Boieru'

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/imprumut

Am trecut alaltăieri pe lângă. Cu bicicleta. Cam fugitiv, e-adevărat. Ca un flash. Suficient, însă, să zăresc casa. Mi-am aruncat ochii în curte. Boieru' nu era pe-acolo. 

Aici va apărea ceva. Din clipă în clipă...

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/imprumut

Vă rog să aveți puțintică răbdare pentru povestea săptămânii. Va ateriza aici din clipă în clipă... 
Mulțumesc!

O singuratică crizantema de culoare roșie-roz

Cam ciudat, dar așa am hotărât să încep. Acel "din clipă în clipă" se vede că s-a prelungit. Ideea este că n-am avut timp să scriu ceea ce aveam în plan dar am dorit ca articolul sa fie publicat ieri. In ultima clipă am reușit să scriu cele două rânduri. Știu, puteam stabili eu ora, căci e posibil. Însă n-ar mai fi fost la fel.  

Aripioare de cal

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/imprumut

HAPPY WEEKEND! - Ediţia 14 este gata de start! Deci, dacă este weekend, este:

Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:

- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau

- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau

- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.
_________________________________________________________________

         Ce e mic, negru și bate la ușă?       

De câțiva ani, la televizor numai despre criză se vorbește. Orice reportaj, cât de mic, tot la problemele crizei se reduce...Ca și ăsta:

- A, spuneți că sunt cel mai indicat să vă vorbesc despre experiența mea cu băncile? Posibil. Deci...acum cinci ani am făcut un credit la bancă. Voiam. în sfârșit, să-mi iau o casă că eram sătul de bloc. Aveam salariu bun...perspectivele se arătau și mai bune...Am mers la bancă...

Am făcut tot ce trebuia...au făcut și ei ce trebuie...și, iată-ma!

Îngerul albastru

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/imprumut

[5. Prima dezamăgire sau distilarea prin întristare]

Înca imi amintesc de Îngerul albastru de Heinrich Mann, editia de 12 lei, pe care mi-o facuse cadou un prieten... Era o carte la care tineam mult, mai ales ca era un exemplar foarte vechi, din anii '30 iar pe omul acela crezusem ca l-am iubit putin, o scurta perioada. Vreo trei iesiri la film, o vizita la parintii sai, intr-o casa veche, ca din Felix si Otilia, o iesire la o cina, cateva intalniri-plimbari. Superb, intr-un fel, insa ceva nu se lega desi il placeam si parea sa ma placa...

Nu ne potriveam. Vorbea prea mult si atat de poetic incat, de la un moment dat nu mai puteam sa-l urmaresc. Desi era absolut fermecator.

Cu cartea aceea, S. a venit odata, la o întalnire. Habar n-aveam de ce. Cand a plecat, mi-a lasat mie cartea, ca amintire poate. N-am sa stiu niciodata de fapt de ce, pentru ca despartirea noastra a intervenit ulterior, nu atunci.

Peste ceva vreme o colega de facultate mi-a cerut sa-i imprumut si ei Îngerul albastru si înca o alta

Mentalitate specific românească? Sau...?

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/imprumut

Acest articol a fost guest-post la Emil.


Să tot fie peste doi ani de când, într-o zi, venind de la job, de cum cum am intrat în casă, mama a început să îmi povestească ceva ce m-a lăsat mască:

- M-a sunat cineva, pe telefonul fix, în legătura cu X, cică are niște bani luați împrumut.

- Ce fel de bani, cum adică? am întrebat repede, cumva mirată și neînțelegând pe moment la ce se referea mama. (X e o persoană care locuiește pe strada noastră).

- Păi, se interesa dacă îl știm pe X, că nu are cum să-l găsească altfel decât apelând la vecini.

- Cine era la telefon?

- Păi n-am prea înteles, n-am reținut... Dar era o voce de fată, cineva de la ceva ca o bancă.

- Deci căuta pe X. Și cum de suna la noi? În fine, așa... Și mai departe?

- I-am spus că eu cunosc și persoana și familia dar că stau la vreo zece case de noi. Și i-am întrebat și eu de ce nu îi sună personal.

- Și ce-a răspuns?

- Că ar suna dar nu au alte date decât adresa și numele. 

- Aha. Am înțeles. Așa că deranjează oamenii pentru niște neserioși. Nici nu cred că au habar că X nici nu mai are loc de muncă de mai bine de un an. 

- Da, că așa m-am tot gândit și eu de când a sunat. Fata aia de la telefon mi-a dictat numărul lor de telefon să-l dau lui X. Adică m-a rugat să îl anunț eu pe X și să-i spun că trebuie să-i sune pe ei la numărul ăla. Îmi venea să-i zic ceva dar m-am abținut. 

- Adevărul e că merita să-i dai cu telefonul în cap. Dacă puteai. Doar nu ești angajată să le rezolvi lor problemele! Eu cred că nu are rost să vă duceți, niciunul, nici tata, să-l anunțați pe X. Altă treabă n-aveți? Și nici eu n-am s-o fac. Nu vreau ca după aceea să se uite urât respectivul la noi fiindcă știm ce probleme are.

Pe scurt, cam asta a fost ceea ce mi-a relatat mama. 

Am înțeles că era vorba fie despre vreo bancă ce dăduse credite cu buletinul fie de vreun mai mic creditor. 

