Saturday, March 24, 2012

Duzina de cuvinte - Maestrul parantezelor



Răsucind între degetele mâinii stângi un şerveţel cam murdar, unul dintre cei doi fraţi vorbea întruna şi cu o mulţime de paranteze.
Cineva îi spusese cu ceva timp în urmă: "Până ajungi să-mi povesteşti tot, mă alergi prin toată ţara. Ia-o pe scurtatură!".
Fără să-i pese de eventuale întreruperi, cu rostogoliri neaşteptate de fraze, omul îi conducea printr-o istorisire cu conţinut aproape ireal. 
Povestise mai întâi cum au ajuns să muncească ei doi, departe, pe micul şantier din Spania. În timpul petrecut acolo, căraseră atâtea găleţi cu mortar încât, în prima zi, la un moment dat le şi pierduseră şirul. În fiecare zi, doar acele celor două ceasuri, clepsidre nemiloase, ce le aminteau de simultanele de şah pe care le jucaseră cândva la turneele şcolare, le spuneau că timpul trece...şi tot trece. 
Ce vremuri, domnule! Turneele de şah, la care participau ambii fraţi, dar la care el, cel ce vorbea, fusese de multe ori învingător, deveniră imediat o altă pistă pe care maestrul parantezelor intră cu dezinvoltură. Îşi aminti, cu nedisimulată mândrie, cum la unul dintre simultanele respective obţinuse, pe lângă premiu, o tabla de şah cu autograf de la un mare maestru internaţional la şah al vremii. Avea pe vremea aceea doar vreo 17 ani şi un viitor ce părea promiţător... Trecuseră de atunci aproape 15 ani. Şi vieţile lor se schimbaseră, dramatic, de câteva ori. Sări apoi cu povestirea la accidentul părinţilor...

...Acaparase complet asistenţa. Povestea foarte colorat, cu atata naturaleţe, încât celor prezenti la acea masă începuse să le facă plăcere să-l asculte şi niciunul dintre ei nici nu îndrăznea dar parcă nici nu voia să-l oprească... Fără să realizeze, erau cu toţii prinşi de povestire, ca-ntr-o plasă invizibiă. Oricum, tânărul bărbat era de nestăvilit...
"Ar trebui sa incerci sa scrii o carte!", exclamă, furat de atmosferă, un tip mai în vârstă... Tânărului doar îi trecu peste chip un zâmbet discret ce-i lumină ochii căprui, dar îşi continuă relatările.
Ştia că are un efect ca de hipnotizator asupra celor din faţa sa...



Acest articol constituie un răspuns la provocarea de sâmbata, numită "Duzina de cuvinte".
Articole care au răspuns provocării au mai scris şi cei din tabelul de la finalul postării gazdei, Psi.

24.03.2012

Dintre ruinele sufletului meu...


Sunt un blogger foarte "tanar"... Desi blogul meu pare a avea ca data de nastere iulie 2011...este doar o data...nimic mai mult. I-au trebuit luni de zile de chinuri ca sa ia nastere, incepand din iulie 2011 pana in ianuarie 2012, timp in care nu am scris NIMIC...decat numele blogului, o declaratie de intentie si un salut pentru potentialii vizitatori/cititori.
Acolo m-am poticnit fiindca simteam ca sufletul meu nu era pregatit de mai mult...nu inca...
Deci, acest blog s-a nascut dintr-o stare...o stare nedorita... si pentru ca asta am simtit atunci ca trebuia sa fac.
A face un blog este simplu...la prima vedere. Iti alegi un host, urmezi niste indrumari...si...ii dai drumul. Daca ai inspiratie, articol dupa articol. Cred ca atunci cand isi fac un blog, multi gandesc astfel. Probabil de aceea sunt multe bloguri ce apar peste noapte dar tot peste noapte se si dizolva in spatiul virtual. Nu am pornit la drum cu asemenea planuri.
Dupa cum se vede, cu mine si blogul meu a fost o poveste... Nu frumoasa, cum se presupune ca sunt povestile,

HAPPY WEEKEND! - Ediţia 1



HAPPY WEEKEND! - Ediţia I este gata de start! Deci, dacă este weekend, este

Happy Weekend


Buranovskiye Babushki, relaxate, înainte de intrarea în scenă

La Baku 2102, Rusia va fi reprezentanta la Eurovision de grupul folk Buranovskiye Babushki, ale cărui componente au între 43 şi 74 de ani!!

