Multe lucruri spunem că nu le (mai) facem în viață. Pe unele din principiu, pe altele din cauza unor experiențe care fie ne-au fost neplăcute, fie chiar dăunătoare, pe altele din saturație ori inexplicabilă lipsă de interes intervenită la un moment dat. Am spus-o și eu de mai multe ori în viață. Desigur, și de când scriu pe blog am tot declarat că nu mai pot face diverse.
Nu-mi place bâlbâiala. Oamenilor care o au le provoacă un deranjant complex de inferioritate iar mie compasiune. Am avut un coleg de liceu bâlbâit: Fă-Fănică. Îl chema Ștefan, desigur, însă al lui îl alintau Fănică. Și-a purtat alintul-apelativ, așa bâlbâit, toată perioada liceului.
Cine a incercat sa-si adune rapid gandurile dupa un somn de vreo ora si jumatate si acela de dupa-amiaza si a si reusit...il felicit calduros. Mie nu-mi prea iese la ora asta. Poate ca as fi avut mintea mai limpede daca as fi dormit macar cinci minute azi-noapte. Am avut putina treaba, am mesterit ceva ce sper ca voi arata la momentul potrivit.
Ieri s-a mai incheiat o saptamana. N-a fost grozava, as spune ca a fost aproape gri, ciudata, in primul rand pentru ca vremea si-a cam facut de cap osciland: cand ploaie mocaneasca, cand putin vant, cand soare, cand ceata. Un bilant? Mai stie cineva ce s-a intamplat timp de o saptamana? Mie adesea imi pare ca am facut de toate si mai nimic. Cumparaturi, rezolvari de diverse mici probleme pe la institutii foarte oficiale, treburi marunte si aparent neimportante prin curte si gradina, ore de bucatareala, putina curatenie, griji de toate felurile.
A mai zburat o saptamana si ma bucur fiindca a zburat cu tot cu vremea rea. Sau asa as vrea sa cred ca se va petrece pentru o perioada. Deja de ieri vremea s-a imbunatatit vizibil.
Despre saptamana trecuta, cu siguranta cea mai rece si ploioasa saptamana dintr-un inceput de luna octombrie, nu prea mai vreau sa-mi amintesc. Va ramane aici mentionata si poate ca anul viitor va constitui un reper. Nu pot sti acum pentru ca nu stiu nici macar maine ce va fi. Asa cum fusese facuta o prognoză (mda, in sfarsit, anul acesta, dupa o lunga perioada de balbaieli, meteorologii au nimerit-o), a plouat până joi. Inclusiv. De vineri se răcise atat de tare in casa incat nu s-a mai putut fara a da drumul la gaze. Deci am facut si focul in casa la inceputul lui octombrie. Brrrr!
Cad
ploi aproape diluviene... Soarele a disparut complet de doua zile. E
frig. Vremea a semanat in aceasta saptamana cu cea din "Balada unui greier mic"...
Ieri a fost ziua mea de nastere si facand o simpla paralela imi
amintesc ca in alti ani pe 29 septembrie era o vreme frumoasa, de vara tarzie.
Temperaturi de peste 25 de grade Celsius.
O ultima dalie bosumflata si zgribulita din pricina ploilor nesfarsite
Mai multe zile, adică până duminică inclusiv, voi fi la Constanța/Mamaia la Triathlon Challenge Mamaia 2013. Chiar dacă laptopul mă va insoți, tare mi-e teamă că va fi mai mult degeaba pentru că nu știu cât timp voi avea de el. Poate măcar să scriu câteva impresii să reușesc.
A debutat cu dorința a mea de a ajunge într-un loc anume. Mai precis, prin acest articol vă rugam să mă ajutați să ajung la vaci.
Pentru creșterea șanselor era necesar ca articolul să primească un feedback cât mai bun. Două-trei zile am avut tot felul de surprize. M-au susținut oameni pe care i-am cunoscut de abia cu această ocazie, deci total necunoscuți mie și cărora le-a plăcut foarte mult articolul. Cum mă așteptam, m-au susținut foarte mulți dintre cei cu care deja mă cunoșteam. Surprinzător, au fost și oameni de la care așteptam măcar un sprijin sub formă de comentariu...și n-am primit. Vreau să cred că le-a fost milă de mine, că n-au dorit să mă trimită la muncă grea.
Tuturor celor care m-ați susținut vă mulțumesc din tot sufletul pentru că și datorită vouă mă număr printre câștigători, deci, pentru o zi, voi ajunge să fiu fermier în una dintre cele trei echipe participante la Campania Danone.
Miercuri, după o foarte matinală trântă cu cazmaua și pământul, am admirat macii de grădină și florile leușteanului.
Macul de grădină
Leuștean - Inflorescență
Apoi, după doar trei ore, situația s-a schimbat dramatic. Norii au alungat soarele, au zburătăcit păsărelele și păsările, copacii, florile...și foarte repede, în doar câteva minute, vreo 5-6, a început ploaia.
