 |
| foto personală |
Pana in urma cu doua luni obisnuiam sa scriu periodic despre mine, mai precis despre intamplarea nefericita care mi-a schimbat complet cursul vietii. Daca acea intamplare n-ar fi existat, nu aveam placerea de a ne intalni prin blogosfera. Nu m-am gandit niciodata ce inseamna exact principiul cauzalitatii, mai precis nu l-am asociat niciodata cu viata mea. Pana azi.
Azi am inteles exact acest fenomen citind un comentariu cu suflet la una dintre postarile mele. Nu e o postare oarecare ci una care marcheaza un punct de cotitura in viata mea. Un nou punct de cotitura pe langa cel care m-a determinat sa deschid acest blog. Chiar daca postarile foarte personale plac, parca in ciuda acestui fapt, am scris asa ceva tot mai rar. Frazele din acele postari au rupt din sufletul meu nu bucati ci halci, lasand locul sangerand. Lasand rani, alte rani peste cele initiale si ele inca deschise. Si pentru ca nu-mi doresc sa devin agasanta cu problemele mele si cum nasterea
acestor insemnari nu e usoara, de multe ori prefer sa stau doar de vorba cu mine.
Oricine are curiozitatea poate gasi pe blog acele postari. Daca va deprima povestile triste, nu incercati sa le cititi! Pentru ca ele, fara exceptie, sunt de-o tristete covarsitoare, dureroasa, pe care banuiesc ca putini dintre cei care le-au lecturat au reusit s-o inteleaga. Vreau sa va linistesc insa. Nu se afla in ele tristetea si disperarea ce duc la sinucidere. Desi, recunosc, am avut candva momente cand am gandit ca ar fi singura cale de a mi se sfarsi pedeapsa.
Blogul acesta fiinteaza de un an, an care s-a implinit de curand, pe 11, luna aceasta. Am inceput insa a scrie pe el abia la 6 luni dupa ce l-am creat. Abia cand am putut sa-mi descatusez gandurile. Cand am putut sa impartasesc cate ceva din ceea ce mi-a sfasiat viata.
Daca blogul e rezultatul unei nenorociri, nici ulterior nu am trecut prin zile mai senine. Evenimente nedorite se incapataneaza sa ma bantuie. Pe langa cel mai sus-mentionat a venit si un al treilea, ca seria intamplarilor nefericite sa fie completa.
Astfel ca postarile mele, cele foarte personale, nu exprima bucurii pentru ca, nu stiu de ce, bucuriile ma ocolesc. Si viata mea e un continuu vartej nebun, violent.
...Acel om care mi-a furat viata nu s-a mai intors. A parjolit totul in urma lui si a plecat definitiv. Acum trei saptamani, dupa foarte mult timp, neiertat de mult, s-a interesat, printr-un biet SMS, ce mai fac. Nu stiu sigur din ce motiv, poate il mustra constiinta. Sau poate ca nu ci doar a vrut sa stie daca il urasc. N-am dorit sa aflu de ce, nici nu mai are importanta. A reusit totusi ceva. Sa faca sa mai sangereze, o data in plus, rana aceea, care doare la fel de tare, fiindca nu pot sa-l urasc. Nu stiu pana cand va mai durea. Poate pana cand se va sfarsi... Pana cand ma voi sfarsi.
nu ai sa te sfarseti niciodata! si asta trebuie sa-ti intre bine in cap!
ReplyDeleteacum ..vorbeam zilele trecute cu cineva despre despartiri. si am ajuns la concluzia ca despartile azi se fac mult prea usor se trece repede peste si se merge mai departe!
faptul ca nu poti sa-l urasti e fantastic! asta inseamna ca ai un suflet bun!
mai mult decat atat eu iti doresc sa poti sa-i doresti tot binele din lume. asa o sa te simti si tu mai bine si o sa se vindece mai usor ranile de care vorbeai!
nu-i un capat de lume Elly! eu stiu ca in omultetul acesta firav(tu) se gaseste o vointa nemarginita...tu trebuie doar sa o cauti...:)
poate o sa te gandesti ca e usor sa scrii din afara povestii! ai dreptate. e mai usor! dar nu e cazul meu...si crede-ma stiu ce spun....
