Ursitoarele

https://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/fetita

 

Intr-o casă. Noapte fără lună și liniște. Prin fereastra deschisă se aude foșnetul ușor al frunzelor mărului din fața casei. În cameră, intr-un sfeșnic simplu, o lumânare arde molcom. Prin semiîntuneric, lângă perete, se zărește o masă plină cu de toate: pâine, friptură de pasăre, cartofi, cozonac, vin, fructe și bănuți. Trei.

Fragile...

https://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/fetita

 

...O zi de februarie ca o zi de primăvară... Soarele era prietenos, pe cerul albastru pluteau norisori de vreme bună și-l brăzdau, din timp în timp, pâlcuri de păsări, poate porumbei, foarte dezinvolți, cu toată aglomerația marelui oraș. Ar fi strigat de bucurie. Mirosul de pământ reavăn îl moleșea însă. Poate și fiindcă era obosit peste măsură. Avusese penultimul examen din sesiune, încercare ce se sfârșise foarte bine deși nu reușise să parcurgă toată materia. Mirosea a primăvară, calendaristic însă, mai era destul de mult până acolo.

Zece mii de lei vechi o fotografie. Sau cinci mii?

https://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/fetita

"Tanti, poți să ne spui și nouă cât e ceasu'?"

Mă uit în laterală, de unde vine întrebarea. Un băiețel, de vreo 10 ani, cu un ghiozdănel-trăistuță, venea din spate, în mers săltat, urmat fiind de încă doi copii, ceva mai mici: o fetiță, cred (așa pare la prima vedere, deși nu-s sigură 100%)  și un alt băiețel. Nu după culoare ci după trăsături se vede că aparțin celei mai importante etnii din țara noastră. Trei copii curăței, destul de bine îmbrăcați.

I-am răspuns celui ce părea și chiar și era conducătorul micului grup: "E 12,12".  Conducător se vedea ca este prin autoritatea pe care i-o dădea vârsta.

Daria

https://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/fetita

sursa

Latratul catelusului nostru m-a facut atenta. La poarta se afla o femeie, al carei chip se zarea partial. In timp ce ma indreptam spre acolo, ma gandeam, imi cautam prin cutiutele cu amintiri. Nu stiam cine era. Am deschis poarta si am zambit. Au trecut pret de doua sau trei secunde. Nu recunosteam persoana. Apoi, cand era gata sa intreb pe cine cauta, a deschis ea gura, mi-a zis pe nume, si a zambit, la randul ei. Doar vocea, neschimbata, desi altfel, mi-a dezvaluit ca in fata mea se afla prietena mea cea mai buna din liceu. Pe care nu am recunoscut-o, atat era de schimbata. 

Trupul imputinat, aproape injumatatit fata de cum mi-o aminteam de la ultima intalnire, cu vreo sapte ani in urma, chipul trist si extrem de obosit, incredibil de imbatranit, m-au facut sa ma cutremur pentru o clipa. Mi-am stapanit insa instantaneu tremurul imperceptibil al vocii si sper din suflet ca expresia de surpriza (si de ingrijorare), care trebuie sa-mi fi aparut pe fata, sa nu ma fi tradat.

Era doar piele si os. M-a durut sufletul instantaneu si lacrimile-mi curgeau in rauri interioare. Vorbeam, dar parca nu-mi