De atunci, vremea o ține tot așa: ploaie-soare-vânt...iar soare, din nou ploaie, apoi vânt... Mie-mi convine. Am scăpat de udat. Nu și de altele.
Vineri am aflat că mă număr printre câștigatorii campaniei Danone...Atunci am hotărât că azi vă voi anunța oficial că am ajuns la coada vacii.
Vă voi ține la curent cu toate detaliile.
În final vă invit să mai admirați o floare din grădina mea. Sunt tare curioasă dacă ghiciți ce fel de floare este.
Dacă
dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o
imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o
oglindă retrovizoare.
Dacă
dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o
imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o
oglindă retrovizoare.
La nr. 33 de pe Strada Franceză, în Centrul Vechi, se află cea mai veche biserică din București. Este vorba despre Biserica Curtea Veche (sau Buna Vestire). A fost ctitorită de către triplul domnitor Mircea Ciobanul [(1545-1552), (1553-1554), (1558-1559)], căsătorit cu și mai faimoasa Doamnă Chiajna (cca.1525-1588). Construcția
bisericii s-a făcut între anii 1545-1554 și a fost timp de două secole
locul unde s-au petrecut încoronările domnilor Țării Românești. Biserica
are hramul Sfântul Antonie cel Mare.
Dacă
dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o
imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o
oglindă retrovizoare.
- Wow! Cat e de frumos! Sunt coplesita! Vazusem pe site dar e mult mai frumos in realitate.
Si fugi sa deschida larg usa si ferestrele, sa priveasca de pe terasa. Draperiile grele, de brocart cu flori si intarsii aurii nu pareau prea cooperante. Erau uriase dar se ambitionă si le invinse. Cu ceva efort totusi. Prin deschiderea generoasă pătrunse hamsinul uscat si prăfos, nu foarte puternic, aducând, parca mai pronuntat acum, parfumul desertului fierbinte in chiar spatiosul lor duplex. Ramase in extraz, poate doua-trei minute care i se parura doar clipe... Clima din prima vară era cu mult mai placută decat isi imaginase. Temperaturile de 35-40 de grade n-o speriau absolut deloc. Era de-abia luna iunie. Poate in cea de-a doua vară sa fie mai dură clima...
In fata ochilor i se asternea parte din curtea enorma a hotelului, pe care o vazuse in fuga si in timpul traversarii. Era un adevarat parc, plin de verdeata...ici-colo cu cate o bougainvillea, cu florile ei de hârtie, roz-mov sau trandafirii si cu palmierii, cu trupuri fara sfarsit, parca sarutand norii cu frunzisul lor rebel... Superb! Superb!
Întotdeauna mi s-a părut că se folosesc prea multe cuvinte atunci când iubim. Oamenii scriu mult, cântându-și iubirea, fericirea. Scriu poezii unii. Lungi poeme în proză alții. Mai puțin talentați, alți semeni tastează multe SMS-uri, cu zecile, într-o singură zi. Știu cupluri, mai comode, care sunt capabile să vorbească la telefon de dimineața până dimineața despre ceea ce simt. Alții povestesc prietenilor, prietenelor, aproape până îi exasperează, cât de fericiți sunt.
Milioane de oameni...milioane de chipuri ale fericirii... Nu-i puțin lucru totuși. Privilegiul de a se îndrăgosti nu-l are oricine.
Da... Se vorbește prea mult despre iubire și fericire. Și despre sex. Când iubim și suntem fericiți de ce ar mai fi nevoie de cuvinte? De așa o mulțime de cuvinte?!?
Eu?!? Cred că sunt o "zgârcită"... Sunt altfel, n-am nevoie de atâtea cuvinte. Mi-a fost întotdeauna teamă că dacă vorbesc prea mult, fericirea se va volatiliza...precum un abur diafan...
Dacă
dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o
imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o
oglindă retrovizoare.
Dacă
dorești să participi, poți publica, într-un articol pe blogul tău, o
imagine sau un clip cu imagini tip reflexie, chiar și cea dintr-o
oglindă retrovizoare.
Se spune că "Prietenii sunt ca umbra: nu apar decât atunci când este soare". Nu cred că este adevărat. Proverbul este nedrept...în privința umbrei.
Umbra e cu noi tot timpul, nu ne părăsește niciodată. De la primii pași șovăielnici ai copilăriei până la pașii însoțiți de înțelepciunea vârstei...
Se
află cu noi când suntem așa de fericiți încât, dacă am putea, am zbura
până în înaltul cerului dar și când suntem atât triști de parcă tot de-acolo ne-am
fi prăbușit.
Umbra e cu noi când suntem sănătoși dar și cand nu suntem.
...Și cand râdem dar și cand plângem amar e tot cu noi...
