Monday, March 3, 2014

Încrederea



foto personală

Acum cățiva ani, o clipă de neatenție a mamei mele a dus la un accident destul de urât: o fractură de șold. A ajuns în spital, la ortopedie. Am stat cu ea aproape permanent acolo. Plecam la miezul nopții, mă întorceam dimineața la 6,30-7,00. Timp de trei săptămâni într-un salon cu șase locuri, cam ca majoritatea saloanelor normale de spital de stat. Mama nu s-a plâns de nimic. Doar de dureri, puțin. 

A fost supusă unei operații și-a stat cam mult în spital fiindcă a plătit proteza și a fost nevoie de niște zile până a sosit. 
La una dintre colegele de salon, o doamnă care avea o fractură de călcâi căpătata dintr-o căzătură de pe o scară, venea soțul. Omul dădea câte-o fugă uneori și de două ori pe zi. Femeia îi dadea aproape de fiecare dată câte-un obiect de îmbrăcăminte. Sau două. Să i le spele.
Mama, mirată puțin, căci tata n-a spălat în viața lui nimic, decât propriile mâini, a întrebat-o, neîncrezătoare:
- Chiar le spală soțul lucrurile astea? Ai încredere în el că le spală bine?
- A... pai le spală cu mașina de spălat.
Un prosop egal o mașină de spălat, o pereche de ciorapi și o bluză egal o mașină de spălat, o pijama...tot o mașină de spălat. Că nu-i dădea niciodata mai multe. Și omul, conștiincios, le aducea înapoi mereu a doua zi... Era vară. Luna iunie.
Nu ne aminteam întamplarea dar azi mama m-a intrebat daca poti spala in masina de spalat doar cate un obiect-două...
Tot era bine că omul știa să folosească mașina de spălat. Mama n-a învățat nici acum, după câțiva ani buni. Nici nu pare interesată.

 *********

O altă întâmplare, într-un anumit fel asemănătoare, tot cu maică-mea personaj principal.
În urmă cu mai mulți ani, poate vreo 8-9, mergea în vizită, când și când la o mătușă, verișoară de-a tatei, care trăia singură și încerca să se descurce tot așa. Cu greu, căci, sărmana, era destul de în vârstă și aproape oarbă. Nu știu din ce motiv, poate avusese vreo boală de ochi netratată și aceea era consecința... 
Într-o zi, discutau diverse. Printre altele, mama, curioasă, o întreabă:
- Da' tu cum faci, Marieto, cum poți să speli rufele dacă nu vezi?
Senină și ușor contrariată de întrebare, mătușa i-a răspuns:
- A, păi spăl cu Ariel!



39 comments:

  1. Chiar asa! Le spala la masina ... si cu Ariel!

    Nu stiu daca am spalat la masina mai putin de vreo 3-4 kg de haine .... dar, mai frumos, de vreo cateva ori si chiar recent, am ajuns sa spal aceleasi haine de 2 ori. Le punea sotul meu si inca o data eu. Oare sunt mai curate asa?! :))

    Dar imi place modelul tatalui meu: facea mancare (si prajituri cum mama nu facea), spala, calca, facea curat, avea grija de copii ... si niciodata nu a fost considerat mai putin barbat din cauza asta. Pentru mine, el a fost ... si este inca un model in aceasta privinta (deja m-am abatut de la subiect off). ;)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nici eu n-am spalat cu o masina mai mult goala. N-ar fi eficient absolut deloc.
      Mama e foarte priceputa la toate treburile bucatariei si gospodariei, in general, asa ca tata oricum n-ar fi avut loc in bucatarie chiar de se pricepea. Mama nu suporta pe nimeni pe-acolo cand e in actiune :)) Nici pe mine chiar.
      Tata are altele la care se pricepe, nu-i genul care sta cu ziarul pe burta, daca asa a parut. ;)

      Delete
  2. Mi-ai dat o idee pentru un viitor articol! :)
    În principiu, funcţie de tipul maşinii de spălat, se poate procesa orice cantitate de rufe!
    Pe mine călcatul lor mă demoralizează profund! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Calcatul nu-i deloc nici pentru mine o placere. Doar ca sunt putine obiecte care trebuie calcate. Cand iau ceva, asta e principalul criteriu: sa nu aiba nevoie de operatiunea asta :) Asa ca in afara de lenjerie...cred ca mai nimic nu trebuie calcat ;)
      Ia sa vedem ce inspiratie ti-am oferit! Sunt curioasa asa ca voi vedea atunci.

