 |
| sursa |
Sub cearșaful galben-pai din patul larg, matrimonial, se ascundea un trup mic, abandonat complet somnului. I se ghicea fragilitatea prin țesatura fina. Aproape pierdut intr-un noian de bucle castanii, căpșorul, cu ochii inchisi, odihnea, sucit putin spre stanga, intre mânuțele cu rotunjimi copilaresti. Prin fereastra larg deschisa ce da inspre terasa, isi facea de lucru un manunchi de raze calde de soare. Glasuri de pasarele si zumzaieli de gaze se inganau in arome tari de rasina si de verde proaspat ce invaluiau și parfumau până și aerul din camera de hotel. Pe măsuță, flori de câmp multicolore, intr-un pahar de sticla groasa. Era vreme de iulie superba nu ca anul trecut cand, spre final de iunie, se intamplase ceva rar. Ninsese.
Nu mult insa, doar preț de vreo aproape patru ore. Părea ca un spiriduș năstrușnic ce-și avea sălașul în cer, furase o cutie uriașă cu zahar pudră si-o scuturase usor peste tot. Peisajul era ca de basm privit pe fereastră insa ca sa iesi afara...brrr! Dezastru! Panica ii cuprinsese pe toti turistii inca de dimineața, cand luați prin surprindere, oamenii constatasera ca hainele de vara nu le mai ajungeau. Poate doar să tremure. Nimeni nu prevăzuse o asemenea anomalie, venita peste noapte. Doar cate unul avea la el, absolut întâmplător, cate-o geacă sau un pulover mai gros. Zile intregi s-a stat mai mult in camerele încălzite din vile si hoteluri.
De teamă să nu se repete ciudățenia, anul ăsta mami și tati au ales luna iulie. De cand sosisera legasera amiciții cu alte
cateva familii cu copii din hotel. Drăcușorul lor de fetiță se juca fără
probleme cu toți dar mai ales cu Andrei, baiatul celor din capătul culoarului. Fără sa observe ca baiatul avea vârstă de vreo două ori cât a ei.
Ieri, Andrei bagase de seama că fetița era bosumflată, gata sa plângă, și făcuse haz de ea. "Urâtule!" îi aruncase in față mica diavoliță. Vehemența micuței de puțin peste patru ani îl lăsase fără replică. O dăduse în bară, se retrăsese. Azi însă, după micul dejun, erau din nou cei mai buni prieteni. Ancuța, diavolița, parcă uitase de întâmplarea de ieri.
Pe fotoliul de lângă măsuța cu flori de câmp, răsfoind o revistă cu de toate, tati îi supraveghea Ancuței somnul.
- Sunteți bine? întrebă mami venind de afară.
- Sst! Da. Doarme de atunci.
- Ce crezi c-am văzut? In hol s-a pus un anunț cu excursiile care se organizează zilele astea.
- Iar incepi... Vreau să mă odihnesc. De-asta suntem aici.
- Off, ce mă fac eu cu tine? Din nou mă ții doar in stațiune? Știu Bușteniul ca pe propria mea palmă. Mă rog, aproape. Anu' trecut n-ai vrut să mergem la mănăstirile din Moldova. Cine știe dacă o să mai avem vreodată ocazia?! Atunci ai scăpat cu frigul...
- Știi că n-am chef sa ma trambalez de colo-colo.
- Nici n-ai întrebat ce excursii sunt... mormăi bosumflată femeia.
- ?? ... o privi tati cu ochi întrebători.
- Aș vrea să mergem la cascade. Urlătoarea și Spumoasa. E aproape, o să fie scurtă excursia. Se merge și la Poiana Țapului...și la...
- Nu cred să vreau... stii cat sunt de obosit? Pana la cascade se merge pe jos, sunt trasee si noi nici n-avem incalțaminte potrivită. Tu ai doar din alea cu toc... Si nici Ancuța nu cred că e destul de mare pentru așa ceva.
 |
| Cascada Urlatoarea |
- ...Trebuie să fie frumos, își urmă mami gândul. Am mai vazut o cascadă când eram in liceu. La mănăstirea Tismana. Stii ce mult mi-a placut? Să auzi vuietul căderii de apă...să vezi și să simți ceața care se formează la căderea apei...e fantastic... Erau flori peste tot, era...
- Nu...lasă. Poate cu altă ocazie.
- Ești ca un bolovan... că altfel nu știu cum să-ți zic. M-am supărat...
- Las' că-ți trece... și tati se ridică s-o mângâie blând pe mami pe păr si pe fața puțin întristată.
Din pat, dintre rebelele bucle castanii, răsăriră doi ochișori aproape negri, plini de vioiciune, de parcă niciodată nu fuseseră adormiți.
- Mami...tati...am visat ceva! Eram undeva unde curgea o apă mare de sus-sus. Era așa de frumoooooos... Apa urla și făcea spume. Ce să însemne asta?
Mami și tati zâmbiră complice iar mami îi povesti că ea crede că a visat o cascadă și că poate cândva, când va fi mai mare, va vedea una și în realitate. Și începu să-i povestească Ancuței, care făcea ochii mari, despre cascada de la mănăstirea Tismana...
 |
| Cascada Urlatoarea |
_______________________________________________________________________________
Această poveste cu parfum de ape căzătoare a fost posibilă datorită Clubului Condeielor Parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema numită îi aparține Adrianei.
