 |
| sursa |
Latratul catelusului nostru m-a facut atenta. La poarta se afla o femeie, al carei chip se zarea partial. In timp ce ma indreptam spre acolo, ma gandeam, imi cautam prin cutiutele cu amintiri. Nu stiam cine era. Am deschis poarta si am zambit. Au trecut pret de doua sau trei secunde. Nu recunosteam persoana. Apoi, cand era gata sa intreb pe cine cauta, a deschis ea gura, mi-a zis pe nume, si a zambit, la randul ei. Doar vocea, neschimbata, desi altfel, mi-a dezvaluit ca in fata mea se afla prietena mea cea mai buna din liceu. Pe care nu am recunoscut-o, atat era de schimbata.
Trupul imputinat, aproape injumatatit fata de cum mi-o aminteam de la
ultima intalnire, cu vreo sapte ani in urma, chipul trist
si extrem de obosit, incredibil de imbatranit, m-au facut sa ma cutremur
pentru o clipa. Mi-am stapanit insa instantaneu tremurul imperceptibil
al vocii si sper din suflet ca expresia de surpriza (si de ingrijorare),
care trebuie sa-mi fi aparut pe fata, sa nu ma fi tradat.
Era doar piele si os. M-a durut sufletul instantaneu si lacrimile-mi curgeau in rauri interioare. Vorbeam, dar parca nu-mi
