Ieri îmi contabilizam sumar o
listă, cam lungă, cu diverse lucruri pe care le am de făcut. Tragic este
că, de ieri până azi, lista s-a mai mărit cu încă vreo 3-4 chestii. A,
să nu credeţi ca lista asta e un lucru aflat fizic pe undeva prin casă, afişată pe frigider
sau mai ştiu eu unde. Nu, e doar în capul meu, ce presimt că în curând va fi mare cam cât o amforă la cât de multe trebuie să ţin minte. Nu fac o listă pentru că lucrurile din ea detest
să le văd scrise şi apoi să le bifez ori să le tai cu o linie dacă le-am
rezolvat. Mi-ajunge că mama e pe post de reminder. Mi-a albit părul reamintindu-mi de una sau de alta.
Nu ştiu când voi reuşi să le termin. În ritmul în care le rezolv, presupun că niciodată.
De ce spun asta? Pentru că nu am
tragere de inimă pentru multe dintre ele. Pentru că nu pot să mă urnesc, să mă mobilizez. Parcă elanul mi-ar fi tăiat de o ancoră ce mă ţine fixată într-un abis. De prea mult timp mă simt anapoda, în gândul şi sufletul meu e o arsură dureroasă ce nu se vindecă.
Majoritatea sunt chestii de
făcut pe-acasă, adică prin curte, prin casă. Diverse mărunţişuri le zic
eu, de importanţă capitală spune mama. Îi tot amân/amăgesc pe mama, pe
tata, că le fac azi, că le fac mâine, că poate în weekend... Şi asta se
întâmplă de multe luni de zile. Altele sunt lucruri pe care ar trebui să
le fac pentru mine. Nici ele nu se bucură de o mai mare atenţie.
Ştiu că spunând aşa, voalat, că încerc să le rezolv, provoc adâncul sentiment amărui al dezamăgirii. Uneori chiar mie însămi.
Ca
să fiu sinceră, nu-s chestii aşa de complicate şi nici care mi-ar
consuma prea mult timp; pe unele le-aş face atât de rapid cam cât mi-ar lua să plimb un arcuş peste nişte corzi. Însa dacă am apucat să le amân şi zilnic se
adună altele, totul în viaţa mea fiind într-o alunecare-rostogolire perpetuă, nu ştiu când le va mai veni rândul. Ele aşteaptă, acolo, cuminţi, anosmice, fără proteste, dezlegarea.
Uneori sunt
tentată să cred că vorba aia care spune "Dacă un lucru nu se rezolvă de
la sine în 30 de zile nu merită să te mai ocupi de el" este adevarată.
Pentru că au existat în lista mea şi lucruri pe care am făcut bine că
le-am ignorat ori amânat. Şi cred că încă există. Aştept să treacă peste
ele cele 30 de zile "regulamentare" ca să mă conving.
Dacă
această To-Do List se va extinde peste masură şi voi ajunge la
concluzia că pe unele dintre ele nu le mai rezolv niciodată am să le
declar "probleme de rezolvat istorice", aşa, ca datoriile istorice ale
companiilor.
Şi o să solicit şi eu să îmi fie şterse. Guvernul cel nou oare nu s-ar putea ocupa şi de problema asta a mea? Mă întreb şi eu...
Acest articol constituie un răspuns la provocarea de sâmbata, numită "Duzina de cuvinte".
Articole care au răspuns provocării au mai scris şi cei din tabelul de la finalul postării gazdei, Psi. 12.05.2012
