Au fost câteva zile în care ne-am jucat de-a Paştele...de-a
bunătatea, de-a toleranţa şi aproape fiecare am mâncat, cel puţin, cât
pentru doi.
Măcar la nivel declarativ, aceste câteva zile ne-am
spus că suntem "mai buni". Mai buni nu decât ieri sau
alaltăieri...rămânem aceiaşi. Mai buni decât ne percepem noi înşine. Şi e
posibil ca mulţi dintre noi să avem o percepţie eronată asupra propriei
persoane. Şi facem nişte eforturi aiurea care nu au relevanţă...nici
importanţă.
Ni se pare că dacă am ţinut câteva zile post...suntem mai curaţi.
Ni
se pare că dacă am "împraştiat" în spaţiul virtual sau în eter nişte
vorbe frumoase ne-am făcut mai simpatici celorlalţi. Uneori (ori de cele
mai multe ori) le împrăştiem interesat: vrând să devenim mai plăcuţi
unui director, unui şef, unui patron...unui părinte cu care n-avem o
relaţie prea bună în restul timpului...unor rude...unei femei...unui
bărbat...din te miri ce motive, care mai de care mai meschine. Ipocrizia
societăţii româneşti e uriaşă. În zilele acestea, aşa-numite sfinte,
ipocrizia se lăfăie pe toate ecranele televizoarelor...pe
