Happy weekend! (40) . . . . Sensibilă și iubitoare

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/sensibila

HAPPY WEEKEND! - Ediţia 40 este gata de start! Deci, dacă este weekend, este:

Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:

- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere) sau

- 2-3 glume/bancuri/anecdote ori un clip amuzant sau

- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă.

_________________________________________________________________

                 Din nou despre iubire și sensibilitate...                

Mă întrebi cum a început totul?
Păi așa, simplu... Pe iubita mea am cucerit-o cu flori. A fost atât de romantic...

Îi plăceau la nebunie florile...

Ne-am căsătorit imediat. O ființa așa de sensibilă nu era de ratat.

Unii au zis că ne-am căsătorit cu ochii închiși. Invidioșii!

Nu mă înșelasem, nuuu! Făcusem alegerea perfectă. În fiecare zi ea, iubita mea soție, îmi dovedea cât este de sensibilă. A învățat că cânte la trompetă....

- Oprește-te din citit, că mă deranjezi! mi-a zis într-o seară.

N-am putut să mă supăr pe ea. Era atât de sensibilă. Și de iubitoare... 

În unele zile, când veneam acasă, aveam surprize așa de plăcute... Îmi ghicea toate gândurile, îmi făcea toate poftele...

- Cum reușesti, tu, iubito, să mă aștepți cu patul cald?

...Nu știu... Totul mergea perfect. Ce-a apucat-o într-o altă zi, așa, deodată, n-am înțeles. Am crezut că o să mă răsfețe cu niște fursecuri. Când colo...

- Te sun mai târziu, am o urgență!

Parcă mi s-a luat o ceață de pe ochi. Ce sensibilă? Ce iubitoare? M-am oprit fix la un avocat.

- În sfîrșit, liber! Blonda asta n-o să mă supere niciodată.

Ce mai știu despre ea? Despre fosta mea? Mai nimic. Am auzit că s-ar fi consolat repede.

- Măcar el nu sforăie...

================================================

Nu uitaţi! La sfârşitul postării voastre faceţi trimitere către această pagină, specificând:

Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 40.

Introduceţi în formularul de mai jos nume şi link (acestea vor apărea în tabelul ce se va genera automat).  

Tata şi-a dorit băiat

http://dragosteoarba.blogspot.com/search/label/sensibila

Scena de la maternitate, cu tata în salon, spunându-i mamei: "Hai, că poate mă păcăleşti!", şi nu o dată, ci de vreo 3 ori, agăţat de o speranţă cât un fir de păr, nădăjduind că poate-poate sunt băiat...e de comedie. Amândoi, o povestesc şi azi...întrecându-se care să spună replica, plină de speranţe, a tatei. Şi râd cu complicitate, amintindu-şi.  

Cum bine aţi înţeles, tata şi-a dorit băiat. Nimic neobişnuit, veţi zice, o dorinţă destul de firească ce animă majoritatea bărbaţilor.

Când, peste vreo doi ani, s-a născut şi sora mea...a fost adevarată tragedie greacă.

Acum, ca să respect adevărul istoric, tata nu era fixat pe ideea de a avea un moştenitor al numelui. La el la serviciu însă, mai toţi aveau măcar un băiat, de cei "pricopsiţi" doar cu fete făcându-se mereu mişto.

Curând însă, tata n-a fost prea dezamăgit...ba chiar deloc, cel puţin în ceea ce mă privea pe mine.

Am fost suficient de neastâmpărată în copilărie, şi chiar şi mai tarziu, ca să nu simtă deloc diferenţa. Doar că purtam rochiţe...

La gradiniţă mă jucam mai mult cu baieţii. Cu care, normal, mă şi băteam. Noroc cu educatoarea, care mă iubea fiindcă eram ca o veveriţă, cu ochi curioşi, şi nu-i spunea mamei despre toate "prestaţiile" mele. Adevărul crud mama l-a descoperit într-o bună zi când, venită să mă ia acasă, m-a găsit sus, pe măsuţe, alergand cu o rigla dupa vreo doi băieţei. Încă de-atunci s-a lămurit că orice-ar aplica drept pedeapsă, n-are sens. Că personalitatea mea rebelă era greu de stăvilit.

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici în şcoala generală, loc unde am fost iertată de multe năzdrăvănii fiindcă, spre