Matrioşka mea - Seamănă cu bunicuţele, nu-i aşa?

UK vs. Russia - O altă mare surpriză: Marea Britanie va fi reprezantată la Eurovision 2012 de către celebrul cântăreţ Engelbert Humperdinck, în varsta de 75 de ani,  supranumit ”regele muzicii romantice” 

Cele şase bunicuţe susţin că principalul lor scop este strângerea de bani pentru construirea unei biserici. 
Un scop nobil.
Se pare ca anul acesta, la Eurovision se întâmplă lucruri... deci...de urmărit.


Nu uitaţi! La sfârşitul postării voastre faceţi trimitere către această pagină, specificând: 

Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia I


Apoi introduceţi în formularul de mai jos nume şi link (acestea vor apărea în tabelul ce se va genera automat):







Thursday, March 22, 2012

Haita


Vi s-a întâmplat să vă copleşească problemele şi gândurile?  Să le simţiţi cum vă ameninţă? Ca o haită de maidanezi flămânzi?
Aşa o simt eu de câtva timp. Gata să mă sfâşie.
De sfâşiat...încă nu s-a hotărât să o facă.
Mă atacă însă din toate părţile. De dimineaţa şi până seara. Cu dinţii rânjiţi...cu mârâituri ameninţătoare...gata să se arunce asupra mea.
Azi haita s-a năpustit pe la Serviciul de taxe şi impozite. Acum vreo săptămână am fost să plătesc impozitul pentru o rudă decedată, care are un biet urmaş aflat în incapacitatea de a exercita astfel de activităţi, având un handicap. N-am putut plăti. Banii mi-au fost refuzaţi. Da, statul a refuzat banii pentru că s-a schimbat legea. Decedatul nu era unic proprietar, împărţind, cu mulţi ani în urmă, casa şi terenul cu o soră, şi ea decedată de vreo 27 de ani. În plus am descoperit că nu poţi plăti impozitul dacă nu ai CNP declarat acolo. Şi decedata nu avea CNP.
Azi, înarmată cu documentul care să ateste că sora respectivă nu se mai află printre cei vii de atâta amar de ani, şi cu alte documente legate de o succesiune ulterioară între ultimii doi fraţi, am fost plimbată pe la două ghişee şi prin nu mai puţin de 4 (patru) birouri ca să

HAPPY WEEKEND!


După o săptămână în care fiecare am dat piept cu viaţa, vă propun ca în weekend să ne relaxăm cu un gând frumos, cu un zâmbet.
Putem face asta, într-un mod agreabil, prin intermediul jocului interactiv 
Happy Weekend

Este foarte simplu şi amuzant!
Tot ceea ce trebuie sa faceţi este să postaţi, în cursul weekend-ului (SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ), fiecare pe blogul său, la alegere:
- o fotografie sau o mini-galerie de max. 5 fotografii, preferabil cu legendă (descriere)
sau
- 2-3 glume/bancuri/anecdote
ori
- 1-2 citate/replici care v-au impresionat/amuzat şi pe care doriţi să le împărtăşiţi şi altora, eventual ilustrate cu o fotografie elocventă,
apoi să introduceţi nume şi link în tabelul ce va fi afişat la sfârşitul postării mele de vineri pentru HAPPY WEEKEND!

La fiecare sfârşit de săptămână, haideţi să ne întâlnim la HAPPY WEEKEND!