Showing posts with label bani. Show all posts

Monday, October 24, 2016

Boieru'

Am trecut alaltăieri pe lângă. Cu bicicleta. Cam fugitiv, e-adevărat. Ca un flash. Suficient, însă, să zăresc casa. Mi-am aruncat ochii în curte. Boieru' nu era pe-acolo.

Bună glumă! Nu știu dacă se rezolvă ceva în privința timpului, de fapt cu siguranță nu, dar măcar știi o treabă. N-o să mai ai bani pe card sau în portofel.
Totuși, am aruncat un ochi pe acolo. Ceasul ăsta parcă ar fi interesant. Poate funcționa și ca brățară multiplă, sunt în vogă astfel de brățări. Dar ca brățară e cam scump...

Un film straniu, într-un oraș din viitor

Mai era puțin până la ora stabilită. Somnul nu-i fusese prieten în noaptea ce se apropia de sfârșit. Nu fiindcă trebuia să fie în picioare încă de la ora patru și un sfert nu dormise. Nici nu știa de ce, poate de gânduri prea multe și insistente. Pur și simplu somnul abia de i se lipise de gene preț de vreo oră, nu mai mult.

Încă odihnindu-și capul pe pernă, ochii-i priveau, prin perdea, cerul care începea să se aurească cu tente rozalii departe, departe... Zorii nu se grăbeau, n-aveau de ce.

Despre sex la supermarket

sursa

Zi de miercuri. Destul de multă lume în supermarket... Oamenii nu au bani sau cel puțin așa se "laudă" cu toții și totuși magazinele sunt aproape pline.

Un bătrânel, cu un coș mic, plimbă o pastă de dinți și o conservă de pește. O familie încarcă în coșul mare de toate. Inclusiv copilul de aproximativ doi ani. Un alt mititel, de nu mult peste doi ani, se plimbă cu tricicleta, "conduce" prin magazin. Îl oprește "poliția", adică o doamnă între două vârste, glumeață, care-l întreabă de permis. Copilul e nedumerit, habar n-are ce e ăla iar doamna o dezamăgită că gluma n-are efectul scontat. Are efect, în schimb, la mama copilului, o tipă drăguță, cu părul roșu violet, care râde foarte amuzată.

Motanul Dănilă și copilăria

Presupun ca recunoaste oricine acest fragment de film. Oricine a vazut macar o singura data, fie si fugitiv "Veronica", un film ce inseamna chiar definitia copilariei pentru copiii dn Romania, o adevarata capodopera, creată de către Elisabeta Bostan.

Dem Rădulescu în Motanul Dănilă

Unul dintre rolurile principale din Veronica, asa cum se deduce si din acest clip, a fost jucat de către Dem Radulescu. Un actor genial. Care, din pacate ne-a parasit prea devreme, in anul 2000. Cand ma gandesc la acest film, in afara de Veronica, personajul care imi "sare" automat in fata ochilor este Motanul Dănila, cu care Dem Rădulescu s-a identificat, imprumutandu-i personalitatea sa fascinanta si debordanta. L-am vazut pe Dem Radulescu in zeci de roluri. Mai drag ca in acest rol parca nu mi-a fost in niciun altul.

E un exemplu, as zice, la intamplare. As putea sa povestesc despre Amza Pellea, despre Toma Caragiu, despre Irina Petrescu, despre Stefan Iordache, despre Gheorghe Dinica...si despre multi, multi alti actori romani in roluri exceptionale. Roluri care le-au venit precum o manusa si in care au stralucit. Roluri pentru care eu, daca as fi Academia Americană de Film, le-as da cate un Oscar, sa stie intreg mapamondul ce actori minunati am avut si avem.

I-am iubit si-i iubim pe actorii nostri. Au nevoie de dragostea noastra, de aprecierea noastra, cei care suntem publicul spectator. Dar nu-i suficient. Nu poti cumpara paine cu dragoste, nu poti cumpara rosii din piata cu (amintirea) aplauze(lor), cat ar fi (fost) ele de furtunoase si de indelungate.

