Îmi place să fotografiez. Peisaje în principal. Poate că nu se observă din ceea ce public pe blog fiindcă, de multe ori, ceea ce fotografiez cu ceea ce public nu au un numitor comun din mai multe motive.
Astfel, în timp, am constatat că fotografiile postate sunt fie foarte multe foto macro, fie multe fotografii care spun o poveste. Mică, dar o poveste.
Azi am postat la Reflexii în oglindă o serie de fotografii de la Sibiu.
Am fost acolo exact acum o lună, între 18 - 20.06.2013. În acest oraș peisajul stradal este extraordinar și asta perpetuu, deci era greu să mă hotărăsc asupra unor subiecte. Așa că am fotografiat clădiri și monumente istorice sau doar unele care mi-au părut mie frumoase, am fotografiat reflexii interesante, multe flori, curiozități, anumite aspecte legate de diverse evenimente, caci în Sibiu tot timpul se petrece ceva... Am fotografiat de toate.
Căutând mai devreme ceva de postat la Reflexii, noianul de imagini
de la Sibiu mi-a relevat ceva. Anume că aparatul meu de fotografiat s-a îndrăgostit de un personaj pe care l-a urmărit în nu mai puțin de patru fotografii.
După cum veți observa, personajul preferat al aparatului este un domn în vârstă, cu bărbiță aproape albă tunsă destul de scurt, pe cap cu o șapcă de culoare crem, în pantaloni negri și cămașă albă cu mâneci scurte iar în mâna dreaptă ținând o sacoșă micuță de plastic, pe care scrie cu roșu RENO. Am dat foarte multe detalii încât am convingerea că deja l-ați identificat.
Nu fac fotografii rafală niciodată deci nu în acest mod subiectul respectiv a reușit să acapareze patru cadre.
Se vede cum domnul RENO (așa am să-i spun) a apărut de undeva, din fața mea și a cotit spre stânga sa. Asta se întâmpla pe 19.06.2013, ora 10:34:20.
 |
| Fotografia este încărcată la rezoluție maximă. Puteți da click dreapta și deschidere în imagine nouă pentru a analiza personajul |
Era de așteptat să intre în vreun magazin. Fotografia imediat următoare, de la Reflexii, imagine surprinsă la ora 10:35:00, îmi arată că...nu. Atras, probabil, de peisaj, domnul RENO a schimbat complet direcția.
Apoi merge înainte, căci aparatul îl surprinde astfel și la 10:35:10 - cea de-a doua fotografie de la Reflexiile de azi.
Am mai făcut o fotografie peste aproape un minut, la 10:36:08. Secundă în care domnul RENO dispare după un copac destul de gros... (Este și ea postată la Reflexiile de azi, a treia imagine.)
Nu l-am mai descoperit pe domnul cu șepcuță în altă fotografie... Parcă mi-a părut rău, deja ne împrietenisem...
Povestea fără final a domnului RENO m-a pus pe gânduri... Am început să bănuiesc, cu această ocazie, că aparatul meu foto ar putea fi o ea, o aparată...
ce interesant, nu-i asa?! fotografiem ceva ce ne impresioneaza si acasa descoperim înca alte mici amanunte, deosebit de intreresante! Si mie mi s-a întâmplat spre exemplu sa descopar într-o fotografie a unei sali de concert, o cunostinta pe care nu am mai vazut-o de cativa ani, care sta cuminte în fotografia mea si pare ca-mi zâmbeste :)
ReplyDeleteSau un alt aspect, spre exemplu, prietenii nostri francezii - cei pe care i-am cunoscut in concediul din Creta, ne-au fotografiat întâmplator, cu doua zile înainte de a ne cunoaste! :)))
Acum sa revenim la Dnul Reno, eu zic ca mai degraba, el era îndragostit de tine si te urmarea; de cate ori fotografiai, se prefacea ca priveste peisajul :)))
Un start bun în weekend, Elly draga!
PS: Ce ma bucur ca-mi vad Sibiul :)) anul acesta nu reusesc sa vin în tara...
Ehei, abia acum Elly a scos "asul" din mânecă.Deşi nu sunt chiar sigur că vara poartă mânecă lungă!
ReplyDelete:) Pe mine m-a bucurat enorm ca ai sesizat prezenta domnului RENO deja din cealalta postare :)
DeleteEi, mai port, in zilele mai racoroase sau in unele seri la fel :) Deci se potriveste macar atunci ;)
Domnu'Reno e tare simpatic cu sepcuta lui alba.:))
ReplyDeleteEu credeam ca aparatul tau s-a indragostit de aparatul d-lui cu palarioara verde din fata ta.:))
Pupici,ca ma distrai bine de tot.:)))
Da' de unde! Ala-i un DSLR...nu se uita el la o biata sapuniera ;) :))
DeleteMa bucur ca te-a amuzat. Asta am si dorit, draga Angi!
Ma bucur sa revad Sibiul, macar in fotografii, mai ales atat de reusite ca ale tale. A fost o zi frumoasa cand le-ai facut ;i m-a incantat sa-mi imagine ztrazile orasului sub soare.
ReplyDeleteZi frumoasa, Elly !
frumos, frumos!
ReplyDeleteO, Elly dragă, mă crezi că fotografiile din Toscana, postate anume pentru Reflexiile de ieri, au fost (re)descoperite pe când îmi aranjam fișierele cu fotografii din vacanțe, pe CD-uri?! Așa că nu mă mir! Dimpotrivă, mi-am descoperit și niște fotografii cu noi trei la Veneția, de acum doi ani, în care suntem toți, arătăm super (nah că mă laud), făcute de o turistă japoneză și pe care le credeam pierdute?! Dar bine că avem susrprize plăcute în fotografii!
ReplyDeleteAparat(a) ta foto a surprins anume această imagine, ai văzut?! Interesant episod, nimic nu-i (chiar) întâmplător! Te pup, zi faină și spor la toate, să-mi ții pumnii că avem treabă azi, dar îți povestesc eu! :P
Pai mai Elly, aparatul nu fotografiaza singur. Trebuie sa fie tinut in manute....iar aparatul a stat in manutele tale, deci?
ReplyDelete:))
iubesc Sibiul tare mult !
ReplyDeletePoate ca Domnu'Reno s-a indragostit de tine Elly si te urmarea ;)!
ReplyDeleteGlumesc!
E bizar, in general astfel de coincidente sunt bizare,dar interesante :).
Imi place articolul, se vede ca si peisajul este frumos dar in special zona unde este facut este deosebita si frumoasa.
ReplyDelete