strangem din dinti, pansam ranile si mergem mai departe! trecutul a fost, prezentul conteaza iar viitorul, nu poate fi decat frumos...:)
Geanina, caut sa scap de chinul asta de prea mult timp. Problema e ca nimic, absolut nimic nu s-a schimbat. Totul e la fel ca anul trecut. Nu ma ajuta la nimic ca am suflet bun, atat de bun ca s-a profitat mult de el. Pe undeva ai dreptate. Se pare ca sunt mai puternica decat credeam chiar eu si asta m-a ajutat sa rezist. Si acest blog. Despre viitor...eu nu-l vad. Inca nu.
DeleteMultumesc mult.
Femeie, capu' sus!
ReplyDeleteSingurul motiv pentru care cadem este ca sa invatam sa ne ridicam si sa mergem mai departe.
P.S. Din ciclul "Universul meu in vrie", tocmai am mai aflat o veste "buna", numai buna sa-ti taie cheful de orice inca de la inceput de saptamana.
DeleteSi cu toate astea, insist sa cred ca ne putem reveni dupa fiecare lovitura.
:) Zambesc trist. Ce povestesc eu aici nu-i ceva de data recenta. Comentezi pe-aici datorita/din cauza acestei nenorociri...asa am ajuns sa fac blogul.
DeleteNu se vede ca merg mai departe? Merg...dar cam fara tinta...
Multi ne-am intalnit pe-aici nu fiindca suntem fericiti in offline. Pare-se ca tristetea, nefericirea, dintotdeauna au fost muze...
DeleteSase luni n-am putut asterne nimic pe "hartie"...am facut blogul si n-am scris nimic. Voiam si nu puteam...
Deci sunt bine...ca de bine pot fi intr-o astfel de situatie.
Multumesc :)
Chiar si cu sufletul sfasiat,femeia stie sa mearga mai departe cu capul sus, iar tu esti o femeie puternica.
ReplyDeleteCea mai buna metoda de a scapa de durere? Pune pe hartie, in doua coloane, ce a fost bun si ce a fost rau intre voi. Apoi educa-te sa iti amintesti toate clipele in care NU ti-a fost bine cu el, sa nu te mai gandesti la momentele in care va era bine. Vei vedea ca functioneaza.
Vienela...n-a fost nimic bun. Nimic cu adevarat bun. Nici macar sa ma mint ca a fost bine n-as putea. Deci de puternica, sunt mai puternica decat ti-ai putea imagina. Abia cand voi putea asculta muzica va insemna ca incep sa-mi revin. Eu si daca aud ceva care aminteste de perioada aceea simt nevoia sa pun dopuri la urechi...sau sa fug...sa nu mai aud.
DeleteDeocamdata, nimic nu functioneaza. Decat cate-o "auto-exorcizare" din asta...aici. Merci! :)
Capul sus, pieptul in fata ... mai sunt atatea batalii in viata ....succes :)
ReplyDeleteNu se face sa-i spui unei doamne sa scoata pieptul in fata. Au deja chestia asta inscrisa in genetica lor...
DeleteMultumesc, Ciprian! Mai sunt...dar cred ca nu-s ale mele... Multumesc, oricum :)
DeleteLasa ca e bine si-asa :) Nu si-a dat seama, a vrut sa sune ca o imbarbatare. Sunt obisnuita, de cand ma stiu am lucrat numai intre barbati...
DeleteAm citit şi restul postărilor din linkurile de mai sus şi vreau să-ţi zic că ai ajuns una din persoanele pe care le admir pentru puterea de care dau dovadă. Din câte văd şi tu la fel ... deşi e greu de suportat, acolo undeva în interiorul tău există un bob de putere ce nu se lasă distrus. L-ai iubit, îl iubeşti, suferi pentru ce s-a întâmplat şi totuşi nu-l urăşti. Totul s-a întâmplat cu un scop (eu de exemplu sunt genul de persoană care cred că o acţiune o generează pe alta) şi asta datorită faptului că meriţi mai mult. Ştiu, e greu să treci peste iubire, am păţit-o şi eu dar a trecut ... a trecut acea durere intensă şi au rămas amintirile care de multe ori nu-mi aduc un zâmbet pe faţă ci doar ochi trişti, dar nu mai doare ci doar lasă un gust amar ... nu te lăsa pusă la pământ de ceva ce nu te merită, priveşte înainte ... există acolo undeva şi bucăţica ta de Paradis, ai grijă să nu o ratezi lăsând privirea-n jos şi gândurile legate în trecut.
