Cel mai frumos păianjen . . .

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/paianjen

                                   . . . mărțișor                                      

Pentru mine, cel mai frumos păianjen este acest mic mărțișor-păianjen, cu piatră albastră-verzuie, din copilăria mea. L-am iubit enorm, l-am tot purtat câțiva ani, până și-a pierdut un picioruș. E la fel de frumos și strălucitor și azi. Alături este un alt mărțișor din copilăria mea. Ambele sunt într-o stare perfectă, se observă după cum se reflectă lumina în ele .

Gingașa pasăre albastră-argintie de mai jos este un mărțișor primit aseară. Se află aici, într-o paralelă cu celelalte datorită faptului că e foarte grațios și are pietre albastre, preferatele mele. O paralelă între trecut și prezent.

=======================================================================

Postarea participă la provocarea "Reflexii în oglindă", propusă de SorinN.

Dacă dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o oglindă retrovizoare.

Sărutul de venin... şi înlănţuirea braţelor...

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/paianjen

Din tunelul său tapetat cu pânză şi vegetaţie moartă, dintre frunzuliţele umbroase şi încă umede ce-l camuflează, micuţa arahnidă a ieşit la soare, să se răsfeţe în lumina razelor lui aurii. Îl simte atât de plăcut cum îi înfioară minusculii perişori pufoşi, gri-maronii...şi îi dezmiardă şi dezmorţeşte picioruşele cu care face mişcări lente...atente...foarte atente... cu prudenţă, ca să nu fie observată...

În jur e un furnicar de tot felul de mici insecte...care n-o interesează însă. Azi a ieşit la soare şi atât... A mâncat ieri...câteva zile nu-i mai trebuie nimic. 

Dar pradă poate fi... Victime plăpânde, firave, nevinovate...aşa ca ea...peste tot se află.

Şi prădători sunt. Mai mici...mai mari...prezenţi şi ei pretutindeni. 

Deodată observă ceva verde-albăstrui...cu puternice reflexe metalice...strălucind în lumina soarelui. Vede pentru prima dată o asemenea făptură şi e uimită... fascinată...

Martinica (Avicularia Versicolor)

"Uriaşul" cu carcasă metalizată îşi îndreaptă privirea asupra ei. O fixează atent...mai multe secunde. I se pare deosebit...n-a mai văzut până acum ceva atât de frumos.

Curiozitatea o îndeamnă să înainteze către el. Şi o dorinţă de nestăvilit de a se apropia...de a observa...

Să fie un prădător? se întreabă. Poate...deşi nu ştie. Instinctul îi spune că ar putea fi. 

Dar...chiar dacă e prădător, unul cum e acesta...ştie deodată, instinctiv, că nu are şanse să întâlnească prea mulţi...ori prea des... Minunăţia verde-albastră din faţa ei o face să ignore potenţialul pericol. E atrasă ca de un magnet de forţa şi puterea ce le degajă făptura lui. 

Şi el o priveşte...şi din nou o priveşte...doar pe ea...

Este atât de mândră că el, cel mai frumos... cel mai atrăgător... a prins-o în mreje...si că ea se află în atenţia lui.

Iar el...cu multa răbdare...cu măiestrie...strălucind în lumina zilei...dar şi-a nopţii tainice...o farmecă...o vrăjeşte... Nu înaintează spre ea...o atrage spre el, ca si când ar fi hipnotizată, teleghidată, în braţele lui minunate, puternice... Şi ea vine...irezistibil atrasă...

El o atinge delicat... tandru...dar şi ferm în acelaşi timp... 

Uşor...uşor...apoi ceva mai puternic... 

Micuţa arahnidă nu protestează. Deloc...Biată victimă îndrăgostită iremediabil de călăul său...

Victima se simte iubită...deşi nu e... 

Se simte ocrotită...fericită...mândră...puternică... Şi îi primeşte sărutul de venin... Şi înlănţuirea ultimă a braţelor...

Iar el...cel iubit...strălucind în soare...şi în ochii victimei docile...îi ia totul...totul...îi răpeşte viaţa...

Notă:  Orice asemănare cu persoane reale sau întâmplări adevărate este...

09.05.2012