Umbra e lângă noi când ne aflăm unde am vrea dar și unde n-am vrea...
E cu noi când visăm...dar și când ni s-au spulberat toate iluziile...
Umbrei noastre nu-i pasă dacă suntem bucuroși sau întristați, bogați sau săraci. Nu face
Nu mai stiu de cate zile n-a plouat. Daca ar fi fost temperaturi mai "cumsecade" poate ca nu eram cu totii atat de disperati. Nici macar noaptea nu se mai racoreste. Abia spre dimineata aerul devine respirabil in casa. Dorm de saptamani de zile cu ferestrele deschise si aproape complet dezbracata. Norocul mare e ca nu sunt țânțari. Nu stiu de ce nu mai sunt, ma preocupa prea putin acum, doar ma bucur de absenta lor. Cand eram copil imi amintesc ca erau o multime. Tot timpul eram plina de intepaturile lor, nu scapam de ei oriunde m-as fi ascuns. Era de ajuns sa stau afara dupa ora inserarii ca ma atacau.
Nu stiu ce faceti voi, dar eu aproape toata ziua stau in casa. De spaima caldurii, nu de altceva. De la 1 iulie sunt libera de contract asa ca nu mai sunt macar fortata sa ies. In cate-o zi ies in oras doar pentru cumparaturi urgente sau platit facturi. Prin curte si gradina ies abia spre seara, dupa ora sapte, pentru ca e totusi nevoie. Vita-de-vie a luat-o razna si mai trebuie legata, la fel rosiile, castravetii. De bietele legume ma si mir cum inca nu sunt arse de atata soare. Speram sa le mai ajute sa nu moara udatul aproape zilnic. Mai ies si sa pun rufele la uscat, tot spre seara, chiar daca am spalat in cursul zilei.
Nu de soare mi-e frica ci de caldura sufocanta, de faptul ca transpir instantaneu si ma ingrozeste ca zi de zi e mai cald. Acum se anunta ceva schimbari, usoare scaderi de temperatura dar si posibilitatea unor furtuni. Am ajuns sa-mi doresc sa vina furtuna. Absurd.
"Paparudă, rudă, Vino de ne udă,
Ca să-nceapă ploaie, Să curgă şiroaie...."
Ce ziceti de incantația asta? Are miros de ploaie? Ar trebui sa aiba...
Cand eram copil, mi-amintesc ca au venit pe strada noastra niste fete, nu cred ca aveau mai mult de 12-14 ani, vreo 4 tigancuse imbracate ca naiba, in mai nimic, decat niste fuste de frunze. Paparude am aflat ca se numeau. Au jucat pe toata strada un dans saltareț, am inteles ca era ceva magic, care trebuia sa induplece ploaia. Si atunci fusese o perioada prelungita de seceta insa nu mai stiu daca era o asemenea caldura. Ca prin ceata imi amintesc ca bateau cu niste bețe in ceva, ca niste vase, si tot cantau cantecelul de mai sus. Era mai lung, mai erau cateva versuri si imi mai amintesc ca lumea arunca cu apa pe ele, apoi li s-au dat bani si cate ceva de mancare. Nu stiu daca chiar dorinta de a ne aduce ploaia le-a manat pe acele paparude pe la noi sau poate doar dorinta de a aduna cativa banuti si cate ceva de-ale gurii. Cert e ca asta era traditia in asemenea perioade de seceta. A disparut de mult aceasta "moda", fetele de varsta aceea acum stau pe Facebook sau cine stie ce altceva fac.
N-am dormit toata noaptea. Dar adevarul e ca, asa cum mi-as dori chiar si o furtuna, parca si niste paparude nu m-ar deranja sa vad, desi stiu bine ca nu ar avea vreun rezultat. Dar ar fi macar o incercare de chemare a ploilor, un ritual ca de poveste, din alte vremuri. Unul colorat si disperat.
Totul e disperare zilele astea. Disperarea ne-o alimenteaza si televiziunile care ne-au zapacit cu toate
culorile de coduri. Habar nu mai am ce culoare de cod a fost ieri, va fi azi, dar nici nu
mai conteaza. Pentru ca e cald, foarte cald, inabusitor de cald si nicio
culoare de avertizare nu mai ajuta.
Poate tot incantatia magica a paparudelor ar ajuta:
Întotdeauna mi s-a părut că se folosesc prea multe cuvinte atunci când iubim. Oamenii scriu mult, cântându-și iubirea, fericirea. Scriu poezii unii. Lungi poeme în proză alții. Mai puțin talentați, alți semeni tastează multe SMS-uri, cu zecile, într-o singură zi. Știu cupluri, mai comode, care sunt capabile să vorbească la telefon de dimineața până dimineața despre ceea ce simt. Alții povestesc prietenilor, prietenelor, aproape până îi exasperează, cât de fericiți sunt. ara+Diamant...matinal.JPG)
