04:32...Încă o noapte albă. A câta noapte nu reuşea sa doarmă, nici ea nu mai ştia. Cădea răpusa de oboseală abia spre dimineaţă, când soarele începea să îşi facă simţită prezenţa şi cînd găinile nerăbdătoare dădeau startul unei noi zile care pentru ele începea altfel decât pentru oameni.
Reuşea să doarmă în jur de o oră şi se trezea având impresia că a dormit suficient. Nu din obligaţie se trezea, fiindcă avea un job şi trebuia să ajungă la timp. Nu. Se trezea fiindcă atât putea dormi. Refuza să meargă la un medic de teama de a nu-i prescrie somnifere sau, poate mai grav, să constate că are alte probleme. Nu mergea la medic pentru că nu voia să altereze cu nimic starea de veghe care se prelungea incredibil de prea multe luni. Nu voia fiindcă înţelesese că simţea o plăcere perversă de a nu dormi. De a vedea cât poate organismul să reziste. Încă rezista. Era foarte curioasă cât timp încă.
Credea totuşi că primele semne apăreau. De circa o săptămână observase că nu mai putea bea cafea sau ness. Nu mai suporta nici mirosul, mai ales cel de cafea. Dacă bea cât de puţin din oricare, o treceau valuri de căldură, avea o senzaţie de sufocare, iar nările se dilatau parcă, în căutarea aerului. Le simţea stranii, ca şi când ar fi
