- Să mă suni când ajungi, îi spusese. Eu o să fiu acolo.
Veni privind spre clădirea unde ar fi trebuit să-l găsească. Sună. Nu-l vedea dar cineva, așezat pe o băncuță, tocmai răspundea la telefon...
O aștepta acolo, cu un zâmbet larg, într-o mână cu mobilul iar în cealaltă cu ceva ce se dovedi a fi un fir de floare. Pe lujer, înșirate câteva flori albe, la prima vedere părând boboci de trandafir. Frunzele arătau însă altceva. Erau boboci ai unei flori de o specie necunoscută. Delicați, fragili, foarte frumoși dar lipsiți complet de parfum.
- La ce oră ți-a spus că e gata? o întrebă.
- În jur de ora două. Mai am destul timp de așteptat.
- Eu pe la unu fără un sfert trebuie să mă întâlnesc cu frate-meu. Vine să mă ia cu mașina. Ți-am spus că am permisul suspendat pentru o lună? o întrebă dar nu așteptă ca ea să-i răspundă. Vorbea întruna, așa cum îl știa. Mergem să bem ceva...mai povestim... Ce zici?
- OK. Mergem.
- Hai, că nu-i departe. Ajungem imediat. E un bar drăguț. Adică mie-mi place, e liniștit și foarte curat.
Era soare, o vreme superbă. Constată că știa și ea barul. Trecuse de multe ori pe lângă fără s-o intereseze. Înăuntru câteva mese ocupate, câteva libere. O atmosferă plăcută, cu muzică în surdină.
- Unde vrei să stăm? Aici, în dreapta, la fereastră ți se pare bine?
Se așeză. Îi plăcea, fereastra avea vedere la marele bulevard. Dacă se plictisea prea rău mai putea arunca ochii la spectacolul străzii.
Comandară. El, un ceai și două sticle mici cu apă plată scuzându-se, cumva, că diabetul îi provoacă o sete permanentă, ea, după ezitări, un espresso italian, o fiță din aia cu latte macchiato, mai mult de curiozitate. Și o amandină.
Ceaiul era suprapopulat cu frunze de mentă iar cafeaua, în loc să fie etalată într-un pahar, zăcea pitită într-o ceșcuță meschină. Gustă din spuma de lapte și-i veni să scuipe dar se abținu. Ceea ce crezuse că este pudră de cacao era doar scorțișoară. Ce ura mai mult pe lume. Curăță cu lingurița toată scorțișoara și o puse pe un șervețel. Fără folos însă, cafeaua nici așa nu era mai brează. Un lichid inodor și insipid. Iar prăjitura avea gust de orice, mai puțin de amandină.
Vorbea mult și începu s-o complimenteze, ca de obicei. Apoi s-o descoase, întrebând-o despre planurile imediate. Sfaturile multe și mărunte nu puteau lipsi, era maestru la a da sfaturi nesolicitate. Unele o iritau, altele doar o amuzau.
Din una în alta, se trezi că o întreabă de ce nu își cumpără și ea un smartphone. Sigur va avea nevoie de el foarte curând.
- Ai putea trimite mesaje cu el de oriunde. Nu SMS-uri. Ai auzit de WhatsApp? o întrebă. E grozav. Nici nu-ți trebuie internet, mai zise după ce sorbi lung din ceaiul de mentă.
Ei îi veni să râda de ceea ce auzi dar doar zâmbi.
- Normal c-am auzit...Pe unde crezi că trăiesc? Dar nu funcționează decât cu conexiune internet. Și eu n-am chef să am internet și-n somn.
- Nu-ți trebuie internet pentru WhatsApp! Și începu să scormonească prin mobilul lui, să-i demonstreze... până zăpăci toate cele de pe ecran...toate icon-urile și aplicațiile. În oarecare încurcătură, renunță pe moment, ferm convins, însă, că pentru Whatsapp n-ai nevoie de conexiune internet... și ea nu-l mai chinui.
