 |
| Alexandru Ciucurencu - Batoza |
Ăi bătrâni și-l aminteau încă pe popa State. Agonisea și pentru el, că de-aia era popă, știau ei, oamenii. Da' cînd venea vorba de un mic ajutor, de-o vorbă bună, popa State îi înțelegea pe oamenii lui din sat. Poate de-aia nu se îmbogățise, așa, ca alții, deși nu se chema că era sărac.
Popa State se prapădise de mult, să tot fi fost vreo douăzeci de ani și în locul lui venise feciorul, Iordache. Răposatul mai avusese un băiat, care-i murise de copil, la vreo cincisprezece ani, de plămâni, și popa mult îl mai plânsese. Ionică îi semănase și deși, niciodată nu spusese, pe el îl iubise mai mult.
Iordache, feciorul cel mare, se izbise în neamul preotesei, fată de popă, o femeie aprigă și cam afurisită, cu care nu era bine să-ți cauți gâlceavă. Și popa State își cam găsise de