ReplyDeleteSunt...si totusi parca nu sunt. Multi spun ca trebuia sa-mi treaca pana acum, caci s-a scurs mult timp. Nu trece. Poate ca merit altceva, nu stiu daca mai bun, insa nimeni si nimic nu ma face nici macar pentru o clipa fericita. Si nu am dreptul sa stric viata altcuiva. Altii o fac fara sa le pese, eu nu pot...
DeleteDoar timpul va decide ce se va intampla cu mine.
Iti multumesc mult :)
Melodia asta mă mobilizează... De aici încolo, calea o vei găsi sau, cum se mai întâmplă, te va găsi calea pe tine! :)
ReplyDeletehttp://youtu.be/fBOvOatPqnY
Poate pe tine :) Eu nu mai ascult muzica, nu mai vad filme. Decat daca e nevoie, daca sunt silita de imprejurari :(
DeletePoate ca ma va gasi ea...cum spui. Multumesc!
Ma bag si eu p-aici cu toate ca probabil nu am nici experienta, nici dreptul de a-mi da cu parerea in situatii de genul. Dar nu pot sa nu remarc usurinta cu care unii dau cu piciorul vietii, crezand ca din miliarde de oameni unul singur este facut pentru ei si totul se termina cand respectivul iese din peisaj... Bine... Se stie ca fetele sunt mai sensibile, dar parerea mea este ca de fapt, o singura persoana ai gasit tu sa te completeze intr-atat(probabil alti o mie asteptand inca sa fie gasiti, poate chiar de o mie de ori mai buni). Stiu ca buton ON/OFF pentru sentimente nu exista... Dar sa-ti treaca prin gand sa te sinucizi... Nu stiu ce sa zic... Pare cam prea mult... Si ma mira faptul ca nu i-ai putut purta pica(eventual sa-i umpli frigiderul de cateva ori) macar pentru o perioada scurta de timp... Si sfatul meu(chiar daca sunt un copil...) este sa incerci sa cauti o alta persoana care sa stearga supararile din trecut, o persoana poate mai potrivita. Pentru ca pana la urma oamenii sunt egoisti si ar trebui sa se gandeasca doar la binele lor. Asa ca singura solutie pe care eu o vad este sa incerci sa iti refaci viata, iar in cazul in care nu vei reusi sa umpli acel gol(ceea ce este putin probabil, chiar daca durerea pe care o simti acum nu te lasa sa vezi asta), ar trebui sa o folosesti ca pe o motivatie de a continua(ca doar speranta moare ultima).
ReplyDeleteIonut, nu sunt nici cea mai sensibila, nici nu ma dau batuta usor. Ceea ce mi s-a intamplat s-a intamplat cu destul de mult timp in urma si e grav, nu a fost o simpla relatie urmata de-o banala despartire. N-am avut ganduri de sinucidere, daca asa s-a inteles. Voiam a spune ca numai moartea m-ar fi facut sa nu mai sufar. Atat. Oricum, am sufletul mort. Chestia aia cu "cui pe cui se scoate" functioneaza la varsta voastra pe care eu deja am avut-o...:)
DeletePeste foarte mult timp, vei intelege. Oricum, iti multumesc!
In cazul meu a durut fix pana cand am intalnit un alt baiat. Un baiat care mi-a oferit stablitatea si linistea necesara, nu suspine, nu dor, nu zbucium sufletesc. Si nu l-am cautat, nici macar nu mi-am dorit sa apara, pur si simplu a aparut din senin. Si m-am vindecat de toate ranile trecutului, fostele mele iubiri sunt ingropate acum, am posibilitatea sa-mi vad de viata mea. Asta iti doresc si tie, elly, sa poti lasa trecutul in urma si sa te preocupe doar prezentul si eventual viitorul. Dar eu consider ca traim in prezent, PENTRU PREZENT.