Cu un zâmbet enigmatic pe chip, femeia se convinse, o dată în plus, că oamenii care trec fluierând prin viață sunt cu mult mai fericiți. Și-și îndreptă privirea spre peisajul citadin de pe fereastră, detașându-se pentru câteva zeci de secunde de discuția prietenească din jurul ceaiului. Și cafelei...
Această poveste a fost posibilă datorită Clubului Condeielor Parfumate, găzduit cu grație de Mirela, iar tema numită îi aparține lui Silving
:) "oamenii care trec fluierând prin viață sunt cu mult mai fericiți"
ReplyDeleteEste ceva adevăr în expresia asta! :)
perfect de acord! oamenii care nu se agita din nimicuri vor trai mult si frumos pentru ca sunt linistitiL)
DeleteOr fi fiind ei mai fericiți, dar să nu încerce să-i fericească pe ceilalți CU FORȚA! Pentru că înainte de ceai, cafea, amandină și alte arome, eu am reținut mai ales că ”era maestru la a da sfaturi nesolicitate. Unele o iritau, altele doar o amuzau. ” Sunt printre cei mai indezirabili oameni, care-ți spun ce ai vrut tu de fapt să faci, să spui, să fii, deoarece ei știu întotdeauna mai bine decât tine. Au pretenția și să-ți formulezi intențiile cu cuvintele lor. Sunt foarte pățită, dar măcar am învățat să mă feresc de ăștia/astea. Îi simt de la distanță și acolo le și fac semn să rămână. WhatsApp, hahaha, unii și unele chiar cred că, dacă nu ne lăudăm cu oarece smarturi (zilnic!), n-am auzit de ele. Elly, eu cred c-ar muri dacă ar vedea cu ce ”smart” mă joc acasă, dar chiar nu vor afla de la mine și nicidecum de pe blog, așa cum nu vor afla nici amănunte despre cada de baie. Doamne, ce oameni! (un emoticon cu ”bleah” ar fi foarte bun) :))
ReplyDeleteDraga mea, ”nu-ți trebuie internet pentru WhatsApp”, hahahaha, ai pus punctul pe ”y” și m-ai amuzat teribil cu povestea aceasta. Știi că mi se potrivesc mănușă câteva remarci...smart de aici, vizavi de o pățanie căreia i-am acordat mult prea multă atenție cândva?! Și știu și eu ce greu i-a fost celei care a băut cafeaua dintr-o ceșcuță nepotrivită, înecată-n scorțișoara care nu se potrivește cafelei tari, să asculte ce poate debita un (ne)fericit care trece fluierând prin viață. Ești chiar sigură că e fericit??? Nici vorbă! ;) Oamenii fericiți nu țin neapărat să le arate celorlalți tot ce fac ei, ce”smart” au acasă ei și odraslele lor, sau ce-au mâncat la nuș' ce restaurant (inclusiv nota de plată). Hai că-i veche de când lumea, iar povestea ta are parfum de fină și inteligentă observație. :)
Elly, nefericitul ăsta nici nu-și dă seama că-i nefericit, în asta constă, poate, ”marea” lui fericire. :))
Scrii foarte bine, mi-a plăcut mult, atingi exact ce trebuie.
Te îmbrățișez mai mult ca de obicei, te felicit și aștept cu nerăbdrae veștile bune! Cu mare drag! :)
Eu daca vreau sa fluier, fluier, nu? Ei draga mea, asa e cu unii sunt ingusti la minte, pe cand altii au viziuni largite si vad toata imaginea de ansamblu, nu doar simple detalii.O poveste cu miros de cafea si scortisoara, hmmm, n-am gustat niciodata asa ceva, nu cred ca mi-ar placea. Continua sa scrii, o faci foarte bine.
ReplyDeleteProblema e că unii nu ştiu să fluiere...