      Delete
    2. Să ştii că am scris despre întâmplarea aia. Chiar dacă e legată de o probă la SB povestea e reala! Dacă ai chef... se numeşte "Am uitat! " :)

      Delete
  3. Cred ca daca Ariel auzea replica matusii o includea într-o reclama! :)
    Dar oricum sa stii ca nici soacra mea nu sta bine a capitolul electrocasnice!
    Toata viata si-a dorit un aspirator si cand la primit a declarat: "Bine ca l-ati luat ca acum poate sa aspire cu el tatătu, ca mie imi este frica!" ;)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Minnie, sa stii ca da! Asa glumesc si eu cu mama. Saraca matusa, a si plecat dincolo de cativa ani, n-a mai trait mult.
      Mama abia se descurca cu telecomanda. Cel mai bine cu telefonul mobil fiindca de el chiar are nevoie desi nu-i vreo depenedenta de vorbitul la telefon, dimpotriva. Avem un aspirator cam sofisticat si nici cu ala nu umbla mama, cred ca ii e teama de el, sa nu greseasca ceva. ;)

      Delete
  4. Dintr-o poveste trista,ai reusit sa ne aduci un zambet la sfarsit.Ca si tine am stat mult,tare mult timp prin spitale cu mama,inclusiv la ortopedie.Tata era un zeu.Facea absolut de toate si spala de mana.Sunt oameni si oameni.Eu spal tot cu ariel,deci e de bine.

    ReplyDelete
    Replies
    1. A fost trista atunci, chiar foarte. Dar mama s-a recuperat destul de bine. Iar dupa o jumatate de an am mai cazut o data, fracturandu-si piciorul (acelasi) mai jos de proteza, aproape de genunchi. Dar s-a recuperat din nou, destul de bine. Desigur ca si atunci a mai stat vreo doua saptamani in spital.
      Intamplarile care ne fac sa zambim se petrec oricum :) Important e sa gasim resurse sa zambim. Tata nu se pricepe, nu se baga. Si mama n-are nevoie sa fie incurcata de "neprofesionisti" :))

      Delete
  5. Ete ca nu stiam ca Arielul e bun si pentru vedere! Ca nu-mi mai puneam ochelari cu dioptrii. :)
    Sotul meu spala singur sosete; dar o face fiindca zice ca asa isi curata cel mai bine unghiile.Deci Arielul face bine si la unghii!! Pentru matreata o fi bun?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Adelina, matusa ar fi zis ca da. :)
      Sa stii ca metoda "sosete" o aplic si eu dupa ce lucrez prin gradina si imi intra pamantul in piele si la unghii caci altfel nu se poate indeparta perfect. Dar eu nu spal cu Ariel, am incercat, nu-i suportam mirosul. Poate intre timp au mai schimbat reteta, n-am mai incercat. Sunt suficienti alti detergenti pe piata :)

      Delete
  6. :))
    Si maica-mea este un pic reticienta la electrocasnicele moderne, dar cu masina de spalat a reusit sa se impace :)). Eu incerc sa spal intotdeauna cat mai multe haine, ca sa fac economie un pic de curent si apa :D.
    Saptamana faina Elly!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asta ne-am mirat si noi, cum spala omul acela doua-trei obiecte (ca o mai fi gasit cate ceva de-al lui), intr-o masina mai mult goala. Consum imens de apa si energie, bineinteles.
      Mama e chiar foarte reticenta. Cu masina nici n-a incercat sa se imprieteneasca. Nici aspiratorul nu-l foloseste fiindca i se pare complicat, Cam este, are dreptate. Asa ca doar eu umblu cu ele. :)

