16. In anii aceia intr-adevar erau conceptii, pe care acum le consideram prejudecati. Poate, cine stie, erau mai sanatoase ca acum?!

    Conceptiile si prejudecatile fac o societate sa fie mai controlata, mai echilibrata, chiar cand e vorba de dragoste, de dragoste instinctuala s.a.m.d.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cred ca erau mai sanatoase. Si cred ca ai destul de multa dreptate in comentariu. Multumesc, Anca!

      Delete
  17. She did the right thing. Early age divorce never leads to a good thing. The guy must have been quite a 'player' considering that not a lot of people had those kind of shades back in '83. Nevertheless, the risk was to high. I bet that burning a tricky start by throwing the letter in fire, left a scar in her soul, but it's better to be safe than sorry.
    However, i noticed few things worth to be mentioned in this calm/sad story. First of, i'm glad that our heroine has a sister, one year smaller than her. Second, she has the same out of the ordinary sense of smell like the other characters in the other stories, which leaves me room for interpretation. ;) And third, in the Cinema, she smelled the snow. The same snow which threw needles through her soul, pinning down her incipient strange love, that mush have been love at first sight. So that can only mean one thing: she knows how to love, and her loving is beautiful, pure and sincere.
    The only thing that's left now, is for her to relight her spark from the ashes of the burnt letter...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Te rog să mă scuzi. E cam târziu, sunt sub influenţa... şi după ce m-am gândit vreo ...multe minute cum să încep a-ţi scrie un comentariu, cu toate că fix aşa doream să-l încep "A făcut ce trebuia", mi s-a părut că sună că naiba, mi-am băgat picioarele-n limba Romană, şi m-am apucat să-ţi scriu în felul ăsta. De fiecare dată când sunt 'obosit', gândesc mai bine...mult mai bine, în Engleză...
      Dacă am făcut buba, să-mi spui şi n-o să se mai repete. Sau mai bine zis, poţi să-l ştergi dacă-i o problemă. Nu-i cu supărare.

      Delete
    2. Ai patruns in adancul povestii. :)
      Ai remarcat toate amanuntele cu care am "decorat" povestea. Pe care nu le-a remarcat altcineva. Asta ma uimeste. Unele sunt cat de cat reale, altele mi-au folosit pentru a rotunji, intregi povestea. Iti spun si tie: povestea este foarte reala, cu foarte mici modificari, necesare. Simtul olfactiv il avem cu totii. Eu il am ceva mai dezvoltat poate decat media. Personajele mele il vor avea cu toatele, li-l voi imprumuta, deoarece au nevoie de el. Vei observa mereu acest lucru. Daca te indragostesti de cineva intr-o zi de iarna...tot timpul mirosul unei zile de iarna va fi corelat cu acea amintire, despre acea iubire. Chiar daca ea s-a consumat sau nu. Iubirea pe care am s-o prezint in povestile mele este doar iubire frumoasa, pura si sincera. Chiar daca uneori va parea mai impura, caci am si astfel de povesti in traista...in esenta acea iubire tot pura este. Iubirea adevarata este pura si sincera.

      Delete
    3. :) Revin. Da. A facut exact ceea ce trebuia. A avut acea intelepciune, pe care nu prea te poti astepta s-o aiba o fata de doar 18 ani. Acum 30 de ani... Era cuminte si pura. Nici macar n-o sarutase cineva pana la acea varsta... De aceea i s-a parut ciudata situatia. S-ar putea sa incerc sa continuu povestea, daca voi avea ocazia. Cat se va putea din ea... :)

      Delete
    4. Remarcasem alegerea ta de a descrie ataşamentul pe baza simţului olfactiv încă din urmă două sau trei povestiri, însă nu devenise repetitiv. Nu era încă un lait motiv în poveştile tale. Acum am putut să remarc aspectul ăsta, l-am savurat pe deplin şi m-am lăsat totalmente purtat de firul poveştii, intrând în visare fix prin acea poartă deschisă de tine atât de frumos.
      Întotdeauna când citesc o carte, încep prin a fi circumspect, îmi formez o părere despre personaje, pun cap la cap intriga...etc. Şi fac toate astea aşteptând declicul. Adică momentul în care totul în jur să poată căpăta culoare. Nimic din scenariul, din setting-ul ăla pe care-l formez în imaginaţia mea, nu are valoare dacă nu există ceva remarcabil care să-mi aprindă toate beculeţele şi care să creeze cu adevărat decorul, cam aşa cum se întâmpla (spre ex.) în "Inception". Imediat apare o lume în jurul meu, formez rapid, din mers, grafica necesară şi totul curge firesc, ulterior acelui moment.
      Ei, fix asta ai făcut tu. Şi de fapt, ai făcut mereu, atunci când ai specificat ceva...acel ceva care constituie declicul. "Aproape accidentul din parcare", "intrarea lui înaintea ei în cafenea", "mirosul zăpezii în cinema"...etc. Toate astea sunt porţile pe care eu le-am găsit şi de care m-am folosit.
      Şi simt asta atât de bine pentru că şi eroul povestirilor mele a simţit la fel...odată...în August 2001. Nu anotimpul i-a rămas întipărit din punct de vedere olfactiv, ci mirosul gâtului ei, porţiunea dintre ureche şi umăr, combinat cu un anumit parfum, pe care nici să vrea nu poate să-l descrie. Cred că într-o zi o s-o întrebe pe ea dacă-şi aduce aminte ce parfum era, pentru că el este varză la capitolul ăsta. Nu parfumul i-a plăcut, ci combinaţia lui cu mirosul ei, cu feromonii ei. Aşa că a înţeles perfect "zăpada" ta...
      Cât despre cel de-al 2-lea comentariu pe care l-ai scris, remarc din nou, felul tău incredibil de plăcut prin care te joci cu detaliile... Ştii să răspunzi atât de frumos unor nedumeriri precedente..., încât aştept cu sufeltul la gură continuarea...povestirii... :) Mai ales că nu doar eroina ta nu s-a sărutat până la 18 ani. Am şi eu un erou ...de modă veche, despre care s-ar putea să scriu vreodată...dacă mă lasă să o fac... :)

      Delete
    5. Scriu povesti din categoria aceasta de prin luna iunie...parca. In fiecare weekend, insa probabil nu ai ajuns sa le vezi...sa te prinzi de acest lucru.
      Acel "declic" il "arunc" de fiecare data. Daca oamenii se prind e OK. Daca nu...iar e OK. :) Trebuie sa le placa ceva din poveste sau macar sa-i intrige ceva.
      Te inteleg...pentru ca stiu cum este. Nici nu cred ca e foarte important acel parfum despre care ai vrea sa intrebi. Pentru ca in flacon el nu miroase la fel... Si s-ar putea ca azi, dupa peste 10 ani, sa nu mai aiba acelasi miros. Producatorii tot fac schimbari/imbunatatiri de retete... Unele nu sunt neaparat imbunatatiri dar ei asa ni le servesc ;)

      Delete
  18. simplyuniqueword@wordpress.comTue Dec 11, 12:41:00 AM 2012

    Superb! Sper sa nu fie acesta finalul ca eu deja imi imaginez unul fericit. Vreau un final fericit! :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Luiza.
      Poate ca voi mai scrie ceva...
      Eu cu finalurile fericite insa... mai slabut. :)

      Delete