Blind Love: prezent

Showing posts with label prezent. Show all posts

Friday, March 14, 2014

Ești pasionat de robotică și programare? Înscrie-te la Campionatul de Fotbal Robotic!

Cine gândea acum vreo treizeci de ani, mai precis pe 1 ianuarie 1983, ce impact extraordinar va avea internetul? Probabil că nu foarte mulți, mai ales că era un soi de aplicație croită pentru Departamentul Apărării din SUA. Pe atunci reprezenta Viitorul, acum înseamnă Prezentul. O invenție revoluționară care a ne-a schimbat complet viețile.

Cel mai frumos păianjen . . .

. . . mărțișor

Pentru mine, cel mai frumos păianjen este acest mic mărțișor-păianjen, cu piatră albastră-verzuie, din copilăria mea. L-am iubit enorm, l-am tot purtat câțiva ani, până și-a pierdut un picioruș. E la fel de frumos și strălucitor și azi. Alături este un alt mărțișor din copilăria mea. Ambele sunt într-o stare perfectă, se observă după cum se reflectă lumina în ele .

Gingașa pasăre albastră-argintie de mai jos este un mărțișor primit aseară. Se află aici, într-o paralelă cu celelalte datorită faptului că e foarte grațios și are pietre albastre, preferatele mele. O paralelă între trecut și prezent.

=======================================================================

Postarea participă la provocarea "Reflexii în oglindă", propusă de SorinN.

Dacă dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o oglindă retrovizoare.

Sunday, December 9, 2012

Într-un miez de zi, cu parfum puternic de ger...

Voia să-și facă un ceai. De tei. Constată însă că în cutie nu mai erau flori. Plecă să caute în cămara casei printre cutiile și pungile cu plante pentru ceaiuri. Căuta pe cea cu flori de tei, culese în vară chiar de el din teiul argintiu din curte. Miresmele amestecate, din cămară, îi răscoleau toate simțurile. Plantele păstrate în pungi își revărsau aromele uscate dar la fel de intense. În nări îi pătrunse, puternică și dulceag-înţepătoare, o adiere parfumată plăcută, densă, de busuioc. Hmm...Curios...Nu-l simțise pe bunicul intrând...

- Bunicule...uite punga cu busuioc. Iau cîteva fire? întrebă fără a întoarce capul. Încă mai căuta teiul.

Nu-i răspunse nimeni... Se uită peste umăr. Se simți prost pentru o clipă. Nu-i venea să creadă că doar i se păruse. Bunicul nu era acolo... Doar parfumul de busuioc ce-l însoțea, aproape permanent, pe bunicul era prezent. Poate de la punga cu flori de busuioc...

Găsi, în sfârșit, teiul și ieși. Plecă să-și facă ceai. Vremea era geroasă, se pricopsise în gât cu o ușoară

Cuvinte cu parfum de fericire

desen personal

Mă împresoară. Mă invadează. Mă dor și mă-nfioară. Mai ales mă dor și mai ales noaptea, când liniștea coboară, când doar torsul fin al laptopului se simte aproape imperceptibil. Cuvinte frumoase, cuvinte hâde, cuvinte în fragmente de fraze, fraze rotunjite sau sparte inestetic în bucăți disparate, amestecate, parcă fără legătură cu viața mea. Și totuși...au aceeași cadență. Le recunosc, le simt apartenența la sufletul meu, la ceea ce a fost el cândva, nu la ceea ce mai este azi.

Cuvinte vechi, cuvinte noi.

Cuvinte vechi ascultate și rostite de sute de ori cu speranță și dragoste. Cuvinte noi, neterfelite încă, pe care aș fi vrut să le pronunț cu alte speranțe și cu dragoste renăscută dar n-am mai avut ocazia. N-a mai fost să fie.

Cuvinte șoptite, fericite, zâmbite, întristate, înveselite, îndurerate...cândva fiind prezente acolo, în "acele" zile. Zile ce-au rămas în trecut, fără nădejde de întoarcere. Doar cuvintele ce-au însoțit acele zile călătoresc straniu. Cum ajung oare în prezent, de ce? De ce nu s-au pierdut atunci, în acel timp, când totul s-a năruit și s-a împrăștiat? Atunci când sufletul meu ce plutea înaripat s-a prăbușit. Cuvintele și, mai ales, necuvintele l-au ucis. N-a căzut în colb, poate mai avea vreo șansă, a cazut pe-o piatră dură, ca de diamant. Sufletul meu s-a spart în mii și mii de cioburi. Dureroase.

Dar Cuvintele n-au dispărut. De parcă nu s-au terminat. Nu și-au încheiat misiunea, nu și-au spus ultimul...cuvânt. Poate că n-au găsit oportunitatea. Absurd. Nefiresc. Și totuși...

Cuvinte încăpățânate! Uneori aș vrea să vă urăsc! Pentru că eu, deși țin ușa închisă, voi izbiți precum berbecul în poarta

Trecutul în oglinda viitorului

Ce este trecutul?

Cel ce iubeşte istoria ar spune că este de fapt istorie...adică o înşiruire de fapte reale, al căror ecou ne-a parvenit de la cei ce le-au trăit, pe diverse căi...scrieri, construcţii, imagini...toate încercând a ne fi explicate de către pasionaţii de cercetarea trecutului. Ne place trecutul...ne încântă latura lui glorioasă...ne întristează, poate, latura sa mai puţin demnă de laude şi de a ne face să ne simţim mândri. Cu toate acestea nu avem ce face, trecutul nu mai poate fi schimbat şi trebuie să îl acceptăm exact aşa cum este, cu bunele şi cu relele sale.