Trebuie mai mult. Actorii, ca si noi, toti ceilalti, mai au nevoie si de altceva. O sa sune cam urat, stiu. Dar au nevoie si de sustinere financiara pe masura. Mai ales cei care s-au retras din activitate prin pensionare si au pensii ridicol de mici.

UNITER, înca din anul 2002, a pornit o Campanie Naţională, numita „Artiştii pentru artişti”.

Prin spectacolele inscrise in campanie, toate teatrele din tara, a caror lista este aici, programeaza cate un spectacol ale carui incasari se varsa in fondul infiintat special. Banii din acest fond merg catre actorii in varsta care intampina probleme financiare.

Campania se incheie anual cu un spectacol de gala. Anul acesta spectacolul de gala se numește "Clipe de viață" si se desfasoara pe 25 martie 2013, la ora 19:00, pe scena Teatrului National din Bucuresti.

Bilete la spectacolul de gala se gasesc la Teatrul National Bucuresti, la sala Palatului, Magazinul Unirea, Casa de bilete ArCuB si pe bilete.ro, biletoo.ro, blt.ro precum si in alte locatii.

UNITER va invită să mergeți la toate aceste spectacole, din tara si din Bucuresti. Numai astfel aplauzele se pot transforma in acea prețuire care sa ajute si financiar.

Articol care se înscrie în campania BlogalInitiative de spijinire a Campaniei Naționale „Artiştii pentru artişti” a UNITER România.

Saturday, February 9, 2013

Coniacul atenuează teama? . . . . (hw6)

HAPPY WEEKEND! - Ediţia 6 este gata de start! Deci, dacă este weekend, este:

Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:

- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau

- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau

- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.
_________________________________________________________________

Unora afacerile le merg bine...

"Doamne, tot ce-mi doresc pentru 2013 este un cont bancar gras și un corp subțirel. Dar te rog să nu le-ncurci ca anul trecut. Amin!"

Ce să fac? Sunt o tipă cu ceva kilograme în plus și cu un cont firav. Mai încerc și câte-o rugăciune. Poate mi-o ajuta Dumnezeu anul ăsta.

În fața bisericii sunt o mulțime de cerșetori. Nici n-am ieșit bine și se apropie unul:

- Domnișoară, va rog, de cinci zile nu am mâncat nimic....

- Ehee, daca aș avea și eu așa voință...

Am citit de curând un sfat. "Daca va este frică să nu vă îngrășați, încercați să beți înainte de fiecare masă 50 ml de coniac. Coniacul, precum se știe din bătrâni, atenuează teama."

Nu mi se pare un sfat pentru mine. Nu-mi place coniacul.

Acum câteva zile, la pizzerie, am observat în fața mea un bărbat care a comandat o pizza mică la pachet. A fost întrebat dacă dorește să i se taie pizza în 4 sau în 6 felii. A stat și s-a gândit un pic înainte să răspundă:

PIN-ul buclucaș

Gata, cred că am luat cam tot ce aveam pe listă! Lista mea din memorie, că n-am de gând să-mi fac liste decât poate când voi vedea că încep să mă senilizez. Sau poate că nu-mi fac și din încăpățânare. Tot așa cum, din încăpățânare, nu iau niciodată sau foarte rar cărucior. Poate și pentru că nu-mi place să fac multe cumpărături.

Vreau să mă așez la o coadă dar toate sunt mari. Parcă la casa asta de marcat e o coadă mai mică. Este dar observ că toți au cărucioarele pline sau pe-aproape. Numai femeia din fața mea nu-l are plin, are câteva chestii aruncate pe fundul lui. Le pot chiar inventaria: o pungă cu câteva lămâi, alta cu maxim 1,5 kg de mere, o cutie cu lapte, o punguță cu detergent de rufe manual, un baton de salam și un tub de pastă de dinți, un pachet de servetele... Puține, chiar mai puține ca mine. De ea scapă repede casiera. Dar mai sunt încă vreo 7-8 inși în fața noastră.