      Delete
  7. Adevarul este ca, atunci cand cineva vrea sa spele rufele, mereu se gasesc ajutoare de nadejde. Cand nu vrei sa faci ceva, mereu se gaseste o scuza. Cand vrei sa faci ceva, vei gasi o solutie.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Imi place cum ai concluzionat si ai foarte mare dreptate. Pe mine m-a induiosat si totodata amuzat increderea extraordinara si nestramutata a matusii in Ariel. Producatorii detergentului ar fi fost incantati s-o auda. :)

      Delete
  8. Eu zic aleluia pentru masina de spalat ca a fost inventata, si sincer mamele noastre sunt niste eroine pt ca au spalat atatea haine cu mainile, si le scoteau poate mai curate decat in masina de spalat. Acum sper sa se inventeze si ceva care sa calce hainele singur pentru ca nici mie nu imi place sa calc. Simpatica matusa ta, ca si povestioara ta! Zi frumoasa sa ai!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu n-m masina decat de cativa ani. N-am avut canal. Dar oricand as putea spala cu mana desi, recunosc, e ceva mai greu. Dar ca spalate cu mana, nu ies unele din haine de la masina. Din pacate. Multumesc!

      Delete
  9. Elly, faza cu Ariel e bună de banc, de fapt e gata bancul, încă râd! :))
    La noi tata spăla rufele. Nu o lăsa pe mama, deoarece aveam o mașină din care trebuiau scoase, limpezite, apoi stoarse manual, iar mama, care făcea chirurgie maxilă-facială, era menajată astfel. L-am admirat pe tata pentru asta și îl admir și azi...
    Mi-am amintit de vara în care a fost supusă și mama unei astfel de operații și de ajutorul prețios pe care mi l-ai dat și pentru care îți sunt recunoscătoare. :)
    Eu pun mașina automată la jumătate timp, dar tot nu spăl cu mâna, și nu de lene, ci pentru că nu am timp. Și îmi menajez mâinile, la rândul meu.
    Ce bine că s-a inventat mașina asta de spălat, uite cum ne amintim să-i fim recunoscători când apare câte un text din acesta, plin de umor! Zi veselă să ai, Elly dragă! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. La noi s-au spalat mereu cu mana desi avem si un Albalux din acela ca al vostru. Dar neavand canal, era mult mai complicat.
      Pentru putin, draga mea. Accidentul mamei mele a fost o experienta care nici nu ma gandeam ca intr-o zi imi va fi utila.
      Adevarul e ca e buna si masina dar lucruri foarte fine eu n-am curaj sa le spal in ea cu toate ca exista programe pentru asa ceva. Dar pur si simplu sunt mai sigura de spalatul cu mana.
      Ma bucur ca textul a binedispus. Noi radem de fiecare data cand ne amintim, mai ales de ceea ce a zis matusa, odihneasca-se in pace.

      Delete
  10. Răspunsul mătușii tale, mă duce cu gândul la un banc mai vechi

    Maria culege cireșe, cocoțată în cireș, vine Ion și-i ia scara:
    - Ei, Marie, ia acuma, să-mi zici tu mie cu ce te dai tu jos?
    Maria, roșind:
    - Ei, mă Ioane, cu Deo-Intim!

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Bun bancul, Maya.
      Intr-un fel, da. Desi pe noi tare ne-a mai amuzat deplina ei incredere in Ariel. Probabil reclama a fost atat de eficienta incat i s-a fixat bine in creier ca nimic nu poate fi mai bun si ca Areil spala absolut orice. La urma-urmei, matusa chiar avea dreptate. In masina de spalat lucrurile nu se spala tot pe nevazute? Ea insa spala cu mana.