ReplyDeleteAi avut noroc. Eu nu l-am gasit. Pentru ca nici nu-l caut desi sunt persoane care ma agaseaza cu atentia lor. Nu-mi trebuie. Au trecut multe luni de atunci si viata mea sta pe loc, ca si cand ar fi suspendata si nu pot face nimic, decat sa astept sa treaca timpul, poate asta sa ajute.
DeleteDar, desi si eu as dori sa se intample asa, sa pot sa mai am o viata, nimic nu functioneaza. Nimic.
Iti multumesc pentru gandurile bune :)
Eh, oameni de nimic, bombe mergătoare... Da, e vorba de aceste fiinţe care nici nu te lasă să zbori, dar nici parcă să te zvârcoleşti la pământ.
ReplyDeleteTu ai întâlnit o astfel de persoană, eu două... Nu o să relatez aici ce s-a întâmplat (sau ce încă se mai întâmplă), cert e că totul pleacă de la egoism.
P.S.: Ancorele până la urmă au rolul ca din când în când să se mai agaţe de câte un banc de nisip. Nu te minţi, nu e vorba de mustrare... Capul sus, meriţi ceva mai bun!
Mda...stiam ca tu intelegi. Am simtit.
DeleteSa intalnesti chiar doua e si mai rau, presupun.
Stiind ce inseamna imi pare rau ca ai probleme asemanatoare. Stiu ca vom depasi aceste momente, unul mai repede, altul mai greu. Pentru mine pare a fi greu...foarte greu. Multumesc!
Da, a fost mai rau... Dupa ce mi-am facut curaj sa o iau de la capat, am cazut de prost pentru a doua oara. Si cica invatam din greseli... :)) Grav e ca n-as schimba absolut nimic, ba chiar mi-as amplifica suferinta. Si asta doar pentru a avea certitudinea ca traiesc. Acum stau, lancezesc, pentru ca o data la 2 saptamani, in mod inspaimantator de constant, sufletul sa-mi fie suport de "X si 0".
DeleteP.S.: Am mii de frustrari... si cand ma gandesc ca aceste cuvinte sunt cele mai dispretuitoare, cele mai urate pe care i le-am adresat vreodata respectivei persoane... Poftim respect in fata femeii!!
Ba invatam din greseli, dar oamenii cu care se interactioneaza fiind altii gandim ca nu poate fi si Y la fel de nemernic/a precum a fost X. Eu cred ca asa se pune problema. Nu putem suspecta pe cineva de fapte pe care nu le-a facut. Nu inteleg ce inseamna suport de "X si 0" :)
DeleteFrustrari cu totii avem. Reciprocitate nu exista nici in cea mai perfecta relatie, stai linistit. Dar unele relatii sunt un fel de iad, unde alegem sa stam tocmai pentru ca iubim persoana aceea mai presus de orice. Am dreptate?
Prin suport de "X si 0" ma pun in pielea foii (daca pot spune asa) care sufera numeroase mazgalituri in ceea ce se vrea a fi un joc. Cam acelasi lucru i se intampla si sufletului meu...
DeleteNu cred ca stam neaparat cu o persoana doar pentru iubirea ce i-o purtam. Consider ca undeva pe parcurs am simtit reciprocitatea, starea respectiva a murit, iar noi doar traim cu speranta ca o vom recapata candva.
In primul rand vreau sa-ti multumesc pentru postare
ReplyDeleteNu stiu cati ani si a catea iubire e, aparent nu conteaza darde fapt e important :) Crede-ma, sunt maestra la iubitul oamenilor nepotriviti.
N-o sa-ti spun c-o sa iti treaca pentru ca n-o sa ma crezi. Daca tu simti nevoia stai si plange, jeleste-l destul cat sa zambesti intr-o zi mieros gandindu-.te la el. Pana la urma si omul acela parasindu.te te-a invatat ceva
Bun, rau? Ce mai conteaza? O sa-ti foloseasca oricum.