ReplyDeleteNu ma pricep la minunile tehnicii moderne, pentru mine e suficient calculatorul si internetul, dar eu nu mai sunt tanara demult. :)
ReplyDeleteCeai si cafea fac in fiecare dimineata pentru mine si ai mei, uneori beau si eu ceai neindulcit.
Iti doresc o duminica minunata!
Eu am intalnit o singura pereche fericita in viata mea, dar amndoi treceau fluierand prin viata.Sunt oameni si oameni, nu poti sa-I
ReplyDeleteetichetezi, decat cunoscand .
Eu nu am inteles prea bine despre ce este povestea, insa mi-au capturat atentia ambele personaje, am fost ff curios si interesat despre ambii, deoarece mi s-au parut 2 persoane independente, diferite, fiecare cu povestea lui/ei unica de viata, si asa descrisi amandoi in mod ff bine conturat chiar ca un soi de cine-verite, chiar daca in aceasta poveste se pare ca nu au reusit sa comunice unul cu altul despre vreun interes comun in decursul acestei intalniri, si pare ca personajul feminin nu a fost atras in mod special sexual si nici profesional de personajul masculin, dar asta nu trebuie sa fie obligatoriu ca unica tema de poveste asa in literatura generala.
ReplyDeleteSingurul lucru care m-a nedumerit insa ramane la nivel de mister, pe care mi l-as dori dezvoltat intr-un alt capitol, au fost motivatiile personajului feminin. Adica daca ea nu era atrasa de tipul ala, si nu parea interesata nici de o prietenie, nici de vreo relatie de business sau profesionala, de ce i-a acordat atat timp si a mai si mers cu el la un bar ? Desigur, poate avea chef sa mearga la un bar si s-a gandit ca nu se cade sa mearga singura, sau poate ca avea un interes de business profesional legat de personajul masculin, adica trebuia sa dezvolte o relatie de serviciu cu el. Dar nu conteaza, mie mi-ar place sa aflu ce s-a intamplat in continuare cu amandoi !
Ce mai voiam sa spun e ca totusi nu e vina nici unuia dintre ei ca prajitura si cafeaua nu au fost de calitate buna, e doar vina cafenelei. Zau, asta se poate intampla oricand si oricui, cu cele mai bune intentii, insa nu cred ca poate ruina total succesul unei intalniri de afaceri sau personale, daca ambii indivizi sunt ff motivati pt acea relatie. In acest caz, fata nu era motivata, dar asta era destul de clar de la bun inceput, numai ca nu cafeaua sau amandina sunt de vina, nici macar Whats Up. La urma urmei, Whats Up ar fi putut deveni un subiect de gluma intre cei 2 daca erau motivati pt a dezvolta o relatie reala, iar ignoranta lui i s-ar fi parut induiosatoare unei adevarate experte tehnice daca ea ar fi fost atrasa de el, la fel cum si solicitudinea lui nechemata ar fi fost interpretate drept interes protector asa naiv natural si/sau timiditate sau inexperienta sociala relationala din partea lui daca ea ar fi fost cu adevarat interesata de o relatie cu el, (fie profesional, fie personal).
(va urma...)
Zau, m-am gandit in continuare, pana si personalul de Resurse Umane, astia gen headhunteri, daca au o norma sau au pe cineva in vedere, devin mult mai indiferenti sau indulgenti fata de anumite incompetente ale persoanei din fata lor. E vorba de motivatie si de interes deja prestabilite. Restul e umplutura. Rareori sta totul intr-o intalnire din asta de gen "make it or break it", chiar si la diverse angajari, nu numai in relatiile personale. Impresia asta cu o singura sansa de a-ti expune talentele si proiectul ca altfel dai chix provine dintr-o perspectiva oarecum literar romantica nu una realista, dupa parerea mea. Daca unul e chiar interesat si motivat sa te angajeze, si ai calificarile minime pt a indeplini acel job, si desigur ai trecut de screeningul ala inital minim necesar, efectiv nu mai conteaza daca esti mai dobitoc sau mai slab la cultura generala sau esti mai enervant ca personalitate, mai ales in domeniile tehnice. (Desigur, sa nu fii total dus cu pluta, dar atunc nici nu ai mai fi trecut de screening-ul initial.)