      Delete
  11. Bancu-i gata, Arielu-i poanta:))
    Mamei ii place sa invete cum se folosesc electrocasnicele si toata tehnica de prin casa. Numai sa aiba. A invatat sa foloseasca leptopul, acum se descurca, dar inainte una doua "vino si ma ajuta, iar am facut boacana", acum stie sa lucreze si in "paer pont", stie sa puna poze pe "faceboc":))
    Parintii nostri is tare haiosi cand vine vorba de noutati tehnologice.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mama e ceva mai in varsta, nu mai tine de mult pasul cu toate cele aparute. Nici nu poate fi vorba despre a pune mana pe laptop. Nici nu prea intelege cum functioneaza ca sa nu mai spun de internet care e un mister. Ii arat diverse, vede dar nu intelege cum ajung atatea chestii pe net :)
      Ai dreptate, Tina :)

      Delete
  12. Eu nu prea sunt prietena cu masina de spalat, prefer sa spal rufele traditional. Si apropos de asta, chiar am remarcat ca in ultima vreme mi-am cumparat numai pulovere care se spala exclusiv manual. :)) Asta vara ni s-a stricat, dupa vreo 15 ani, bunatate de masina. Sa lesine mama, are nevoie de ea ca de aer... :))
    Adevarul e ca un detergent bun poate face 80% din treaba... Sau mai mult. :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sa stii ca unele lucruri si eu aleg sa le spal cu mana pentru ca sunt mai fine, sau sunt tricoturi care s-ar deforma. Puloverele doar cele destul de groase se pot spala la masina. Asa fac eu. Pai daca se defecteaza e in primul rand vorba de bani si nu-s putini. Exact, un deteregent bun concura la spalatul eficient. :)

      Delete
  13. nici nu mai stiu cum este fara masina de spalat rufe cu programator! In anii '80, aveam o masina care doar învârtea hainele si apa trebuia lasata în si din masina cu ajutorul unui furtun, apoi... la clatitul si storsul erau manuale :) Acum totul este controlat doar prin apasare de buton, indiferent ca sunt doua tricouri sau doar o pereche de jeans, exista un program pentru fiecare tip de rufe si orice cantitate! :) De când cu uscătorul de rufe prin condensare, nici nu mai am de calcat rufe decât foarte-foarte putine!
    Dar, au fost vremuri grele... mi-am crescut fetitele cu scutece din cârpa, spalam de mâna câte 16 schimburi pe zi! Doamne în ce lux se cresc copiii astazi!
    Dragute amintirile tale! uite cum ne-ai adus pe toti cu gândul în trecut! :) multumim!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Stiu acele masini, Carmen. Albalux. Aveam si noi si inca o pastram in casa, ca pe un obiect de muzeu :)
      Sigur ca se pot spala si 2-3 obiecte dar nu-i eficient, costa prea mult apa si energia. Noi avem o masina normala, in plus cu cuva verticala din lipsa de spatiu. Si la noi au fost vremuri grele, la fel a crescut si fiica surorii mele.
      Nici nu ma gandeam ca toata lumea isi va aminti ce masini a avut in timp sau n-a avut :) Chiar ma bucur ca am oferit astfel de ocazie. Multumesc si eu :)

      Delete
  14. :)) Excelenta replica cu Ariel! :)
    Prefer Persil - mi se pare ca miroase mai frumos decat Ariel...
    Masina noastra de spalat e rar in repaos - sambata si duminica in special... Poti spala doar o rufa-doua, pentru ca au program special pentru asa ceva... Dar daca e vorba de a economisi electricitate... nu-i tocmai bine, desi au si program scurt de spalare (apa nu foloseste ca la un ciclu de spalare normal). Si mama avea incredere sa-i dea lui tata sa spele, pana la masina automata de spalat. Tata gatea, spala rufe, facea curat... Avea mai mult timp decat mama. :)
    Zile fericite! Pupici!

    ReplyDelete
  15. Cred că mama ta nu vrea să înveţe să folosească maşina de spălat, fiindcă eşti tu prin preajmă.
    Pe de altă parte, e foarte adevărat că produsele electronice şi electrocasnice tind să devină mai deştepte decât noi, aşa că sentimentul de teamă că poate greşi în mânuirea unui aspirator e, probabil, real.
    Eu întreb altceva: cine a plătit proteza de şold?