Oamenii intrasi ies din viata noastra fara instructiuni de utilizare.Unii ne invata lectii, altii ne arata cum sa traim si cum sa....nu iubim. Fiecare pleaca cand si-a indeplinit scopul. De-aia vorbeam eu de o lege a seriilor.
Citeste asta si zambeste nitel
http://hapi2233.wordpress.com/2011/04/19/teoria-relativitatii-in-dragoste/
Cine e puternica azi? Sper ca tu, eu am una dintre acele nefericite zile.....pe care as pune-o pe repede inainte. Da suport cu stoicism si zambesc din cand in cand.....
Atunci suntem doua maestre. As zambi dar nu prea e amuzant.
DeleteAm suficienti ani ca aceasta poveste sa nu fi fost un moft...si, desigur, nici prima. Ti s-a intamplat sa simti ca toata viata s-a sfarsit, sa simti ca nimic nu te mai poate misca, face sa te simti multumita? Despre fericire nici macar nu mai vorbesc. Acum stiu ca pana la intalnirea cu acel om eu n-am fost fericita, sufletul meu n-a zburat. Niciodata. Tot ceea ce-a fost anterior n-a mai contat. O vreme nici familia mea n-a mai contat...
Am citit si am zambit, pentru ca, in primul rand, m-a amuzat faptul ca numele articolelor noastre suna foarte stiintific :) Apoi m-au amuzat schitele de povesti.
Hapi, sunt puternica, altfel n-as fi azi aici, vorbind (unora le poate parea cu detasare) despre drama vietii mele. Dar in acelasi timp ma simt si slaba. Nu voi depasi povestea asta curand. Stiu, nu-mi trebuie incurajari, nu-mi trebuie motivari...nimic nu ajuta. Cel putin pana acum.
Multumesc. Pentru tot.
Conteazaa mult despre situatie, unii chiar trebuiesc lasa in urma foarte usor, de ce?
ReplyDeletePentru ca nu e asa scris...
Ai dreptate...sunt situatii si situatii. Multumesc :)
Deleteo legenda a vechilor greci spuneau ca, mult inainte, barbatul si femeia alcatuiau o sfera. Zeii, temindu-se ca perfectiunea aceasta poate sa le ia locul au taiat toate sferele in doua si le-au aruncat pe pamânt. De atunci fiecare jumatate isi cauta jumatatea...
ReplyDeleteCu siguranta si tu o vei gasi pe cea potrivita!
Poate ca asta era nepotrivita, Carmen, dar o simteam ca si cand ar fi fost potrivita. Inca o simt asa.
DeleteE foarte putin probabil sa gasesc o alta cata vreme n-o caut, nu ca nu vreau dar nu pot si, in plus, refuz orice tentativa de apropiere a eventualelor "jumatati"...Nu pot si nu vreau sa incurc oamenii.
Multumesc mult :)
Elly, bună seara.
ReplyDeleteÎn preajma miezului de noapte am ajuns să citesc şi acest articol al tău. Este o destăinuire curată. Ştiu ce reprezintă ea. Viaţa m-a împins şi prin astfel de situaţii. Lucrând la calea ferată mi-ar fi fost forte uşor să "mâ împiedic" şi să cad în faţa trenului, dar m-am gândit la cei care ar fi suferit pe urma acestui act necugetat al meu şi eram foarte atent la zgomotul produs de trenurile aflate în circulaţie pentru a mă feri din calea lor.
Te-a părăsit un bărbat? Nu da importanţă mai mare decât se cuvine acestui incident din viaţa ta. Este dureros, dar trece şi se vindecă la fel cum se vindecă orice altă rană fie ea cât de mare. Că nu-l urăşti e bine, dar nici nu-i mai da importanţă. Şterge-i mesajele înainte de a i le citi şi atunci nu mai ai de ce sângera prin deschiderea unei răni. Nu uita un singur lucru: atât a trebuit să fiţi împreună. Gândeşte-te că poate-i mai bine. Ce-ţi este destinat va veni în mod sigur la timpul potrivit.
Fii tare şi să ai o noapte liniştită.
Buna dimineata, Liviu!
