...O zi de februarie ca o zi de primăvară... Soarele era prietenos, pe cerul albastru pluteau norisori de vreme bună și-l brăzdau, din timp în timp, pâlcuri de păsări, poate porumbei, foarte dezinvolți, cu toată aglomerația marelui oraș. Ar fi strigat de bucurie. Mirosul de pământ reavăn îl moleșea însă. Poate și fiindcă era obosit peste măsură. Avusese penultimul examen din sesiune, încercare ce se sfârșise foarte bine deși nu reușise să parcurgă toată materia. Mirosea a primăvară, calendaristic însă, mai era destul de mult până acolo.
