Saturday, March 24, 2012

Dintre ruinele sufletului meu...


Sunt un blogger foarte "tanar"... Desi blogul meu pare a avea ca data de nastere iulie 2011...este doar o data...nimic mai mult. I-au trebuit luni de zile de chinuri ca sa ia nastere, incepand din iulie 2011 pana in ianuarie 2012, timp in care nu am scris NIMIC...decat numele blogului, o declaratie de intentie si un salut pentru potentialii vizitatori/cititori.
Acolo m-am poticnit fiindca simteam ca sufletul meu nu era pregatit de mai mult...nu inca...
Deci, acest blog s-a nascut dintr-o stare...o stare nedorita... si pentru ca asta am simtit atunci ca trebuia sa fac.
A face un blog este simplu...la prima vedere. Iti alegi un host, urmezi niste indrumari...si...ii dai drumul. Daca ai inspiratie, articol dupa articol. Cred ca atunci cand isi fac un blog, multi gandesc astfel. Probabil de aceea sunt multe bloguri ce apar peste noapte dar tot peste noapte se si dizolva in spatiul virtual. Nu am pornit la drum cu asemenea planuri.
Dupa cum se vede, cu mine si blogul meu a fost o poveste... Nu frumoasa, cum se presupune ca sunt povestile, ci una trista.
O poveste spusa deja in mai multe episoade...si totusi nedetaliata.
Blogul meu s-a nascut din durere, din multa suferinta, din dor de vorbe nerostite la vreme...
Este un blog destul de personal, si drept urmare ma are in prim-plan pe mine si framantarile mele...Tocmai de aceea incerc, pe cat posibil, sa nu plictisesc cititorii prea des cu ele...
Totusi, inca din start, nu am exclus posibilitatea ca orice eveniment care mi-ar atrage atentia si asupra caruia as avea o parere care sa merite a fi exprimata, sa ajunga pe blog.
Stiu ca nu scriu cu fraze pline de poezie, cu metafore mestesugite. Nu scriu asa pentru ca nu sunt asa, pentru ca sufletul meu, desi apreciaza lirismul si scrierea "frumoasa", nu este croit astfel...
Asa ca, tot ceea ce astern pe "hartia" marca Blogger, scriu direct, destul de concis, fara multe ascunzisuri, ocolisuri; scriu cu sufletul si mintea, ingemanate in orice clipa.
Marturisesc ca scriu daca am ce scrie, scriu daca simt ca ar putea interesa cat de cat si pe altcineva ceea ce scriu. Altfel, la ce bun? Daca intr-o zi as constata ca nimeni nu ma citeste, mi-as spune simplu: "Stop script!"

...Pana la urma...de ce scriu?!?
Initial am scris ca sa exprim o parte din preaplinul unor trairi...apoi ...fiindca imi place...fiindca aici ma refugiez cand vreau sa las totul deoparte.
Cu bucurie si surprindere am constatat ca scrierile mele plac si unora dintre cei care ma viziteaza. Si le sunt recunoscatoare atat pentru comentariile binevoitoare cat si pentru cele critice, pentru tot ceea ce face ca un blog sa fie viu. 
Si mai scriu pentru ca prin intermediul acestui blog, am cunoscut o alta lume, plina de frumusete, de generozitate...pentru ca am intalnit OAMENI cu suflet mare, care m-au primit in mijlocul lor cu drag. Si pe care si eu ii gazduiesc cu enorm de mult drag in sufletul, in inima mea. Oameni pe care n-as vrea sa-i dezamagesc vreodata.

As vrea sa simtiti, cei ce ma cititi, ca in fiecare fraza se afla o particica din sufletul meu. Pe care am "rupt-o" de acolo, special pentru voi. Si "rup", aproape zilnic multe fraze...ca sa la astern aici... Noaptea sunt epuizata...sufletul mi-e plin de rani...
A doua zi, ca prin farmec, gasesc ranile cicatrizate. Si fara mila, incep din nou sa "rup"...fraze peste fraze...
Uneori vorbele-mi nu se nasc usor. Deloc. Se nasc cu forcepsul, parca. Pentru ca vin dintr-un suflet aflat mai tot timpul in implozie...
...Cel mai adesea, cuvintele mele izvorasc dintre ruinele sufletului meu...

23-24.03.2012

Articol participant la concursul Blog Power, editia a 14-a, tema "Cuvinte din minte, cuvinte din suflet; de ce ai început să scrii?  Ce simți când scrii? Cu sufletul sau cu mintea, tu cum scrii? fiind propusă de Simona
Alte articole participante: Blogging din suflet … blogging CUminte!, Inceputuri, S.O.S. Scriu pe blog, Inca o data despre Oblio, File albe, Stiloul, Cel mai Bun Prieten, radiografie sau "restul este poezie", aluat de cuvant, Sufletul pe hartie se elibereaza., Eliberare, Amprenta liniilor curbate,

11 comments:

  1. Frumos, frumos, frumos! Ma bucur ca scrii!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Simona! :)
      Si eu ma bucur ca ma aflu intr-o companie atat de aleasa :)

      Delete
  2. Pe ruine se poate clădi. Cărămizi pot fi şi cuvintele:)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ai mare dreptate, se poate...
      Daca nu faceam acest blog...probabil nu ne-am fi citit niciodata... :)
      Multumesc pentru incurajare.

      Delete
  3. carmen are dreptate... sunt cărămizi de cuvânt ce pot ridica iarăşi castele! ;)

    ReplyDelete
    Replies
    1. "castele"... :)
      Foarte frumos, dar parca putin cam mult pentru ceea ce incerc eu :)
      Multumesc mult, Psi!

      Delete
  4. Felicitari, Elly, pentru sinceritatea destainuirii si pentru candoarea cu care ai scris.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Alice! :)
      Da...nu stiu sa fiu altfel...din pacate...

      Delete
  5. Si cand spui ca ai scris normal, tot reusesti sa aduci adieri calde si uimire.

    ReplyDelete