Nu prea contează, contează însă ca au dat bani cu împrumut la oricine, fără să aibă nicio garanție că vor primi banii înapoi. Probabil pe vremea când s-a dat împrumutul aveau de realizat plan la împrumuturi iar ulterior au constatat că respectivii ori nu au returnat deloc banii ori, după o vreme au încetat a-i mai returna. Presupun că nu era vorba de sume foarte mari sau cine poate ști? Am întrebat pe mama de ce nu a încercat să afle despre ce sumă ere vorba, așa, de curiozitate. A zis că s-a gândit la asta abia după încheierea convorbirii. Nu l-a anunțat pe respectivul, pe X. În schimb, persoana de la firma respectivă a mai sunat la noi acasă de încă două ori în următoarele câteva zile.

Poate că nu relatam întâmplarea dar dacă vă spun că această poveste, cu alte firme creditoare și alți Y, Z din vecinătatea noastră, s-a repetat în acest interval de timp (adică în acești doi ani) puteți să credeți? De încă vreo 5-6 ori. Cu alți protagoniști, normal. Toți vecini de-ai noștri, mai apropiați sau mai îndepărtați. Unul deja decedat...

S-a repetat chiar și de foarte curând, înainte de Paști. Si la fel, s-a revenit de vreo 3 ori cu telefoane. De data aceasta persoana care a împrumutat este o femeie, care nici măcar nu mai locuiește acolo de când s-a casatorit, adică de vreo 15 ani, la adresa aceea locuind doar părinții ei și un frate. Și, lucru și mai incredibil, a împrumutat bani cu numele de dinainte de căsătorie. 

În baza căror documente împrumutau aceste firme bani, cum își găseau și găsesc clienți de asemenea "calitate"... mi-e greu sa îmi explic. 

Cred că în spatele unor situații de felul acesta se ascund mai multe:

- o oarecare inconștiență a celor ce s-au împrumutat la întâmplare, fără să știe dacă au posibilitatea de a plăti ratele

- lăcomia băncilor (termen generic pentru toți cei ce au dat împrumuturile) care au acordat creditele fără buletin tocmai pentru a prinde cât mai mulți clienți.

- unele credite au fost făcute în ideea de a da o țeapă băncii

- parțial este de vină și criza pentru că mulți au rămas între timp fără locuri de muncă nemaireușind să își returneze împrumuturile.

Posibil ca respectivii să fi fost notificați anterior prin scrisori ori SMS-uri și neprimindu-se niciun răspuns să se fi ajuns la această soluție extremă. Bănuiesc. 

Dar cel mai greu îmi este să înțeleg cum de Romtelecom le furnizează acestor creditori numerele de telefon ale celor ce locuiesc în vecinătatea debitorilor, ca oamenii să fie deranjați. Se poate întâmpla să dea peste un om mai în vârstă, care nu înțelege exact despre ce este vorba, care să intre în panică și să creadă, poate, că este urmărit pentru datorii inexistente...putându-se întâmpla chiar ceva neplăcut, poate tragic. Am convingerea ca Romtelecom a facut acest lucru, pentru că numărul nostru nu se află în cartea de telefon.

Cred că Romtelecom face un abuz în acest caz. Pentru că dă ocazia ca abonații săi să fie hărțuiți fără vină. Și fiindcă nu te simți deloc bine când primești astfel de telefoane chiar dacă nu ești tu cel vizat.

Nu am informații prea clare în legătura cu felul cum se puteau face creditele. Nu am făcut niciodată unul. Și nu aș dori ca persoane care au necazuri din cauza creditelor pe care nu le pot returna să dea cu pietre în mine. Am scris acest articol doar pentru că, noi personal, suntem agasați de insistențele telefonice ale acestor firme. Deja, când sună telefonul, unul dintre lucrurile la care mama se gândește este acesta. Că din nou suntem rugați să facem servicii de genul. Lucru anormal dupa parerea mea și pe care nici nu dorim și nu trebuie să-l facem.

Părerea mea este că acei care fac credite ar trebui să fie mai atenți la taxe, comisioane, la moneda în care contractează creditul, și, în primul rând, să nu-şi supraestimeze posibilităţile financiare.  O condiţie esenţială este aceea că trebuie citit foarte bine contractul. Iar băncile ar trebui să nu mai acorde credit unor persoane ce nici nu știu citi, pentru că am auzit și de asemenea situații, în care cel împrumutat a încercat să se prevaleze de faptul că nu știe să citească, motivînd că de aceea ar fi fost păcălit de bancă.

Sunt conștientă și că se poate întâmpla să rămâi fără bani și să nu mai poți plăti acel credit. Dar a ignora această problemă cred că e calea cea mai nepotrivită de a rezolva ceva. Un astfel de credit poate duce la executări silite dar mulți tratează cu indiferență problema.
Am făcut niște căutări înainte de a scrie articolul, având curiozitatea de a vedea dacă se mai confruntă cineva cu o asemenea situație, adică să fie deranjat mereu pentru vecini datornici. Am găsit și asta dar am mai găsit un forum pe care majoritatea discuțiilor se învârteau în jurul a cum să nu plătești ratele sau cum să fentezi firmele ce se ocupa de recuperarea creditelor. Nu cum să rezolvi problema, cum să încerci să le plătești adică și să scapi de necaz. M-a uimit mentalitatea acelor debitori. Probabil e specific românească. Sau...nu??