Delete(va urma...)
As dori sa remarc ca am citit mai multe articole in ultima vreme legate de persoane de Resurse Umane obligate sa stea de vorba cu tot felul de candidati ca sarcina de serviciu, nu ca patronul ar avea interes sa angajeze in mod real pe cineva, povestite mai mult din partea candidatilor dezamagiti, dar precis exista si o perspectiva a angajatului de Resurse Umane. Si iata ca aceasta poveste aicea mie mi-a amintit si de perspectiva personajului feminin, care ar putea fi un soi de lucrator de Resurse Umane din asta, obligat mai mult de job sa stea de vorba cu diversi, desi, ca om, chiar poate sperand ca, nu se sie niciodata, va gasi vreodata vreun candidat asa total unicat, poate un soi de Mozart sau Steve Jobs in fasa, care nu numai ca ar reprezenta o gaselnita de nivel de mana cereasca pt firma respectiva, sau pt orice firma, dar ar schimba total si destinul profesional, poate si personal, al angajatei de la Resurse Umane, (desi desigur asa ceva e destul de putin probabil, insa cine poate interzice unui functionar oarecare sa viseze...de ex, si eu, ca functionar visez cateodata, desi nu in legatura cu domeniul in care lucrez, in legatura cu ala am o perspectiva destul de realista, dar totusi visez, ca sunt si eu om...cel mai des visez, de ex, ca sa am un sistem mobil mai performant si user friendly care sa imi permita accesul la WhatsUp profesional chiar si cand sunt acasa, zau, asta m-ar ajuta enorm, pt ca as putea atunci sa imi petrec timpul la serviciu socializand si band si eu cafele, asa ca maj colegilor mei care numai asta par a face, si nu as mai parea asa de nesociabil, dar aste e pt ca efectiv eu am de facut niste treaba si fiind baiat nu sunt asa de bun la multitasking, nu sunt nici bun la pasat raspunderile la altii, pt ca nu am nici abilitati de leadership, asa cum au maj colegilor mei, care sunt de sex feminin, spre deosebire de mine, adica e din motive de deficiente personale mai ales, nu din cauza altora si nici macar a sistemului tehnic, care e facut cu ganduri mai standard, fara a tine cont de particularitati sau deficiente personale, uneori legate totusi chiar si de sex, sau chiar si de cultura si de sist de invatamant, in care fetele sunt educate de mici ca ele trebuie sa aiba functii de leadership si nu se cade pt ele sa faca vreo treaba, sau, in alte culturi, sa faca treaba insa sa nu se vada ca au vreo treaba de facut, dar asta e ceva care mie mi se pare mai general europeean burghez post-secolul Luminilor, nu tine de mine, tine de unde sunt, de ex in unele tari s-a dezvltat sistemul ala social de a fi gentleman si de a prelua toate muncile daca esti baiat, chiar si de rang inalt, de fapt cu cat esti de rang mai inalt trebuie sa fii mai gentleman, in alte locuri s-a dezvoltat feminismul cu fetele in functii de leadership, depinde si de cultura...dar visez si eu, ce sa fac, visez mai ales la sistemele WhatsUp dn diverse alte culturi, de la vremea antichitatii greco-romane mai ales uneori, desi nu din Sparta, preferabil din Atena sau de la Roma, si cu mine desigur cetatean atenian sau roman antic, nu sclav barbar, o situatie clar de vis...pe care totusi o recunosc ca atare, o fantezie fugara de de-stress pe care mi-o permit uneori, nu ca as promova eu cumva re-instalarea culturii unei societati antice de acel gen).