DeleteE o destainuire deja repetata. E si un fel de marcare a unui an de existenta a acestui blog, din care jumatate a fost inactiv din neputinta mea de a-mi exprima durerea.
Un gest din acela n-am facut pentru ca n-am dorit sa las prea multa durere in urma mea. Parintii care m-au crescut cu dragoste, prin greutati, nu meritau asemenea rasplata, deci acel gest disperat iesea din calcul.
Liviu, noi doi asa ne-am cunoscut. Eu scriind la BP de regula despre aceasta despartire, in multe dintre cele 14 articole prezentate acolo. Deci nu s-a intamplat de curand. Nu pot sterge nimic, nu pot arunca nimic desi stiu ca se obisnuieste asa. Eu nu pot. Daca as face asta, mi-as nega acel trecut si nu pot. Poate am un punct de vedere mai ciudat, insa asta este. Stiu ca daca as face-o, as regreta dupa. Ranile sufletesti se vindeca cel mai greu, uneori poate niciodata si mi-e teama ca ma aflu in situatia aceasta...Cel putin pana acum.
Iti multumesc mult pentru vorbele, ca de obicei, minunate. O zi buna si frumoasa alaturi de cei doi nepotei minunati!
Sa luam din esec puterea de a merge mai departe de a face lucruri pozitive pentru noi si pentru cei din jur. Poate parea o incurajare copilareasca sau naiva, stiu foarte bine ce inseamna astfel de despartiri si astfel de semne de dupa. Poate o viata noua va face sa zarim un nou orizont cu rasarit de soare
ReplyDeleteDraga Anca, singurul lucru bun din toata povestea asta e acest blog, faptul ca am descoperit prin intermediul lui oameni minunati. Am mai descoperit si altceva, dar asta nu conteaza, vreau sa vad doar partea plina a paharului.
DeleteMa gandesc de multe ori ca prin macar cateva randuri dintr-un articol al meu am adus o informatie cuiva, am adus o clipa de destindere, am adus poate un zambet sau chiar o lacrima. Toate fac parte din viata.
Eu am spus-o de multe ori, nu pot vorbi despre aceasta relatie mai mult decat generalitati, insa ea mi-a adus tot ce poate fi mai rau. In absolut toate sensurile, de aceea e greu de trecut peste. Nu e deloc ceva obisnuit ceea ce mi s-a intamplat, dar nici nu pot da amanunte.
Nu stiu, daca voi reusi sa ma "ridic" dintre acele ruine...poate va fi bine. Deocamdata...inca agonizez.
Multumesc mult pentru gandul bun.
cuvinte de imbarbatare ti-au scris toti.
ReplyDeleteSi eu iti voi repeta la fel ca ei: ai o viata , trebuie sa faci totul sa fii fericita, lupta si vei reusi. Avem nevoie si de coborasuri, sa apreciem ce avem, si mai ales sa apreciem ce va veni!
Off topic:
apreciez enorm cum ai verbalizat sentimentele tale. Le simt frumos expuse, insiruite, pe ici, pe colo ca un rau lin, mai incolo ca o cascada, o furtuna ce vine si cuprinde, si apoi ne lasa mai la vale, pe mal. F.f . frumos stii sa scrii - nici nu ma mira ca atatia s-au regasit in ele.
Continua sa scrii, te va ajuta pe tine, dar nu uita, si pe altii.
Buna! Da, mi s-au scris o multime de cuvinte de imbarbatare, acum si cu cu alta ocazie. Asa se cade si le apreciez mult, insa ele nu prea functioneaza cata vreme eu zac intr-o agonie nenorocita. Nici nu pot altfel deocamdata, cat as vrea. Altfel articolele mele ar fi vesele, mai optimiste.
DeleteFaptul ca le expun asa cred ca i se datoreaza acelui om. El m-a facut sa simt extaz dar, mai ales, agonie. Preferam totusi sa nu stiu sa le descriu atat de bine...
Aceasta, legata de scris si de indemnul de a continua e cea mai grozava incurajare. O voi face, cat voi putea, pentru ca asa cum spui, am observat ca sunt persoane ce se regasesc in cuvintele mele...
Multumesc pentru tot!