Coada merge cam greu. N-am vreo altă treabă grabnică decât că mă cam plictisesc așteptând. Am însă timp suficient pentru o trecere în revistă a ceea ce-am cumpărat și să-mi fac un calcul aproximativ asupra costului.

Blogul - O întâmplare încă frumoasă

Nu e simplu să fii șomer. Dar câtă vreme simt că timpul nu trece chiar fără rost pentru că mereu apare câte ceva de făcut, situația aceasta pare puțin mai ușor de suportat și asta pentru că am o preocupare la care acum un an sau doi sau mai mulți nici măcar nu aș fi avut cum să mă gândesc. Poate că am avut noroc. Încă din ianuarie îmi făcusem acest blog și, încet-încet, devenisem ceea ce se numește blogger. Astfel că, atunci când am rămas fără job, blogul a luat parțial locul acestuia.

Pentru mine a fi blogger a devenit ca un fel de altă profesie. Un fel de profesie unde sunt, cu intermitențe, prezentă 24 de ore din 24 și de ale cărei sarcini, autoimpuse, încerc să mă achit cât mai bine, așa cum făceam și când aveam un job oficial. Însă mă tot intreb de ceva vreme... A fi blogger chiar este o profesie?

În legătură cu blogging-ul, dacă e ca un fel de meserie sau ba, am să încerc să mă și să va lămuresc, sau poate mai

Greu si ... greuț

- Bună, Dorin. Ce mai faci ? Cum a fost la party ?

- Bună! Bine. :-* Tu? Ești bine?

- Bine că ești bine. Mă bucur. (Îl întrebam cum îi este pentru că are o afecțiune destul de gravă la ficat.) Eu? Nu

E cât se poate de simplu! Și voi puteți!

Gabriel Gorgan a initiat o campanie in spijinul lui ZoltyBogata. Cine din blogosfera nu-l cunoaste pe Zolty? Cine participa la WW (MFC) cu siguranta il cunoaste. Cine inca nu-l cunoaste pe el si problemele lui, cu un simplu click poate afla multe lucruri despre el si situatia lui delicata.

Zolty are oportunitatea de a avea niste mici venituri pentru perioada grea de iarna, ce bate la usa. E un lucru foarte usor, multi dintre noi putem face ceva sa-l ajutam.

Acel "ceva" inseamna a concepe o mica postare, exact cum e aceasta, care sa trimita un link catre el. Cum functioneaza treaba asta? Foarte simplu!

Site-ul JocuriPentru Copii ii ofera lui Zolty pentru fiecare link adunat o mica suma de bani care lui ii este mai mult decat necesara.

Acum nu-mi mai ramane altceva de facut decat sa le dau de veste lui Zolty si lui Gorgan ca am postat acest mini-articol pe blogul meu.

Puteti face si voi acelasi lucru. E cat se poate de simplu!

Friday, August 17, 2012

Pistolul

Vlăduț are 8 ani dar pare mai matur. Ca aparență dar și in gândire. Trimis la farmacie, după un medicament, Vlăduț trece cu drumul pe lângă un mare magazin cu jucării. Azi, în vitrină se lăfăie un pistol cu apă. Un pistol mare, cum nu mai văzuse. A rămas acolo preț de vreo patru-cinci minute, tot admirând pistolul și gândindu-se cum i-ar sta lui cu pistolul în brațe. Plin cu apă și stropind tot ce mișcă. Wow! O nebunie!

Din nefericire, nu crede că mama ar fi de acord să-i cumpere un pistol cu apa așa de mare. Unele mai mici, a mai avut el, dar trebuia să le încarce prea des. Ăsta are rezervorul de 0,5 litri, așa scrie pe etichetă. Prea scump, ar spune mama, sau, mai bine-zis, bani aruncați, care ar putea fi folosiți mai bine altfel. Pentru că mamei nu i-ar conveni să arunce atâția bani pe un pistol cu apă. El știe că mama muncește din greu pentru banii ăia, știe cum vine acasă destul de târziu în fiecare zi. Obosită, că o vede bine, uneori și nervoasă. Și asta vede, fiindca sunt zile când îl ceartă mai mult pentru dezordinea pe care i-o găsește în cameră sau pentru că nu-și face temele la timp. Dar lui îi place să-și faca

Cronică de ţară extraordinară

Eu sunt fascinată în ce ţară extraordinară trăiesc. Tot ceea ce se întâmplă mă face să nu încetez să mă minunez. Zilnic.