    ReplyDelete
  16. În ce priveşte călcatul, am oroare de el, aşa că şi pentru mine, cumpărarea unei cămăşi
    sau a unor pantaloni depinde foarte mult de acest aspect. Dacă necesită călcare, n-are decât să zacă acolo.

    ReplyDelete
  17. Of, Elly, nu știu cum faci, că alegi mereu subiecte care mă întorc cu gândul în trecut... Săraca mama, cu puțin timp înainte de a se duce într-o lume mai bună (sper), i-am luat o mașină automată. Se căznise zeci de ani cu ”Alba” și mereu admira mașina noastră care făcea totul, chiar și usca rufele. N-a apucat să o folosească ea singură, m-am dus eu și am pus la spălat de câteva ori, că îi era frică să pună mâna pe ea, deși îi scrisesem îndrumări amănunțite și foarte clare. După care, ne-a lăsat cu mașină cu tot...

    Să ai zile frumoase și o primăvară fericită !

    ReplyDelete
  18. :))
    vai de mine si de mine....
    si eu am povesti cu mama si masina de spalat! stiu ca multi ani a spalat la albalux....
    spala rar la masina. cica consuma curent. spala doar lenjerii ca erau mai greoaie. in rest la mana.
    am vrut de multe ori sa-l schimb masina aia cu una mai noua....si a zis ca nu-i trebuie.
    cu chiu cu vai a acceptat-o pe a mea cand am plecat in tari straine....:)
    i-am zis ca daca nu o ia o arunc. si-a luat-o!
    insa imi amintesc, vreo 6 ani am stat si pe la c-ta, iar cand a venit la mine intr-un concediu, dupa ce ne-am intors de la mare, am bagat in masina doua prosoape de plaja si costumul de baie. atat! a ramas atat de uimita si contrariata! a zis: cum, masina aia merge cu 2 prosape? :))
    te pop, Elly!

    ReplyDelete
  19. masina de spalat ca si detergentul, de altfel, sunt foarte folositoare. si o mana cereasca pentru o gospodarie... si eu imi amintesc de masinile de spalat din 80
    de cand sunt cele automate, cu tot felul de programe... e o mana cereasca..
    arielul e cel mai bine cotat detergent

    ReplyDelete
  20. Mama mea a invatat sa foloseasca diversele aparat sw yz casnic din casa dar dacase ibtampla ceva intra in panica si vine disperata "S-a stricat!!'

    Ii explic cu rabdare inca o data si atunci se linisteste, dar daca i se intampla iar incearca sa repare si daca nu reuseste si imi spune "Am facut cum ai spus si tot nu merge".

    De regula, cand exista cineva pe care sa se bizuide oamenii nu prea retin ce trebuie sa faca pe ideea "Las' ca vine baiatul si rezplva".

    ReplyDelete
  21. cantitatea rufelor spălate de o mașină depinde foarte mult de cât de bine este centrată. Dacă nu dă să plece din loc, e bine. ..

    ReplyDelete
  22. Elly, replica cu Ariel mi-a amintit de Happy Weekend, pe cuvânt. Dacă vroia să fie amuzantă, nu i-ar fi ieşit o asemenea glumă. La mine, spălatul rufelor intră în atribuţiile soţului. La început mai îmi băgam şi eu nasul când le sorta, dar acum nu mai este nevoie. Dar tata nu cred că ştie nici de unde se porneşte maşina de spălat.

    ReplyDelete
  23. Mama mea e mai pricepută decât mine la electrocasnice. Eu nici acum nu cunosc toate programele. Sunt catastrofă. Despre ortopedie şi proteze, operaţii şi doctori, însoţitori şi asistente mai ales în tura de noapte aş scrie cinci articole. Mă abţin, că şi aşa am pierdut teren datorită faptului că prea spun ce îmi trece prin cap. Sau poate că ar trebui? Mi-ai dat temă de lucru.

    ReplyDelete
  24. După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
    Whatsapp:+2349046229159

    ReplyDelete