Trebuie să mărturisesc că sunt fascinată de istorie. Printre multe altele. Sunt fascinată şi de ceea ce înseamnă "istoria" unei familii"...a unei persoane... De ce? Pentru că acolo este izvorul prezentului şi promisiunea viitorului.

Ce este viitorul?

Viitorul...nu este. Niciodată nu ştim ce va fi. Uneori bănuim că va fi într-o anume formă...dar niciodată nu va fi ca în imaginaţia, ca în visul nostru... Viitorul noi îl facem, cu toţii...mai bine sau mai puţin bine...

În momentul cand eu scriu aceste cuvinte este foarte straniu, dar ele sunt, în aceste clipe, prezentul. Peste câteva momente vor fi trecutul...iar mai înainte de a le scrie...probabil ca erau viitorul...dar nu ştiam. Chiar habar nu aveam ce voi scrie...nu ştiam exact ce formă vor căpăta frazele mele. Iată-le, că, dintr-un prezumtiv viitor...deodată au devenit trecut...

Nu este uimitor? Acelaşi lucru poate fi, funcţie de momentul la care îl raportăm, viitor, prezent sau trecut...

Aşa se întâmpla şi cu viaţa noastră.

Prin indeterminarea sa...viitorul mă sperie...ne sperie, în general.

Poate cineva spune că nu a fost puţin speriat, emoţionat, îngrijorat sau mai ştiu eu cum, atunci când s-a pregătit pentru o lucrare de control, un examen, un interviu, o întâlnire... "întâmplări" ale vieţii de la care avem aşteptări? Toţi am trecut prin asta şi trecem zi de zi.

Viaţa ne este o perpetuă glisare între prezent, trecut şi viitor...

Putem judeca prezentul? Nu prea. Cel mult îl putem comenta. Şi în acelaşi timp...comentându-l...el trece în istorie.

Putem influenţa viitorul? Depinde. Fiindcă viaţa este o interacţiune continuă între fapte şi întâmplări care mai de care mai uimitoare...nu-l putem influenţa foarte mult. În linii mari, pare că da. Putem spune că peste o săptămână vom face o călătorie undeva. Ne putem cumpăra biletul de drum, putem stabili în linii mari ce facem acolo...însă...vor exista şi multe surprize. Care nu vor depinde de noi.

Poate că de aceea viaţa e frumoasă. Poate că de aceea este foarte bine că nu ştim unde şi când este punctul său terminus.

Ca să ne bucurăm, pe cât posibil, de orice ne oferă. Şi trebuie să apreciem şi ceea ce nu pare prea bun în momentul numit prezent...pentru că s-ar putea ca a doua zi, când devine trecut, să reevaluăm, să înţelegem că primul moment ne face a fi critici, nemulţumiţi faţă de o întâmplare al cărei sens poate ca nu-l pătrundem, ori, poate, dimpotrivă, ne face mult prea entuziasmaţi de ceva ce se dovedeşte că de fapt nu merită.

IERI...AZI...MÂINE... De vreme ce nu-s decât o curgere...sunt tot una......doar că...

Fiindcă îl ştim deja... Trecutul ne face să ne simţim confortabil...

Prezentul...ne face să ne fâstâcim...emoţionăm....să ne "prostim"... să trecem prin toate stările posibile...îl trăim...

Viitorul...de emoţie, de teama de necunoscut... de curiozitate...el ne cam sperie...ori ne înfioară... Încercând să-l anticipeze...unii dintre noi folosesc, in extremis, serviciile unor ghicitori, prezicători, profeţi...ca, pe vremuri oracolele. Iar pseudoştiinţa numită astrologie ce este altceva decât o scrutare a viitorului? O încercare de a afla, cu o clipă mai devreme ce-ar putea urma...

Şi dacă e să mă privesc în oglinda sufletului...multe aş încerca azi să le fac altfel (daca aş şti că ieri le-am făcut greşit!)...neavând însă vreo garanţie că ar ieşi altceva... Dar aş încerca măcar, ca să fiu împăcată cu mine, cea de azi, cea din "oglindă"...

Cea care zâmbeşte...gândind că viaţa nu este decât o glisare între trecut-prezent-viitor...nu neapărat în această ordine... După părerea mea, viitorul precede totul... Din el izvorăsc toate. Sau nu??

Dar până la a vedea cine câştigă duelul trecut-viitor...e bine să ne concentrăm asupra prezentului. Să-l trăim demn, cu curaj, responsabil. Ca să ne putem privi trecutul în oglinda viitorului...zâmbind...

Articol participant la concursul Blog Power, ediţia a 18-a, tema "Trecut vs. viitor. Judeci prin prisma a ce va fi sau a ce a fost? Eşti atras mai degrabă de ieri decât de mâine? Din oglindă îti zâmbeşte cel care ai fost sau cel care vei fi?" fiind propusă de Psi, câştigătoarea ediţiei precedente .

Alte articole participante: Copilul de lego, Să privesc oglinda?, psilocybin, Eutropolis, Sunt eu, Marea TRILEMA: trecut, prezent ori viitor?, Pictor..., Culoare, Vis la jumătate, Casa sufletului meu, Culmile prezentului, ..Sunt a filei doua fete (articol in afara concursului)

21.04.2012

Blind Love

Pagini