Deletestii uneori.....aleg sa fluier! e mai simplu aa, si tocmai de simplitatea asta am nevoie atunci cand simt ca ma complic prea mult analizand si re-analizand! :)
ReplyDeletep.s: e bun whatsup-ul :) dar mai bun e vibe :)
Cand nu prea avem loc de-ntors acceptam (sau suportam?) si o companie mai putin placuta...
ReplyDeleteSpuma de lapte in cafea?! Nu cred ca as putea sa vad asa ceva de aproape! :)) Adica, as putea, dar ma infioara consecintele! :)) Scortisoara-mi place, dar lapte-n cafea (sau ceai) mai va! :)
Deci am nevoie de conexiune la Internet pentru WhatsApp! Aha... Ce-i WhatsApp?! Oricum, nu conteaza, avand in vedere ca nici telefon mobil n-am (cand e musai, imprumut) :)
Cum naiba sa suporti sa petreci timp cu lume neplacuta ? Adica poate asa din greseala 5 minute, dar sa nu fie prea des, adica in nici un caz in fiecare zi. Pai cred ca exista si risc sa te imbolnavesti rapid psihosomatic daca stai printre oameni care nu iti plac si/sau care nu te plac ei pe tine, (ca e tot aia, de obicei ne plac aia carora le place de noi, adica). Mie asa ceva nu mi s-a intamplat decat o singura data in viata, nici nu credeam ca e posibil sa existe asa ceva, dar era intr-adevar o organizatie ff dsfunctionala, desi teoretic jobul nu era rau, dar am crezut ca ma imbolnavesc fizic, si chiar si incepusem sa am simptome dupa mai putin de 6 luni, cam dupa 3-4 luni, asa ceva nici nu credeam ca e posibil pana nu am avut acea experienta. Si efectiv mi-am revenit cand am scapat de acolo, si chiar cred ca a fost o situatie de exceptie, nu e posibil sa fie asa de multe locuri pe lume unde nici mie sa nu-mi placa de oameni si nici lor de mine, zau, efectiv nu-mi venea sa cred...ca eu ma stiu asa destul de placut, ma rog, nu in online unde nu stiu sa ma exprim in scris, dar asa in real life, mie mereu mi-au zis toti ca le place de mine, (desi naiba stie poate voiau sa ma incurajeze, dar ce daca, eu am interpretat-o ca le place de mine, si atunci si mie imi place de ei, si tot asa de cand tin eu minte. Ba mie pana si maam si tata si bunicile mi-au zis ca sunt si frumos. Eu mereu am avut mare incredere in ce-mi ziceau parintii si bunicii mei. De fapt si o matusa mi-a zis ca sunt frumos. Plus cred ca mi-a mai zis si prietena mea de vreo 4 ori de cand ne cunostem...dar ea mi-a mai zis ca uneori nu-i place de mine, si ea imi taie macaroana destul de eficient, de fapt si de aia imi place de ea, pt ca nu ma lasa sa devin ingamfat, ea este cea care ma corecteaza, de cand nu am mai lasat-o pe mama sa ma corecteze cand am intrat in adolescenta.)
DeleteEu cred ca va trebui sa invat sa fluier, sau si mai bine, sa invat sa imi ung penele cu untura sa nu se lipeasca apa de ele...... ca si rata! :))
ReplyDeleteVai cat ador eu "bunavointa" celor gata pregatiti sa-ti dea sfaturi!!!
pupici si o saptamana faina!
Chiar daca sunt sfaturi nesolicitate, unora le pica bine
ReplyDeletede pilda eu nu stiam de acest whatsapp (ma rog, cum s-o scrie) :))
in viata intalnesti tot felul de personaje
E bine să primeşti sfaturi, mai ales de la prieteni,
ReplyDeletefiindcă ai toată liberrtatea să le urmezi sau nu...