În ultima săptamână s-au petrecut destule. Câteva ar fi de remarcat.

La început de lună mai s-a întâmplat că s-a schimbat guvernul. S-a întâmplat bine, zic mulţi. (Aproape) toată lumea a fost fericită. O zi, două. Mai puţin B1 şi PDL-ul. Şi nici ăla tot, pentru că zilnic au loc trădări în rândul ~~portocaliilor~~ verzilor. În rest, observ că mai toţi au tăcut. Tăcerea, o fi ea de aur, dar nu întotdeauna și acum e cam ca batista pe ţambal. La umbra mică a batistei se pot întâmpla chestii.

Bâlbâiala numirii ministrului de la Educaţie e una dintre ele. Bâlbă dublă deja și motive de cârcoteală pentru cei ajunşi acum în opoziţie, zile întregi, la orice oră, pe toate televiziunile. Cei puternici de ieri, uitând complet că fostul lor de la Educaţie, imbatabilul specialist în traiectoriile corpurilor și-n pixelul albastru, nici până azi nu ne-a arătat dacă are măcar bacalaureatul, au reuşit să determine îndepărtarea rectorului Corina Dumitrescu exact pe baza unor acuzaţii privitoare la nişte studii care n-ar prea exista. Şi următorului desemnat şi numit la Educaţie, Ioan Mang, i s-au găsit bube-n cap: nişte plagiaturi de articole ştiinţifice.

S-a numit o comisie care să analizeze plagiatul, dar, între timp, Ministrul Educaţiei, Mang, şi-a reevaluat poziţia. N-a mai aşteptat rezultatul cercetărilor în privinţa plagiatului. Cică n-a vrut să umbrească activitatea guvernului. Şi şi-a dat demisia. Şi uite cum, Mang, deşi n-a zăbovit prea mult pe la minister, măcar s-a ales cu o poreclă grozavă: "ministrul copy-paste".

După nici 24 de ore, comisia Academiei pentru cercetarea plagiatului s-a dizolvat, declarându-se următoarele: "Comisia n-a apucat să lucreze, fiindcă s-a rezolvat problema de la sine...Problema s-a încheiat, omul a demisionat, a recunoscut prin demisie că este vinovat şi cu asta salutare, gata. O astfel de demisie ce credeţi că înseamnă? O demisie nu înseamnă că eşti vinovat?". Declaraţie dată de Dan Berindei... dar poziția mi s-a părut ciudată. Ori comisia n-a avut chef sa-l facă de râs pe fostul ministru Mang, ori fostul și-a dat demisia de teama rezultatelor analizei plagiatului. Oricum, tot aia este. Mai bine nu se deranjează reciproc, nu? Și toată lumea e mulțumită.

Şi ca distracţia să fie completă, Emil Boc, cel care a făcut tot ce a putut pentru a compromite funcţia de prim-ministru în România, a declarat că demisia lui Mang reprezintă "simbolul incompetenţei şi amatorismului Guvernului Ponta". Şi a mai declarat că: "În acest moment, cel care trebuie să-şi asume răspunderea este primul ministru, pentru că a generat poate cea mai gravă criză din educaţie din ultimii 20 de ani". Mie mi se pare că Emil Boc are umor. Păcat că doar din acela involuntar.

Cică se dau înapoi banii pensionarilor şi ai bugetarilor. E de bine. Oamenii de abia aşteaptă. Mă gândesc însă de unde bani. Că nu ştiu dacă chiar şi sunt banii necesari. Creşterea economică din acest an este mai mică decât s-a prognozat, specialiştii au anunţat acum două zile că reintrăm în recesiune. Şi în vara şi toamna aceasta mari minuni în agricultură, deşi avem ministru nou-nouţ, nu cred că se mai pot întâmpla, cum s-au întâmplat anul trecut. Pur şi simplu pentru că avem un an agricol care se vede de pe acum că e prost, că va avea rezultate mai mult decât modeste.