Au mai scris pentru tema de astăzi următorii:
Mirela, Adriana T., Minnie, ch3815h, Vienela, Gabi, Lolita, Nina, Silving, Lili3d, Tina, Anca, Diana, Kadia, Alexandra Ali,
:)
ReplyDeletee frumos la cascada Urlatoarea, la Tismana nu am fost
probabil ca nu ma nascusem :)
it's a joke
frumoasa descriere in amanuntime
Cred ca sunt frumoase. Nu le-am vazut pe niciuna din pacate.
DeleteMultumesc, Anca! :)
O diavoliță e necesară într-un cămin...dacă nu altfel...măcar ca floare. O seară plăcută dragă Elly. :)
ReplyDelete"macar ca floare"...Kristi, imi scapa ceea ce ai dorit sa spui. Esti amabil sa ma lamuresti?
DeleteNumai bine! :)
Cascadele constituie fenomenul natural pe care îl prefer. Urmează fulgerele.
ReplyDeleteSunt fascinante. Si mie imi plac :)
Deleteoare o fi povestea reala? :)
ReplyDeleteCaldut ;)
DeleteMica diavolita poate fi comparata cu o cascada. :)
ReplyDeleteZbuciumate si frumoase sunt toate cascadele cand debitul lor e la max! :)
Deci apa urla si facea spume! Excelenta descriere! :)
O exprimare copilareasca... Trasese cu urechea prin somn...si poate chiar si visase. Se intampla. Mie insami mi s-a intamplat in viata de mai multe ori. :)
DeleteTata îmi povestea deseori despre Urlătoarea, avea și poze alb-negru, mici, din vremea studenției, apoi alături de mama, cu cascada în cadru. Simțeam din istorisrea lui că-i plăceau enorm cascadele, apa, șuierul și răcoarea stropilor, ceața aceea care învăluia peisjul în mister.
ReplyDeleteDiavolița ta e fermecătoare și mă bucur că a urnit ”ursachele” din hotel, te odihnești mai bine după o excursie la cascadă! ;)
Frumoasă țară avem, am fost cu Xaba și Enya de trei ori la Sinaia, dar nu am ajuns la cascadele acestea cu nume sonore, așa că va trebui să ne mai planificăm odată Valea Prahovei, oricum e magică.
Elly, mă bucur că ai reușit să scrii povestea care încheie acest șir de parfumuri povestite, se cerea, parcă, încununată de cea care nu a lipsit de la nicio temă. :)
Mă bucur mult și te îmbrățișez cu mare drag! :)
Deci, mica diavoliţă trăgea cu urechea ! :)
ReplyDeleteEi da, pe acolo sa te tot plimbi. Tara noastra ne ofera atatea frumuseti, auzisem de cascada asta, dar nu am vazut niciodata vreo poza de acolo!
ReplyDeleteNici eu n-am fost la Tismana. Am vazut Urlatoarea, Duruitoarea, Lotrisor, Balea, Cailor...
ReplyDeleteCe frumos ai descris-o pe micuta Diavolita. :D :) Chiar daca avea o varsta frageta, Ancuta cred ca era pregatita sa vada live spectacolul naturii. Cascadele sunt atat de frumoase, odata vizitate ti se intiparesc in suflet, imposibil sa le mai uiti... Eu am visat toata viata la Iguazu, dar ma bucur ca am ajuns macar la Plitvice, la C Urlatoarea si la C. Cailor din Maramures. :)
ReplyDeleteEsti din ce in ce mai aproape de un stil literar care, chiar dacă nu il pot defini, m-a făcut să cred că am deschis o carte si nu un blog, chiar dacă am citit in ultima vreme scrieri fabuloase pe bloguri. Am fost şi sunt tare trista pentru perioada in care a trebuit să scriu despre aceasta temă pentru că atatea evenimente am avut in real că am stat prea putin pe net, şi cu degetul pe tastatura. Asa că nu am reusit să ajung la citit. Mă bucur, in schimb, că am gasit acest articol ce imi intregeste, cumva, povestea mea despre cascadele acestei tari. Am fost demult la Tismana şi Urlătoarea, visez la cea a Cailor şi la Bigar. Dar până una alta ...plec de aici cu ...diavolita ta in gand şi cu ideea că scrisul tău e din ce in ce mai pe gustul meu. Multumesc.
ReplyDeleteTati greseste. Am vazut copilasi de 2-3 ani urcand voiosi spre Urlatoarea, pentru ca traseu este foarte scurt si usor. Sungurul lucru care nu imi place este spatiul ingust de care dispune omul ajuns acolo. Este mereu inghesuiala si culmea, am vazut si un nene care si-a postat taraba acolo, cu gand sa vanda trei cornuri, seminte si suc.
ReplyDeleteFrumos ai povestit!
Am auzit de cascada Urlatoarea.Imi imaginez ce zgomot face, ce viteza si parfum are!
ReplyDeleteE foarte frumos am facut si eu acel drum, super peisajul.
ReplyDelete