Există o literă în plus. Ia-o cu tine pe unde te duci, ca să nu ne uiţi! :)
ReplyDeleteEu nu-s o impatimita a vorbitului la telefon, ce sa mai zic de scris mesaje. Deci whatsapp nu-i de mine.
ReplyDeleteTi-am mai zis si alta data ca imi place stilul tau usor si clar, conturezi personaje atat de actuale si povesti atat de reale, cu atata usurinta parca. Placerea de a te citi n-are limite. Altceva nu stiu ce sa mai zic. Esti o comoara.
Din nou o postare pe care simt că aş fi scris-o eu. Mă regăsesc sută la sută. În locul ceaiului totdeauna vreau cafea, cu spumă de lapte, dacă o beau în bar şi fără scorţişoară, care mă deprimă şi aşa, mirosind-o, doar, darămite în ceaşca mea de...eventual răsfăţ. Ştii deja, că în afară de laptop, orice gogomănie de smart, aplicaţii şi nebunii, mă lasă rece. Ultimul telefon pe care mi l-am achiziţionat a făcut ca toţi prietenii mei să se zguduie de râs: e cel mai demodat telefon NOU pe care-l poate avea cineva. Nici că-mi pasă. Iar amandina trebuie să aibă gust de amandină, iar cafeaua să fie...multă. Dar deh, pretenţii de-ale mele. Cât despre sfaturi? Habar nu am. Uneori sunt bune, dar dacă subiectul ...are substrat. Despre prostii...vorbite..în dorul lelii...ce să mai zic?
ReplyDeleteFoarte faina povestea. Ai mult talent la povestit, draga Elly!
ReplyDeleteAi surprins tare bine un aspect specific vremurilor pe care le traim. Unii oameni se "lipesc" ata de mult de lucrurile lor, pe care ajung sa le pretuiasca mai mult decat oamenii de langa ei. Uita ca sunt... doar lucruri!
Foarte corecta remarca din final: oamenii care trec prin viata fluierand sunt mult mai fericiti! Caci fluieratul lor este un ca... un cantec din sufletul lor.
Numai bine, draga Elly! :-)
Am (re)citit-o asa, cu un zambet pe buze. Cred ca si eu sunt putin din fata aceea, dar cred ca putin. In rest, pentru altii, s-ar putea sa fiu persoana care flecareste despre vrute si nevrute :) Se intampla. La mine e doar o forma de a-mi masca timiditatea: ciudat, nu? Dar asa sunt eu.
ReplyDeletePovestea ta este desprinsa din realitate, dar personajele sunt cele care atrag cu adevarat. Ai un fler anume pentru a le contura, nu neaparat prin descrieri, ci prin actiune, prin limbaj. Super!
Nici acum n-au reusit sa ma convinga unii sa pricep macar ce diferenta e intre smartphone si i phone si nici n-am intrebat,ma invart intre cele doua laptopruri iubite.
ReplyDeleteDa de ceeeee nu-ti iei "de aia" sa te poti conecta de oriunde, daca apare ceva important?
Pana mea
Numai asta mi-ar mai lipsi , sa mapot conecta de oriunde. Si cu cele doua telefoane alemele sunt tare multumita
Nu, nu vreau "de-ala" care-mi face masaj
povestile astea sunt incantatoare!
ReplyDeletesi, da cred ca e ceva adevăr în expresia asta!
După căsătorie, viața mea a fost atât de grea, încât soțul meu a început să urmărească alte femei pentru că nu i-am dat un copil după ce am așteptat câțiva ani. Mi-am văzut căsnicia dispărând. Am făcut tot posibilul pentru a schimba situația, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, un vindecător spiritual. Dr DAWN mi-a salvat viața și căsnicia. acum am 3 copii. Sunt recunoscător Dr. DAWN și de aceea îmi las mărturia oricărei persoane care suferă de probleme conjugale și de fertilitate. E-mail de contact: dawnacuna314@gmail.com
ReplyDeleteWhatsapp:+2349046229159