Tot zilele acestea guvernul Ponta ia împrumut un miliard de euro de la Banca Mondiala, un împrumut nou-nouț. Că tot suntem din nou în recesiune. Miliardul o fi pentru reîntregirile promise pensionarilor şi bugetarilor?

Fraţii Cămătaru, Sile şi Nuţu fugind de Coana Justiţie au ajuns tocmai în Germania. Cel puţin Sile, pe care saracu', de fapt mama lui îl timisese pe la o farmacie din Germania, ca să-i cumpere şi ei nişte medicamente pentru diabet. Femeia a auzit la televizor ce şi cum se vorbeşte despre feciorii ei şi, fiindcă nu mai voia ca Sile al ei să stea "substras", Cămătareasa, deşi conştientă că rămâne fără medicamente, l-a sfătuit să se predea, la ora 2,00 noaptea, pe o autostradă nemţească. Ce ţi-e si cu dragostea de mamă! Învinge tot, până şi distanţele.

Echipa Romaniei - foto Stefan Micsik

Ca să închei în notă mai optimistă, trebuie să amintesc de gimnastele noastre. Când nimeni nu mai aştepta mare lucru de la gimanastica românească, fiindcă mulţi deja o îngropaseră nu numai din vorbe ci, în ultimii ani "au pus chiar umărul", iată că nişte fete delicate, aparent fragile, au demonstrat că se pot întâmpla şi minuni. Totuşi, cred că nu s-ar fi întâmplat ceva atât de bun la aceste campionate de la Bruxelles daca lotul nu ar fi fost dat din nou pe mâna antrenorilor-magicieni: Octavian Bellu şi Mariana Bitang. Felicitări!

Aşteptam "ceva bun" de la gimanstica noastră şi la Londra. Am merita şi noi, după atâtea nerealizări, să ne bucurăm sincer şi să ne mândrim cu o reușită, cu ceva românesc. Că de scandalurile din fotbal ne-am cam săturat.

18.05.2012

Tuesday, April 10, 2012

Prietenul nu te lasă la greu

Am regăsit într-un text, undeva, o fraza despre prietenii care nu te lasă la greu...

Fraza asta mi-a adus aminte de un prieten. Fost coleg de facultate, îndrăgostit într-o vreme până peste cap de mine... S-au "întâmplat" între noi nişte ieşiri la film... la vreo 2-3 petreceri...o invitaţie la restaurant...venite din partea lui...

De mai multe ori, nu mai ştiu de câte, un ajutor la momentul potrivit, din partea mea, când avea nevoie de bani...căci, curios, mai tot timpul ramânea fără bani.

Venea la mine, îmi spunea că are nevoie de "atât", nu sume foarte mari, dar pentru un student/studentă, importante. Din fericire, întotdeauna am avut să-i dau. Întotdeauna, fără excepţie, când a spus că mi-i returnează aşa s-a şi întâmplat. Parolist, deci. Şi un bun coleg, bun prieten. A dorit să-mi fie şi iubit...dar ceva nu mergea, aşa că mai departe de acele ieşiri, terminate uneori cu câte un sărut, nu s-a concretizat nimic. Probabil n-a fost să fie. Îmi făcea plăcere compania lui...dar nimic mai mult.

Am rămas buni prieteni tot timpul facultăţii. În ultimul an de facultate, mare surpriză, ne-a anunţat că s-a căsătorit. Nu a bătut toba. Nu cred că era foarte mulţumit. Părerea mea era că s-a întâmplat

Blind Love

Pagini

Monday, October 24, 2016

Boieru'

Tuesday, September 3, 2013

Nu ai timp suficient?

Sunday, July 21, 2013

Un film straniu, într-un oraș din viitor

Thursday, July 11, 2013